Dacă e joi, e docu' la TVR1

Mai sînt cîteva zile şi grila de toamnă a TVR 1 intră în casele contribuabililor. Emoţiile sînt mari ca înaintea unei premiere. Am avut la îndemînă rezultatele unui sondaj comandat în vară pentru sezonul care va începe. Trebuia să sondăm opinia publică înainte de toate. În construcţia grilei am ţinut cont atît de preferinţele românilor, de raportul costuri/rating pentru fiecare emisiune, de bugetul organizaţiei, cît şi de dorinţa de a aduce publicistica în prime time, ceea ce e o întreprindere curajoasă, spun unii. Documentare la televiziunea publică s-au mai finanţat şi s-au mai văzut dimineaţa devreme sau noaptea tîrziu. Ceea ce propunem, începînd din octombrie, este crearea unei "tele-dependenţe" de filmul documentar, a unui reflex de consum. Dacă e joi seara, la ora 21, atunci e documentar la TVR 1. Şi nu oricare. Mi-aş fi dorit să deschidem sezonul cu An Inconvenient Truth al lui Al Gore şi Davis Guggenheim pentru că axul tuturor documentarelor pe care le vom prezenta va fi adevărul incomod despre democraţie, despre lumea în care trăim, despre istoria recentă, despre noi. Într-un format agreabil tuturor, dar mai ales tinerilor, vizionarea unui "caz" va fi urmată de o dezbatere cu public pe care o va modera un jurnalist cunoscut în Franţa, şi de acum şi la noi, Nicolas Don. Vor fi producţii europene, americane, dar mai ales româneşti. Într-o perioadă grea din punct de vedere financiar pentru televiziunea publică, am socotit că nu are preţ dezvăluirea unor adevăruri dureroase ale istoriei noastre recente şi astfel am alocat o sumă considerabilă unui proiect realizat în exclusivitate. În colaborare cu Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului, TVR 1 produce o serie de şase documentare despre dosare ale Securităţii. Autoarea acestei serii este Lucia Hossu-Longin care revine cu aceste şase "Reconstituiri" ca o continuare a seriei Memorialul durerii. Vor fi dezbateri aprinse, sînt convinsă, pentru că dosarele pe care le dramatizează Lucia Hossu Longin sînt inedite, unele dintre ele chiar incendiare pentru unii dintre contemporanii noştri. Formatul de joi seară, cu titlul De ce democraţia?, porneşte la TVR 1 de la o serie de zece documentare realizate de EBU (un fel de Uniune Europeană a televiziunilor publice). Seria are premiera mondială în luna octombrie şi se va difuza atît în România, cît şi în alte 32 de ţări din întreaga lume. Pe lîngă aceasta, în formatul de la TVR 1 vor fi difuzate şi documentare produse "în casă". Este o ambiţie ce onorează orice serviciu public de televiziune. Cred că este timpul să se ia o decizie definitivă pentru finanţarea constantă a unui program public în ceea ce priveşte documentarul de televiziune. Şi asta în condiţiile în care în lume acest gen a trecut de pe marele pe micul ecran şi apoi a acaparat atenţia şi voturile membrilor juriilor la marile festivaluri de film. Nu mă refer doar la controversatul Michael Moore, ci şi la ceea ce este o specie la modă - fake-documentary. Celebrul Borat a descoperit adevărata Americă, dar şi o parte din România noastră folosind o astfel de abordare. Apreciată este astăzi şi specia mock-documentary, din care fac parte atît filmele cu familia Simpson, cît şi recentele "parodieri ale culturii Ecstasy" (Rolling, 2007). De altfel, stilul de filmare în cadru real a dat naştere unui nou mod de exprimare în cinematografia contemporană. Un argument în plus pentru finanţarea documentarului românesc. Nu pentru că este o modă în lumea artistică, ci pentru că este o modalitate de cunoaştere a lumii, un fel de "brici al lui Occam". De ce ne plac documentarele? Pentru că vrem să vedem cum au trăit sau trăiesc alţii, ce s-a întîmplat într-o epocă istorică, într-o comunitate umană, într-un spaţiu geografic, în lumea noastră sau aiurea, pentru că vrem să vedem "realul" în simplitatea lui. Această formă de voyeurism presupune o investiţie substanţială din partea documentaristului care trebuie să urmărească ani buni un subiect. O televiziune publică trebuie să aibă răbdarea şi resursele necesare unei astfel de întreprinderi, spre deosebire de televiziunea comercială care are ca scop cîştigarea unui profit imediat. Cu toate acestea, în Marea Britanie, Channel Four (canal TV privat) produce documentare care fac o concurenţă acerbă celebrului program BBC "Panorama", ambele televiziuni difuzîndu-le în prime time. Iată cît de serioase şi de apreciate de public sînt astfel de programe, ceea ce cred că se poate întîmpla şi la noi începînd din luna octombrie a acestui an. Există totuşi o incertitudine în ceea ce priveşte continuitatea decizională. Spun asta pentru că aş vrea să cred că după ce nu voi mai fi directorul canalului TVR 1, joia vor continua să fie difuzate documentare incomode în prime time, în mare parte, dacă nu în totalitate, produse "în casă", adică la TVR. Îmi mai este teamă şi de judecata contabilă conform căreia o astfel de producţie este scumpă, mult mai scumpă decît un serial american. Sînt voci care susţin că, dacă vrei documentare, nu ai decît să te uiţi la Discovery sau la alt canal de nişă pentru că "ai noştri" oricum nu sînt în stare să facă ce fac "ăia". Ar putea fi adevărat numai dacă ar continua aceeaşi stare de fapt şi televiziunea publică nu ar investi în propria naţiune, adică nu ar fi liberă.