Cursa spaţială dintre URSS şi SUA

Simion GHEORGHIU
Publicat în Dilema Veche nr. 798 din 6-12 iunie 2019
Cursa spaţială dintre URSS şi SUA jpeg

În istoria Uniunii Sovietice, mai exact în politica sa externă, asigurarea securităţii statului, generată de sentimentul de insecuritate care a însoţit în permanenţă regimul sovietic, a fost o temă dominantă. Pentru realizarea ei au fost folosite toate mijloacele: politice, militare, economice.

Dacă, în primii ani ai puterii sovietice, Vladimir I. Lenin şi unii tovarăşi de ai săi au crezut că securitatea noului stat avea să fie asigurată prin „revoluţia mondială“, după moartea liderului bolşevic, în ianuarie 1924, şi după victoria lui Iosif V. Stalin, care era exponentul teoriei „construirii socialismului într-o singură ţară“, în lupta cu Lev D. Troţ-ki, adeptul tezei „revoluţiei permanente“, securitatea Uniunii Sovietice a fost întemeiată pe ideea „expansiunii teritoriale“. Gîndind securitatea în termeni teritoriali, Stalin a creat, la graniţele -URSS, mai ales europene, o zonă de protecţie, numită de specialişti „glacis strategic“, „brîu de securitate“ sau „sferă de hegemonie“. Fără a defini ca atare acest concept, Stalin s a ghidat după această strategie. Atunci cînd, spre sfîrşitul vieţii, fostul şef al diplomaţiei sovietice, Viaceslav M. Molotov, a fost întrebat care a fost cea mai mare realizare a sa, el a răspuns: „Am crezut întotdeauna că principala mea sarcină, ca ministru al Afacerilor Străine, a fost aceea de a extinde, cît s-a putut de mult, graniţele patriei noastre. Se pare că Stalin şi cu mine ne-am achitat bine de sarcina asta“.

Conceptul asigurării securităţii prin expansiune teritorială este confirmat, chiar dacă într-o formă diplomatică, şi de fostul comisar al poporului pentru Afaceri Străine al -URSS, Maksim M. Litvinov. Într-un interviu din 1946, acesta i-a spus corespondentului american Richard C. Hottelet că: „În Rusia a avut loc o revenire la conceptul demodat al securităţii în termeni teritoriali, cu cît capeţi mai mult [teritoriu], cu atît eşti mai în siguranţă“.

După moartea lui Stalin, în 1953, pe măsură ce dezvoltarea rachetelor făcea posibilă aplicarea loviturilor nucleare asupra adversarului, securitatea Uniunii Sovietice nu a mai fost percepută în termeni teritoriali, ci ca un avantaj în armamentul nuclear în raport cu Occidentul.

Aducerea la zi a dogmelor de partid şi punerea lor în acord cu realităţile secolului nuclear a avut loc în 1956. La Congresul al XX-lea al CC al PCUS, Nikita S. Hruşciov a renunţat public la doctrina stalinistă potrivit căreia între cele două sisteme, capitalist şi socialist, un „al treilea război mondial este inevitabil“ şi a proclamat, în locul ei, principiul „coexistenţei paşnice“. Hruşciov era de părere că arsenalul nuclear sovietic constituie un nou factor de presiune, capabil să-i pună pe gînduri pe „imperialişti“ şi „forţele reacţionare“. Nimeni nu se va aventura într-un conflict militar, întrucît „bombele vor acţiona asupra nervilor celor care doresc să aprindă un război“. Argumentele pe care se baza liderul sovietic erau experimentarea „super-bombei“ cu hidrogen, la 26 noiembrie 1955, şi lansarea cu succes, la 20 februarie 1956, a primei rachete balistice cu rază medie de acţiune, dotată cu focoase nucleare. Conştient de această forţă imensă pe care a căpătat-o, Nikita S. Hruşciov, a început să caute mijloace de a o fructifica.

Iniţial, „doctrina rachetelor“ lui Hruşciov se aplica doar statelor Europei de Vest, membre NATO, întrucît Uniunea Sovietică nu deţinea rachete balistice intercontinentale şi nici bombardiere sigure, capabile să ajungă în Statele Unite şi să aplice o lovitură nucleară. Avansul sovietic în materie de rachete avea să se producă în august 1957, cînd URSS a testat cu succes racheta R-7 (semiorka), capabilă să lovească teritoriul american. Spre deosebire de Europa de Vest – care cunoscuse efectele unui bombardament aerian în anii celui de al Doilea Război Mondial, fiind conştientă că se află în raza de acţiune a bombelor şi rachetelor sovietice –, Statele Unite încercau pentru prima dată acest sentiment de ameninţare. Din acel moment, SUA nu s-au mai bucurat de invulnerabilitate faţă de posibilele distrugeri în cazul unui război. Pînă la dobîndirea capacităţii de distrugere a SUA, URSS avea opţiunea, în cazul unui atac american, să riposteze împotriva Europei de Vest.

Cu permisiunea lui Hruşciov, racheta R-7 a fost folosită pentru explorarea spaţiului. Astfel, la 4 octombrie 1957, URSS a plasat pe orbita circumterestră primul satelit artificial, Sputnik I. În această nouă ecuaţie, Statele Unite încep să resimtă, la rîndul lor, presiunea ameninţării directe, conştiente că ar putea fi anihilate în eventualitatea unui război total. Acest fapt i-a determinat pe americani să se angajeze într-o cursă strînsă în domeniul dezvoltării învăţămîntului tehnic şi IT, dar şi a rachetelor, pentru a-şi ajunge din urmă rivala, URSS. La 31 ianuarie 1958, folosind o rachetă Jupiter-C, SUA au lansat primul satelit american Explorer I, dînd startul cursei spaţiale.

Rachete pentru pace

Complexul industrial-militar al Uniunii Sovietice s-a orientat spre producţia în masă a rachetelor strategice, înzestrîndu-le în acelaşi timp cu focoase nucleare din ce în ce mai puternice. Acest lucru presupunea alocarea de resurse economice colosale. La aceste cheltuieli se adăugau şi cele de întreţinere a efectivelor militare din afara frontierelor URSS, care se dovedeau mai costisitoare decît prezenţa lor pe teritoriul sovietic. În consecinţă, Hruşciov a considerat că centrul de greutate al investiţiilor în politica de apărare a URSS trebuie să se deplaseze spre efectivele de rachete. În acest scenariu, prezenţa militarilor sovietici în afara graniţelor URSS căpăta o însemnătate secundară. La 8 decembrie 1959, N.S. Hruşciov a propus Prezidiului CC al PCUS să reducă personalul corpului forţelor armate cu 1-1,5 milioane de oameni, întrucît acest lucru nu afecta securitatea statului. Reducerea numărului militarilor, în viziunea liderului de la Kremlin, însemna „influenţarea pozitivă a situaţiei internaţionale“ şi „creşterea prestigiului sovieticilor în ochii altor popoare“. Hruşciov era convins, în limbajul specific propagandei comuniste, că acest lucru constituia „o lovitură de necombătut pentru duşmanii păcii“ şi pentru „aţîţătorii şi partizanii Războiului Rece“.

Reducerea dispozitivului militar sovietic era posibilă, spunea Hruşciov, întrucît URSS avea o „gamă de rachete suficiente pentru rezolvarea oricărei probleme militare, într un război la mică sau la mare distanţă, precum «sol-sol», «sol-aer», «aer-aer»“. În aceste condiţii, armata sovietică trebuia doar să respingă un eventual atac asupra URSS sau aliaţilor ei, ceea ce era puţin probabil, întrucît rachetele constituiau un mijloc de reţinere: „Ele cu acest scop sînt făcute. Cum poate o ţară sau un grup de ţări din Europa să ne atace cînd noi literalmente o putem şterge de pe faţa pămîntului cu armele noastre atomice şi cu hidrogen şi să atingem cu rachetele noastre orice punct de pe planetă?“, se întreba liderul sovietic. Privind astfel lucrurile, teritoriul îşi pierdea din importanţă, întrucît rachetele erau capabile acum să penetreze spaţiul şi să transporte focoase nucleare aproape oriunde. 

Simion Gheorghiu este cercetator ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Independenţă versus reformă. România în contextul relaţiilor sovieto-americane în perioada „perestroika“ (1985-1989), Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I“, 2015.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

bai ocna3 jpg
Complexul Balnear de la Ocna Mureș, în probe tehnologice. Stațiunea balneară a fost construită cu 7 milioane de euro VIDEO
Complexul Balnear de la Ocna Mureș, investiție în valoare de circa 7 milioane de euro, a intrat în etapa de final a investiției. Constructorul a demarat procedura probelor tehnologice.
Aleksandr Vucic si Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la UE
Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele.
marian cozma jucator handbal jpeg
Omagiul maghiarilor pentru Marian Cozma, handbalistul omorât la Veszprem VIDEO
Dinamo a jucat miercuri în turul 3 al Ligii Campionilor la handbal contra lui Veszprem. A fost întâlnirea echipelor la care a evoluat sportivul ucis mișelește într-un bar din Ungaria.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.