Curat digitalizare!

Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
Curat digitalizare! jpeg

Trăim într-o lume plină de ecrane. Trăim într-o ecranocraţie. Filozoful Gilles Lipovetsky şi criticul de film Jean Serroy analizează, într-o carte iconică intitulată Ecranul global, care sînt consecinţele sociale şi culturale ale acestei nemaiîntîlnite proliferări a imaginii. Nu şi-au imaginat, în 2007, cînd a apărut cartea, că punctul culminant al acestei revoluţii digitale avea să se producă de-abia cîţiva ani mai tîrziu, odată cu multiplicarea telefoanelor smart, cu miniaturizarea computerelor, cu răspîndirea tot mai mare a televizoarelor plate şi cu funcţii inteligente şi, last but not least, cu extinderea fractalică a reţelelor de socializare. Dar au intuit bine sensurile acestei revoluţii. Pe de o parte, amatorii de cinema s au transformat în consumatori. Sociologic, e o mutaţie importantă, căci presupune conştientizarea unor nevoi specifice de consum şi abandonarea perspectivei idealiste asupra cinema-ului ca obiect de artă. A doua transformare importantă e legată de diferenţierea tot mai difuză dintre creatori şi consumatori: de vreme ce aproape oricine poate produce şi difuza film(e) cu ajutorul noilor tehnologii, sîntem, cu toţii, deopotrivă producători şi spectatori. În fine, a treia mutaţie: cele două medii cu funcţii pînă nu demult distincte, ecranul-informaţie şi ecranul-divertisment tind şi ele să fuzioneze. Semnalul TV şi Internet vin, de multă vreme, pe acelaşi cablu, acum ambele încep să se şi vadă pe acelaşi ecran.

Abundenţa surselor e, evident, un avantaj cîştigat prin progres tehnologic. Dar cît de mult contează, la scara umanităţii, acest progres? Accesul la informaţie şi la cultură înseamnă cetăţeni mai buni şi oameni mai instruiţi?

Eu, unul, merg pe mîna lui Andy Warhol, care, optimist şi totodată ironic, punea semnul egalităţii între viaţa reală şi realitatea televizuală. Are dreptate, măcar în parte. Altfel decît viaţa reală, lumea de pe ecran poate fi schimbată. Printr-o apăsare de buton a telecomenzii. Sau printr un click de mouse. Curat digitalizare!

Ilustraţie de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

principala jpg
Cum va arăta profesia de asistent medical în viitor: Universitatea Româno-Americană lansează Facultatea de Științe Medicale
Noul program de licență ”Asistență Medicală Generală” al Facultății de Științe Medicale își propune să răspundă schimbărilor profunde din sistemul medical și să pregătească viitoarea generație de profesioniști din sănătate.
Crina Abrudan a încins Dubaiul!
Crina Abrudan, primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Crina Abrudan îmbină utilul cu plăcutul. A fost în Dubai cu o prezentare de modă, cu noua ei colecție de haine tricotate la care a ajutat-o din plin mama ei.
rachete taurus foto X jpg
Germania refuză livrarea de rachete Taurus către Ucraina. Vot covârşitor în Parlament împotriva suplimentării ajutorului militar
Parlamentul Germaniei a respins propunerea prin care grupul parlamentar al Verzilor cerea livrarea către Ucraina a rachetelor de croazieră Taurus, creşterea producţiei de rachete interceptoare Patriot PAC-2 şi suplimentarea ajutorului militar şi umanitar pentru Kiev.
image png
Jennifer Lopez și sora ei au întors privirile la Paris Fashion Week. Cum s-au afișat cele două la eveniment, cu puțin timp înainte ca vedeta să împlinească 57 de ani
Jennifer Lopez, actrița și cântăreața în vârstă de 56 de ani, a dominat primele rânduri la Paris Haute Couture Fashion Week, iar aparițiile ei au atras atenția nu doar prin ținute, ci și prin compania aleasă: sora ei mai mică, Lynda.
Vocea României, din nou lider de audiență la PROTV
„Vocea României” aduce un sezon plin de surprize. Vedeta care revine în echipa show-ului muzical. „Fiecare are dreptul să facă și să considere cum vrea”
Pregătirile sunt în toi pentru sezonul 14 al emisiunii „Vocea României”, iar producătorii pregătesc surprize pentru telespectatori. Iată ce noutăți aduce show-ul muzical de la Pro TV.
horoscop jpg
Două zodii văd, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului. Astrele le schimbă destinul
După luni de provocări, două semne zodiacale intră într-o etapă în care apar oportunități, vești bune și mai multă stabilitate. Ce spun astrologii despre perioada următoare.
front 1 jpg
Şofer de camion la 93 de ani! „Dacă voi obţine un record mondial, va fi cireaşa de pe tort”
La 93 de ani, Orrin Asmus este pe cale să intre în Cartea Recordurilor Guinness cu titlul de cel mai vârstnic şofer de camion din lume. Americanul din statul Iowa conduce camioane de mare tonaj de peste 70 de ani şi spune că nu se gândeşte încă la pensie.
masina la benzinarie rusia FOTO X jpg
Atacurile ucrainene paralizează Rusia. Autoritățile le cer locuitorilor să lucreze de acasă
Autoritățile din Siberia le recomandă companiilor să recurgă, unde este posibil, la munca de la distanță și să reducă pe cât se poate consumul de energie, potrivit presei locale.
Simulare Evaluarea Nationala FOTO Inquam Photos  George Călin jpg
Șeful ISJ Alba acuză că unele școli îi lasă intenționat corigenți pe elevii slabi pentru a nu afecta rezultatele la Evaluarea Națională
Elevii cu rezultate slabe ar fi lăsați intenționat corigenți în clasa a VIII-a sau ar fi sfătuiți să nu participe la Evaluarea Națională, pentru a nu influența negativ statisticile privind promovarea examenului, susține șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba.