Curajul lui Jung

Publicat în Dilema Veche nr. 145 din 3 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Iniţiativa acestui colocviu aparţine domnului Vasile Dem. Zamfirescu, un vechi prieten care se ocupă solitar, în România, de editarea unor lucrări de psihanaliză, iar acum, în mod special, de editarea operelor lui Jung. Solitar, pentru că aşa se fac la noi în general lucrurile: în grupuri mici sau de unul singur. Important însă este că lucrurile se fac pînă la urmă. Cu ocazia lansării acestei ediţii Jung, ne-am gîndit să organizăm şi o dezbatere, prilej cu care am constatat că nu avem prea mulţi jungieni. În timp ce Freud a început să se consolideze în România, pentru cunoaşterea lui existînd un consistent efort instituţional, în materie de Jung lucrurile par să fie oarecum la început. E curios că e aşa pentru că Jung este, într-un anumit sens, o lectură mai spectaculoasă decît cea a lui Freud, o combinaţie foarte ciudată (şi, pentru mine, foarte atrăgătoare) între un stil riguros, aproape burghez (a fost un om cu o carieră academică solidă şi cu o viaţă de familie foarte aşezată) şi un gust pentru abisal, pentru penumbre, cu totul ieşit din comun. E ceva foarte elveţian în asta, pentru că Elveţia este o ţară în care bancherii convieţuiesc cu pictori ca Füssli, unul dintre cei pe care suprarealiştii îi invocă adesea ca maeştri fondatori. Combinaţia asta între o stabilitate leonină şi o abisalitate germanică este caracteristică pentru Jung, care spune la un moment dat: "am făcut experienţe interioare atît de delirante, încît mi-am dat seama că, făcînd acelaşi tip de experienţe, oameni ca Nietzsche sau Hölderlin au capotat. Mi s-a întîmplat să pot supravieţui". Probabil principala calitate a lui Jung ca terapeut, ca cercetător, ca antropolog (am spune astăzi) este curajul. El a avut curajul să-şi rişte sănătatea interioară printr-un experimentalism dus la limită, dar a avut curajul să-şi rişte şi prestigiul. Într-o lume care nu era încă atît de frăgezită încît să accepte asemenea "marginalităţi", el vorbea despre alchimie şi astrologie, anunţînd chiar un moment în care ele vor deveni discipline universitare... A răscolit manuscrise alchimice sibilinice, le-a tradus şi le-a interpretat. Lectura lui Jung cere, din acest punct de vedere, un efort cultural mai amplu poate decît lectura altor psihanalişti. Jung este o conştiinţă de cultură, cineva bine instalat în viaţa şi istoria intelectuală a Europei şi, prin urmare, citirea lui pretinde cititorului un antrenament asemănător. Jung a riscat să pară ştiinţific impur, să pară un mag ("Riscul meu este să par un magician", spunea uneori), un "profet" care manevrează lucruri discutabile. Riscul acesta asumat a dus pînă la urmă la o monumentală operă validă. Jung este, de asemenea, un om de graniţă, cineva care e mereu prost plasat. Teologii îi reproşează că psihologizează domeniul religiosului, oamenii de ştiinţă îi reproşează că umblă prea mult la mitologii şi că ezită între mitologizare şi mistificare. El însuşi era sfîşiat între tendinţe contradictorii - se teme mereu că rigoarea lui e pusă la îndoială şi că va părea un om de artă; pe de altă parte, are o asemenea atracţie pentru artă (şi nu pentru arta în genere, ci pentru arta ca meşteşug, pe care îl practică la un moment dat), încît se pot face albume cu lucrările lui. Lucrul cel mai semnificativ, poate, şi cel mai înnoitor la Jung este o răsturnare totală de perspectivă - aş spune - în analiza inconştientului, faţă de profesorul său Freud, căruia îi datorează atît de mult. Problema lui Freud era să găsească metode de vindecare a nevrozelor. El o spune la un moment dat foarte apăsat şi cu o modestie care nu îl caracteriza întotdeauna: "Intenţia psihanalizei a constat în explicarea nevrozelor. Psihanaliza nu a avut niciodată pretenţia să dea o teorie completă a vieţii psihice a omului în general". Putem opune această aserţiune a lui Freud din Eseuri de psihanaliză (1927) unui citat din Jung dintr-un text din Seelenprobleme der Gegenwart, unde acesta din urmă se referă exact la raporturile lui cu Freud: "Eu vreau, dimpotrivă, să înţeleg omul din perspectiva sănătăţii sale, ba chiar să îl eliberez pe bolnav de acea psihologie care străbate fiecare pagină a operei lui Freud". Cu alte cuvinte, Freud este orientat spre terapeutică şi spre studiul patologiei umane, în timp ce Jung propune, în fond, o teorie a normalităţii şi, la limită, o antropologie. Tema bolii ca normalitate, respectiv normalitatea bolii ca temă de cercetare există în istoria medicinei, chiar dacă nu foarte apăsat, avînd şi un predecesor elveţian, un anume Troxler de la Universitatea din Berna care, la jumătatea secolului al XIX-lea, şi-a scandalizat colegii (fapt consemnat în Istoria Universităţii din Berna) declarînd că trebuie reiterată ideea de normalitate a bolii. Boala este un proces la fel de firesc şi natural - spunea el - ca orice alt proces care are loc în lumea viului, iar noi nu sîntem în stare să o înţelegem pentru că sîntem blocaţi în conceptul de anormalitate. Aceasta era, în secolul al XIX-lea, o teorie extrem de curajoasă. Ceea ce face Jung, în fond, este să încerce să demonstreze că ceea ce numim în general boală psihică face parte dintr-o complicată manifestare a fiinţei noastre interioare, care trebuie citită şi analizată ca atare. Sînt sigur că veţi afla mai multe din comunicările ce vor urma, şi îmi fac iluzia că, după acest colocviu, măcar jumătate din cei prezenţi (şi sînt foarte mulţi tineri de faţă) vor deveni jungieni. Sau măcar doi... (discurs rostit în deschiderea colocviului Actualitatea lui Jung în România, Colegiul "Noua Europă", 20 octombrie)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cine este News Daddy, tiktokerul care a anunțat atentatul asupra lui Trump de la „Beach, Please”. Dylan Page: „Nu e o glumă, se întâmplă chiar acum” VIDEO
Dylan Page, un creator de conținut pe Tik Tok, cu peste 11 milioane de urmăritori, a fost primul care a anunțat tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump. TikTok-erul se afla la festivalul „Beach, Please”, când a publicat știrea.
image
Tentativa de asasinat asupra lui Trump. Mișcarea salvatoare pe care a făcut-o fostul președinte chiar înainte ca glonțul să îl lovească FOTO VIDEO
Imaginile și informațiile despre tentativa de asasinare asupra lui Donald Trup, continuă să șocheze. O nouă înregistrare video arată mișcarea salvatoare pe care Donald Trump a făcut-o chiar în momentul în care un glonț a trecut pe lângă capul fostului președinte la mitingul din Butler, Pennsylvania.
image
Cum salvăm, pe caniculă, legumele din grădini și solarii. Fermier: „Se coace și roșia cât nuca, e de speriat”
Temperaturile de cuptor din ultimele zile pun la grea încercare și culturile din grădini și solarii. Legumicultori cu experiență spun ce putem face pentru a salva pe caniculă din munca de câteva luni și a ne bucura de legume din grădina proprie.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.