Cuplurile, în intimitate
Aveam 20 de ani şi ne pierdeam nopţile împreună. Ne plăcea să rămînem în pat pînă tîrziu, cu perdelele trase. Iar mie cel mai mult îmi plăcea micul nostru ritual de după duş: stăteam pe marginea căzii, în baia micuţă, uitîndu-mă la el cum se bărbiereşte. În afară de tata, nu mai văzusem pînă atunci vreun bărbat bărbierindu-se. Gestul mi se părea deopotrivă tandru şi foarte, foarte intim. În vreme ce tata se săpunea rapid, cu pămătuful, mişcînd apoi cu dexteritate aparatul de ras, tînărul de lîngă mine se mişca lent şi uşor stîngaci, tăindu-se adesea în timp ce-şi dezgolea faţa care păstra încă trăsături de copil. Se spăla apoi şi mă săruta, cu pielea moale şi mirosind uşor mentolat.
Cînd oamenii locuiesc împreună, intimitatea şi spaţiul individual se află sub asediu. Fiecare partener are propriile ritualuri, iar micile tabieturi ale fiecăruia îl pot stînjeni pe celălalt – cum pot fi fumatul sau ascultatul muzicii mult prea tare. Spaţiul personal e invadat – în doi, rar mai există liniştea şi solitudinea de care avem nevoie. Unii oameni nu se pot obişnui vreodată cu traiul în cuplu şi cu tot ce presupune acesta. Însă micile obiceiuri care ne fac plăcere amîndurora fac coabitarea mai uşoară şi ne aduc mai aproape.
Pentru cineva obişnuit să acapareze tot patul, ca mine, dormitul împreună poate fi o problemă. Pentru alţii, orarul de somn e sursa necazurilor. Anda îmi povesteşte că, din păcate, ea şi partenerul său au programe de lucru diferite. Ea munceşte în două ture şi de multe ori pleacă dimineaţa devreme, înaintea lui. Iar alteori se întoarce noaptea tîrziu de la serviciu, avînd în continuare o grămadă de energie, chiar dacă el e adormit de mult. „Poate că nu e chiar un tabiet, dar eu nu pot adormi decît la el în braţe. Şi mai avem un obicei, sau mai degrabă un compromis al lui: mă înduioşează de fiecare dată cînd se trezeşte dimineaţa, totuşi, odată cu mine, chiar dacă e obosit, şi mă conduce“, spune ea.
Un prieten îmi vorbeşte despre părinţii săi, care aveau obiceiul ca dimineaţa devreme să stea de vorbă împreună, în tihnă, planificîndu-şi ziua. Ioana îmi povesteşte şi ea despre micile tabieturi de început de zi pe care le are cu Alex: „Dimineaţa îmi face cafea, apoi stăm în pat şi butonăm telecomanda. Uneori, ne uităm la teleshopping la medicamente sau dispozitive medicale, după care ni le recomandăm cînd vreunul dintre noi se vaită de vreo durere“, rîde ea. Pentru alte cupluri, timpul de stat împreună este cel mai adesea după muncă. Ţin minte că, seara, bunica mea prăjea în tigaie seminţe de floarea-soarelui, apoi se aşeza la televizor împreună cu bunicul, urmărind jurnalul şi comentînd ştirile de peste zi.
Şi în prezent, serile sînt rezervate, pentru multe cupluri, tot micului ecran, chiar dacă obiceiurile diferă puţin – tabieturile multora includ, acum, uitatul la filme sau seriale împreună, cu cîte ceva de ronţăit în faţă. „Eu prefer filmele şi serialele mai degrabă science-fiction – de obicei ne uităm la Mr. Robot, Westworld, Black Mirror sau Game of Thrones, dar am văzut şi toată seria Anatomia lui Grey, şi filme pentru un public mai degrabă feminin“, îmi spune Mihai rîzînd. „Cîteodată mă mai prinde că mă joc pe telefon în timpul episoadelor, dar nu se supără. Mai avem şi alte lucruri pe care le facem împreună – ne place să avem mereu prieteni în casă, să jucăm Catan sau Monopoly, iar cînd sîntem singuri, avem şi cîteva jocuri pe calculator, cu toate că ea se plictiseşte repede. Un lucru care ne place amîndurora însă e sigur cititul benzilor desenate: în week-end-uri ieşim împreună să le căutăm, de obicei la Cărtureşti Fandom – Sin City, Watchmen, V for Vendetta şi altele. Pe unele dintre ele le citim amîndoi odată – pe drum, că n-avem răbdare, unul peste umărul celuilalt –, dar preferatele mele sînt cele cu Superman, iar ale ei – cu Batman, şi aici nu cred că vom fi vreodată de acord“, mai adaugă el.
Paul îmi povesteşte despre un tabiet pe care l-a împrumutat de la una dintre primele sale prietene: a face baie împreună. Precizează că nu se referă la făcut un duş scurt împreună, ca să economisească apă – rîde el –, ci la băile relaxante, în cadă. I se par a fi ceva jucăuş şi senzual, şi a adoptat acest obicei şi în următoarele sale relaţii.
Cît despre tabieturile din afara casei, plimbările sînt cele mai des menţionate. Chiar şi acum, la o vîrstă înaintată, bunicii mei ies împreună aproape zilnic, fie şi numai pînă la piaţă. Elena îmi povesteşte că, mai ales vara, iese mereu în zona verde din apropierea casei cu partenerul său. „Avem noroc să locuim într-un cartier cu destul de multă vegetaţie – serile, după muncă, ne place să ieşim prin parcul Politehnicii, unde e răcoare şi de cele mai multe ori linişte. Aici ne înţelegem de minune, avem nevoie amîndoi de deconectarea asta – să nu mai vedem betoane, maşini, să nu se mai audă claxoane în jur. E nevoie de mai multe grădini şi spaţii verzi în oraş. În week-end-uri mai dăm o fugă la munte, dar în timpul săptămînii, parcul e scăparea noastră.“ Despre plimbările prin oraş, Ioana îmi spune se ţine mereu de mînă cu Alex, că nu s-a despărţit niciodată de acest obicei. Iar una dintre plăcerile lor este să se uite la străinii din jur şi să îşi imagineze „ce gîndesc oamenii de lîngă noi, apoi comentăm asta împreună“, îmi mărturiseşte ea.
Sînt şi cazuri în care tabieturile pot eroda o relaţie? „Pentru că avem fiecare unele obiceiuri care îl enervează pe celălalt – ea nu suportă dezordinea, sau cînd stau noaptea pînă tîrziu să mă joc shooter-e sau orice altceva, de exemplu –, cînd ne-am mutat împreună, am încercat să ne adaptăm“, îmi spune Vlad. „El zice că sînt maniacă în privinţa curăţeniei“, zice Olivia, zîmbind, „dar de fapt îmi place doar ca fiecare lucru să aibă locul lui bine fixat. Foloseşti încălţătorul, îl pui la loc pe raft. Îţi laşi mereu paltonul în cuier, nu pe scaun în bucătărie sau aruncat prin sufragerie. E simplu, nu? Sînt un om ordonat şi organizat“, adaugă ea, „şi am încercat ca şi relaţia noastră să fie la fel. De fapt, de pe la început, am încercat să ne organizăm timpul liber astfel încît să fim şi împreună, dar şi separat. Ne uitam la părinţii noştri şi nu voiam să ajungem şi noi într-o rutină plictisitoare sau să fim cumva dependenţi unul de celălalt. Ţin minte că mama îl aştepta întotdeauna pe tata ca să mănînce împreună seara, ceea ce poate fi romantic, sigur, dar după o vreme… intervine oboseala, devine o rutină şi atît. Iar de ieşit nu prea mai ieşeau deloc împreună. Noi am preferat să ne stabilim întîlniri la final de săptămînă – în oraş, ca să schimbăm decorul. În timpul săptămînii, în funcţie de chef şi de timpul liber, ieşim doar noi sau împreună cu prieteni comuni. Week-end-urile sînt cu program fix: sîmbătă dimineaţă mîncăm împreună – obligatoriu, pentru că în timpul săptămînii nu ne vedem la micul dejun –, apoi Vlad găteşte cîte ceva şi eu mă ocup de curăţenie, iar după-amiaza e rezervată ieşirilor – la plimbare sau la vreun film, depinde. Duminicile am hotărît să le păstrăm pentru prieteni sau hobby-uri – de obicei, el se duce să joace tenis sau fotbal, iar eu mă văd cu prietenele. Încercăm să ieşim separat, să avem şi puţin spaţiu în afara relaţiei şi să nu cădem în monotonie. Pînă acum, a funcţionat.“
