Cupluri
Umbla fără o mînă și fără un picior prin oraș, de fapt umbla chiar fără jumătate din față; expresia jumătății rămase era încremenită într-o continuă mirare. Șontîcăia așa pe străzile desfundate ale unui oraș aflat într-o primăvară depresivă, cu tot jegul și cu toate măruntaiele la vedere în soarele neiertător, se prelingea pe lîngă ziduri și intra în cîrciumile afumate unde băuse de atîtea ori cu prietenii și unde nu mai găsea pe nimeni, era suspendat într-o realitate pe care cineva o tăiase brusc în două cu un cuțit ascuțit și cu ochiul stîng de pe jumătatea aia de față privea lumea care era un pic cîș, înclinată pe-o parte.
Ăsta e un tip care s-a despărțit de perechea lui cu care împărțise totul vreme de zece ani. Lucrurile izbucniseră aparent din nimic și înaintaseră grav într-o direcție fără întoarcere în doar cîteva zile. Tot ce părea temeinic ancorat, bătut în cuie, proptit cu 200 de tone de beton, pecetluit cu jurăminte și cu acte oficiale, flutura acum în bătaia vîntului ca un steag jerpelit al unei republici pierdute. Satîrul despărțirii tăiase în două tot: apartamentul luat, mobila de la IKEA, datoria la bancă, grupul de prieteni, bîrfele că cine-i de vină. În situația asta se pare că ea rămăsese mai bine; cu mai mulți prieteni din grupul comun și cu motanul gălbui găsit în urmă cu cîțiva ani pe stradă.
Veți fi avut și dumneavoastră printre amici exemple de asemenea cupluri-beton a căror despărțire ia pe toată lumea prin surprindere. Așa cum e foarte posibil să-i aveți și ce cei a căror fericire perpetuă, de pildă, scoate pe toată lumea din sărite. E genul de cuplu în care el sau ea sînt tot timpul „noi“. „Nu ne place ciocolata“, o să-i auziți pe cei doi ciripei care se țin constant de mînă. „Ne place la mare, bem numai vin roșu, nu mîncăm sărat…“ – totul se face la comun, iar individualitățile fiecăruia s-au topit una în alta ca figurinele de ciocolată lăsate în soare. Ăștia se vor pupa peste felurile de mîncare la restaurant și se vor numit „iubi“, „pisi“, „mami“, „tati“. Nu știi exact ce-o fi cu adevărat în intimitatea acestui cuplu, dar imaginea oferită e roz, dură și strălucitoare ca o bomboană veche.
Poate că i-ați întîlnit și pe cei care funcționează ca o echipă de luptători de gherilă. E cuplul ca o mașinărie perfect calibrată, făcută din cel mai eficient oțel suedez în sistem de bielă-manivelă. Mișcarea liniară a unuia face ca roțile să se învîrtă, iar tot mecanismul se mișcă rapid înainte. Se înțeleg din priviri, își împart sarcinile în gospodărie cu o eficiență care a atins perfecțiunea, unul duce copilul la școală, celălalt îl ia, unul gătește, celălalt spală vasele, cauză-efect, acțiune-reacțiune, culmea colaborării casnice, lumea se învîrte pentru că ei sînt în grafic. E greu, aproape imposibil, să îi scoți din rutina stabilită. Orice ocol mic riscă să dezechilibreze un eșafodaj perfect. Totul e măsurat. Pînă și bețiile cu prietenii sînt planificate cu multe zile înainte. Eficiență 300%, spontaneitate, inevitabil, zero.
Poate îi știți și pe cei care se ceartă constant, deschis, în ochii lumii, dar sînt tot împreună de un amar de ani. Sau pe cei care stau împreună din obișnuință și pe care îi unește acum lehamitea. Pe cei care fac doar o uniune administrativă, fără alte sentimente, și pe care doar teama unei deraieri radicale, cu toate neplăcerile de relocare și regîndire a lumii, de rupere de viața cu care s-au obișnuit, îi mai ține împreună.
Sau poate știți cupluri foarte în vîrstă, pe care nimic nu le mai poate despărți. Arterele și capilarele vieții lor sînt comune, unite ca gemenii siamezi care împart un singur tors cu un singur set de organe. Dacă unul dintre ei moare, celălalt îl va urma în cîteva zile.
Tipul ăsta care bîntuie acum înjumătățit prin oraș poate că la asta spera. Poate că la asta spera și tipa cu care funcționase bine vreme de zece ani. Fiecare îngroașă deocamdată rîndurile singuraticilor care hăulesc noaptea prin oraș. Faceți orice, dați-le ceva de băut, luați-i la film, stați de vorbă, doar să nu vă pupați peste supa-cremă cu ei de față. E elementar.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
(articol apărut în Dilema veche nr. 628, 3 martie 2016)
