Cumpătarea și buna cumpănire

30 aprilie 2020
Cumpătarea și buna cumpănire jpeg

La scurtă vreme după ce l-am întîlnit pe duhovnicul meu, discutînd cu el despre semnificația postului alimentar și despre necesitatea lui, i-am spus că nu am nici o problemă în a renunța la carne, ouă și lactate, dar că pot avea serioase vertijuri ale poftei simțind mirosul asmuțitor al unor covrigi de post calzi. Mă întrebam dacă această aprindere a poftei nu ar fi problematică pentru mine, cel care visa deja mari isprăvi ascetice. Părintele mi-a zîmbit solar și mi-a zis că pentru început este important să începem cu începutul. Ne ținem de postul alimentar în varianta lui clasică. Apoi mai vedem. Evident, nu după multă vreme aveam să descopăr că la o adică nu îmi era ușor de ținut nici acest tip de post.

Zîmbetul și rezerva ponderantă a Părintelui trimiteau către realitatea cumpătării, așa cum este aceasta înțeleasă la un prim nivel în interiorul creștinismului. Cumpătarea înseamnă înfrînare și trimite către capacitatea de a-ți pune frîne, de a te limita. În greacă îi spune enkrateia și se traduce prin „a fi în putere”. Este vorba despre efortul de voință pe care îl depunem atunci cînd vrem să ne abținem de la a face ceva. În tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii, înfrînarea are de-a face cu lupta împotriva patimilor, adică a tot ceea ce afectează autonomia și libertatea interioară a celui care caută să aibă o relație conștientă cu el însuși și cu Dumnezeu. Sfîntul Vasile cel Mare considera că înfrînarea este „începutul vieții duhovnicești” și că aceasta ne însoțește pînă în momentul în care ne despătimim, ne eliberăm de dorințele care ne fisurează independența, atingînd starea de apateia.

Ponderarea pe care o primeam de la Părintele meu venea și din conștiința faptului că înfrînarea pune presiune pe ceea ce ține sub control și că asta va avea ca efect creșterea dorinței. În termeni psihanalitici, ceea ce reprimi tinde să se întoarcă în forță. Este nevoie, de aceea, de echilibru, de temperanță, de moderație. Mai cu seamă atunci cînd ești luat pe sus de entuziasmul începătorului.

Sfîntul Sofronie Saharov povestea că unii dintre cei care veneau pe Sfîntul Munte Athos pentru a alege calea monahală se mirau de faptul că nu erau supuși de la început posturilor aspre. Cînd întrebau mirați de ce se întîmplă acest lucru, li se explica faptul că stomacul lor, obișnuit pînă atunci să consume mai mult, pe măsura muncilor fizice pe care le făceau în lume, nu ar face față cu bine unei înfometări. Că cel mai probabi ar face o gastrită, un ulcer, că ar fi nevoiți să părăsească mănăstirea pentru a primi îngrijiri medicale și că, astfel, ar rata scopul pentru care au venit, trăirea unei vieți monahale.

Este vorba, iarăși, despre temperanță, echilibru și moderație. Adică despre un alt tip de cumpătare, căreia în spațiul Greciei Antice i se spunea sophrosyne și pe care literatura patristică a preluat-o pentru a desemna o minte sănătoasă, întreagă, echilibrată, curățită. Potrivit Părinților Bisericii, acest fel de a fi întreg, curat, echilibrat nu poate fi accesat decît prin exercițiul înfrînării dorințelor, al reținerii impulsurilor, al despătimirii. În interiorul creștinismului, model pentru această cumpătare înțeleasă ca echilibru, integritate și curăție este Maica Domnului. Ea este supranumită „Preacurata”, fiind imagine a curăției ontologice, adică a integralității și a integrității, a eliberării de sub mrejele condiționante ale oricărei patimi. Această cumpătare, înțeleasă ca temperanță și curăție, se manifestă ca deplinătate a înțelepciunii, ca bună cumpănire, ca atingere a echilibrului între trup și suflet și ca realizare a relației fluide și continue între om și Dumnezeu. Ea este cea care îi permitea Părintelui să vadă mai mult, să mă îndrume dintr-o poziție echilibrată, să mă ferească de dezechilibrele ulterioare pe care entuziasmul meu le-ar fi putut provoca.

De la evlavie la erezie

Despre cumpătare ca bună-cumpănire se mai vorbește într-un mod particular. Este vorba despre unul dintre locurile comune ale discursului cotidian al Bisericii, care cel mai adesea este prost înțeles: evlavia. Evlavia credincioșilor, atitudini evlavioase, să citim cu evlavie, cereri pline de evlavie, rugăciune evlavioasă. De cele mai multe ori această evlavie este înțeleasă într-o cheie emoțională. Acolo unde este menționată evlavia apare și imaginea unei persoane reținute, care pare a cultiva patologia timidității. Un fel de sfiiciune autoconstrîngătoare, care amintește precum un ecou îndepărtat de cumpătarea înțeleasă ca înfrînare. Însă una este să lupți cu propriul egocentrism, alta este să pozezi în personaj sfios. Or, tonul evlavios este popularizat ca rostire sereno-mătăsoasă. Ca și cum atunci cînd sîntem invitați să citim cu evlavie, ochiul trebuie să lăcrimează discret, buza trebuie să tremure reținut.

Cuvîntul „evlavie” vine din grecescul evlaveia care poate fi tradus ca „bună cumpănire”. În mitologia greacă, Eulabeia era zeiță a precauției, a circumspecției și a discreției. Atît cuvîntul, cît și zeița trimit către buna cîntărire, buna cumpănire a sensului unei situații, al unei întîmplări, al unui context sau al unui text. A citi cu evlavie înseamnă a cumpăni bine sensul celor spuse în cele scrise. A nu te grăbi să decizi într-o direcție sau alta. A nu te pripi să înclini talerul interpretării către unul dintre sensurile implicate. Ci, mai degrabă, a ține cont de toate sensurile implicate, în proporția cuvenită acestora. Atitudinea evlavioasă este atitudinea cumpănită și cumpătată. Cea care evită extremele alternativelor.

Însă nu ar trebui ca de aici să înțelegem că în cazul creștinismului ar fi vorba despre o religie conformistă, călduță și împăciuitoristă. Ci, mai degrabă, în cazul lui este vorba despre luciditatea de a alege radicalismul măsurii juste, al centrării, al mijlocului care își recuperează extremele. De pildă, învățăturile de credință ale creștinismului sînt toate formulate antinomic. Hristos este și Om, și Dumnezeu, nu doar om sau doar Dumnezeu. Mai mult, cele două firi ale lui Hristos, cea umană și cea divină, sînt făcute cunoscute nouă atît în chip neamestecat, cît și în chip indivizibil. A citi cu evlavie înseamnă a citi în cheie antinomică, a bine-cumpăni toate sensurile prezente și a nu le pierde pe nici unul dintre ele pe drumul înțelegerii, alegîndu-l pe unul sau pe altul. Lectura care alege îi este proprie ereziei, căci „erezie” vine din grecescul airesis, care înseamnă „alegere”. Acesteia îi este proprie atît opțiunea pentru doar unul dintre sensurile implicate, cît și întreaga pleiadă de probleme care decurge din această decizie.

Mai departe, se poate vorbi despre comportamentul evlavios ca despre unul care este la rîndul lui cumpătat în cheie antinomică. Pentru creștin, adică pentru cel care țintește comuniunea cu Dumnezeu și deslușirea din ce în ce mai clară a prezenței Acestuia în propria viață, orice gest, orice fapt poartă o dublă semnătură. Într-una dintre minunatele sale cărți, Taina iubirii, Paul Evdokimov spunea că „Dumnezeu lucrează, iar omul transpiră”. Autorul Corpusului Areopagitic și-a asumat o pseudonimie cel mai probabil din conștiința faptului că nu poate pune semnătura auctorială pe o învățătură care nu vine de la el și pe care el doar o transmite – „Dacă cele spuse sînt drepte și am reușit să ne atingem cu înțelegerea de cele dumnezeiești, lucrul trebuie atribuit Cauzei tuturor, care ne-a dăruit întîi să grăim despre El, apoi să grăim bine” (Numele Divine, XIII, 4). Ambele exemple vorbesc despre atitudinea bine cumpănită a celui care înțelege că nu este singur în ceea ce face. Că este asistat, inspirat, susținut de Altcineva.

Altfel spus, cumpătarea înțeleasă ca evlavie ne învață atît să ne asumăm prezența în lume și în ceea ce facem, cît și să fim mereu conștienți că nu am fost de unii singuri, că altcineva mai mare, optimul nostru, îngerul păzitor, daimonul, Sinele sau Dumnezeu a fost alături de noi. Astfel, discreția noastră nu va fi un simptom al unui complex de inferioritate, ci o manifestare a transparenței care lasă să se vadă că Altcineva trudește pe lîngă noi și mai discret, și mai suplu.

Andrei Găitănaru este psihoterapeut și publicist.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.