Cum văd viitorul
Nu sînt sigur că mă pricep la reflexele culturale ale concetăţenilor mei. Mă tem că, la noi, crizele economice n-au favorizat niciodată reîntoarcerea spre "valorile culturale" (expresia ar putea suna fals, valorile sînt aici măsurate în general în titluri bursiere şi obligaţii bancare). Nu sînt de altfel sigur în ce măsură cultura poate fi înfăţişată drept o valoare-refugiu: în formele sale radicale, cultura a aspirat întotdeauna să pună în criză formele organizării sociale şi ale puterii. În fine, nu sînt sigur că a existat vreodată o relaţie între consumul cultural şi puterea de cumpărare (cumpărăm mai multe cărţi atunci cînd avem cele necesare traiului, cumpărăm mai puţine atunci cînd suportăm loviturile unei economii în recesiune?). Mă tem însă că producţia culturală va fi penalizată de criza economică: să editezi o carte, să produci un film, să organizezi un festival de dans " totul va avea o anume greutate financiară, astfel încît, fără a mai avea sprijinul sectorului privat, care va trebui să îşi "recentreze priorităţile" pe "fundamentele economiei", fără o susţinere puternică din partea instituţiilor publice, puţini vor fi antreprenorii culturali care îşi vor mai asuma vreun risc. Ion BARBU Foi A4 pe cap de om Pe vremea cînd Tăriceanu era tăricean şi banca Bancă, m-am dus la o bancă să cer o sponsorizare pentru un act de cultură ce voiam să-l dau la tot cartierul. Am pus pe mine cămaşa albă, cravata, costumul de nunţi & botezuri, plus ras, tuns şi frezat. Directoarea băncii era o femeie pe care Revoluţia o prinsese vînzătoare la aprozar. Cunoaşteţi tipologia: costum din supraelastic, sărmăluţe-n păr şi roşu strident pe gură şi gheare. Repetasem cu o zi înainte discursul care trebuia s-o determine, am presărat prin el cîteva glume subţiri, şi irezistibil, credeam eu, am purces spre dînsa încărcat şi cu cîteva cărţi sub braţ pentru captatio benevolentiae. M-a ascultat, iar la finele discursului meu mi-a spus, roşie-n obraz şi verde-n faţă, că n-are bani pentru aşa ceva. Mi-a propus însă să mă plătească în natură. Nu vă gîndiţi la prostii, se referea la consumabile... Am acceptat, în ideea că din nici o bancă nu-i bine să pleci cu mîna goală. Aşa că i-am sugerat să ne dea nişte hîrtie şi nişte dosare, necesare secretariatului. Am avansat cererea ca să văd oferta: "Un top de hîrtie, e bine?". Ea: "Nu-i cam mult? Vă dau o sută de foi!" Eu: "OK! Să trecem la dosare! 10 sînt multe? Din alea roşii de plastic, se poate?" Ea: "Sînteţi cam lacom! 5 din alea de carton şi gata!" Am plecat, gîndind să ies în strada mare şi să urlu: "M-au ruşinat băncileeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!". M-a ajuns din urmă portarul instituţiei, punîndu-mi în braţe cărţile făcute cadou directoarei. Iar acum, ca să răspund întrebărilor anchetei, îi invit pe toţi cei care au absolvit regula de trei simplă să facă următoarea socoteală: dacă la o creştere economică de 8,5% unui solicitant îi revin 100 de coli sponsorizare, la o creştere prognozată de 2%, cîte A4 cad pe cap de om? George ONOFREI Veşnică e criza Dacă vorbim despre România "recentă", nu cred să fi fost an în care sectorul cultural să nu fi fost în criză. Prin urmare, cred să vom avea cam aceleaşi motive de enervare şi, la fel de adevărat, cîteva în plus. Cel puţin pînă la ora scrierii acestui articol, liniile de finanţare ale Ministerului Culturii, Administraţiei Fondului Cultural Naţional, dar şi ale consiliilor locale sînt blocate. Abia din acest moment, ţinînd cont de buget, autorităţile îşi vor putea face un plan legat de cîţi bani vor putea aloca proiectelor operatorilor culturali. Operatorii culturali independenţi, care mizează în general şi pe fonduri externe private, vor avea, de asemenea, de suferit. Îngrijorări pot apărea şi în zona "şantierelor" deschise anul trecut de ministrul Adrian Iorgulescu şi a căror finanţare ar putea deveni incertă în an de criză. În plus, avem o lege primenită a instituţiilor de spectacole ce nu îşi va produce efectele: salariile artiştilor din instituţiile de stat nu vor putea fi dublate, ci vor scăpa, în cel mai bun caz, de diminuare. Nici consumul cultural nu va putea creşte, din cîte putem întrevedea, în condiţiile în care a devenit deja o problemă achitarea salariilor la timp. În cele din urmă, această criză nu va face decît să adîncească problemele din cultură, iar lipsa unei strategii coerente se va întoarce împotriva tuturor: artişti, operatori culturali şi probabil chiar guvernanţi. Dan PERJOVSCHI Intrăm în post. Era şi timpul Orice criză (economică, politică) are efect cultural. Sponsorii îşi vor diminua sau bloca fondurile, colecţionarii se vor răzgîndi de trei ori pînă să cumpere ceva, statul nu va mai avea bani de achiziţii, Ministerul Culturii se va orienta spre patrimoniu, adică va păstra, în loc să producă, lumea va face depresii şi nu va mai avea chef de expoziţii, artiştii nu vor mai avea bani de chirii şi vor pierde ateliere, se vor închide galerii, se vor opri proiecte, populismul cultural va suna mai dihai din trîmbiţă... Numai că la noi oricum nu prea sînt sponsori sau colecţionari de artă contemporană, statul nu prea face achiziţii " şi cînd face, aruncă banii pe prostii ", Ministerul Culturii e mereu interesat de patrimoniu (adică de pantofii vechi, dar comozi), fondurile pentru artă contemporană nu erau oricum extraordinare şi accesul lor birocratic le făcea aproape impracticabile, banii ICR-ului s-au tăiat liberal înainte de criză, artiştii nu mai au ce ateliere să piardă. Eram oricum cei mai buni pictori din lume. După cum îmi spune Katrin Romberg, curatoarea Bienalei de la Berlin, Estul este mai echipat să reziste unei crize pentru că a dus-o numai într-o criză. Poate va fi bine, poate va fi prost. Îmi pare deja rău de proiectele care nu se vor putea face, de ocaziile lipsă sau de artiştii care vor abandona. Pe de altă parte, faptul că scena de artă mondială va fi supusă unei diete intensive nu este rău, erau prea multe tîmpenii supraevaluate estetic şi financiar pe piaţa ideilor sau pe piaţă, pur şi simplu. Sper că nu am uitat să lucrăm cu bugete mici şi să facem ceva din convingere. Eu făceam desene direct pe pereţii muzeelor. Acum mă pregătesc să spun mai mult folosind cretă mai puţină.
