Cum tratăm mitocanii

Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022

Îi întîlnim la piață, la cafenea, la film sau chiar acasă. Fac parte din cercul nostru apropiat. Ne petrecem un timp alături de ei, le oferim încredere și împărtășim intimități. Îi cunoaștem. Cu toate astea, uneori, par mai degrabă neciopliți, complet străini. Pentru că ne strică mici bucurii impunîndu-și agresiv părerea în fața noastră și reducîndu-ne la tăcere. Pentru că, pe stradă, gesturile lor ne fac să intrăm în pămînt de rușine. Sau pentru că, alteori, fără un cuvînt, nici măcar nu-și mai fac apariția la o întîlnire fixată din timp.

Despre așteptări

Un tren, une vieille dame de 88 de ani și un tînăr de 33. În documentarul Visages, villages, Agnès Varda călătorește împreună cu artistul JR ca să viziteze un bun prieten: pe Jean-Luc Godard. Odată ajunși în fața casei din Rolle, Elveția, cei doi descoperă că pe geam e lăsat un mesaj criptic: numele unui restaurant pe care-l frecventau pe vremuri împreună Godard și Varda, alături de partenerii lor. Ușa casei, însă, e încuiată. Nu le răspunde nimeni. Varda, privind spre ferestrele de la etaj, își dă seama că Godard e de fapt acasă. Le-a tras clapa. Pur și simplu n-are chef să le deschidă. Au bătut atîta drum degeaba. Iar trimiterea la restaurantul unde-și petrecuseră atîtea clipe fericite împreună e doar o amintire chinuitoare. „Dacă a vrut să mă rănească, i-a reușit. Șobolan nenorocit“, se întristează ea. 

Sigur, Godard a fost mereu un om imprevizibil, îi spune Agnès Varda mai tîrziu lui JR. În toți anii de cînd îl cunoaște, nu l-a îmbrățișat nici măcar o dată. Însă gestul său față de o prietenă veche rămîne dureros. Nu se așteptase la asta. Nu așa te porți cu un om la care ții. E deconcertată, chit că gestul se înscrie în personajul lui Godard, deloc faimos pentru tandrețe sau căldură. „Știi“, i se destăinuie Varda lui JR, „în Film Socialisme, mi-a furat niște scene, niște fotografii pe care le-am făcut.“ „Nu ți-a cerut permisiunea?“ „Păi, mi-a scris și mi-a spus ce-a făcut, iar eu am zis bine.“ 

În ciuda dezamăgirii, reacția ei față de Godard e, în cele din urmă, grațioasă. Ca un Iisus deghizat într-o regizoare belgiană mignonă, Varda întoarce și celălalt obraz: merge în oraș la brutăria preferată a lui Godard. Cumpără brioșe. Apoi se întoarce și i le lasă în fața porții.

Mai tîrziu, citind despre film, am descoperit un interviu în The Guardian în care Varda se confesează jurnalistului: „N-o să știu niciodată de ce nu mi-a deschis ușa. Sora lui mi-a spus că el i-a zis: «Ce-am fi făcut, ce discuție am fi avut?». I s-a părut că [întîlnirea] n-are rost. Cred că avea dreptate. Aș fi zis: «JR, el e Jean-Luc; Jean-Luc, el e JR». Și ce-i cu asta? Nu, pentru documentar, e adevărat, e mai bine că nu mi-a deschis ușa“. Ce va face data viitoare cînd îl va vedea, o întreabă jurnalistul. Îi va striga că e un șobolan sau îi va mulțumi? „Ambele. Răspunsurile sînt contradictorii, ca întotdeauna. E un șobolan și mă bucur că nu mi-a deschis. Dar, în clipa de-atunci, am fost șocată, m-am simțit rănită.“ Varda mărturisește că, în ciuda tuturor lucrurilor, îi poate ierta lui Godard orice, pentru geniul lui. 

Scena m-a emoționat teribil. Pentru că, într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare. Reacția așteptată e răbufnirea. Într-o astfel de lume, blîndețea poate fi percepută drept lipsă de putere, în vreme ce mitocănia, cu egoismul, insensibilitatea și îngustimea ei, adesea cîștigă. Iată însă că Agnès își ia puterea înapoi; mitocănia se tratează cu tandrețe sau nu se tratează deloc.

Dacă aș fi terapeută, aș spune că în fața mitocanilor nu poți decît să fugi. Că sînt relații toxice, că ne consumă din energie. Că n-avem nevoie de altfel de oameni în viețile noastre, oameni care să ne strice bucuria unei experiențe petrecute împreună, oameni pentru care lumea sau sentimentele celorlalți nu contează nici cît negru sub unghie și pentru care răspunsul lor dur e mereu o lecție. Mergem pe drumuri paralele și asta-i OK. De fiecare dată cînd n-am tăiat direct legătura, ci am răbufnit în fața unui mitocan, mi-am dat seama că nu-i deloc înțelept, pentru mine, să mă încarc cu toată energia lui negativă. N-am nevoie de ranchiună. Prefer să mă pun la adăpost, căci agresivitatea și violența nasc agresivitate și violență și în celălalt.

Tot întrebîndu-mă cum să tratăm mitocanii, mi-am dat seama că, de fapt, ei nu se vor schimba niciodată. Și nici noi, de altfel. Vom continua să-i numim șobolani nenorociți, să bodogănim, să ne întristăm, și-apoi ne vom întoarce să le lăsăm brioșe în fața porții.

Cristina Ștefan este jurnalistă și editoare de carte la Curtea Veche Publishing.

Foto: Agnès Varda  © Cortesía de FICG 25 / Oscar Delgado/ wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.