Cum te-ai răcorit vara asta?
Undeva, printre dealuri desenate imperfect, între Pămîntul dogorit şi Cerul aprins de lumină este un sat binecuvîntat. Alma Vii. Cu corpuri devitalizate, dar cu mintea încă proaspătă în buza dimineţii, am plecat cu Silviu Purcărete, cu Adriana şi Vasile Şirli să găsim un pahar de sticlă fermecat pe care să-l umplem cu viaţă. Scenograful Cosmin Florea ne-a chemat. Cuvintele lui s-au învîrtit prin sat, pe uliţe, s-au cocoţat pe coama caselor şi, luîndu-şi puteri de pe acolo, din încăpăţînarea ierbii de a creşte şi din devoţiunea lui de a pune în semne preţuirea, am încălecat pe un fel de şa şi ne-am trezit în poarta Bisericii evanghelice luterane din Alma Vii. Înăuntru, o poveste cu Ştefan Câlţia. Un univers esenţializat, vegetal, recognoscibil pe care Câlţia îl poartă. Această lume gîndită şi adăpostită într-o Biserică de arşiţă şi necuviinţă este perspectiva unui artist generos, tînăr, hipersensibil, care pune pe scenă spaţii ca spectacolele lui Radu Afrim să se aşeze în ele provocator, un artist care toarnă forme stranii, ca părţi din zborul unei păsări, iar vasele lui se vînd hăt, la Los Angeles. Răcoarea a mîngîiat sufletul meu prea încins. Lîngă zidurile fortăreţei, sub un tei ireal, masa lui Cosmin Florea şi-a definit conturul din valurile tulburi ale căldurii. Acoperită cu o pînză ca spuma laptelui abia muls, cu veselă albă şi pahare de sticlă fugite parcă de pe rafturile expoziţiei, cu flori de tei prăvălite leneş, masa asta de taină s-a întins în faţa noastră ca într-un abur lăsat acolo de Cehov. Ocrotit de iubire proaspătă şi adieri vindecătoare.
Marina Constantinescu este critic de teatru, realizatoare TV și eseistă.
