Cum ştii cînd e timpul să pleci?

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Cum ştii cînd e timpul să pleci? jpeg

În ultimele decenii, odată cu lupta tot mai asiduă împotriva abuzurilor domestice (împotriva femeilor, de cele mai multe ori) şi odată cu prevalenţa campaniilor de informare şi susţinere a victimelor, discuţiile din spaţiul public legate de acest subiect s-au îndreptat către o temă cu aplicabilitate nu doar în zona privată a vieţii, ci şi în cea profesională: cum ştii cînd e timpul să pleci?

Bineînţeles, cel puţin la o primă vedere pare mai simplu atunci cînd vorbim despre a pune punct violenţei domestice: există semne clare pe care unul dintre parteneri le poate identifica în celălalt, există situaţii-limită pe care ştim că agresorii le repun în scenă din nou şi din nou, nefiind capabili de schimbare fără ajutor ferm şi îndelungat, există ameninţările şi lovirile şi toate pericolele pe care, dinainte chiar să le înfrunţi, le intuieşti. Spun „la o primă vedere” nu pentru a reduce ceva din ce înseamnă aceste orori, ci pentru a încerca să demonstrez, în rîndurile ce urmează, că identific multe asemănări între violenţa dintr-un mediu privat, intim şi personal, şi unul public, profesional. Ca femeie care a crescut într-o casă în care violenţa era norma, nu excepţia, care a balansat între relaţii în care a fost fie victimă, fie agresor şi care abia prin ieşirea din relaţiile profesionale abuzive şi-a găsit curajul de a pune punct acolo unde se impunea, am de împărtăşit cîteva consideraţii pe acest subiect.

Cum ştii cînd e timpul să pleci de la un loc de muncă? Acolo unde sînt şanse mai mici să fii lovit sau agresat altfel fizic, deci unde poate nu ai indicatorii care să te trimită direct în biroul directorului sau la resurse umane cu cererea de demisie în mînă? Cum ştii că, la fel ca-ntr-o familie cu tot mai multe probleme, nu vei ajunge să te ofileşti tot mai mult şi să preţuieşti ca zi bună una în care nu te-ai simţit prea mult inutil, nedorit, nevăzut decît ca o piedică şi ca un valuable asset al grupului?

În curînd împlinesc 30 de ani. Lucrez de la 18, adică din primul an de facultate. Nou-venită într-un oraş pe care nu-l cunoşteam, am acceptat în grabă un loc de muncă la un ziar online care trebuia să mă plătească după fiecare articol scris pe teme culturale. Am fost la o lansare de carte a Ioanei Pîrvulescu, cred că era vorba despre Viaţa începe vineri, eveniment la care am luat notiţe într-o agendă albastră pe care aveam trecut şi orarul de la facultate. Nu mai făcusem asta niciodată, nu ştiam ce trebuia să fac, cert e că am predat în acea noapte un material amplu de care am fost mîndră şi cu care mi-am mai alinat perioadele de eşec în ulterioara carieră de jurnalist – pe care n-am căutat-o niciodată, dar care pare că m-a găsit şi cînd m-am împotrivit. După alte cîteva materiale scrise şi fără a primi vreun ban, am fost tentată să renunţ. După trei apeluri fără răspuns către şeful de-atunci, am ştiut că pentru unul dintre cei doi din această relaţie „noi” nu însemna echipă şi egalitate, aşa că m-am retras.

Apoi, timp de vreo doi ani, mi-am hrănit cu prafuri scumpe iluzia că aş putea face bani din complexele altora – am vîndut produse de slăbit şi mi-a fost foarte uşor să plec cînd mi-am dat seama că cel mai mult avea de suferit conştiinţa mea. Trei ani în librărie s-au încheiat cu o carte, Jurnal de librar (2017). Nici nu mai merită pomenit decît faptul că am lucrat cam cîte un an în cîte o librărie braşoveană: de la una am plecat din cauza condiţiilor care au făcut ca-n două luni să dau mai mult decît salariul de 900 lei pe medicamente pentru sinuzite, laringite, otite, răceli, dureri de oase şi ovare şi tot ce te-ai aştepta să simţi uitat pe un pisc îngheţat la o vîrstă venerabilă, nu la puţin peste 20 de ani; de la a doua am plecat pentru că am cerut concediu, am primit aprobarea pe e-mail, eram deja pe Valea Oltului cînd m-a sunat şefa mea să urle că nu mă vede la muncă pe camerele de supraveghere – i-am amintit de schimbul de e-mail-uri, spunînd că „M-am gîndit că OK-ul acela e suficient”, mi s-a răspuns cu: „Tu nu eşti angajată aici să gîndeşti, ci să munceşti” şi-un sfîrşit mai ferm şi mai clar n-ar fi putut exista în povestea noastră; de la al treilea am plecat pentru că mi s-a refuzat intrarea în concediu medical şi şefele mele de-atunci şi-au bătut joc de durerile unui om care nu mai putea să meargă după ce ridica zilnic cutii cu zeci de kilograme de cărţi, CD-uri şi jocuri. La fel, n-am mai simţit că sîntem egali, o echipă care vrea să realizeze ceva, ci că unul dintre noi cerşeşte un drept într-o situaţie-limită şi celălalt aruncă ură acolo unde simte că scade din profit.

Nesiguranţa obligatorie care apare cînd laşi în urmă un loc de muncă, frica de părerile celor care-mi vor lua următoarele interviuri, lipsa unui sprijin din altă parte pînă la chiria următoare – toate acestea au existat. Însă, cum precizam anterior, în muncă şi-n viaţă mi-a fost mereu mai frică să mă pierd pe mine, să ajung să cîntăresc eu mai puţin în ochii mei şi să primeze cineva de care să mă tem, într-un fel sau altul. Am trecut apoi prin cîteva redacţii și am ştiut că e momentul să plec atunci cînd nici bucuria scrisului zilnic nu mai putea acoperi golurile financiare uriaşe pe care le lăsa în urmă fiecare salariu care ar fi trebuit să le acopere. Atunci cînd mi s-a zis că din ce faci cu pasiune nu trebuie să iasă bani, am mai ştiut că trebuie să plec din alte cîteva locuri.

Cum ştii că e timpul să pleci de undeva? Unităţile mele de măsură includ, desigur, plata şi corectitudinea în respectarea contractului, a orelor de lucru şi a condiţiilor asigurate pentru asta. Aş putea pune un et caetera aici, aţi înţelege limitele la care mă refer. Dar mai presus de ele folosesc, de vreo zece ani deja, filtrul sufletesc, emoţional – şi mi-e bun şi-acasă, şi la muncă: atunci cînd simţi şi vezi că tu şi celălalt nu mai formaţi o echipă, că unul ţine să se poziţioneze cu o treaptă mai sus nu pentru a explica şi a ajuta, ci pentru a umili, atunci ştii. Şi te simţi mai liber. Împovărat de ce urmează pentru că nici o schimbare nu se face pocnind din degete şi rezolvînd totul fără dureri şi greutăţi – poate ai rate, copii, datorii sau pe toate la un loc –, însă libertatea de a-ţi preţui singura viaţă de care ştii acum şi timpul din ea nu se compară cu siguranţa şi umilinţa nici unui loc de muncă, a nici unui om.

Ştii că e timpul să pleci cînd visezi la libertate.

Anca Zaharia este traducător și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de poezii Suicid, editura Herg Benet, 2019.

Foto: Irina Munteanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Un zid s-a prăbușit la metrou din cauza infiltrațiilor de apă. Linia de alimentare de 750 V a fost inundată
Un zid s-a prăbușit la metrou, la stația Piața Sudului de pe Magistrala 2, din cauza inflitrațiilor de apă produse cu ocazia potopului care s-a abătut luni asupra Bucureștiului.
Donald Trump FOTO AFP
„Fă-o, înainte de a fi prea târziu!”. Trump cere Iranului să încheie un acord „înainte să nu mai rămână nimic”
Donald Trump a cerut vineri, 13 iunie, Teheranului „să încheie un acord înainte să nu mai rămână nimic”, după mai multe atacuri israeliene pe teritoriul iranian.
FOTO Sunjay Kapur / X
Un prieten miliardar al Prințului William a murit după ce a înghițit o albină. Afaceristul avea 53 de ani
Un om de afaceri miliardar, prieten cu Prințul William, a murit la vârsta de 53 de ani. Din primele informații, acesta a suferit un atac de cord după ce a înghițit o albină.
bac 2025 slattina   ultima proba   foto alina mitran (2) jpeg
Rezolvare subiecte BAC 2025 Anatomie și fiziologie umană. Ce i-ar fi putut pune pe elevi în dificultate
Candidații care au susținut vineri, 13 iunie 2025, proba la alegere din cadrul profilului și specializării și au ales Biologie - Anatomie și fiziologie umană, au avut parte de subiecte „frumoase și accesibile”, care le pot aduce note mari, spun profesorii. Chiar și așa, puteau face greșeli.
tigari istock jpg
Comisia Europeană ia în considerare o majorare cu 258% a taxelor pe tutun. Accize mai mari și pentru țigările electronice
Comisia Europeană ia în considerare o majorare a taxelor cu 258% pentru tutunul de rulat și cu 139% pentru țigări, potrivit unei evaluări de impact obținute de POLITICO.
Iulia Vantur, foto Instagram jpg
Ce spune Iulia Vântur despre nunta cu Salman Khan. Secretele divei pentru o siluetă de vis: „A fost foarte ușor să mă adaptez la bucătăria indiană”
Întoarsă recent în țară, Iulia Vântur (44 de ani) arată mai bine ca niciodată! Radiantă și într-o formă fizică de excepție, vedeta ne-a dezvăluit cum se menține și ne-a spus dacă are sau nu planuri de nuntă. Iată ce a declarat!
Air India FOTO Airnation.net
Panică la bordul unui avion Air India. Zbor deviat de urgență în Thailanda din cauza unei alerte cu bombă
La o zi după catastrofa aviatică din Ahmedabad, un nou incident lovește compania Air India. O aeronavă a fost întoarsă din drum din cauza unei amenințări cu bombă.
Terminal Gaze Foto   Shutterstock jfif
Dezvoltarea infrastructurii energetice în România și Bulgaria – O necesitate strategică pentru securitatea energetică a Europei Centrale și de Sud-Est
În contextul geopolitic extrem de instabil al ultimilor ani, marcat de conflicte armate, sabotaje ale infrastructurii energetice și decuplarea deliberată a livrărilor de gaze naturale rusești către Europa, necesitatea unei reconfigurări fundamentale a rutei de aprovizionare cu gaze devine evidentă.
florian wirtz getty jpg