Cum stăm cu esportu' toa'răşi?

Cînd scriu aceste rînduri, tocmai s-a încheiat o săptămînă neaşteptat de bună pentru "exportul" de prozatori. O editură din Hexagon a plătit, pentru licenţa de traducere a ultimului roman al lui Florin Lăzărescu, o sumă egală cu cea pe care o editură românească o plăteşte pentru cei mai de top autori din literatura universală. Edituri din Franţa şi Austria au solicitat drepturi de traducere pentru romanele lui Dan Lungu, am încheiat contracte pentru Doina Ruşti şi Cecilia Ştefănescu, ale căror cărţi vor fi publicate în limba bulgară, în vreme ce un alt traducător din aceeaşi ţară şi-a manifestat opţiunea pentru Cezar Paul-Bădescu şi Nora Iuga (autoare solicitată şi în Germania sau Slovenia). În fine, oferte a primit Filip Florian de la prestigioasa editură germană Suhrkamp, dar şi de peste Ocean, Harcourt Trade Publishing arătîndu-şi disponibilitatea pentru achiziţionarea drepturilor de traducere, în toate limbile, a romanului Degete mici, fapt ce reprezintă o premieră la noi, lăsîndu-ne să sperăm că piaţa de carte americană nu e de nepătruns şi că prozei româneşti nu-i sînt hărăzite doar editurile selecte, dar mici. Important e să existe perseverenţă în promovare, agenţi literari profesionişti şi, desigur, să avem cărţi care să trezească interesul. Iată de ce, dacă acum doi ani credeam că am fi o Slobozie culturală a Europei, astăzi am devenit mai optimist, văzînd că trenul s-a urnit din loc, măcar cu cîţiva kilometri. "Noul val" al literaturii, atît de contestat de unii, pare să-şi arate creasta, chiar dacă nu a devenit, cum am dori, un tsunami. Trebuie să avem răbdare, să renunţăm la a ne raporta obsesiv la Premiul Nobel, fiindcă, pînă a obţine un asemenea trofeu, mai avem oarece lucruri mărunte (dar plicticoase) de făcut acasă. Cum ar fi acela că trebuie să învăţăm să ne promovăm literatura în străinătate. Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg O editoare din Polonia, Beata Stas´inska, pe care am întîlnit-o împreună cu Mircea Mihăieş anul trecut la Frankfurt, constata că, în vreme ce WAB traduce mulţi autori din Bulgaria, Cehia sau Croaţia, îi lipseau autorii români din portofoliu. Motivele - spunea - ar fi: lipsa informaţiilor despre literatura contemporană şi despre piaţa de carte din România, lipsa traducătorilor şi a referenţilor. Observaţii similare făcuse şi Jean Mattern, directorul Colecţiei "Du monde entier" de la Gallimard, editorul Gabrielei Adameşteanu. Anul trecut, la Neptun, Mattern părea nedumerit cu privire la modul lipsit de pragmatism prin care promovăm opere literare cu şanse reduse de "export" (şi cîţi bani nu cheltuiesc instituţiile noastre culturale cu asemenea "manifestări" în străinătate, menite, mai curînd, a promova turismul autohton cultural?). În plus, spunea "gallimardul", îi este dificil să se orienteze în faţa unei oferte făcute "în bloc", în dauna a două-trei nume de autori contemporani cu şanse maxime de a fi traduşi. Dar cine să stabilească acele nume? Din capul locului, mărturisesc că nu am un răspuns. În nici un caz însă, nu agreez selecţiile făcute de instituţiile statului, chiar atunci cînd fac apel la jurii independente. La noi, juriile au devenit cu adevărat o problemă. Scandalul izbucnit recent în cinematografie arată clar că, dacă eşti apreciat în străinătate, vei fi descalificat de juriul de acasă, şi invers. Romanul Întoarcerea huliganului, al lui Norman Manea, cea mai bună carte străină în Franţa anului 2006, a fost ocolit de toate premiile autohtone. Un respectabil critic declara de curînd că n-a auzit de Florin Lăzărescu, autor care, peste doar o lună, avea să cîştige un important premiu est-european, iar un altul afirma că s-a plictisit, de ani buni, să mai citească literatură contemporană. De prisos să mai spun: ambii critici au făcut parte din diverse jurii şi vor juriza în continuare! Despre Zece pentru România nu văd ce ar mai fi de spus. Păguboase sînt şi "sentinţele" cu iz personal pe care unii "critici" de ocazie sau realizatori ad-hoc de talk-show-uri le exprimă cu privire la proza contemporană, ori cei care confundă "exportul" cu finanţările pe care diverse instituţii bugetare le acordă, falsificînd realitatea. Apar anchete ridicole în care, pe aceeaşi pagină, o carte este catalogată fie drept cea mai bună, fie, cîţiva cvadraţi mai jos, drept cea mai... proastă carte a anului. Cu asemenea jurizări şi cu un spirit critic consternant, cînd nu e de-a dreptul partizan, şansa de a oferi străinilor mînaţi de cele mai bune intenţii o imagine cît de cît reală despre ce se petrece în literatura (cinematografia etc.) contemporană românească este egală cu a celui ce ar paria pe victoria echipei Frontiera Curtici într-un eventual meci cu A.S. Roma. "Intern" vs "export"? Din fericire, "exportul" literaturii române nu depinde de capriciile unor jurii sau de instituţiile noastre culturale (unele, excesiv de politizate), ci, în primul rînd, de "producţia" autohtonă însăşi. Nu întîmplător întrebarea cea mai frecventă pe care editorii din străinătate mi-o pun despre un autor român este "cîte exemplare s-au vîndut?". Ocupîndu-ne excesiv şi hipnotizaţi de "exportul" de cultură, riscăm să uităm de cititorul de acasă, diminuîndu-ne astfel, şi mai mult, şansele de a pătrunde în lume. Căci undeva cercul se închide: succesul în ţară poate da naştere unuia internaţional, iar succesul internaţional creşte vînzările în ţară. Lucrurile par a fi situate pe un cerc vicios care trebuie totuşi întrerupt. Deşi cultura globală pare să pîndească de după colţ, am avea motive întemeiate să susţinem că principalul "consumator" a ceea ce se publică astăzi la noi trebuie să fie cititorul autohton. Cu puţine excepţii, literatura română se naşte, aici, în matricea ei firească. Mici trucuri arhicunoscute şi mereu amînate Ar trebui să sprijinim mai eficient formarea unei noi generaţii de traducători din română în alte limbi, al căror număr, în lume, este astăzi cu totul insuficient. Promovarea literaturii nu se poate realiza fără promovarea limbii române, fără un program naţional serios. Nu ştiu cine şi cum sprijină lectoratele de limbă română din străinătate, dar cred că sînt departe de a se bucura de importanţa pe care o merită. Să învăţăm cum să ne promovăm eficient prozatorii şi să-i sprijinim pentru a deveni cunoscuţi, ca individualităţi, în lume. Programul "Les belles étrang