Cum stăm cu esportu' toa'răşi?

Silviu LUPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 159 din 23 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd scriu aceste rînduri, tocmai s-a încheiat o săptămînă neaşteptat de bună pentru "exportul" de prozatori. O editură din Hexagon a plătit, pentru licenţa de traducere a ultimului roman al lui Florin Lăzărescu, o sumă egală cu cea pe care o editură românească o plăteşte pentru cei mai de top autori din literatura universală. Edituri din Franţa şi Austria au solicitat drepturi de traducere pentru romanele lui Dan Lungu, am încheiat contracte pentru Doina Ruşti şi Cecilia Ştefănescu, ale căror cărţi vor fi publicate în limba bulgară, în vreme ce un alt traducător din aceeaşi ţară şi-a manifestat opţiunea pentru Cezar Paul-Bădescu şi Nora Iuga (autoare solicitată şi în Germania sau Slovenia). În fine, oferte a primit Filip Florian de la prestigioasa editură germană Suhrkamp, dar şi de peste Ocean, Harcourt Trade Publishing arătîndu-şi disponibilitatea pentru achiziţionarea drepturilor de traducere, în toate limbile, a romanului Degete mici, fapt ce reprezintă o premieră la noi, lăsîndu-ne să sperăm că piaţa de carte americană nu e de nepătruns şi că prozei româneşti nu-i sînt hărăzite doar editurile selecte, dar mici. Important e să existe perseverenţă în promovare, agenţi literari profesionişti şi, desigur, să avem cărţi care să trezească interesul. Iată de ce, dacă acum doi ani credeam că am fi o Slobozie culturală a Europei, astăzi am devenit mai optimist, văzînd că trenul s-a urnit din loc, măcar cu cîţiva kilometri. "Noul val" al literaturii, atît de contestat de unii, pare să-şi arate creasta, chiar dacă nu a devenit, cum am dori, un tsunami. Trebuie să avem răbdare, să renunţăm la a ne raporta obsesiv la Premiul Nobel, fiindcă, pînă a obţine un asemenea trofeu, mai avem oarece lucruri mărunte (dar plicticoase) de făcut acasă. Cum ar fi acela că trebuie să învăţăm să ne promovăm literatura în străinătate. Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg O editoare din Polonia, Beata Stas´inska, pe care am întîlnit-o împreună cu Mircea Mihăieş anul trecut la Frankfurt, constata că, în vreme ce WAB traduce mulţi autori din Bulgaria, Cehia sau Croaţia, îi lipseau autorii români din portofoliu. Motivele - spunea - ar fi: lipsa informaţiilor despre literatura contemporană şi despre piaţa de carte din România, lipsa traducătorilor şi a referenţilor. Observaţii similare făcuse şi Jean Mattern, directorul Colecţiei "Du monde entier" de la Gallimard, editorul Gabrielei Adameşteanu. Anul trecut, la Neptun, Mattern părea nedumerit cu privire la modul lipsit de pragmatism prin care promovăm opere literare cu şanse reduse de "export" (şi cîţi bani nu cheltuiesc instituţiile noastre culturale cu asemenea "manifestări" în străinătate, menite, mai curînd, a promova turismul autohton cultural?). În plus, spunea "gallimardul", îi este dificil să se orienteze în faţa unei oferte făcute "în bloc", în dauna a două-trei nume de autori contemporani cu şanse maxime de a fi traduşi. Dar cine să stabilească acele nume? Din capul locului, mărturisesc că nu am un răspuns. În nici un caz însă, nu agreez selecţiile făcute de instituţiile statului, chiar atunci cînd fac apel la jurii independente. La noi, juriile au devenit cu adevărat o problemă. Scandalul izbucnit recent în cinematografie arată clar că, dacă eşti apreciat în străinătate, vei fi descalificat de juriul de acasă, şi invers. Romanul Întoarcerea huliganului, al lui Norman Manea, cea mai bună carte străină în Franţa anului 2006, a fost ocolit de toate premiile autohtone. Un respectabil critic declara de curînd că n-a auzit de Florin Lăzărescu, autor care, peste doar o lună, avea să cîştige un important premiu est-european, iar un altul afirma că s-a plictisit, de ani buni, să mai citească literatură contemporană. De prisos să mai spun: ambii critici au făcut parte din diverse jurii şi vor juriza în continuare! Despre Zece pentru România nu văd ce ar mai fi de spus. Păguboase sînt şi "sentinţele" cu iz personal pe care unii "critici" de ocazie sau realizatori ad-hoc de talk-show-uri le exprimă cu privire la proza contemporană, ori cei care confundă "exportul" cu finanţările pe care diverse instituţii bugetare le acordă, falsificînd realitatea. Apar anchete ridicole în care, pe aceeaşi pagină, o carte este catalogată fie drept cea mai bună, fie, cîţiva cvadraţi mai jos, drept cea mai... proastă carte a anului. Cu asemenea jurizări şi cu un spirit critic consternant, cînd nu e de-a dreptul partizan, şansa de a oferi străinilor mînaţi de cele mai bune intenţii o imagine cît de cît reală despre ce se petrece în literatura (cinematografia etc.) contemporană românească este egală cu a celui ce ar paria pe victoria echipei Frontiera Curtici într-un eventual meci cu A.S. Roma. "Intern" vs "export"? Din fericire, "exportul" literaturii române nu depinde de capriciile unor jurii sau de instituţiile noastre culturale (unele, excesiv de politizate), ci, în primul rînd, de "producţia" autohtonă însăşi. Nu întîmplător întrebarea cea mai frecventă pe care editorii din străinătate mi-o pun despre un autor român este "cîte exemplare s-au vîndut?". Ocupîndu-ne excesiv şi hipnotizaţi de "exportul" de cultură, riscăm să uităm de cititorul de acasă, diminuîndu-ne astfel, şi mai mult, şansele de a pătrunde în lume. Căci undeva cercul se închide: succesul în ţară poate da naştere unuia internaţional, iar succesul internaţional creşte vînzările în ţară. Lucrurile par a fi situate pe un cerc vicios care trebuie totuşi întrerupt. Deşi cultura globală pare să pîndească de după colţ, am avea motive întemeiate să susţinem că principalul "consumator" a ceea ce se publică astăzi la noi trebuie să fie cititorul autohton. Cu puţine excepţii, literatura română se naşte, aici, în matricea ei firească. Mici trucuri arhicunoscute şi mereu amînate Ar trebui să sprijinim mai eficient formarea unei noi generaţii de traducători din română în alte limbi, al căror număr, în lume, este astăzi cu totul insuficient. Promovarea literaturii nu se poate realiza fără promovarea limbii române, fără un program naţional serios. Nu ştiu cine şi cum sprijină lectoratele de limbă română din străinătate, dar cred că sînt departe de a se bucura de importanţa pe care o merită. Să învăţăm cum să ne promovăm eficient prozatorii şi să-i sprijinim pentru a deveni cunoscuţi, ca individualităţi, în lume. Programul "Les belles étrang

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.