Cum să privim diferenţele teritoriale în Europa

Beatrice von HIRSCHHAUSEN
Publicat în Dilema Veche nr. 162 din 16 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Problema frontierelor Europei, în general, şi a celor din Europa, în special, este strîns legată de diferenţele geografice. A identifica o frontieră înseamnă a identifica o linie de discontinuitate între arii geografice vecine, însă definite ca diferite. Acesta e un lucru uşor cînd e vorba de o frontieră politică deja stabilită. Este mult mai dificil însă, cînd e vorba de trasarea unei linii între două grupe de state. Dar e la fel de dificil atunci cînd trebuie definite frontiere interne între arii culturale, etnice sau economice, pe scurt, între arii geografice diferite. Încerc să arăt aici, în primul rînd, că sîntem nepregătiţi să conceptualizăm aceste diferenţe şi, în al doilea rînd, că ar fi bine şi indicat să imaginăm "instrumente" mai bune. Ştiinţele umane şi sociale au rămas multă vreme prost echipate pentru a gîndi diferenţele geografice Ştiinţele umane şi sociale au gîndit diferenţele teritoriale în conformitate cu două scheme principale: prima este o schemă de tip excepţionalist, axată în mod obişnuit pe diferenţele naţionale, şi conform căreia fiecare Stat-naţiune este înrădăcinat în singularitatea sa, ignorînd, în cel mai bun caz, singularităţile vecinilor săi şi, în cel mai rău caz, opunîndu-i-se în termeni contrastivi. Aceeaşi schemă poate să devină viabilă şi în interiorul statului, în scopul sesizării diferenţelor infra-naţionale şi al identificării regiunilor, "ţărilor", "Kulturlandschaften" etc. Conform acestei scheme excepţionaliste, problema diferenţei dintre două entităţi este pusă a priori şi serveşte drept fir roşu analizei efectuate. Se ajunge astfel la a descrie singularităţi. La polul opus, ştiinţele umane şi sociale au creat o a doua schemă, pe care am numi-o tipologică, fundamentată de această dată pe reductibilitatea diferenţelor. În acest caz, cercetătorii nu mai sînt interesaţi de excepţionalitatea entităţilor observate, ci de variabilitatea acestora. Se procedează la o reducţie a realului şi a complexităţii sale. Diferenţele sînt gîndite în termeni de variaţie/varietate, şi astfel devine posibilă trecerea de la un tip la altul. Această a doua schemă stă la baza paradigmei funcţionaliste. Nu trebuie căutat prea adînc pentru a sesiza fragilitatea celor două scheme: ele sînt puţin adecvate reflecţiilor asupra diferenţelor teritoriale. De altfel, criticile ce le-au fost adresate au fost numeroase. Critica schemei excepţionaliste s-a cristalizat deja foarte bine. Două sînt direcţiile din care au venit aceste critici: prima este aceea a analizei prejudecăţilor/presupoziţiilor din spatele demersurilor şi a analizei instrumentalizării acestor prejudecăţi. De la "comunităţile imaginare" ale lui Benedict Anderson pînă la Lucia Boia, o întreagă serie de studii au arătat foarte clar ceea ce a fost construit şi instrumentalizat prin ideologiile naţionale. A doua direcţie a apărut din zona studiile comparative, care au arătat importanţa permeabilităţii frontierelor. S-a demonstrat imposibilitatea de a îngheţa diferenţa în singularitatea sa ireductibilă şi importanţa proceselor de hibridare, de împrumut, de interacţiune. Critica schemei tipologice este mai recentă şi fără îndoială mai dificilă. Ea pune la îndoială "marile discursuri" care au ghidat, în ultimele secole, lectura lumii moderne. Tendinţa contemporană de renunţare la un fir istoric unic a reînnoit interesul pentru excepţii, pentru abaterile de la normă, pentru marginalitate etc. Diferenţa este dintr-odată învestită cu capacitate de invenţie, de creare a ineditului. Guy Jucquois vorbeşte de "o nouă sfidare", pe fondul diminuării eficacităţii sistemului clasic, în care "distanţa mentală şi morală şse măsurauţ cu acelaşi etalon atît în domeniul cronologiei, cît şi în cel al geografiei (...)". A gîndi diferenţele plecînd de la istoricitatea faptelor sociale Raportul ştiinţelor sociale faţă de problematica diferenţelor geografice s-a modificat şi s-a reînnoit profund în ultima vreme. Reînnoirea a avut două cauze: prima derivă dintr-un motiv pragmatic, şi anume acela că asistăm la o luare la cunoştinţă a diferenţelor. Prăbuşirea comunismului şi lărgirea Uniunii Europene iau o importanţă din ce în ce mai mare în cadrul acestui proces. Pe măsură ce Uniunea se lărgeşte şi, în consecinţă, este din ce în ce mai întinsă, ea devine şi din ce în ce mai eterogenă şi se loveşte, din ce în ce mai des, de forţa diferenţelor geografice. A doua cauză este de ordin epistemologic, cu rădăcini în îndoiala faţă de convergenţa evoluţiilor, faţă de credinţa într-un fir istoric unic şi, mai general, faţă de neîncrederea în paradigma evoluţionistă a modernităţii. Acest context intelectual oferă poate posibilitatea de a gîndi diferenţele geografice din perspectiva celor două componente - spaţială şi culturală - şi a dublului lor context: local şi global. Să luăm drept exemplu dezbaterea dintre istorici referitoare la microstoria sau "reîntoarcerea povestirii", deoarece este foarte semnificativă pentru această dinamică. Citîndu-l pe Jacques Revel, microstoria a pus foarte serios în discuţie presupoziţiile "continuităţii socialului", care ar funcţiona de la local pînă la global, presupoziţii care permiteau aplicarea aceloraşi categorii de analize la toate nivelele. Microstoria a pus deci în discuţie presupoziţia continuităţii socialului şi a inversat analiza proceselor complexe "de jos în sus". Această schimbare de paradigmă relansează anchetele calitative efectuate la o scară micro. Diferenţele între cazurile studiate apar ca rezultat al diversităţii unor parcursuri istorice unice. Schimbarea de paradigmă provoacă de asemenea o modificare a statutului comparaţiei. În schema tipologică funcţionalistă, comparaţia se impunea în mod natural, ca un proces intelectual de reducere la un numitor comun de comparat. Punînd în prezent accentul pe excepţie, pe abaterea de la normă, pe specific, noile demersuri trebuie să dezvolte o nouă metodă, pentru a cîştiga în generalitate, şi trebuie să regăsească mijloacele de a lega traiectoriile specifice generalului. În ce mă priveşte, cred că există o pistă care rămîne insuficient explorată. Această pistă trece printr-o reflecţie asupra articulării între scările/nivelele geografice, cu focalizarea atenţiei asupra scărilor intermediare, situate între nivelul local al configuraţiilor sociale (în sensul dat de Elias) şi nivelul global de construcţie a specificităţilor, a "diferenţelor" naţionale. Acest lucru presupune reluarea şi aprofundarea aportului cercetărilor geografice.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.