Cum poate supravieţui cultura în vremuri de criză financiară?

Actuala cădere economică declanşată de criza financiară e foarte strîns legată de ceea ce experţii numesc problema guvernanţei globale " creşterea diferenţelor dintre forţele globalizării şi capacitatea guvernelor naţionale de a conduce şi legifera în aceste condiţii. Nu doar criza însăşi e problema, ci, de multe ori, şi reacţiile politice nefericite. Nici un guvern naţional şi nici o instituţie internaţională (incluzînd aici şi Uniunea Europeană) nu sînt capabile să se confrunte cu slăbirea economiei globale. Răspunsul guvernelor este în cel mai rău caz concentrat doar asupra gestionării propriei imagini politice, iar în cel mai bun caz şi asupra tratării unui sindrom. La un alt nivel, multe se pot face în plus în termeni de politici proactive şi de reacţii ale management-ului, chestiuni asupra cărora acest articol se concentrează în mod special. Nu putem prezice viitorul, dar putem face o extrapolare a tendinţelor de dezvoltare din ultimii zece ani în domeniul artelor şi culturii: ● Cererea mai mare de bunuri şi servicii culturale combinată cu scăderea fondurilor publice alocate. ● Aplicarea modelelor competiţionale (care au fost extinse şi pentru sănătate, educaţie sau servicii sociale) în domeniul artelor şi culturii, cu punerea accentului mai mult pe controlul costurilor, decît pe calitatea rezultată. ● Căutarea de noi modele de afacere pentru sectorul non-profit în mai multe domenii, incluzînd şi artele, şi cultura, pentru a compensa sprijinul redus din partea guvernelor. ● Profesionalizarea financiară, a management-ului şi a serviciilor oferite, adesea în combinaţie cu o anume inhibare în ceea ce priveşte susţinerea cauzei artei şi culturii. ● Căutarea unor motive de legitimare a acestor activităţi în termenii unei mai mari angajări civice şi transparenţe fiscale. ● Fluctuaţia şi inconstanţa sprijinului din partea donatorilor privaţi. ● Aşteptări prea mari în privinţa a ceea ce pot face fundaţiile pentru arte şi cultură. Aceste tendinţe continuă chiar şi în condiţii de criză. Acum se adaugă o combinaţie de provocări la ceea ce era deja un set complex de probleme: ● La nivelul societăţii, încrederea în "sistem" a scăzut şi în rîndul publicului a apărut un sentiment general de insecuritate, în vreme ce actorii politici au devenit mai oportunişti. ● Măsurile luate de guvernele europene au ca rezultat masive programe de cheltuieli, de investiţii publice (din care doar puţine se referă la artă şi cultură) în combinaţie cu reducerea bugetelor curente, ceea ce creează subfinanţări care de multe ori sînt pasate organizaţiilor non-profit. ● Afacerile sînt orientate spre profit pe termen scurt, în timp ce se încearcă o calmare a acţionarilor. Sînt eliminate şi programele pentru artă şi cultură. ● Fundaţiile de caritate constată o scădere, cum n-a mai fost de decenii, a valorii bunurilor lor, avînd ca rezultat reducerea granturilor, îngrijorare în privinţa posibilităţii de a susţine programele curente şi creşterea preocupării pentru protecţia averilor. Pentru instituţiile de cultură şi artă, toate acestea pot însemna o mai mare instabilitate financiară, incertitudine pentru conducere şi personal şi riscul de a nu îndeplini complet programele şi obligaţiile. Reacţia conducerii şi a consiliilor de administraţie poate derapa într-una din cele două obişnuite extreme: fie nu se ia nici o măsură din cauza negării crizei sau a fatalismului, fie se ajunge la forme de reacţie exagerate şi la acţiuni orbeşti. Există cîteva ponturi pentru învingerea furtunii, pe termen scurt: ● Reconsiderarea valorilor organizaţiei. ● Consolidarea resurselor în jurul misiunii critice. ● Cooperarea numai în jurul programelor ce privesc această misiune centrală. ● Diminuarea riscurilor în ce priveşte sursele de venituri, prin evitarea dependenţelor de Guvern, de donatori şi alţii şi prin diversificarea surselor. ● Desfăşurarea unei campanii de informare asupra planurilor şi a modului în care organizaţia îşi propune să le îndeplinească. Transparenţa şi conştientizarea publicului şi a celor implicaţi sînt importante pentru legitimarea şi succesul oricărei reorganizări pe termen scurt. Răspunsul la criză presupune reducerea incertitudinilor şi însumarea posibilităţilor. Dincolo de toate, depăşirea crizei cere o postură activă din partea celor care dirijează cultura europeană, nu doar prin a cere ca vinul vechi să fie servit în sticle noi (aşa cum au făcut marile firme americane de automobile sau bănci şi fabrici de prin Europa), ci şi prin adoptarea unei poziţii de politică a culturii, în scopul creării unui spaţiu de creativitate şi înnoire şi pentru păstrarea moştenirii din trecut în beneficiul tuturor.