Cum NU a plagiat Victor Ponta - ipoteza Borges

Publicat în Dilema Veche nr. 444 din 16-22 august 2012
Cum NU a plagiat Victor Ponta   ipoteza Borges jpeg

Scandalul iscat de ipoteza că prim-ministrul României, dr. Victor Ponta, ar fi plagiat zeci de pagini în lucrarea sa de doctorat a depăşit de mult graniţele ţării. S-au lansat ipoteze dintre cele mai diverse, de la cea că Victor Ponta habar nu avea că plagiase, fiindcă lucrarea nici măcar n-a fost scrisă de el, ci de un „negru“ angajat s-o facă, pînă la cea a conspiraţiei, care avansează ideea că prim-ministrul este victima unei conspiraţii coordonate de preşedintele Traian Băsescu.

Poate o fi şi conspiraţie. Dar dacă pui alături niscaiva pagini din teza de doctorat a domnului Ponta, Curtea Penală Internaţională, susţinută în 2003, şi niscaiva pagini din anumite cărţi apărute înainte de acel moment, îţi vine greu să respingi ideea plagiatului. Fraze, paragrafe, pagini întregi sînt identice sau cvasi-identice. Dacă le-ar vedea, pînă şi un copil de clasa a patra ar spune că nenea de care se zice că a copiat chiar a copiat. E unul din acele cazuri rare – sau, poate, nu chiar atît de rare – în care verdictul pare partea cea mai simplă, iar sarcina comisiilor de specialişti e una pur cantitativă: să stabilească nu dacă, ci doar cît s-a copiat.

Să nu uităm însă că aici e vorba de unul dintre tinerii de succes ai României, un exemplar de vîrf al noii generaţii de lideri politici, a cărui carieră fulminantă presupune un oarecare grad de inteligenţă. Un om inteligent n-ar fi copiat atît de neprofesionist, chiar neruşinat. Poate că totuşi altcineva şi-a tocit degetele pe tastele Ctrl-C/Ctrl-V ale computerului. Sau poate că în acele vremuri de mult apuse, adică în 2003, în România conceptul de proprietate intelectuală nu conta, după cum spunea – e drept, cu alte cuvinte – o Comisie de Etică ad-hoc, subordonată Ministerului Educaţiei, subordonat domnului Ponta. Dar mai există şi o altă posibilitate. Cum spuneam, Victor Ponta e un om inteligent. Poate mai inteligent decît sîntem noi dispuşi să credem. Poate chiar mult mai inteligent. Şi, cine ştie, poate că a vrut ca prin lucrarea sa de doctorat să împlinească, fie şi parţial, un vis literar al lui Jorge Luis Borges, marele maestru al jocurilor cu bibliotecile reale sau imaginare. Eu aşa cred. Cred că domnul Ponta şi-a visat să fie un Pierre Menard al dreptului internaţional, un geamăn dîmboviţean al personajului borgesian.

Legendarul personaj apare în volumul Grădina potecilor ce se bifurcă din 1941, în povestirea cvasiomonimă „Pierre Menard, autorul lui Don Quijote“, şi vrea să facă exact ceea ce spune titlul povestirii. Adică, după scrisele lui Borges, „nu voia să scrie un alt Quijote – ceea ce ar fi simplu – ci pe Quijote. Şi-i fără rost să mai adaug aici că niciodată nu a încercat o transcriere mecanică a originalului; nu-şi propunea să-l copieze. Admirabila sa ambiţie era să producă nişte pagini care să coincidă – cuvînt cu cuvînt şi rînd cu rînd – cu cele ale lui Miguel de Cervantes“. Asta va fi încercat şi domnul Ponta. Nu a vrut să copieze lucrarea domnului Dumitru Diaconu Curtea Penală Internaţională, istorie şi realitate din 1999 (sau pe cele ale celorlalţi trei autori), ci să producă, folosindu-şi propria imaginaţie, talentul şi inteligenţa naturală, cîteva zeci de pagini care să coincidă – cuvînt cu cuvînt şi rînd cu rînd – cu cele ale domnului Dumitru Diaconu (şi ale celorlalţi trei autori). Cum spune Pierre Menard, şi cum ar putea spune şi Victor Ponta, fără teama de a plagia: „Eu mi-am asumat misterioasa datorie de a reconstrui opera sa spontană“. Iar rezultatul domnului Ponta, în ciuda similitudinii aproape complete între cele două texte, este, ca şi la Pierre Menard, „mult mai subtil decît cel al lui Cervantes“... scuze, al lui Diaconu.

Dar cum se face asta? Foarte greu, desigur. Totuşi, Victor Ponta a reuşit: a compus – fără să copieze! – un nou text, creat de el însuşi şi în acelaşi timp identic în mare parte cu ale celor pe care i-a luat ca model. Ca să o dovedim, vom apela tot la Borges, care dă un exemplu revelator. Cînd Cervantes scrie că adevărul este mamă a istoriei, adversar al timpului, depozit de întîmplări, martor al trecutului etc., „această enumerare este un simplu elogiu retoric al istorie“. În schimb, cînd Menard scrie că adevărul este mamă a istoriei, adversar al timpului, depozit de întîmplări, martor al trecutului etc., profunzimea viziunii sale ne izbeşte: „Istoria, mamă a adevărului; ideea este înspăimîntătoare. Menard, contemporan cu William James, nu defineşte istoria ca pe o cercetare a realităţii, ci o ia drept origine a acesteia“. Ceea ce este, evident, cu totul altceva.

Tot aşa şi cu Victor Ponta. În 1999 domnul Diaconu scrie în cartea sa: „Lumea dorea o instanţă internaţională creată departe de tumultul războiului, în timp de pace, pentru a nu se răsfrînge în activitatea ei aura învingătorilor, instanţă în care legea odată convenită pentru instrumentarea şi sancţionarea celor mai grave crime internaţionale să fie aplicată în mod egal şi imparţial pentru toate părţile responsabile, indiferent de momentul istoric în care se săvîrşeşte crima: pace sau război“. În schimb, în lucrarea sa de doctorat – atenţie, în anul 2003! – domnul Ponta scrie: „Lumea dorea o instanţă internaţională creată departe de tumultul războiului, în timp de pace, pentru a nu se răsfrînge în activitatea ei aura învingătorilor, instanţă în care legea odată convenită pentru instrumentarea şi sancţionarea celor mai grave crime internaţionale să fie aplicată în mod egal şi imparţial pentru toate părţile responsabile, indiferent de momentul istoric în care se săvîrşeşte crima: pace sau război“. Poate vi se pare că este acelaşi lucru, mai ales că şi eu am reprodus textul cu copy-paste. Ei bine, nu este! Gîndiţi-vă numai: cînd domnul Diaconu vorbeşte de momentul istoric în care se săvîrşeşte crima, fie el de pace sau război, el se referă la variantele posibile de aplicare a legii în anul 1999. În schimb, domnul Ponta scrie din anul 2003, deci se referă, evident, la o nouă realitate juridică internaţională, determinată de atacul terorist din 11 septembrie 2001, care a relativizat conceptele de pace şi război. E cu totul altceva! Interpretarea sa, mai cuprinzătoare şi mai actuală, reflectă o preocupare matură pentru viitorul lumii în care urma să trăim şi în care el urma să devină prim-ministru.

La fel, domnul Diaconu scrie că „tot la soluţia unei instanţe penale internaţionale cu caracter ad-hoc, ca acum cincizeci de ani, a trebuit să apeleze comunitatea internaţională“, pe cînd domnul Ponta ne spune că „tot la soluţia unei instanţe penale internaţionale cu caracter ad-hoc, ca în urmă cu cincizeci de ani, a trebuit să apeleze comunitatea internaţională“. Admit că în cele două texte apare o mică diferenţă: „acum“ vs „în urmă cu“. Pierre Menard-ul român a ratat puţin re-creaţia. Cu toate acestea, e evident că textele se referă iarăşi la două realităţi diferite: dacă scădem cei cincizeci de ani cuveniţi, în cazul domnului Diaconu comunitatea internaţională a apelat la o soluţie în 1949, în vreme ce pentru domnul Ponta aceeaşi comunitate a apelat la o soluţie în 1953. Alt an, deci altă soluţie, oricare va fi fost aceea. Nu e deloc acelaşi lucru.

Cred că demonstraţia este de-acum făcută. Prin urmare, ar fi păcat să mînjim cu o banală acuză de plagiat îndrăzneţul demers al domnului Victor Ponta, acest discipol borgesian discret, dar sclipitor. Chiar dacă ceea ce am dezvoltat aici e doar o ipoteză, ea dovedeşte că orice plagiator poartă în raniţă un titlu onorific de Pierre Menard. Summa cum laude!

Notă: Cum nu am nici priceperea şi nici veleităţile personalităţilor de mai sus, trebuie să spun că am preluat fragmentele din Borges din volumul întîi de Opere, pp. 281-288 passim, volum apărut la Editura Univers într-un an nespecificat în volum, dar înainte de doctoratul domnului Ponta. Şi am pus şi ghilimelele de rigoare.

Radu Pavel Gheo este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: romanul Noapte bună, copii!, Polirom, 2010.

Foto: L. Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.