Cum ne luăm la revedere

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Cum ne luăm la revedere jpeg

La începutul celor două luni de izolare, cineva-mi spunea că vrea să-și șteargă din minte locurile unde-a fost, pentru că s-ar deprima gîndindu-se la tot ce-a trăit înainte. I-am spus că pentru mine e invers: încă mă bucur și mai fur din energia trecutului. În mine trăiesc toate orașele pe care le-am văzut și tot ce-am simțit acolo. Sînt blestemată cu o memorie slabă a numelor și-a datelor istorice, dar, din fericire, cu una foarte bună a întîmplărilor trăite.

Sfîrșitul lunii mai și începutul lui iunie mi-au adus înapoi o avalanșă de amintiri recente aproape tangibile. În urmă cu doar doi ani, eram la Barcelona, două roșcate pe care proprietara pensiunii le-a cazat „din întîmplare“ într-o cameră plină de tablouri cu portocale. Încă mai visez la bulevardele largi și la arhitectura clădirilor de-acolo, la parcuri, anticariate și muzee. La șampania oferită de chelnerul prietenos cînd n-am mai găsit loc la Els Quatre Gats. La Muzeul de Ciocolată și Muzeul Picasso. La bărbatul care ne-a făcut cu mîna, zîmbind, cînd l-am surprins ducînd gunoiul la trei dimineața. Iar la Primavera Sound, festivalul lor de muzică, trebuie să ajungeți măcar o dată-n viață. Cîteva zile la rînd, ne-am întors abia spre dimineață acasă, pe jumătate adormite în autobuz, cu melodiile sunîndu-ne încă în urechi. E ceva extraordinar să vezi zeci de mii de oameni de toate vîrstele adunați la un loc din dragoste pentru muzică. Să vezi un cuplu de peste 60 de ani sărutîndu-se la Nick Cave. Un băiat plîngînd la The War on Drugs. Oamenii dansînd fermecați la Belle and Sebastian sau strigînd numele membrilor Slowdive. Pe Charlotte Gainsbourg, micuță și aparent fragilă pe scena uriașă. Arctic Monkeys închizînd festivalul în extaz. După Primavera, anul trecut am ajuns în Lisabona, la Nos Alive. Acolo am ascultat-o transportată pe Sharon van Etten și l-am văzut (sper-că-nu-prima-și-ultima-dată) pe Thom Yorke, în miez de noapte, lipicioasă, transpirată, înghesuită între prietenele mele și niște italience gălăgioase, după două beri și-n culmea fericirii. Energia concertelor e, pentru mine, fantastică. Toți oamenii strînși laolaltă în fața unei scene, dansînd sau cîntînd versurile bine știute, reușesc de cele mai multe ori să-mi schimbe imediat starea de spirit. Să mă facă să aparțin. (Noaptea, cînd nu pot dormi, îmi pun căștile și înghit albume. Ca să mă ia somnul, număr în minte. Dorm patru ore, apoi treizeci, apoi iar patru. Cînd mă trezesc, îmi notez ce-am visat. Muzica îmi gîdilă toate fricile.)

Înapoi în prezent, lumea culturală nu arată prea bine. Mai toate festivalurile de muzică au fost amînate pînă în 2021. (Sper să-l mai prind în viață pe Iggy Pop.) Veneția și-a amînat cu un an Bienala de Arhitectură și pe cea de Arte. Festivalul de Film de la Cannes a fost anulat, cum nu s-a mai întîmplat de la ediția din 1939. Muzeele din lume au restricționat accesul la operele de artă interactive. La Guggenheim Bilbao, de pildă, vizitatorii nu mai au voie să se așeze pe băncile din granit ale lui Jenny Holzer. În România, teatrele au primit de curînd permisiunea de a susține spectacole în aer liber, însă nu toate producțiile se pretează la așa ceva. Sălile de cinematograf sînt în continuare închise și e posibil să rămînă multă vreme așa. La fel și spațiile interioare pentru concerte. Nici nu-mi pot imagina un concert într-o sală doar pe jumătate plină. (Delia a susținut deja trei spectacole în aer liber, cu spectatorii stînd la distanță, pe bean bags special amenajate, dar se poate oare garanta siguranța oamenilor?) Și ce se va întîmpla la venirea toamnei cu puținele locuri deschise? Nimic clar, nimic sigur. Există totuși și cîteva vești bune: mult iubitul TIFF se va desfășura la începutul lunii august la Cluj, în aer liber. Cinematograful Arta din Arad și-a reluat proiecțiile, testînd un drive-in cu mașini de taxi. Există și la Snagov un asemenea spațiu și, poate, vara nu va fi prea săracă în evenimente safe.

Cît despre muzee și galerii, în România, multe sînt deja deschise. Experiența artei cu masca pe față și stînd cît mai departe de oameni e însă stranie. La sfîrșitul lunii mai, am vizitat Muzeul de Artă Recentă, unde am avut sentimentul anulării unor simțuri. Am văzut totul în grabă, avînd încă teama de-a sta în apropierea celorlalți. Distanțați, oamenii înșiși mi-au părut exponate de muzeu, cu un semn discret pe spate: „Nu atingeți“. La final, un spectacol de dans: „Eventually, in the end everything will make sense“, așa l-au numit coregrafii Andreea Belu și Cosmin Manolescu după ce și-au petrecut o săptămînă singuri în muzeu. După două luni de singurătate fizică, am urmărit (lacom? speriată? emoționată?) doi oameni atingîndu-se, folosindu-și trupurile pentru a vorbi despre traume, izolare, protecție, distanțare, interior & exterior.

Confruntată cu o astfel de lume nouă, îmi amintesc că am și regrete, oho, și sînt destule. Cum ar fi că n-am mai ajuns la al doilea concert Son Lux. Visez la Balthazar și Warhaus și de terasa de luni seara din Control, parcă deschisă doar pentru noi. Mi-e dor de căldura trupurilor. Mi-e ciudă că n-am mai prins deschisă expoziția lui Adrian Ghenie. C-am stat atît de puțin la Bienala de Artă de la Veneția (vizionar intitulată „May You Live In Interesting Times“). Îmi pare rău că nu m-am întors în Istanbul. Că n-am văzut New York-ul cînd am avut ocazia. Mi-e dor de apusul tîrziu, de la unsprezece noaptea, din Paris. Dar simt aceste regrete doar vag. Mi se pare important felul în care ne luăm la revedere de la locuri, lucruri, oameni sau epoci din viața noastră. Dacă e cu frustrare sau cu seninătate, cu regrete pentru cum s-a încheiat sau cu duioșie pentru tot ce-a fost. Am, cred, suficiente bucurii în spate cît să compenseze această perioadă de tranziție care e prezentul nostru. Și speranța că ne vom revedea curînd.

Credit foto: Imagine din „La casa empática“ de Yamandú Canosa, Pavilionul Uruguay din cadrul Bienalei de Artă de la Veneția. Foto: Cristina Ștefan

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Episcopul Tulcii, PS Sa Visarion
Episcopia Tulcii, reacție în scandalul sexual. „Acuzațiile aduse PS Visarion, nefondate și halucinante lansate de un frustrat“
Episcopia Tulcii a reacționat la scandalul în care este implicat numele Preasfințitului Visarion. Preoții susțin că toate acuzațiile sunt făcute de „o persoană frustrată“, exmatriculată de la Teologie.
nastya youtube jpg
Averile fabuloase ale celor mai bogați copii de pe Internet
Unii dintre cei mai bogați și mai cunoscuți copii de pe Internet câștigă atât de mult, încât pot spune că au viitorul asigurat.
ips calinic 01 jpg
Arhiepiscopia Argeșului, despre cauzele scandalurilor sexuale: „Lipsa credinței, mândria și îndepărtarea de valori”
Scandalul sexual în care este implicat deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu, exclus din PSD, continuă să stârnească reacții, după ce Cristi Călin, același tânăr de la care a pornit totul, a susținut ipoteza unor relații nepotrivite în rândul unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.