Cum ne încălzim la iarnă?

Otilia NUŢU
Publicat în Dilema Veche nr. 920 din 25 noiembrie – 1 decembrie 2021
Cum ne încălzim la iarnă? jpeg

Criza prețurilor gazului, care pare că nu va lua sfîrșit prea curînd, pune probleme serioase în chestiunea încălzirii, indiferent cu ce anume ne încălzim: centrală sau sobă cu gaze, sobă cu lemne, încălzire electrică sau sistem centralizat. Asta, din cauză că lipsa gazului din piață a antrenat după sine o penurie de alți combustibili și de energie produsă din gaz, împingînd toate prețurile energiei în sus.

Pentru cei care se încălzesc electric sau cu gaze, recent s-a dat o lege care plafonează prețurile și compensează facturile pentru cei sub un anumit nivel de consum. Pentru cei cu venituri mici, indiferent de sursa de încălzire – lemn, gaz, electric, termoficare –, există o schemă separată de ajutoare de încălzire, rebotezată pompos „legea consumatorului vulnerabil”, dar în esență același tip de ajutor de încălzire care există din 2011, modificîndu-se doar sumele. Există însă o categorie care a cam fost lăsată de izbeliște în fața actualei crize: cea a consumatorilor casnici din orașele mai mari branșați la sisteme centralizate de încălzire. Sînt aproape două milioane de oameni din cca 30 de orașe.

Cea mai mare parte a sistemelor de termoficare din țară – București, Timișoara, Constanța, Iași ș.a.m.d. – au drept combustibil principal gazul natural. Creșterea substanțială a prețurilor gazului în ultimele luni pune o presiune enormă asupra costurilor pe care le au sistemele de termoficare. În marea majoritate a cazurilor, tarifele pe gigacalorie pe care le plătesc consumatorii finali sînt de ani de zile puternic subvenționate de primării – de pildă, în București consumatorul plătește vreun sfert din preț, restul e acoperit de primărie. O bună parte din bugetele primăriilor din orașele mari se duce în fiecare an pentru subvenția prețului la căldură; încă dinainte de actuala criză a prețului gazelor naturale sistemul centralizat de încălzire abia își trăgea sufletul în marea majoritate a orașelor. Criza gazului de anul acesta a adîncit astfel grav problemele structurale, de faliment încă nedeclarat al termoficărilor, ceea ce ne pune în fața unei dileme: acum, punctual, iarna asta, cum mai dăm căldură?

Gaura suplimentară de buget la companiile de termoficare cauzată de explozia prețului gazului poate fi acoperită în trei feluri. Putem să creștem rapid tariful pe care îl plătesc consumatorii (și vedeți anunțurile cu creșteri de 86% la București, de două-trei ori prin alte orașe etc.) – problema este că e vizibil, semnificativ și e nepopular, mai ales anul acesta. Apoi, primăriile pot mări subvenția astfel încît să acopere în mare parte creșterea prețului gazelor – dar deja erau înglodate în datorii și subvenția era împovărătoare încă dinainte de acest an. Sau Guvernul poate da autorităților locale bani sau direct combustibil pentru a acoperi creșterea prețurilor și penuria de gaz. Ce vedem zilele acestea e o combinație între toate cele trei măsuri – cresc și tarifele la consumator, crește și subvenția locală, iar de la buget s-a alocat o sumă de vreo 300 de milioane pentru toate primăriile. Cu siguranță vom plăti cu toții mai mult pentru încălzire, și cei cu termoficare, și cei cu alte surse de încălzire, pe măsură ce șocul prețului gazului în tot sectorul încălzirii e absorbit în diverse feluri, prin bugete publice sau buzunar propriu.

Criza punctuală pe care o parcurgem scoate în evidență problemele vechi și nerezolvate ale termoficării, dar și niște oportunități pe care ar trebui să le analizăm atent. Într-adevăr, problemele cu care se confruntă termoficările din țară sînt greu de gestionat tocmai din cauză că ani de zile s-a făcut prea puțin pentru ca ele să fie eficientizate. Infrastructura e veche și neadaptată la evoluția orașelor din ultimii 30 de ani, pierderile sînt mari, investițiile sînt amînate tocmai din cauză că e dificil să pregătești și să duci la bun sfîrșit proiecte de infrastructură ale căror rezultate se vor vedea abia peste mai mulți ani. Dar trebuie să recunoaștem că asta e o problemă generală pentru toate proiectele de infrastructură, nu e nimic special cu termoficările și nu înseamnă automat că încălzirea centralizată ar trebui închisă doar din cauză că primăriile nu-și fac treaba. Doar nu desființăm infrastructura rutieră dacă primăria nu e în stare să finalizeze un pod și niște parcări, nu? Dacă infrastructura de apă și canalizare ar fi la fel de ineficientă, care ar fi soluția, apă la pet și toalete individuale? Sau presiune pe primărie să rezolve o problemă de infrastructură publică?

În principiu, în orașele mari nu există o alternativă facilă la termoficare. Adică nu poți lăsa sistemele de încălzire centralizată să se prăbușească necontrolat – cum s-a întîmplat pînă acum în orașele mai mici – pentru că nu toată lumea își permite centrală. Nu se pot monta de azi pe mîine sute de mii de centrale pe gaz. E nevoie de întărirea rețelelor de gaz și energie electrică și, cel puțin în București, în cazul prăbușirii termoficării, am avea o problemă și cu energia electrică. Prăbușirea necontrolată, acolo unde s-a întîmplat, n-a însemnat căldură de calitate, ci încropeală individuală – unul și-a montat centrală, altul pune un reșou sau un boiler instant la baie, altul nu-și permite mai mult decît o pătură, exact cum am învățat să ne descurcăm pe cont propriu și fără spitale sau școli. Altfel spus, chiar și renunțarea la termoficare ar necesita o planificare, nu se poate întîmpla de la sine fără să ducă la descurcăreli individuale proaste colectiv. Într-un oraș ca Bucureștiul, dacă toată lumea și-ar monta centrală fără să se întîmple vreo mare investiție în rețeaua de gaze, probabil presiunea gazului ar scădea în tot orașul pînă cînd nimeni nu și-ar mai putea porni centrala; ba s-ar putea să rămînem și în beznă, dacă CET-urile de azi nu sînt și ele înlocuite cu altceva.

Pe de altă parte, dacă urmărim cu atenție ce s-a întîmplat zilele acestea, sistemele de termoficare sînt ceva mai puțin vulnerabile decît soluțiile individuale la o criză a unui combustibil anume. De ce? Pentru că, de regulă, funcționează și pe combustibili alternativi. Dacă Timișoara reușește să mai livreze ceva căldură e din cauză că funcționează și pe cărbune, nu doar pe gaze. La fel și celelalte termoficări, unele mai bagă niște păcură, altele niște cărbune, soluții proaste și poluante, dar totuși soluții. Ce se întîmplă azi cu prețul gazului nu e un fenomen izolat în sine, ci e un semnal: prețul crește pentru că există un risc major să rămînem fără gaze la iarnă, poate cîteva zile sau mai mult. Într-o astfel de situație ai o șansă mai bună dacă ești branșat la un sistem centralizat decît dacă ai o soluție de încălzire care necesită două surse de energie simultan – electrică și gaze.

Desigur, asta nu înseamnă să păstrăm termoficările așa cum sînt ele azi, aruncînd doar bani în ele la infinit. Ele trebuie restructurate și modernizate ca să nu mai facă pierderi, să prindă pasul cu dezvoltarea urbanistică din ultimii 30 de ani, că orașele n-au stat pe loc. Criza de azi nu se putea rezolva altfel decît aruncînd, iarăși, niște bani din elicopter, că trebuie să trecem cumva peste iarna asta; dar de mîine trebuie să ne însușim lecția învățată. Din păcate, deciziile pe care le-am luat ca să ne protejăm consumatorii de facturile mari la încălzire nu sînt grozave. De pildă, modul haotic în care a fost făcută legea privind plafonarea și compensarea facturilor de energie, protejînd consumatorii de gaz și energie electrică, dar nu și sistemele de termoficare și pe cei branșați la ele, necesită acum cîrpeli ad-hoc. Dacă dai o lege în care recompensezi centrala individuală, dar, în același timp, termoficarea e penalizată, pentru că aproape toate orașele sînt forțate acum să crească tarifele la gigacalorie, efectele nu vor întîrzia să apară. Probabil, legea buclucașă va accelera la anul debranșările de la termoficări, în ciuda promisiunilor pe care le facem pe la Bruxelles și în fața propriilor cetățeni în PNRR că politica asumată va fi să ne mișcăm odată în direcția unei încălziri eficiente și nepoluante.

Otilia Nuţu este analist de politici publice în energie la Expert Forum.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.