Cum ne curăţăm universităţile

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 197 din 16 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe vremea cînd de-abia ajunsese preşedinte şi nu se despărţise cu totul de poziţia de administrator universitar, Emil Constantinescu a fost întrebat la GDS de ce la Universitatea Bucureşti closetele sînt ca la Gara de Nord. Întrebarea mi s-a părut de atunci a se sprijini pe două prezumţii greşite. Unu, că un spaţiu intelectual e o rezervă naturală care nu e contaminată de aceleaşi probleme cu restul mediului social în care se află, că o universitate între gunoaie, de exemplu, poate să fie curată. Doi, că rectorul şi numai el este responsabil de starea closetelor, chiar în spaţiul mult lăudatei autonomii universitare cîştigate la Revoluţie. Dacă universitatea noastră nu evoluează, este tocmai din pricina unor asemenea prezumţii veşnic autojustificatoare, în care mîndria e la noi şi răspunderea la alţii. Şi universitatea nu evoluează. Cele 12.000 de titluri de doctori acordate în ultimii ani nu au mai multă acoperire în realitate decît aveau titlurile date sub comunism. Fără un proiect intelectual de curăţare, prin care treptat gunoiul să cadă la fund, sau măcar să fie deosebit de ce nu e gunoi, evoluţia universităţii nu va veni de la sine. O universitate adevărată e un spaţiu miraculos. Nu doar la figurat, ci la propriu. Aş putea da multe exemple, dar mă mărginesc la vulpea pe care am văzut-o din biroul meu de la Oxford astă-primăvară, care a traversat pajiştea Institutului de Studii Europene, pentru a urca apoi zidul de cărămidă pe verticală, ca în desenele animate. Nu m-ar fi mirat dacă ar fi venit şi la seminar, ca un homeless de la Harvard care venea regulat, făcîndu-l pe decanul nostru să înceapă totdeauna cu "Onoraţi oaspeţi, dragi studenţi, dear homeless". Într-o universitate adevărată, studenţii te fugăresc ca să îţi bîlbîie proiectele lor cu un entuziasm contaminant. Profesorii îşi găsesc întotdeauna timp cînd e de explorat o inovaţie. Administratori de profesie, că sînt numiţi decani sau preşedinţi, îţi strîng mîna şi te întreabă dacă ai tot ce îţi trebuie ca să lucrezi, pentru că un bun administrator de universitate este ca un producător de televiziune, e acolo ca să creeze condiţiile în care se manifestă talentul. Şi toate, dar toate aceste universităţi occidentale au din ce în ce mai mulţi studenţi români, perfect integraţi, pasionaţi, ajunşi acolo fără nici un fel de relaţii sau pile (că nu se ajunge acolo pe calea asta), pregătiţi minunat de profesorii lor de liceu, aceşti oameni miraculoşi care predau matematică sau biologie sau engleză, adesea fără ca ei personal să fi călătorit în Europa în viaţa lor, şi care, din liceele lor din Oradea sau Bacău sau Bălţi, sînt responsabili de o nouă generaţie intelectuală românească care umple universităţile lumii şi devine o parte naturală a acestui miracol. Acasă însă se rupe filmul, de la liceele care au supravieţuit tranziţiei cu această calitate umană, care produc încă energii şi ambiţii individuale considerabile, ajungi la universităţile româneşti în care îţi petreci jumătate din timp scuzîndu-te faţă de studenţi pentru cum merg lucrurile. Cum să facem universităţile noastre măcar în parte similare cu cele evocate de mine aici? De la lansarea, în urmă cu o lună, a ideii Coaliţiei pentru Universităţi Curate, toţi cei care mă interpelează pe tema asta încep cu "Chiar credeţi că...". Foarte semnificativ. Corupţia este falsificarea sistematică şi deliberată a modului universal de distribuţie a acestui bun public - educaţia de calitate. Ce e corupţia în mediul universitar românesc? Nu doar profesorul care le cere studenţilor să îi ia un laptop (sau anvelope noi) ca să le pună note mari, nu doar studenţii care preferă să îşi cumpere licenţa de pe Internet decît să îşi compună una, nu doar administratorul universitar care se plînge de subfinanţare, dar şi-a cumpărat din economii un jeep negru de 50.000 de euro, ci, mai degrabă, toate acestea laolaltă. Aş spune aşa; corupţia este falsificarea sistematică şi deliberată a modului universal de distribuţie a acestui bun public - educaţia de calitate. Studenţii notaţi incorect, titlurile universitare date arbitrar, carierele profesorilor care depind de orice altceva decît de valoarea cercetării lor, toate acestea sînt forme de corupţie. Şi de aceea vorbim deocamdată în România de corupţie sistemică, creată de eşecul politicilor de educaţie cel puţin la fel de mult ca de comportamentele individuale imorale. Ce putem face? Prima cale ar fi, evident, reforma. Dar văzînd ce s-a întîmplat pînă acum, nu sînt optimistă că reforma va elimina corupţia, pentru că se va face cu obişnuita nepricepere şi urecheală, la marea copiere a unor modele occidentale prost digerate şi minima înţelegere a realităţii sociale româneşti, în plus bine controlată de grupuri de stakeholders, al căror unic interes este să împiedice formarea unei pieţe. Ce s-a întîmplat în ultimul an e relevant. Şi ministerul, şi comisia prezidenţială se întrec în proiecte de legi comprehensive, care se vor bloca sau încurca unele pe altele, cînd ceea ce ar fi trebuit stabilit printr-un pact naţional erau doar cîteva obiective-ţintă, detaliile fiind treaba experţilor. Danemarca şi-a agregat universităţile, făcîndu-le mai puţine, vrem să facem la fel? Evaluarea cercetării din bani publici în unele ţări scandinave, ca şi a universităţilor în Germania, a ajuns să fie încredinţată unor referenţi din afara spaţiului naţional; putem şi noi? Şi, în general, pînă să adăugăm legi noi, nu putem oare doar tăia din cele vechi, ca să facem mai transparent sistemul? Există instrumente universale care pot reduce arbitrarul şi corupţia, noi însă nu le practicăm, deşi avem o mie de reguli formale, care nu servesc însă decît la mai multă corupţie, la mai mult arbitrar. Senatul Berlinului, cînd mi-a conferit titlul de profesor acordat de universitatea germană la care predau nici nu mi-a cerut diploma, a fost destul să îmi verifice lucrările în Social Science Citation Index. Mai toate evaluările pot fi făcute cu asemenea instrumente şi verificate de orice student din computerul lui. Ce ne opreşte în România - altceva decît existenţa unei industrii profitabile şi vicioase de titluri care ar dispărea dacă sistemul ar deveni transparent? Şi academic, şi financiar, studenţii mi-au explicat că e mai rentabil pentru ei să meargă la Bremen decît la Universitatea de Vest. Acolo unde de sus în jos nu merge, rămîne să încercăm de jos în sus. Programul gîndit de mine se bazează pe prezenţa şi în corpul studenţesc, şi în cel profesoral, şi între unităţile de educaţie superioară, a unor elemente de calitate, chiar dacă minoritare, care vor să se diferenţieze pozitiv. Din 2007, universităţile noastre au intrat, în competiţia pentru studenţi, cu cele europene. Orice elev bun de liceu are azi de ales între a veni la UBB sau a merge la Bremen International. Şi judecînd după faptul că am văzut o sută de români la Bremen recent, îmi e clar care e tendinţa. Numărul foarte mare de undergraduates români, care ajung să fie grupul naţional cel mai mare în unele universităţi din Vest, este un indicator de eşec al ofertei noastre educaţionale interne. Şi academic, şi financiar, studenţii mi-au explicat că e mai rentabil pentru ei să meargă la Bremen decît la Universitatea de Vest. Şi, evident, aceşti studenţi care studiază în engleză sînt cei mai buni, cei pe care ne dorim să-i păstrăm, nu să-i pierdem. Sugestia mea este următoarea: Să-i organizăm pe cei care au de pierdut din pricina corupţiei universitare într-o formă în care să se poată monitoriza şi comunica regulat situaţia, publicînd de exemplu un top al integrităţii universitare, prin care studenţii să fie anual informaţi despre integritatea universităţilor, care este de altfel direct corelată cu calitatea lor. E normal să avem şi intern o diferenţiere, nu doar între piaţa internă şi cea externă. Monitorizarea ar cuprinde cîteva domenii esenţiale, corectitudine administrativă şi financiară, corectitudinea evaluărilor, managerizarea carierelor didactice, transparenţa şi democraţia procesului general de guvernanţă. Nu e aşa abstract cum sună. Imaginaţi-vă o echipă de evaluatori cu un chestionar, care-i vizitează nu doar pe şefii universităţii, dar şi sindicatul - organizaţia studenţească - primeşte plîngeri şi se vede, la cerere, cu grupuri care au ceva de spus. Din toate aceste informaţii ei completează un chestionar, din care citez doar cîteva exemple de întrebări: Regulamentul se aplică egal şi nediscriminatoriu tuturor studenţilor şi personalului angajat în această facultate? Există semnalări regulate de cazuri de cadouri date administraţiei universitare pentru rezolvarea unor probleme, cum ar fi obţinerea unei burse, a unui act etc.? Personalul de conducere se roteşte regulat sau aceleaşi persoane ocupă mereu funcţiile-cheie? Normarea cadrelor didactice se realizează echitabil sau administraţia îşi atribuie norme suplimentare pentru a-şi mări veniturile? Există o relaţie normală între numărul de lucrări publicate şi poziţia universitară (profesorii sînt cei care au cele mai multe lucrări internaţionale)? Reflectă notele în general pregătirea studenţilor? Există semnalări regulate de incorectitudine la admitere/licenţă? Există posturi din strategia universităţii care sînt anunţate fără a se şti ocupantul dinainte? Există persoane legate prin rudenii sau cumetrii care ocupă poziţii-cheie? Bugetul de cheltuieli este transparent, discutat în Consiliu şi accesibil oricui cere documentele? În ce măsură problemele semnalate la ultimul audit au fost urmărite şi eliminate sistematic de administraţie? Singura trecere a timpului care aduce evoluţie e cea în care oamenii fac ceva, nu doar se văicăresc de starea closetelor, fără să pună mîna pe o mătură. Aceste elemente calitative vor crea cîteva note, la corectitudine administrativă, financiară, proces-evaluare etc., care, la rîndul lor, vor fi agregate într-un scor. Scorul, dar şi un mic raport calitativ vor constitui baza topului în care va intra fiecare universitate. Felul în care vom primi aceste informaţii şi gradul de responsivitate şi transparenţă al administraţiei, cînd le vom cere, vor intra şi ele în evaluare. Din acest motiv, administraţiile care nu cooperează vor fi de la început devaluate. Intenţia mea originară era ca aceste echipe să fie chiar bazate pe nuclee interne de monitorizare. Observaţiile pe care le-am primit de la lansare încoace m-au convins însă că ar fi imposibil de operat în acest fel. Nu numai că există intimidare şi represiune serioasă, cum s-a văzut la Timişoara, dar există şi riscul să devenim ostaticii unor lupte universitare fără legătură cu integritatea. Din acest motiv, evaluarea va fi externă, iar toate sursele interne, şi administratorii, şi opozanţii lor, vor fi în mod egal consultaţi. Iar echipele de evaluare, la care aştept voluntari, mai ales de la repatriaţi sau graduate students din afara României care vin în vacanţe acasă şi vor să facă şi altceva decît să îmi dea mie sfaturi prin e-mail, vor fi formate din oameni neutri, fără conflicte de interese pe regiunea respectivă. Rog pe toată lumea interesată să urmărească pe

unde vor fi publicate propuneri de colaborare pentru evaluatori, pentru monitori etc. Şi cine are denunţuri de făcut, tot acolo să le facă, că nu mai încap în inbox-ul meu, şi ca atare nu le mai citesc. Universităţile de calitate mai bună încearcă deja să se diferenţieze de practici precum cele de la Timişoara. Mai mulţi decani mi-au scris ca să intre primii în sistemul de evaluare, la fel şi rectorul Universităţii Bucureşti. Sînt convinsă că sîntem la începutul unui proces de evoluţie în care ne găsim cu toţii parteneri. Va dura, dar văzînd multe tranziţii de aproape în ultimii ani, m-am convins că singura trecere a timpului care aduce evoluţie e cea în care oamenii fac ceva, nu doar se văicăresc de starea closetelor, fără să pună mîna pe o mătură.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ce a scos la iveală ancheta privind moartea actorului din Friends, Matthew Perry. Raportul autopsiei
Poliția din Los Angeles și Agentia de Control al Drogurilor din SUA au deschis o anchetă privind moartea îndrăgitului actor din Friends, Matthew Perry. El a fost găsit fără suflare în octombrie 2023 din cauza efectelor acute ale anestezicului ketamină.
image
Istvan Kovacs „fluieră“, diseară, finala Ligii Europa: cât câștigă cel mai bine plătit arbitru român
La Dublin, pe „Aviva Stadium“, în față a peste 50.000 de spectatori, se va decerna primul trofeu european din acest sezon, cel din Liga Europa. Atalanta – Leverkusen se va juca, diseară, de la ora 22.00 (Pro Arena) cu o brigadă din România.
image
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „ajunge până la prânz și te simți bine“
O utilizatoare TikTok a împărtășit o rețeta de mic dejun care a ajutat-o să slăbească 45 de kilograme, din cele 100 pe care le avea. Este o rețetă simplă, ușor de făcut și la îndemâna tuturor.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.