Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –

Ciprian MĂCEȘARU
Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
Sozopol view jpg

3 iulie, Sozopol. Imediat ce ajungem, lăsăm mașina în curtea hotelului și coborîm către mare. Fericiți, ne comportăm oarecum ridicol, așa cum le stă bine unor oameni încă vii. Nimerim pe niște stînci portocalii, stropite cu albul, roșul, albastrul și galbenul unor flori mărunte. La picioarele noastre, Marea Neagră e de-un albastru intens, albastru Klein, departe de cenușiul cu care eram obișnuiți. Fac fotografii, căutînd să nu mă las stăpînit de peisaj, să-mi păstrez ochiul rece, cît mai „rău”, dar e greu să nu fii hipnotizat de lumea colorată și strălucitoare din jur. Fug de cartea poștală, prinzîndu-i în diferite ipostaze pe ceilalți. Siluetele, în loc să dizolve misterul unui astfel de peisaj, îl sporesc. Nu degeaba De Chirico aduce în peisajul său arhitectural tot felul de personaje (fie ele oameni, statui sau manechine), potențînd astfel, împreună cu umbrele care decupează suprafețele moarte, stranietatea acelei lumi pustii, încremenite. 

16 iulie, Jurilovca. Ajungem pe la 11, ne cazăm într-o căsuță alb-albastră cu un smochin revărsîndu-se superb peste poarta prin care de aceea nu poți trece decît aplecîndu-te. Mergem apoi la Capul Doloșman și coborîm pe plajă. Crista intră în apă, eu pălăvrăgesc cu un cuplu. Crista își ține bine corpul la suprafață, asta e vara în care a-nvățat să-noate. Mă rog, cît de cît. Cei doi îmi spun că puțin mai devreme au văzut un șarpe cu un pește-n gură. Mă uit la Crista. Cînd iese din apă, i se citește pe chip bucuria. „Ce faci, nu intri?”, mă-ntreabă. „Nu prea am chef. Te superi dacă renunț?”, îi zic. „Treaba ta”, îmi spune și se bagă iarăși în lac. Mă gîndesc la șarpe și mi se pare că am o soție vitează. După a doua baie, îmi spune că putem pleca. Urcăm spre cetatea Argamum. Auzim permanent mișcare prin bălăriile înalte. Un pelican planează pe deasupra apei. Păsări de tot soiul zboară în apropierea noastră, culminînd cu fazanul care țîșnește dintr-o groapă, la doar cîțiva centimetri de capul Cristei. Strigătul care sfîșie ca pe-un cearșaf aerul mă face să cred că soția mea e în pericol de moarte, așa că paralizez și ratez fotografia verii. Fazanul se-nalță cîțiva metri, apoi dispare în iarbă. Cetatea e lăsată de izbeliște, cea mai mare parte a ei e îngropată, necercetată, mai scobesc pe aici localnicii și turiștii. Mergem și la Enisala, aflată în apropiere. Ne urcăm în mașină. Un șarpe de aproape doi metri ne taie calea. Ajungem în șoseaua principală. După aproximativ nouă kilometri, cotim la dreapta către cetate. Pe cîmp, de-o parte și de alta, ciori, pescăruși, berze, păsări răpitoare... În apropierea dealului stîncos pe care se înalță cetatea e un alt deal, și el arătîndu-și stînca în partea superioară, dar cu linii mult mai blînde. Spre est se zărește verdele stufărișului tăiat pe alocuri de canale înguste, apoi apa cenușie a lacului Razim, pentru ca pe partea cealaltă a cetății, către nord, să se vadă lacul Babadag. Mă gîndesc cum o fi toamna sau iarna, cînd din spațiul nesfîrșit care se deschide de jur împrejur te lovește fără milă vîntul. Ne întoarcem înfometați la Jurilovca. Sîntem chemați de proprietari în curte, la masa din spatele casei. E ziua de naștere a ucraineanului pe care-l adăpostesc împreună cu familia lui, soția și un băiat. Un marinar care, brusc, sare pe banca de lemn, de lîngă soția lui lîngă soția mea – vrea să încerce tutunul Cristei și e curios cum se face țigara. Mi-l imaginez pe vapor, cățărîndu-se peste tot cu agilitatea unei maimuțe. Ne toarnă în pahare șampanie și vin, insistă să mai bem, să mai bem. Pînă la urmă ne scuzăm și o-ntindem la restaurantul-cherhana recomandat de gazde. Pe cerul galben-violaceu se arcuiește limpede curcubeul și-ncepe să plouă ușor. Crista deschide umbrela pe care ne-a împrumutat-o ucraineanul, dansează și fredonează Singin’ in the Rain. La restaurant sîntem sceptici, ne gîndim că gazdele noastre ne-au lăudat excesiv mîncarea, dar se dovedește că au avut dreptate. Luăm crap cu mămăligă, mix de midii cu rapane, cartofi, vin alb. La întoarcere, broscuțe albastre, verzi și galbene sar speriate de pașii noștri. „A fost o zi perfectă!”, îmi zice Crista, iar eu îi povestesc întîmplarea cu șarpele care ducea un pește-n gură. „Și m-ai lăsat să intru și a doua oară!”

17 iulie. Cheile Dobrogei. Bem apă dulce de izvor, facem poze, citim pe o plăcuță că n-ai voie să parchezi, să campezi, să faci grătar, în jurul nostru sînt mașini parcate, puțin mai departe unii au campat și au pus de-un grătar. Ne cățărăm, de nevoie, pe stînci, bine că măcar e o nevoie mică. Ne ascundem după un pietroi, o șopîrliță trece sprintenă pe lîngă noi. „Am făcut pipi pe Cheile Dobrogei, mi-e rușine”, zice Crista. O țin de mînă ca pe-o prințesă, ajutînd-o să coboare de pe stînci. E încălțată cu sandale, aceleași sandale cu care ieri a înotat în lacul Razim. Abia după ce am ieșit din bloc am văzut-o cu ele. „Sper că ai și altceva la tine”, i-am spus. „Nu am”, mi-a zis cu tonul ăla ferm care conține boaba de încăpățînare din care poate să crească un vrej gigantic. „Bine, dar o să mergem printre ruine, o să calci pe pietrele din Razim și o să te cațeri pe Cheile Dobrogei ca să faci pipi.” Evident că nu i-am spus așa, i-am spus că nu mergem la mare și că ar fi avut nevoie măcar de niște teniși. „Sînt foarte bune“ – mi-a zis și am simțit că vrejul e pe cale să erupă –, „sînt foarte comode.” „Bine, iubire”, am aprobat, bătînd în retragere ca o țestoasă care se vîră în carapace, și am continuat să merg încărcat de bagaje spre mașină, în timp ce ea, imponderabilă, savura victoria. Dar să revin. Plecăm de la Cheile Dobrogei, către Histria. De la Grădina o facem la dreapta pe un drum rău, neasfaltat. Mergem pe spinarea unui deal care se arcuiește abia perceptibil, printre gigantice turbine eoliene, tremurăm ca piftia și vorbim ca Bud Spencer în Uno sceriffo extraterrestre, cînd, bătîndu-se cu pumnul în piept, imită vocea roboților. „Non sono d’accordo”, spune Piedone, la fel și noi, dar e prea tîrziu să mai facem ceva, nu ne putem întoarce. Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem. Doamna care vinde bilete îmi mărturisește, după ce îmi spun oful, că ea a făcut, de astă-toamnă și pînă acum, de nu știu cîte ori pană. Sîntem solidari în suferință, gîndesc, iar ea trebuie să treacă zilnic prin chinul ăsta. În muzeu nu e aer condiționat, prin tavanul de sticlă soarele pîrjolește vizitatorii, sîntem gîngănii sub lupă. Cristei i se face rău și iese, după cinci minute cedez și eu. Vizităm apoi situl arheologic și pozez „bolovanii”, dar mai ales pe Crista pășind prin piața mare a orașului roman tîrziu, prin zona sacră din epoca grecească sau prin bazilica episcopală.

Ciprian Măceșaru este scriitor și fotograf. 

Foto: wikimedia commons 

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Mahdavikia jpg
Iran, proteste sângeroase: Oamenii, susținuți de o legendă vie printr-un mesaj acid
Regimul Islamic „tremură“ în fața furiei publicului, confruntându-se cu a 16-a zi de manifestări stradale.
Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE
Rusia acuză Washingtonul că foloseşte Ucraina drept „instrument de război“ și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat luni Washingtonul că foloseşte Ucraina ca „instrument de război“ împotriva Rusiei și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv, comparând planul cu acţiunea Germaniei împotriva URSS în al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE.
exxon
Engie: Majoritatea gazelor cumpărate din Marea Neagră vor fi furnizate consumatorilor români
Cea mai mare parte din gazele cumpărate de Engie de la BSOG, care extrage gaze din Marea Neagră, vor fi furnizate consumatorilor casnici, a declarat Eric Stab, CEO al Engie România.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia