Cum mi-am coafat blogul... emo
Pînă acum doi ani, termenul emo era vag menţionat la noi şi nu definea o modă sau un stil de viaţă, aşa cum se crede în prezent. Nu mai ţin minte contextul în care am dat de termen, dar ştiu că mi-a atras atenţia şi am sintetizat un material pe blogul meu proaspăt creat. Principalul lucru pe care l-am aflat între timp este acela că termenul emo desemnează o persoană introvertită care nu se arată celorlalţi şi care nici nu se declară emo, fiind mai degrabă preocupată de alte lucruri. Adevăratul emo nu se laudă cu statutul său sau cu preferinţele sale şi nici nu are ca scop popularitatea, ba din contră. Urmărind mersul blogului personal, am estimat numărul comentariilor apărute într-un an la două texte despre emo la 350! Atît, pentru că am oprit primirea comentariilor. Deşi primul a fost scris acum doi ani, abia acum un an a început grava isterie în rîndul copiilor de 10-14 ani care "vor să se facă emo cînd vor fi mari". Observînd termenii căutărilor timp de mai multe săptămîni, îmi dau seama că mai mult de 50% dintre vizitatori sînt Emonei sau Emonele în devenire. Iată termenii căutaţi zilnic: ce înseamnă emo, stiluri emo, cum să mă machez emo, vreau să fiu emo, frizuri emo, inimi rupte emo, breton fete emo 2009, stil emo îmbrăcăminte, ce înseamnă emo?, poze triste, cum să-mi fac o frizură emo, poezii emo, emo style. Ulterior, au apărut site-uri cu poze, informaţii, chat sau forumuri cu şi despre emo. Mass-media începuseră să vorbească despre sinucideri juvenile. Cei de la Mondenii au descoperit în curentul acesta o bogată sursă de inspiraţie pentru episoadele-pamflet. De asemenea, a apărut un contracurent al tinerilor care nu suferă ideea de emo, care iau la bătaie adepţii stilului, care înjură şi jignesc tinerii prea sensibili şi "plîngăcioşi". Dacă e să fac un profil sociologic al unui emo din 2009, ar arăta aşa: copil cu vîrsta între 10 şi 15 ani (o declară singuri), cu rezultate ordinare la învăţătură, cam agramat (greşeli crase de ortografie, ortoepie şi punctuaţie), cu un nivel al culturii scăzut (lipsa coerenţei mesajului), frustrat, dat la o parte uşor de prieteni (cel mai uşor lucru de observat a fost că majoritatea a lăsat id-uri de messenger, deci nu poate fi vorba de introvertiţi sensibili şi tăcuţi), uşor de manipulat (îşi fac modele de urmat printre prietenii ca ei), dornic de a ieşi în evidenţă şi de a aparţine unui curent popular ("hy! sînt o fata.. am 14 ani si vreau si yo sa ma ajutati... yo si ku inka o fata vrem sa ne facem emo… mie una kiar imi place stilul asta si mi se potriveste… dak vrea cnv sa imi explice sa-mi ia id asta xxxxxxx ms mult" fiind numai unul dintre sutele de mesaje asemenea), vag inconştient. Iar acest "portret" vine din analizarea celor 300-400 de comentarii de pe bloguri şi/sau forumuri. Generaţia emo la care avem acces este, într-adevăr, una tristă. Probabil singuraticii (şi veritabilii) emo se uită din umbră la moda nou creată şi, rîzînd pentru prima oară în viaţă, îşi mai taie o venă imaginară.
