Cum este viaţa vîrstnicilor români

Preocupările autorităţilor privind fenomenul îmbătrînirii şi cercetarea lui ştiinţifică sînt focalizate îndeosebi pe costurile pentru societate. Problematica pensiilor şi starea de dependenţă a vîrstnicilor sînt temele cel mai frecvent abordate în acest context. Rareori, la nivel administrativ, sînt solicitate teme precum calitatea vieţii vîrstnicilor, integrarea sau excluderea lor socială, nevoile, modul de viaţă şi sănătatea persoanelor vîrstnice, viziunile lor asupra lumii, valorile pe care le împărtăşesc, participarea la viaţa socială. În cele ce urmează vom prezenta succint cîteva aspecte care privesc "starea" acestui segment de populaţie, legate de condiţiile de viaţă şi calitatea vieţii. Ne vom referi la standardul de viaţă (venituri, cheltuieli de consum, locuinţă), starea de sănătate şi viaţa relaţională. Datele de cercetare (sursa: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Institutul Naţional de Statistică) atestă că unele reprezintă zone critice, iar altele " puncte de sprijin ale vieţii vîrstnicilor. Standardul de viaţă. Datele obiective şi propriile evaluări conturează un tablou mai degrabă întunecat al vieţii vîrstnicilor români. Iată cîteva caracteristici: Veniturile gospodăriilor de pensionari se află sub nivelul veniturilor tuturor celorlalte tipuri de gospodării, cu excepţia celor de şomeri. Mai mult de jumătate din persoanele vîrstnice caracterizează situaţia veniturilor familiilor lor ca fiind nesatisfăcătoare. Doar 10% o caracterizează ca fiind bună şi foarte bună. Veniturile familiei nu ajung nici pentru strictul necesar pentru 41% din respondenţi sau ajung numai pentru strictul necesar (39%). În acord cu datele obiective şi propriile evaluări, vîrstnicii se plasează pe panta negativă a scalei săraci-bogaţi, în proporţie de 90%. Cheltuielile de consum (conform datelor Institutului Naţional de Statistică, 2006). Structura cheltuielilor de consum şi ponderea lor indică faptul că pensionarii (majoritatea vîrstnicilor) au un consum caracteristic stării de sărăcie. Consumul alimentar reprezintă peste 56%, cheltuiesc sub medie pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, transport, comunicaţii, recreere, cultură. Sub 6% din gospodăriile de pensionari reuşesc să se încadreze în limita bugetului disponibil şi să facă economii. Persoanele vîrstnice declarau (sursa: Sondaj Metro Media, 2003) că nu-şi pot permite să cumpere: hainele necesare iarna (45%); haine noi (77%); medicamentele necesare (55%). Majoritatea nu-şi pot permite: înlocuirea mobilei uzate (87%); petrecerea unei vacanţe în afara localităţii (84%); invitarea unor prieteni la masă, cel puţin o dată pe lună (71%); să aibă zilnic un ziar (58%). Cercetările atestă că viaţa vîrstnicilor a curs şi curge spre rău. Situaţia lor se înrăutăţeşte cu fiecare an, iar pentru viitor nu speră la schimbări importante. Într-un contrast frapant apare nivelul de viaţă al vîrstnicilor europeni. După declaraţiile acestora ("Les européens et la qualité de vie", Rapport, INRA, 2000) unul din cinci vîrstnici europeni estima că trăieşte mai degrabă confortabil; 28% aveau unele greutăţi, unul din doi declara că trăieşte mediu; 7 din 10 vîrstnici europeni declarau, în 2000, că se simt la adăpost din punct de vedere financiar. Deţinerea unei locuinţe şi confortul acesteia reprezintă un element important al condiţiilor de viaţă. Locuinţele vîrstnicilor sînt vechi şi utilate sub nivel mediu. Confortul precar este în parte compensat de faptul că 95% deţin locuinţa în proprietate. Locuinţa este deci o importantă componentă de suport, chiar dacă aceasta este construită din materiale inferioare, este veche şi foarte slab utilată. În 2006, 60% din vîrstnicii români îşi caracterizau locuinţa ca fiind bună şi foarte bună (în condiţiile în care 50% nu aveau instalaţie de apă caldă, 43% nu aveau canalizare, 50% nu aveau grup sanitar în interiorul locuinţei). În ceea ce îi priveşte pe vîrstnicii europeni, răspunsurile pozitive privind satisfacţia faţă de locuinţa lor se etalează între 96% pentru Danemarca şi 83% pentru Portugalia ("Les européens et la qualité de vie", Rapport, INRA, 2000). Sănătatea. Starea de sănătate a vîrstnicilor români este unul dintre punctele critice cele mai grave ale calităţii vieţii lor. În 2006, doar 13% din vîrstnici declarau că au o stare de sănătate bună sau foarte bună. Un procent de 56% îşi caracterizau sănătatea ca fiind sub nivelul satisfăcător. Evaluarea propriei sănătăţi descrie o situaţie gravă, constantă în timp (1992-2006, în măsurătorile ICCV). Conform declaraţiilor, nimic nu s-a schimbat în bine în starea de sănătate a românilor din ultimii ani. În raport cu celelalte categorii de vîrstă şi cu vîrstnicii europeni, sănătatea vîrstnicilor români este mult mai precară, fapt confirmat de datele obiective privind cheltuielile pentru sănătate şi alţi indicatori de sănătate a populaţiei (speranţa de viaţă, morbiditatea " raportul dintre numărul bolnavilor şi populaţia dintr-un anumit loc într-o anumită perioadă de timp " mortalitatea). Alături de sănătatea fizică şi mentală, sănătatea socială este un element esenţial al definiţiei sănătăţii, utilizată de OMS. Ea se referă, în principiu, la numărul şi calitatea relaţiilor sociale. Vîrstnicii români au prieteni în afara familiei, au încredere în vecini, se simt bine în vecinătate şi în comunitatea locală. Prin comparaţie, societatea în general este departe, nesigură sau ostilă: guvernele nu le-au îmbunătăţit situaţia, preocupările pentru oamenii aflaţi în nevoie sînt considerate slabe. Mai multe studii occidentale, realizate după întîmplările legate de canicula din Chicago în 1995 şi Paris în 2003, cînd sute şi mii de bătrîni au murit din cauza izolării sociale şi a lipsei oricărui ajutor, demonstrează că există o legătură puternică între reţeaua socială şi starea de sănătate. Persoanele care beneficiază de un bun anturaj familial, amical sau de vecinătate declară mai frecvent că au o sănătate bună decît cei care au puţine contacte familiale sau amicale. Relaţia este şi mai evidentă cînd este vorba de evenimente extreme, cum este canicula în mediul urban. Viaţa de familie este, la rîndul ei, o componentă esenţială a calităţii vieţii şi se dovedeşte a fi un suport important şi o sursă de satisfacţie pentru vîrstnici. Relaţiile de familie sînt predominant bune şi foarte bune (75%). Un procent de 68% declară că sînt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de viaţa lor de familie. Dincolo de suportul afectiv şi moral pe care şi vîrstnicii, la rîndul lor, îl oferă, relaţiile bune în familie sînt şi o premisă pentru acordarea, la nevoie, a sprijinului şi îngrijirilor necesare. Membrii familiei sînt, de departe, furnizorii cei mai importanţi de îngrijiri pentru vîrstnici. Familia se constituie în mediul principal de referinţă şi este suportul cel mai sigur, social şi afectiv. Peste 90% din vîrstnici au încredere în familia lor şi declară că aceasta este foarte importantă în viaţa lor. Importanţa familiei pentru vîrstnici este cu atît mai relevantă cu cît aceasta a suferit o serie de transformări, similare cu cele privind familia din societăţile occidentale: relaţiile între generaţiile unei familii sînt mai puţin statuate, mult mai elective, ierarhia vîrstelor îşi pierde din importanţă, are loc o mai mare autonomie, se impun tot mai mult normele de separare rezidenţială şi de independenţă financiară. Legăturile verticale (între generaţii diferite) presupun o mai mare complexitate: între persoane din generaţii diferite, comunicarea este mai dificilă, nevoile nu sînt aceleaşi, valorile şi mentalităţile sînt diferite, chiar limbajul este diferit. Datele de cercetare atestă deci că puţine componente ale vieţii vîrstnicilor români sînt puncte de sprijin, şi mai multe sînt zone critice. Vîrstnicii europeni, cu toate nemulţumirile lor, au, prin comparaţie, o viaţă la care românii pot doar aspira.