Cultura ştiinţifică, între oximoron şi limba de lemn

Solomon MARCUS
Publicat în Dilema Veche nr. 218 din 21 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Există sloganuri care au rezistat tuturor regimurilor politice, dar care au rămas în stadiul de slogan, adică departe de realitate. Unul dintre acestea este "promovarea interdisciplinarităţii", cu referire la învăţămînt şi la cercetare. Acest slogan se află înscris în toate programele de învăţămînt, de prin 1950 pînă azi. Figura şi în programul PCR, figurează şi în toate programele ulterioare anului 1989, bănuiesc că e la loc de frunte şi în cele europene. Luaţi însă manualele şcolare şi veţi constata că între cele de discipline diferite comunicarea este aproape inexistentă. În mass-media revine periodic, de asemenea de pe vremea anilor ’50 ai secolului trecut, nevoia de a aminti că ştiinţa este şi ea cultură şi că este nedrept să fie neglijată de presa culturală, fie ea cea tipărită, cea televizată sau cea din programele de radio. Fenomenul seamănă întrucîtva cu 8 martie - Ziua Femeii, cînd se amintesc statistici privind locul marginal pe care femeia, în mod nedrept, îl ocupă în diferite domenii. Pentru corectitudine, trebuie precizat că această problemă nu este numai a României. Mergînd pe firul istoriei, vom constata că a existat un proces extins pe mai multe secole, în care, de la cultura predominant sincretică a Antichităţii şi a Renaşterii, s-a trecut treptat la o atomizare a cunoaşterii - marcată, la începutul secolului al XIX-lea, de separarea ştiinţei de filozofie, urmată de proliferarea unor discipline din ce în ce mai înguste -, care a atins apogeul în secolul trecut. S-a mai întîmplat ceva. Ştiinţa s-a depărtat de public. Nu a făcut-o din dispreţ faţă de acesta, ci din raţiuni care ţin de dezvoltarea internă a ei. Limbajul ştiinţific s-a diferenţiat tot mai mult de limbajul comun. Mai mult, a devenit tot mai dificilă explicarea rezultatelor sale pe înţelesul publicului. Tot mai multe dintre aceste rezultate contrazic intuiţia comună, fapt care, şi el, derutează. De la situaţia din secolul al XIX-lea, cînd un savant ca Pasteur era recunoscut drept un binefăcător al omenirii, s-a ajuns la situaţia frecventă în care medicina universitară are un credit mai mic în ochii publicului, decît medicinile alternative ale unor şarlatani. A mai contat şi faptul că unele utilizări ale ştiinţei (energia atomică, de exemplu) au venit în conflict cu interesul celor mulţi. Acum, manipulările genetice creează şi ele dubii asupra credibilităţii ştiinţei. O confuzie gravă între valoarea ştiinţei ca manifestare superioară a spiritualităţii umane şi posibila ei folosire defectuoasă face ravagii. Bine, s-ar putea spune, dar şcoala ce face? Nu iniţiază noile generaţii în tainele cunoaşterii? Ajungem astfel la rădăcina răului. Pe de o parte, şcoala rămîne mult în urmă faţă de stadiul atins de cunoaştere; pe de altă parte, din comoditate şi din considerente practice, reţine din diferitele discipline partea descriptivă, operaţională, care se poate relativ uşor sistematiza şi evalua, dar acest lucru se face cu preţul sacrificării ideilor şi problemelor care constituie viaţa autentică a diferitelor discipline. Se ajunge astfel la despărţirea ştiinţei de factorul uman, iar disciplinele care în mod explicit se referă la om par a avea un monopol asupra umanului. Terenul devine pregătit pentru a se promova dualitatea ştiinţă/umanism sau opoziţia ştiinţe exacte/ştiinţe socio-umane, deturnîndu-se astfel atenţia de la sensul real al evoluţiei actuale a culturii, spre un metabolism tot mai pronunţat al unor domenii care, pînă mai ieri, păreau a se afla într-un conflict ireductibil. Mai rămîne să se acrediteze drept condiţie obligatorie a culturii prezenţa interesului pentru om, pentru ca ştiinţa să fie practic eliminată din cultură; în această perspectivă, locul ştiinţei este numai alături de tehnologie, funcţia utilitară capătă un rol predominant în ştiinţă, iar factorii de putere şi întreaga birocraţie culturală insistă ca ştiinţa să fie apreciată după rezultatele imediate pe care le obţine. Să nu ne mirăm că, în acest fel, ştiinţa este redusă la funcţia de unealtă. Dar sînt uneltele cultură? Sugerarea unui răspuns negativ la această întrebare conduce imediat la afişarea cu emfază a unui pretins conflict între Internet şi cultură, dependenţa de Internet fiind asimilată cu dependenţa de droguri. O adevărată culme a realizărilor inteligenţei umane, Internetul, este astfel aruncată în derizoriu. Dacă părinţii şi şcoala şi-ar face datoria, reuşind să educe la copii bucuria cunoaşterii şi capacitatea de comunicare, spiritul interogativ şi critic, acceptarea efortului, cu oferta unei recompense de natură ludică, atunci alta ar fi atitudinea care s-ar forma faţă de ştiinţă. Este însă, din păcate, greu de acceptat că forţa educaţională şi culturală a ştiinţei, forţa ei artistică vin în primul rînd din gratuitatea şi din libertatea ei. Multiple sînt, în mass-media, manifestările opuse dezvoltării interesului pentru cultura ştiinţifică. Sub pretextul cultivării tradiţiilor, se acordă o atenţie exagerată diferitelor superstiţii, unele dintre acestea de-a dreptul penibile. Zodiacul şi vrăjitoria proliferează, luînd uneori chip de cultură. Greşit se crede că prestigiul religiei poate creşte prin denigrarea ştiinţei, prin desfigurarea portretului de înaltă complexitate al acesteia. Spiritualitatea religiei are autenticitatea ei; nu pledăm pentru ea, negînd spiritualitatea ştiinţei. Fiecare dintre ele creşte într-o relaţie sinergetică faţă de cealaltă. Greşit se crede că educaţia literară cîştigă prin ponegrirea ştiinţei; nu cîştigă nimic literatura prin limitarea artificială a razei de acţiune a ştiinţei. De exemplu, un critic literar a pretins că literatura este singurul domeniu în care o operă nu există decît dacă are valoare. O afirmaţie de acest fel presupune cunoaşterea deplină a tuturor celorlalte domenii, inclusiv a domeniului ştiinţei. În orice caz, nu în această direcţie vom găsi diferenţa specifică dintre literatură şi ştiinţă. Dar cînd oare vor ajunge aceste lucruri măcar la înţelegerea publicului instruit? Deocamdată, ne aflăm departe de acest stadiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.