CU O ENERGIE MOZARTIANĂ, O DOAMNĂ ŞI O IDEE S-AU PERINDAT, LOPĂTÎND FOARTE CALM, PRIN HAOSUL DECLANŞAT DE CÎTEVA NOTE
Cu ochii-n 3,14 * Să mă înşele auzul de meloman diletant? Bach se cîntă azi cu o energie mozartiană, ca "Brandemburgicele" interpretate de minunatul ansamblu englez King's Consort, iar dacă ne lăsăm seduşi de Nigel Kennedy, ajungem la un Bach într-un anotimp vivaldian. Să fie blasfemie? Fericite zilele în care ne frămîntă asemenea probleme... (R. C.) * Un buletin, într-un troleu bucureştean. "Să-l dăm din mînă în mînă pînă la şofer." Zis şi făcut. Pînă la şofer însă, o doamnă şi o idee: "Poate că omul este totuşi în troleu, să-l strigăm". Din nou, zis şi strigat. "Domnul... Păun? Este?" Din celălalt capăt al troleului, un "da" mirato-intrigat. "Aveţi buletinul la dvs.?" Din celălalt capăt, un "nu" intrigato-speriat. "Staţi liniştit, l-am găsit noi." În timp ce buletinul face cale întoarsă către proprietar, din nou, vocea speriato-stinsă a domnului Păun: "...da' un portofel n-aţi găsit?". (S. G.) * Au trecut anii, s-au perindat regimurile, dar mentalitatea românului, chiar cultural, a rămas aceeaşi: acesta e în continuare ahtiat să nu piardă ceva şi dornic de chilipiruri, fie că e vorba de o intrare gratuită sau de un loc mai bun. La Festivalul "Enescu", la concertele celebrităţilor (de pildă, la "Nigel Kennedy Jazz Project") nu numai că era o înghesuială de nedescris, dar trebuia să te lupţi pentru locul de pe bilet, plătit, cam în acelaşi fel în care te îmbulzeai în autobuze, la cozi sau la Cinematecă pe vremea lui Ceauşescu. (I. P.) * Trece o gondolă cu gurist în picioare, tip la 50-60 de ani, cîntînd din toţi bojocii - ce altceva? - "O, sole mio" grupului de trei turişti - ce altceva? - japonezi; alături de el, stînd jos, un gras cu acordeon; şi, evident, gondolierul, lopătînd... În spatele lor, într-o altă gondolă, alţi patru turişti - evident: tot japonezi - şi gondolierul, în picioare; cu-o mînă vîsleşte, cu cealaltă îşi ţine celularul (il telefonino) la ureche. Cu siguranţă, tarifele variau. (a. l. ş.) * Cînd am văzut primul meci de tenis la televizor, după revoluţie, am ţinut cu Agassi pentru că era pletos, îmbrăcat colorat (pe vremea aia chiar era ceva) şi îşi manifesta nervii. Duminică seară, după vreo 14 ani, am ţinut din nou cu Agassi, fără păr, foarte calm, făcînd faţă onorabil robotului de Federer în finala US Open. Mi-a dat aşa o senzaţie plăcută că îmbătrînim împreună. (C. G.) * Preşedintele Asociaţiei americane pentru reforma impozitelor, Grover Norquist, ultraconservator, a declarat revistei Newsweek că haosul declanşat de uraganul Katrina ar avea drept cauză "jaful dintr-un oraş democrat condus de un primar democrat şi un guvernator democrat". Uraganul era tot democrat? (M. B.) * Mă întorceam de la concertul Bălănescu Quartet cîntînd în gînd, cum mă pricepeam şi eu, cîteva note dintr-o melodie superbă pe care o auzisem pentru prima dată şi pe care mă străduiam să o ţin minte cît mai mult. Mă urc în troleu şi acolo un şmenar de cartier asculta, una după alta, toate soneriile cu manele din telefonul mobil. Naşpa fază! Manelele mi l-au scos pe Bălănescu din cap în nici două staţii. (M. C.) ÎN CEA MAI BUNĂ DINTRE LUMI, HABAR N-AVEŢI DE UN GLOB MAI MARE, CU TOTUL OPUS UNOR PRODUSE SIMILARE * Conform unui studiu al ONU - ne transmite Euronews -, Norvegia este ţara cu cel mai înalt nivel de trai din lume, dar analiştii susţin că "ar fi loc şi de mai bine". Nici în cea mai bună dintre lumi nu putem scăpa de expresia tov. secretar general al PCR, cînd felicita fruntaşii în producţie. Fatalitate! (R. C.) * Într-un tramvai, trei personaje înverşunate: doi antipesedişti, care comentau temeinic cîte lucruri proaste "de-a dreptul" a făcut acest partid, şi un cetăţean, fan PSD care, nemaiputînd să îndure noroiul cu care era murdărit partidul său "de suflet" de către cei doi, protestează: "Ia, mai uşurel cu PSD-ul ăsta! Habar n-aveţi de nimic, vorbiţi ca să vă aflaţi în treabă. N-am eu un pistol la mine, că vedeaţi voi. Vă împuşcam pe loc. Aşa fac şi ăia pe la televizor, că PSD-ul nu ştiu ce! Şi d-aia îi împuşc cum îi aud! Pe toţi, nimic nu las!". (R. P.) * Intru într-un magazin din Londra cu hărţi, atlase şi globuri pămînteşti. Mă uit pe unul dintre globuri, la România. Nu e prea mult loc şi sînt trecute acolo doar trei oraşe: Bucureşti, Timişoara şi Galaţi. Mă uit la un glob mai mare (înăuntru are becuri şi un suport pentru sticle de băutură). În dreptul României sînt trecute cinci oraşe: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Galaţi. Am o uşoară nedumerire. Deschid un atlas, la harta Europei. În dreptul României: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa şi... Galaţi. Ce-o fi cu Galaţiul ăsta? (A. M.) * Un ziar de zilele trecute anunţa aşa: "După ce a interpretat-o pe mama lui Isus în filmul lui Mel Gibson, Maia Morgenstern va interpreta un rol cu totul opus în Chicago". Am înţeles unde bate: după un rol serios, actriţa va interpreta unul cu muzică şi dans. Dar graba formulării a lansat, cred, o întrebare care frizează metafizicul: cine-o fi "opusul mamei lui Isus"? Răspuns la post-restant. (M. V.) * Taman din Peru ne vine vestea că a ajuns şi acolo moda prezervativelor inscripţionate cu numele echipei de fotbal preferate (modă lansată - unde altundeva? - în Brazilia). Articolul care aduce vestea (v. Courrier international, 775, 8 sept. a.c.) are ca titlu ceva gen "şut la vinclu". Nu ne rămîne decît să aşteptăm cu încredere produse similare autohtone ornate cu "Hai Rapid!", "Forza Ceahlăul Piatra Neamţ!" şi "Luptă Pandurii Tg. Jiu!". (A. C.) POVESTEA CONTINUĂ, ÎNTRUCÎT MIROSUL DE LA TELEFON E FIERBINTE * Trec podul Rialto în Dorsoduro şi, ca peste tot în Veneţia, am impresia că se vorbeşte româneşte (mai precis: moldoveneşte). Dar nu e o impresie: puştiul costeliv cu celular agăţat de ureche, care mi-o ia înainte, chiar vorbeşte - povesteşte - româneşte (adică: tot moldoveneşte)... Mă iau după el, ca un paparazzo după o vedetă, preţ de cîteva străduţe şi-ncerc să reţin. Puştiul: "...şî mai iera şî actoru' ăla, Herisîn Fuord, ăla dîn Indiana Geonz, şî pi iel l-am siervit la masî, păi şe, am şî ieu parmalesu' mieu, nu? Şî actriţîa aia, Lietiţia numaiştiucum, ari piesti şinşizieci di ani, da' nu-i dai diecît treişcinci, i-am dat ieu o bruschietî pie gratis ca să-mi dia autuograf...". Povestea continuă, dar eu îl las să se piardă pe străduţele Veneţiei: tînăr piccolo moldovean trăind/servind la Serenissima - apăi şe, di şagă îi? (a. l. ş.) * În Jurnalul naţional de luni, 12 septembrie 2005, la pagina intitulată "Teste/Jocuri", testul "Testaţi-vă cunoştinţele!" pune întrebarea "Cine a scris ŤCîntecul Cîntecelor»?", cu următoarele variante de răspuns: a) Goethe; b) Baudelaire; c) Solomon; d) Robespierre. Înclin să cred că Robespierre a scris "Cîntecul Cîntecelor", la duş, întrucît "Cîntarea Cîntărilor" a scris-o Solomon, pe tron. (D. S.) * Şi tot în Jurnalul naţional de luni, 12 septembrie 2005, un anunţ din pagina "Anunţuri", la rubrica "Propuneri afaceri": "Vă deranjează mirosul de la hazna sau fosă septică? Diavolina este soluţia! Nu veţi mai avea nevoie de vidanjă". Aşa e, nu vom mai avea nevoie de vidanjă pentru că intervine prompt satanismul de closet. (D. S.) * O româncă rezidentă în Spania, care a fost în trenurile atacate pe 11 martie 2004, povesteşte - la Realitatea TV - cum a trăit după aceea: "Am încercat să disfrut viaţa". La cîţi români sînt în Spania, o să auzim în curînd cum cutare "se pune la telefon" sau cutăriţă "dublează colţul". Aşa ceva n-au reuşit nici telenovelele: un bonjurism hispanic şi organic, noul holarism. (S. S.) * Inscripţii pe tricouri văzute vara asta: Esp
