Cu laptop-ul de gît: între performant şi sufocant

Enos N. Barton, cofondator al Western Electric, afirma pe la mijlocul secolului al XIX-lea despre o nouă invenţie în mare vogă în acel moment: "Îmi amintesc perfect dezgustul pe care l-am simţit cînd cineva a afirmat că poate să trimită o conversaţie printr-o sîrmă". Era bineînţeles telefonul lui Graham Bell, de care acum nu ne mai putem lipsi. Deocamdată. Într-o discuţie de acum cîţiva ani cu un amic, manager IT la o firmă romÈnească medie ca număr de angajaţi, el îmi spunea un pic necăjit: "Oamenii aceştia nu vor să dea mail-uri". "De ce să scriu la tastatură cînd am telefon şi fax atît de uşor de folosit?" era raţionamentul lor imbatabil. "Ai un pic de răbdare - i-am spus atunci - anumite schimbări nu pot fi oprite de nimeni". A trecut ceva vreme şi aceleaşi personaje, pe atunci recalcitrante, îşi verifică acum e-mail-ul cu naturaleţea cu care respiră. Mai mult - graţie progreselor telefoniei mobile - răspund la aceste mail-uri şi discută pe mesageria instant în staţia de metrou, în maşină, din aeroport sau chiar din şezlongul de lîngă piscina hotelului. O transformare similară sculptează viaţa de zi cu zi a multora dintre noi, fie că vrem sau nu. Impactul tehnologiei la birou nu face deliciul presei. Este un aspect considerat mai puţin spectaculos decît piraţii de filme şi muzică de pe Internet sau televizoarele cu plasmă avînd suprafaţa unei garsoniere confort II. Şi totuşi: ERP, CRM, EDOCS, wiki, Intranet, timesheet, SAP. Punctul comun al acestui amestec heteroclit de termeni tehnici este că din ce în ce mai mulţi romÈni încep să le cunoască semnificaţia. Munca pe care aceşti oameni o depun zilnic este metrizată, "workflow"-izată, evaluată implacabil de către sistemele informatice ale firmei. An de an, modelul de acceptare al schimbărilor este acelaşi. "Conducerea" impune un nou software, noi proceduri de lucru cu acesta, iar revolta este totală. "De ce, pentru că era foarte bun cel vechi, perfect chiar!" "Nimic nu o să mai meargă, jur." "Au înnebunit şi cei din management, şi IT-ul." Trec săptămînile, iar şocul iniţial se estompează. Gulerele albe învaţă, înjură, învaţă, se acomodează. Trece încă un an, se instalează un nou sistem sau o nouă versiune. "De ce, pentru că era foarte bun cel vechi, perfect chiar!" Cred că laptop-ul este o invenţie fantastică. Pe de-o parte, te leagă cu lanţuri groase, pe de altă parte, îţi deschide drumul spre libertate. Ne aflăm în acest moment într-un context interesant, creat de îmbinarea cîtorva factori-cheie. Costul şi greutatea laptop-urilor sînt în scădere continuă, în vreme ce performanţa lor creşte, iar accesul confortabil la Internet a devenit pentru mulţi o comoditate precum cablul TV sau apa caldă. Astfel, chiar şi pentru firmele fără conturi bancare grase, rentabilizarea unui laptop a devenit extrem de facilă şi de rapidă. Odată ajuns acasă şi computerul portabil scos din geantă, angajatul se conectează prin VPN la reţeaua internă a firmei şi brusc regăseşte un mediu familiar. Luat în primire de braţele ("tentaculele"?) invizibile ale sistemelor informatice, el poate da e-mail-uri, faxuri, poate participa la conferinţe telefonice sau videoconferinţe trecînd prin serverele de la birou. Corporatistul modern accesează fără oprelişti de acasă toate acele aplicaţii care, în loc de denumiri, au acronime de 3 sau 4 litere. Exact ca la birou! Atîta vreme cît tehnologia ne scuteşte de orele petrecute în traficul cumplit al oraşului este fantastic. Lucrurile însă nu stau mereu aşa de bine, pentru că în multe cazuri laptop-ul este doar un mijloc infernal de a continua munca, indiferent de ora din zi şi din noapte, indiferent de alte considerente. În cazul destul de mediatizat al middle-manager-ului decedat în aprilie din cauza (printre altele) a extenuării, eu aş spune că a murit şi "de laptop". Cordonul ombilical poate să te strîngă de gît, dacă nu eşti atent. Acelaşi arsenal electronic este pentru mulţi un bilet spre independenţa totală. Devine din ce în ce mai familiară figura freelancer-ului care-şi duce întreaga firmă pe umăr. O societate producătoare de software sau una de consultanţă şi training încap lejer într-o servietă. Faxul, telefonul, mail-ul, conexiunea la Internet, toate stau înghesuite cuminţi pe mobil. Sînt aceleaşi unelte ca şi în situaţia precedentă, s-a schimbat numai modul de utilizare. Diferenţa nu o face tehnologia în sine, ci doar oamenii care o folosesc. Companiile grăbesc adaptarea oamenilor la schimbări prin formări ("training-uri" în limbaj corporatist) în care utilizatorii sînt educaţi să interacţioneze cu diversele sisteme şi aplicaţii cu care intră în contact. Partea bună la aceste training-uri este că te învaţă cum să lucrezi cu noile unelte, partea proastă este că nu te învaţă cum să nu lucrezi cu ele. Cum să închizi e-mail-ul şi clientul de mesagerie instant atunci cînd trebuie să te concentrezi asupra unei sarcini importante. Cum să nu-ţi citeşti e-mail-ul atunci cînd ţi se adresează un coleg. Cum să nu intri în sala de şedinte cu telefonul mobil la tine, conectat prin WiFi la reţeaua firmei. Cum să laşi laptop-ul acasă atunci cînd pleci în week-end cu familia. Cum să ştii cînd să te opreşti şi să închizi, să scoţi din priză, să te scoţi din "priză". În ultimă instanţă, este o chestiune de măsură, de liber-arbitru. Schimbarea pe care tehnologia o produce în vieţile noastre este de neoprit, dar nu şi de necontrolat.