Cu dragoste, despre ură în filmul documentar

Alexandru SOLOMON
Publicat în Dilema Veche nr. 480 din 24 aprilie - 2 mai 2013
Cu dragoste, despre ură în filmul documentar jpeg

Am auzit deseori că un documentarist trebuie să îşi iubească personajele, pentru ca filmul să fie bun şi, mai ales, etic valabil. Acest frumos precept de corectitudine politică mi se pare, însă, fondat pe cîteva prezumţii false. Mai întîi, nu e necesar să iubeşti pe cineva pentru a fi corect cu el. În al doilea rînd, a te situa întotdeauna de partea celor buni este o soluţie facilă şi reconfortantă, dar care mai degrabă disimulează problemele, pentru că refuză să îi privească pe cei răi. Ştim cu toţii că, în viaţa reală, pînă şi cei mai buni se comportă – din cînd în cînd – rău. Ura este o pasiune care nu se întîlneşte la animale, este strict omenească şi merită toată atenţia noastră.

În deschiderea Festivalului „One World Romania“, am proiectat o selecţie din cele mai urîte salve de ură găsite pe forumurile virtuale. Ţintele lor – previzibile – erau romii, homosexualii, evreii, femeile sau duşmanii politici. Singura veste bună este că forumurile din străinătate sînt la fel de pline de excreţiile urii. Vestea proastă este că la noi, în ultimul an, ura parcă a ieşit mai des din spaţiul virtual şi a început să se manifeste mai slobod în lumea reală. (Startul a fost dat în ianuarie trecut, cînd am avut două minirevoluţii care se detestau reciproc, de o parte şi de alta a bulevardului principal din Bucureşti.) De aceea, am hotărît să dedicăm urii un capitol central în programul festivalului.

Am mai spus noi că filmul de ură merită un loc în nomenclatorul genurilor cinematografice, ca şi filmul de dragoste. Şi nu este vorba despre filmul care incită la ură, din care cel mai recent exemplu este viralul Viaţa lui Mahomed. Vorbesc de filmul care încearcă să priceapă cum a fost şi este posibil ca oamenii să se arunce unii asupra altora mînaţi de ură, ca vecinii să se ucidă între ei, în timp ce majoritatea priveşte nepăsătoare de pe margine. Or, pentru a înţelege mecanismele urii, filmele respective trebuie să acorde spaţiu victimelor – atîtea cîte au supravieţuit – dar, mai ales, asasinilor.

„În filmul documentar există o tradiţie a poveştilor despre victime. Deseori, spunem aceste poveşti de pe o poziţie paternalistă, sau, şi mai des, din egoism, pentru a ne dovedi că sîntem solidari cu victimele. De fapt, Josh – mi-a spus monteurul principal al filmului, şi de aceea l-am şi cooptat în echipă –, e foarte stimulator să vezi un film despre răufăcători, pentru că şi noi sîntem mai aproape de aceştia decît de victime. Cu toţii.“ Am citat dintr-un interviu cu Josh Oppenheimer, regizorul filmului The Act of Killing, ai cărui actori principali sînt cîţiva dintre cei care au înfăptuit masacrele din Indonezia anilor 1965-1966 (un milion de victime). Oppenheimer a petrecut ani de zile în compania acestor asasini, care se lăudau cu crimele lor, au fost tovarăşii lui de viaţă şi de muncă. S-a folosit de ei, i-a păcălit, nu i-a acuzat niciodată frontal – spun cei care-l condamnă pe regizor. I-a confruntat însă permanent cu trecutul lor, aş zice eu, şi, mai ales, a arătat cum este posibil ca societatea de astăzi să îi preţuiască şi să se teamă de ei. Desigur, bigoţii vor fi dezamăgiţi: nu ieşi de la filmul lui Oppenheimer urîndu-i pe protagonişti. Ieşi, într-adevăr, speriat, pentru că simţi cît de asemănători sînt cu noi, ceilalţi.

Cînd am filmat Marele jaf comunist, am colaborat şi eu cu tot felul de oameni care făcuseră rău, mai demult, în anii ’50. Am avut aceeaşi senzaţie: asistam fascinat la un performance al trecutului, o mizanscenă regizată de memoria lor – din care conceptele de bine şi rău erau absente. Nu i-am urît, îi ascultam cu enormă curiozitate. Ei, în schimb, continuau să îşi dispreţuiască şi să îşi urască victimele. Am regăsit aceste senzaţii şi în faţa securistului din Război pe calea undelor, şi în faţa mogulilor din Kapitalism. Reţeta noastră secretă...Nu fac nici un fel de comparaţii între faptele acestor personaje. Dar, dincolo de orice, sînt cu toţii performeri dotaţi cu un anume farmec. Un farmec înspăimîntător.

Într-un singur fel, relaţia cu oamenii din filmul tău poate fi asimilată cu una amoroasă. Treptat, şi ea devine obsesională, se alimentează singură în afara realităţii şi creşte, cu ajutorul imaginaţiei, în jurul cîtorva trăsături ale subiectului, dar mai ales în jurul unor aşteptări ale îndrăgostitului. Cam atît, însă: documentaristul trebuie să îşi facă filmul lui, nu poate să-şi piardă capul pentru personajul din cadru, întrucît, astfel, îşi va pierde şi filmul.

S-a spus despre The Act of Killing că seamănă cu un alt film celebru, despre un alt genocid: Shoah de Claude Lanzmann, pe care l-am programat în deschiderea festivalului nostru. Dar, spre deosebire de Oppenheimer, Lanzmann este un realizator mult mai „neiertător“ cu personajele lui – atît cu victimele, cît şi cu asasinii. Victimele sînt obligate să retrăiască coşmarul prin care au trecut. Este cunoscută secvenţa în care Abraham Bomba, frizerul de la Auschwitz care le tundea pe femei înainte ca acestea să intre în camera de gazare, îi cere voie regizorului să nu îşi mai amintească. Cruzimea regizorului e atenuată doar de gestul său de compasiune: intră în cadru şi îl ia pe după umeri pe martorul devastat – pentru a doua oară – de rememorarea atrocităţilor. În ceea ce-i priveşte pe răufăcători, Lanzmann descrie foarte bine cum îi urăşte. Citez dintr-un interviu publicat într-un număr de revistă psihanalitică dedicat urii (Nouvelle Revue de Psychanalyse, no. 33/1986, Paris):

„După interviul cu nazistul de la Treblinka, am plecat la München cu cameramanul meu, al cărui tată fusese omorît la Auschwitz. Nu înţelegea cum pot fi atît de amabil cu nazistul, cum am putut – de exemplu – să-l invit la masă. El l-ar fi ucis. Eu nu voiam să-l ucid aşa. Mă simţeam foarte singur. Dar care era întrebarea dumneavoastră?

François Gantheret: Pot să o precizez, citîndu-vă: «Eu nu voiam să-l ucid aşa.» Dar cum voiaţi să-l ucideţi?

C. L.: Voiam să-l filmez. Să vorbească. Şi să-l omor cu camera de luat vederi.

F. G.: Se poate face asta fără ură?

C. L.: Nu. Dar ura nu e suficientă. Ceea ce este important este precizia, detaliile. Eu n-am făcut un film idealist. Lipsesc marile întrebări şi răspunsurile ideologice sau metafizice. Este un film de geograf, de topograf. Ura se manifestă în precizie.“

Lanzmann descrie, sincer, cum se petrece această redirecţionare a urii. Are loc un transfer de sentimente: de la personaje, prin documentarist, către cei care-i vor privi filmul. Pentru că nu îşi poate manifesta ura (sau dragostea, sau mila, sau dispreţul) faţă de personajele lui, documentaristul este obligat să îşi delege sentimentele către spectator. Tot efortul lui se canalizează, obsesiv şi tenace, în a arăta ceea ce simte faţă de acei oameni, fără a se arăta pe sine însuşi. E şi asta o formă de iubire.

Alexandru Solomon este regizor de film documentar şi producător. Este directorul Festivalului de Film Documentar „One World Romania“.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Cele mai romantice zodii. Te vor face să te simți cea mai iubită persoană
Oricine își dorește să iubească și să fie iubit, însă unele persoane sunt capabile să ofere iubire peste imaginația partenerului. Nativii acestor patru semne zodiacale sunt considerați cei mai romantici.
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.