Cu cît mai mult separatism, cu atît mai multă solidaritate

Miruna TRONCOTĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Cu cît mai mult separatism, cu atît mai multă solidaritate jpeg

Istoriei îi place mereu să ne scoată la lecţii de recapitulare. În Balcani, în perioada următoare, calendarul e plin de reexaminări. În 2013 se împlinesc 100 de ani de la Războaiele balcanice, iar în 2014 – 100 de ani de la atentatul de la Sarajevo. Nici Europa Occidentală nu se lasă mai prejos cînd vine vorba de celebrări istorice şi noi teme de reflecţie. Nu mai departe de luna trecută, s-au împlinit 50 de ani de la Tratatul de la Elyssé şi de la Pacea franco-germană din ianuarie 1963, o reconciliere istorică atît de necesară după atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial. Cu un program atît de încărcat, pare un moment fertil să discutăm despre graniţe, tancuri şi „prietenie între popoare“, atît în Balcani, cît şi în Europa de Vest. Cît de explozibil mai e „butoiul cu pulbere al Europei“, după toate focurile de artificii ale secolului trecut?

Nici unul dintre fostele state iugoslave nu poate continua procesul de integrare europeană fără să rezolve mai întîi disputele bilaterale. E binecunoscută observaţia că Balcanii au mai multă istorie decît pot duce. Deloc întîmplător, procesul de aderare a statelor balcanice la UE a introdus o condiţie pe care nu o mai întîlnim la valurile precedente de aderare – cooperarea regională. Motivul este evident – din „butoiul de pulbere“ iese încă fum şi e nevoie de măsuri de siguranţă suplimentare.

După un război a cărui violenţă depăşise orice estimare din partea cancelariilor vest-europene, statele fost iugoslave au trebuit să înveţe să stea din nou împreună la masă. Acest proces de „reaşezare“ s-a numit cooperare regională. La început mai cu forţa, după un timp din proprie iniţiativă. Reconcilierea, cît şi numărarea victimelor, fixarea graniţelor şi condamnarea criminalilor de război trebuiau realizate prin cooperare regională, sub tutela organizaţiilor internaţionale. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, semnat în 1999, a avut acest rol. El a fost înlocuit în 2008 de o iniţiativă locală – Consiliul de Cooperare Regională, cu sediul la Sarajevo, al cărui scop este exact construcţia unei solidarităţi a statelor balcanice deasupra tuturor dezbaterilor politice. Solidaritatea balcanică drept mecanism impus „de sus“ a eşuat. Aceasta nu înseamnă însă că ea nu poate lua şi alte forme.

Un volum recent – The Future of Europe: Towards a Two Speed Europe –, semnat de Jean-Claude Piris, fost director general al Departamentului Legal din Consiliul European (una dintre cele mai avizate voci din culisele decizionale europene) demonstrează că, în urma crizei euro, UE nu are numai mai multe viteze, dar are şi mai multe feluri de solidaritate, ca un bloc în care fiecare etaj e luminat cu un altfel de bec. Argumentul său e amplu şi extrem de interesant, aşa că vă invit să citiţi cartea. Dar ideea principală, valabilă şi în cazul Balcanilor, este că solidaritatea funcţionează pe straturi. Ea nu se hrăneşte doar cu bani, nici cu instituţii supranaţionale sau cu Premii Nobel pentru Pace. Solidaritatea regională se hrăneşte şi cu multă istorie şi mituri fondatoare; de aceea, pentru a revitaliza solidaritatea în Balcani, e uneori nevoie tocmai de ceea ce ne temem mai tare – de politicieni populişti şi de naţionalisme revanşarde.
Paradoxul e deci în floare – cu cît mai mult separatism, cu atît mai multă solidaritate.

Un alt punct ce trebuie subliniat este că, privite cu mai multă detaşare, toate aceste discursuri de legitimare şi „autodeterminare“ ce au avut loc în ultimele două decenii nu sînt nici vetuste şi nici extraeuropene. Dar seamănă foarte mult unele cu altele şi creează puternice legături tocmai prin accentul pe care îl pun pe „aceleaşi“ diferenţe. Şi nu numai între statele balcanice, dar şi între ele şi cele membre UE. Mi s-a întîmplat de curînd să ascult o dezbatere despre dezacordurile politice dintre Flandra şi Valonia, care semăna izbitor cu cele dintre Federaţia Bosnia şi Herţegovina şi Republica Srpska, pe nişte aspecte ce, privite din exterior, par nesemnificative, aruncînd întreaga dezbatere într-un soi de suprarealism politic de secol XXI. Fără îndoială că sînt diferenţe majore între cele două contexte (cel mai izbitor fapt fiind acela că Belgia îşi păstrează funcţionalitatea şi statul livrează servicii cetăţenilor, în ciuda împotmolirilor „etnice“, în vreme ce Bosnia e complet „paralizată“ cînd vine vorba de folosirea veto-ului etnic). Dar scopul manipulării politice a etniei ca avantaj competitiv este acelaşi, indiferent din ce colţ al Europei priveşti. Şi tocmai această dorinţă de a juca mereu în afara regulilor e cea care solidarizează întru „o disfuncţionalitate veselă“ toate statele balcanice, chiar şi pe cele mult mai omogene etnic decît Bosnia.

Vizitez, citesc şi mă antrenez intelectual în Balcani de aproape cinci ani. Ştiu deja bine că orice discuţie despre eu şi celălalt, despre identitate şi alteritate, se poartă aici cu un substrat istoric greu de înţeles pentru alte părţi ale Europei. Pentru mine, dinamica relaţiilor etnice de aici – dincolo de politizare şi folosirea instrumentală ca element de şantaj emoţional – e asemănătoare cu cea a relaţiilor casnice. Ca drama unui cuplu care realizează brusc că tot ceea ajung să împărtăşească mai intim e tocmai despărţirea. Căci aici, mai mult decît în alte părţi ale Europei, dacă întoarcem moneda de pe o faţă pe alta, vedem că ceea ce ne distinge de ceilalţi e exact ceea ce ne şi leagă de ei. Şi paradoxal, acesta este şi sensul motto-ului european „Unitate în diversitate“. Ceea ce e fascinant la această regiune, ce continuă să testeze permanent „limitele“ Europei, este că discursurile naţionaliste din Balcani au adesea rolul de a solidariza tocmai prin adversităţile iremediabile pe care le propagă – noi sîntem noi pentru că ne opunem celorlalţi, ceea ce ne face asemănători cu ceilalţi care spun acelaşi lucru ca noi.

Dincolo de conflictele interetnice şi teritoriale, rămîne să ne întrebăm dacă există încă o anume solidaritate a statelor din Balcani. În opinia mea, cu siguranţă există un tip de solidaritate specific balcanică, şi nu mă refer aici doar la reţelele de criminalitate transfrontalieră care prosperă, în ciuda disputelor etnice şi a diatribelor naţionalist-şovine. Da, cu siguranţă există o solidaritate a imaginarului simbolic, o nevoie de a recupera construcţia unor state-naţiuni, cu atît mai „anacronice“ cu cît sînt şi mai înverşunate. Un alt fapt ce nu trebuie uitat e că, în Balcani, rănile sînt încă proaspete, necicatrizate. Le poţi vedea oriunde, în clădirile bombardate din Sarajevo, Belgrad sau Priştina. Le simţi cu uşurinţă cînd te împrieteneşti cu un locuitor al zonei, care de multe ori a fost martorul direct al uciderii în război a unei rude apropiate. Le simţi şi cînd priveşti un simplu atlas geografic şi observi că hărţile s-au schimbat în Balcani de trei ori după terminarea războiului, de parcă un copil s-ar juca necontenit cu creta pe asfaltul istoriei, fix în dreptul Balcanilor. Solidaritatea are nevoie de o istorie cicatrizată şi cît mai puţin politizată. Pentru ca în Balcani reconcilierea istorică să aibă loc în mod autentic, mai trebuie să treacă, poate, cîteva decenii. Statele balcanice mai au de recuperat la scara istoriei, pentru a face trecerea de la un spaţiu colonizat de imperii succesive, la un spaţiu colonizabil de către o Europă obosită, mai puţin unită, dar cu aversiune la riscuri „naţionaliste“. Dar lecţia solidarităţii post-conflict se învaţă tot timpul pe cont propriu, şi nu se poate crea în laboratoarele de „cooperare regională“ finanţate de Bruxelles.

Miruna Troncotă este doctorandă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Foto: Adrian Muntean

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?