Cu cine se asociază statul român?

H.R. PATAPIEVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 174 din 9 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vreau să spun cîteva lucruri despre Institutul Cultural Român, ca să înţelegeţi perspectiva din care mă refer la tema întîlnirii noastre. ICR este o instituţie a statului român care are drept menire să exporte cultura română în străinătate şi să ofere asistenţă culturală pentru conservarea identităţii culturale a românilor care, din diferite motive, locuiesc dincolo de graniţele ţării, fie că au decis să facă acest lucru, fie pentru că, prin schimbarea graniţelor de-a lungul istoriei, formează o minoritate rămasă în afara graniţelor, în alte state din jurul României. Perspectiva pe care o au occidentalii asupra colaborării dintre capitalism, societate şi stat diferă destul de mult de situaţia românească. Comunismul a fost cel mai mare distrugător de instituţii şi societate din istoria umanităţii, în general. Aşa că, se construieşte, practic de la zero, sau cînd nu se face de la zero, se pleacă de la o situaţie care a fost profund distorsionată şi trebuie modificate mentalităţile, pentru ca instituţiile să funcţioneze, şi trebuie importate instituţii occidentale, dar pe un fond neclar. Instituţiile se construiesc, dar se construieşte şi capitalismul. Ceea ce înseamnă că punctul de vedere de la stînga capitalismului care caracterizează succesele occidentale nu este valabil în România, unde capitalismul este văzut ca un factor important de progres şi de stabilitate socială. Pentru ICR, cînd se pune problema mecenatului, apare întrebarea: cu cine colaborez, pentru că instituţia capitalistă cu care colaborez îşi pune amprenta asupra mea. ICR fiind o instituţie a statului, trebuie să fie atentă cu cine colaborează. Şi atunci întrebarea este: colaborează cu capitalişti români, sau nu? ICR este foarte temător să colaboreze cu capitalişti români pentru că, imaginîndu-ne că Dan Voiculescu - un om care, se pare, a colaborat cu fosta Securitate, dar care este un om activ în politica de astăzi - ar fi dorit să finanţeze programe ale Institutului, nu am fi mers cu el. Am fi mers cu Dinu Patriciu? Greu de spus. Pentru că Dinu Patriciu are o poziţie faţă de actualul Guvern şi are interese în politică. Ca atare, a merge cu Dinu Patriciu ar fi fost ceva stînjenitor. Şi atunci, cu cine mergem din capitalul românesc? Răspunsul este cu nimeni. Pentru că deocamdată este imprudent pentru instituţii ale statului român să se asocieze cu capitaliştii de succes din România. Şi atunci, în mod normal, ar face-o cu multinaţionalele. Dar şi aici este aroma României. Avem o legislaţie uneori foarte stranie. Veţi fi uimiţi dvs., din Occident, să auziţi în ce mod relaţia unui institut al statului român cu o multinaţională poate rezolva probleme de legislaţie. Legislaţia română interzice instituţiilor plătirea transportului unei persoane din străinătate în România. Permite plata transportului din România în străinătate şi din străinătate în străinătate. Ce face ICR atunci cînd organizează o conferinţă la Bucureşti? Minte în atribuirea acestor fonduri. Spune că le foloseşte în alt fel, dar le foloseşte pentru transport, pentru că trebuie atins acest obiectiv. E o situaţie tristă şi care nu va putea fi depăşită decît în momentul în care legislaţia va ţine cont de nevoile reale ale instituţiilor. Pînă în acest moment nu s-a întîmplat acest lucru. Un alt exemplu, la fel de straniu, este acela că legea românească se ambiţionează să nu poată plăti un avans mai mare de 30%. Mai mult, cere ca acest avans să fie însoţit de o scrisoare de garanţie. Ce înseamnă asta în termeni practici? Înseamnă că eu, care vreau să închiriez o sală în străinătate ca să ţin un mare concert, care este în interesul ţării şi al menirii mele de institut cultural, îi dau 30% partenerului meu cu care conversez amplu ca să-l conving, deşi el vrea 50%, şi îi cer şi o scrisoare de garanţie. Adică banii pe care eu îi dau avans sînt blocaţi în bancă pînă în momentul în care se încheie acţiunea. Dacă am o acţiune care se desfăşoară pe mai multe luni, cu un sistem complex de închiriere de săli, de publicitate ş.a.m.d, şi pentru toate astea sînt prevăzute avansuri, eu, de fapt, blochez avansurile pe care le dau după 3-4 luni, sau cînd e vorba de proiecte ample, un an de zile. Nici un occidental - pe bună dreptate - nu va accepta acest lucru. Cum reuşesc totuşi să fac acţiuni? ICR - instituţie a statului român, cu această menire precisă şi cu buget votat de Parlament pentru acest scop - se poate descurca numai cu ajutorul capitaliştilor de pe piaţa românească, care nu sînt români, ci vin din zona străină, a multinaţionalelor. Există proiecte de anvergură la care i-aş invita pe capitaliştii occidentali care au interese în România să se implice. Vă dau cîteva exemple. Burse private. Academia Română ar fi interesată să aibă burse private pentru obiective specifice în străinătate. Pentru arheologie, pentru studii umaniste, pentru cercetări de arhive istorice... Există o instituţie a statului român care se numeşte Institutul Limbii Române, care funcţionează în cadrul unei alte instituţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În sarcina Institutului Limbii Române cade gestiunea lectoratelor româneşti din străinătate. Nu există pentru asta bani, nu există inteligenţă şi viziune pentru a înţelege cît de importante sînt aceste lectorate şi pentru a face ceva cu ele. Dacă firmele mari occidentale şi-ar asocia numele cu finanţarea unei astfel de catedre româneşti în străinătate, la alegere, acesta ar fi un ajutor pe care statul român l-ar primi şi l-ar saluta. Sînt carenţe în arhitectura instituţională a statului român care pot fi suplinite cu un ajutor din zona capitalului privat. În fine, există proiecte ample în care acele multinaţionale care au interese în cercetarea ştiinţifică ar putea să aibă un rol de jucat. Cercetători valoroşi lucrează în condiţii precare. Colegi de-ai lor, care au putut pleca în străinătate, şi-au dovedit competenţa şi au obţinut poziţii semnificative în universităţi sau laboratoare. Or, se poate imagina un institut informal care să funcţioneze pe proiecte bine definite, pe perioade bine definite de timp, în care, cercetători români, cu poziţii în străinătate, să vină cu proiectele pe care ei le au în acele laboratoare să lucreze undeva în ţară cu colegi români, care nu au această posibilitate, dar care sînt competenţi şi pot produce rezultate. Eu cred că acele multinaţionale care au interese în cercetarea ştiinţifică pot în mod consistent să contribuie la acest proiect, asupra căruia încerc de doi ani de zile să atrag atenţia autorităţilor româneşti, cu rezultate mai mult decît mediocre. Lipsesc marile proiecte Exemplul occidental ne este foarte util. Ceea ce cred că unii dintre noi au învăţat în ultima vreme - şi cînd spun ultima vreme mă refer la ultimii 200 de ani de modernizare - este că, dacă modelul într-adevăr ţine de universalitatea acelor instituţii care au încetat să mai fie pur şi simplu occidentale, ele sînt instituţii ale modernităţii - felul în care imporţi aceste instituţii face toată diferenţa. E foarte important să ne modernizăm fără distrugerea tradiţiilor locale, orice ar însemna aceasta, ci punîndu-le la lucru. Acesta este un lucru pe care şi societăţile occidentale într-un fel, acum, în acest ceas al modernităţii, îl descoperă, pentru că ele descoperă acum că ceea ce pe orizontală, ca distanţă dintre Est şi Vest, este raport dintre societăţi moderne şi societăţi în curs de modernizare, în interiorul societăţilor lor, pe verticală, există o anumită dinamică de acelaşi tip între pături mai lente ale societăţii, în privinţa modernizării, şi pături mai rapide. Pentru România, problema este aceea a raportului dintre stat şi privat. Acest raport diferenţiază societatea şi o antrenează în dinamici foarte diferite în funcţie de zona socială în care acest raport funcţionează. O concluzie care se desprinde pentru situaţia românească este aceea că finanţările private sînt de trei tipuri - aş spune - în funcţie de natura legislaţiei şi de gradul de maturizare al instituţiei care primeşte finanţarea. Sînt finanţările private care suplinesc carenţe în legislaţie. Sînt apoi finanţările furnizate în cadrul unei legislaţii aşa-zis normale, în care parteneriatele care se realizează între spaţiul privat şi spaţiul public, în România, sînt perfect comparabile cu cele din Occident, în sensul că, structural, sînt instituţii de acelaşi tip. În fine, al treilea tip, sînt marile parteneriate. Aşa ceva încă nu am văzut în ţară. Un mare parteneriat care funcţionează în ţară este acela dintre zona privată şi zona sportului. Acolo, da. Sînt angajamente private pe termen lung, şi care sînt de fapt motivate de un mare interes de vizibilitate şi/sau de afaceri. Dar un mare proiect, de vizibilitate, pe termen lung între spaţiul privat şi crearea unei instituţii sau consolidarea unei instituţii a statului român, încă nu există în România. Eu invit în continuare pe Microsoft să studieze cu atenţie parteneriatul pentru înfiinţarea acestui institut de cercetare, care să funcţioneze cu proiecte bine definite, pe perioade limitate de timp, între cercetători din străinătate şi cercetători din România, la asta Institutul Cultural Român poate fi un partener, Academia Română poate fi un partener, şi să vedem cum se poate face. Asta ar fi o investiţie puternică şi ar egala în importanţă strategică ceea ce se întîmplă în momentul de faţă din motive de afaceri, între lumea sportului şi lumea investitorilor privaţi. Noi vorbim de o datorie a corporaţiilor, a business-ului faţă de societate. Dar eu cred că prima datorie a afacerilor este să fie viabile. Pentru că, în fond, avem o viziune etatistă asupra afacerilor, luăm afacerile ca funcţionînd precum statele, că există dintotdeauna şi vor exista în continuare. Dar nu este deloc aşa. Orice afacere se dezvoltă în condiţii de risc şi progresează numai dacă cel care o gestionează este inteligent, inovativ şi se pliază în permanenţă, în mod creator, pe toate provocările pieţei. Afacerile nu sînt ca statele. Respect foarte mult afacerile şi nu aş vrea ca această viziune etatistă să se răspîndească şi asupra lor cu această indistincţie între responsabilităţi voluntare ale afacerilor, pe care o aprob cu totul, şi responsabilităţi impuse de stat, care îmi sînt respingătoare.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.