Cu cine se asociază statul român?

H.R. PATAPIEVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 174 din 9 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vreau să spun cîteva lucruri despre Institutul Cultural Român, ca să înţelegeţi perspectiva din care mă refer la tema întîlnirii noastre. ICR este o instituţie a statului român care are drept menire să exporte cultura română în străinătate şi să ofere asistenţă culturală pentru conservarea identităţii culturale a românilor care, din diferite motive, locuiesc dincolo de graniţele ţării, fie că au decis să facă acest lucru, fie pentru că, prin schimbarea graniţelor de-a lungul istoriei, formează o minoritate rămasă în afara graniţelor, în alte state din jurul României. Perspectiva pe care o au occidentalii asupra colaborării dintre capitalism, societate şi stat diferă destul de mult de situaţia românească. Comunismul a fost cel mai mare distrugător de instituţii şi societate din istoria umanităţii, în general. Aşa că, se construieşte, practic de la zero, sau cînd nu se face de la zero, se pleacă de la o situaţie care a fost profund distorsionată şi trebuie modificate mentalităţile, pentru ca instituţiile să funcţioneze, şi trebuie importate instituţii occidentale, dar pe un fond neclar. Instituţiile se construiesc, dar se construieşte şi capitalismul. Ceea ce înseamnă că punctul de vedere de la stînga capitalismului care caracterizează succesele occidentale nu este valabil în România, unde capitalismul este văzut ca un factor important de progres şi de stabilitate socială. Pentru ICR, cînd se pune problema mecenatului, apare întrebarea: cu cine colaborez, pentru că instituţia capitalistă cu care colaborez îşi pune amprenta asupra mea. ICR fiind o instituţie a statului, trebuie să fie atentă cu cine colaborează. Şi atunci întrebarea este: colaborează cu capitalişti români, sau nu? ICR este foarte temător să colaboreze cu capitalişti români pentru că, imaginîndu-ne că Dan Voiculescu - un om care, se pare, a colaborat cu fosta Securitate, dar care este un om activ în politica de astăzi - ar fi dorit să finanţeze programe ale Institutului, nu am fi mers cu el. Am fi mers cu Dinu Patriciu? Greu de spus. Pentru că Dinu Patriciu are o poziţie faţă de actualul Guvern şi are interese în politică. Ca atare, a merge cu Dinu Patriciu ar fi fost ceva stînjenitor. Şi atunci, cu cine mergem din capitalul românesc? Răspunsul este cu nimeni. Pentru că deocamdată este imprudent pentru instituţii ale statului român să se asocieze cu capitaliştii de succes din România. Şi atunci, în mod normal, ar face-o cu multinaţionalele. Dar şi aici este aroma României. Avem o legislaţie uneori foarte stranie. Veţi fi uimiţi dvs., din Occident, să auziţi în ce mod relaţia unui institut al statului român cu o multinaţională poate rezolva probleme de legislaţie. Legislaţia română interzice instituţiilor plătirea transportului unei persoane din străinătate în România. Permite plata transportului din România în străinătate şi din străinătate în străinătate. Ce face ICR atunci cînd organizează o conferinţă la Bucureşti? Minte în atribuirea acestor fonduri. Spune că le foloseşte în alt fel, dar le foloseşte pentru transport, pentru că trebuie atins acest obiectiv. E o situaţie tristă şi care nu va putea fi depăşită decît în momentul în care legislaţia va ţine cont de nevoile reale ale instituţiilor. Pînă în acest moment nu s-a întîmplat acest lucru. Un alt exemplu, la fel de straniu, este acela că legea românească se ambiţionează să nu poată plăti un avans mai mare de 30%. Mai mult, cere ca acest avans să fie însoţit de o scrisoare de garanţie. Ce înseamnă asta în termeni practici? Înseamnă că eu, care vreau să închiriez o sală în străinătate ca să ţin un mare concert, care este în interesul ţării şi al menirii mele de institut cultural, îi dau 30% partenerului meu cu care conversez amplu ca să-l conving, deşi el vrea 50%, şi îi cer şi o scrisoare de garanţie. Adică banii pe care eu îi dau avans sînt blocaţi în bancă pînă în momentul în care se încheie acţiunea. Dacă am o acţiune care se desfăşoară pe mai multe luni, cu un sistem complex de închiriere de săli, de publicitate ş.a.m.d, şi pentru toate astea sînt prevăzute avansuri, eu, de fapt, blochez avansurile pe care le dau după 3-4 luni, sau cînd e vorba de proiecte ample, un an de zile. Nici un occidental - pe bună dreptate - nu va accepta acest lucru. Cum reuşesc totuşi să fac acţiuni? ICR - instituţie a statului român, cu această menire precisă şi cu buget votat de Parlament pentru acest scop - se poate descurca numai cu ajutorul capitaliştilor de pe piaţa românească, care nu sînt români, ci vin din zona străină, a multinaţionalelor. Există proiecte de anvergură la care i-aş invita pe capitaliştii occidentali care au interese în România să se implice. Vă dau cîteva exemple. Burse private. Academia Română ar fi interesată să aibă burse private pentru obiective specifice în străinătate. Pentru arheologie, pentru studii umaniste, pentru cercetări de arhive istorice... Există o instituţie a statului român care se numeşte Institutul Limbii Române, care funcţionează în cadrul unei alte instituţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În sarcina Institutului Limbii Române cade gestiunea lectoratelor româneşti din străinătate. Nu există pentru asta bani, nu există inteligenţă şi viziune pentru a înţelege cît de importante sînt aceste lectorate şi pentru a face ceva cu ele. Dacă firmele mari occidentale şi-ar asocia numele cu finanţarea unei astfel de catedre româneşti în străinătate, la alegere, acesta ar fi un ajutor pe care statul român l-ar primi şi l-ar saluta. Sînt carenţe în arhitectura instituţională a statului român care pot fi suplinite cu un ajutor din zona capitalului privat. În fine, există proiecte ample în care acele multinaţionale care au interese în cercetarea ştiinţifică ar putea să aibă un rol de jucat. Cercetători valoroşi lucrează în condiţii precare. Colegi de-ai lor, care au putut pleca în străinătate, şi-au dovedit competenţa şi au obţinut poziţii semnificative în universităţi sau laboratoare. Or, se poate imagina un institut informal care să funcţioneze pe proiecte bine definite, pe perioade bine definite de timp, în care, cercetători români, cu poziţii în străinătate, să vină cu proiectele pe care ei le au în acele laboratoare să lucreze undeva în ţară cu colegi români, care nu au această posibilitate, dar care sînt competenţi şi pot produce rezultate. Eu cred că acele multinaţionale care au interese în cercetarea ştiinţifică pot în mod consistent să contribuie la acest proiect, asupra căruia încerc de doi ani de zile să atrag atenţia autorităţilor româneşti, cu rezultate mai mult decît mediocre. Lipsesc marile proiecte Exemplul occidental ne este foarte util. Ceea ce cred că unii dintre noi au învăţat în ultima vreme - şi cînd spun ultima vreme mă refer la ultimii 200 de ani de modernizare - este că, dacă modelul într-adevăr ţine de universalitatea acelor instituţii care au încetat să mai fie pur şi simplu occidentale, ele sînt instituţii ale modernităţii - felul în care imporţi aceste instituţii face toată diferenţa. E foarte important să ne modernizăm fără distrugerea tradiţiilor locale, orice ar însemna aceasta, ci punîndu-le la lucru. Acesta este un lucru pe care şi societăţile occidentale într-un fel, acum, în acest ceas al modernităţii, îl descoperă, pentru că ele descoperă acum că ceea ce pe orizontală, ca distanţă dintre Est şi Vest, este raport dintre societăţi moderne şi societăţi în curs de modernizare, în interiorul societăţilor lor, pe verticală, există o anumită dinamică de acelaşi tip între pături mai lente ale societăţii, în privinţa modernizării, şi pături mai rapide. Pentru România, problema este aceea a raportului dintre stat şi privat. Acest raport diferenţiază societatea şi o antrenează în dinamici foarte diferite în funcţie de zona socială în care acest raport funcţionează. O concluzie care se desprinde pentru situaţia românească este aceea că finanţările private sînt de trei tipuri - aş spune - în funcţie de natura legislaţiei şi de gradul de maturizare al instituţiei care primeşte finanţarea. Sînt finanţările private care suplinesc carenţe în legislaţie. Sînt apoi finanţările furnizate în cadrul unei legislaţii aşa-zis normale, în care parteneriatele care se realizează între spaţiul privat şi spaţiul public, în România, sînt perfect comparabile cu cele din Occident, în sensul că, structural, sînt instituţii de acelaşi tip. În fine, al treilea tip, sînt marile parteneriate. Aşa ceva încă nu am văzut în ţară. Un mare parteneriat care funcţionează în ţară este acela dintre zona privată şi zona sportului. Acolo, da. Sînt angajamente private pe termen lung, şi care sînt de fapt motivate de un mare interes de vizibilitate şi/sau de afaceri. Dar un mare proiect, de vizibilitate, pe termen lung între spaţiul privat şi crearea unei instituţii sau consolidarea unei instituţii a statului român, încă nu există în România. Eu invit în continuare pe Microsoft să studieze cu atenţie parteneriatul pentru înfiinţarea acestui institut de cercetare, care să funcţioneze cu proiecte bine definite, pe perioade limitate de timp, între cercetători din străinătate şi cercetători din România, la asta Institutul Cultural Român poate fi un partener, Academia Română poate fi un partener, şi să vedem cum se poate face. Asta ar fi o investiţie puternică şi ar egala în importanţă strategică ceea ce se întîmplă în momentul de faţă din motive de afaceri, între lumea sportului şi lumea investitorilor privaţi. Noi vorbim de o datorie a corporaţiilor, a business-ului faţă de societate. Dar eu cred că prima datorie a afacerilor este să fie viabile. Pentru că, în fond, avem o viziune etatistă asupra afacerilor, luăm afacerile ca funcţionînd precum statele, că există dintotdeauna şi vor exista în continuare. Dar nu este deloc aşa. Orice afacere se dezvoltă în condiţii de risc şi progresează numai dacă cel care o gestionează este inteligent, inovativ şi se pliază în permanenţă, în mod creator, pe toate provocările pieţei. Afacerile nu sînt ca statele. Respect foarte mult afacerile şi nu aş vrea ca această viziune etatistă să se răspîndească şi asupra lor cu această indistincţie între responsabilităţi voluntare ale afacerilor, pe care o aprob cu totul, şi responsabilităţi impuse de stat, care îmi sînt respingătoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi