Criza demografică şi banii de pensii

Criza demografică se intersectează cu sistemul de pensii, pe cel puţin două coordonate: îmbătrînirea populaţiei - ceea ce înseamnă că tot mai puţini salariaţi vor susţine tot mai mulţi pensionari; şi emigraţia - ceea ce înseamnă că o parte din ce în ce mai mare din populaţia activă nu mai contribuie la sistemul românesc de contribuţii sociale. Îmbătrînirea populaţiei este însă un fenomen aşteptat în toată Europa; iar emigraţia netă se întîlneşte şi ea în ţări cu care ne putem compara, precum Polonia. Mai rău este că emigraţia nu pare să se oprească prea curînd: conform unui studiu al Băncii Mondiale din 2007, 88% dintre tinerii români între 15 şi 24 de ani se gîndesc să emigreze temporar. Şi alte caracteristici ale pieţei muncii de la noi sînt replicabile şi la alte ţări, precum Spania sau Polonia. 45% din populaţie trăieşte în mediul rural şi 90% dintre gospodăriile rurale fac doar agricultură de subzistenţă (sub 5 hectare). Contribuţiile sociale ale acestora sînt (aproape) nule, dar - convenabil pentru statistică - ei nu sînt consideraţi şomeri, ci lucrători pe cont propriu. Şomajul de durată, peste 4% din populaţia activă, înseamnă o altă gaură la sistemul de pensii. Economia subterană (deloc fiscalizată) şi economia gri (slab fiscalizată; de exemplu, declararea doar a salariului minim, pentru care se plătesc contribuţii sociale) este încă larg răspîndită. Populaţia ocupată reprezintă sub 60% din populaţia activă, în timp ce ţinta Agendei Lisabona pentru UE este de 70% pînă în anul 2010. De remarcat că, în pofida creşterii economice din ultimii 7-8 ani, ponderea populaţiei ocupate în total populaţie activă a crescut cu doar un punct procentual. Stagnarea sau chiar scăderea populaţiei ocupate în total populaţie activă este pregnantă în rîndul femeilor şi tinerilor. Deşi coexistă zone de şomaj ridicat şi sărăcie extremă cu zone în care este criză de forţă de muncă, intervin dificultăţi de ajustare din cauza mobilităţii interne reduse a forţei de muncă. Deşi contribuţiile la sistemul de pensii par insuficiente, în special pe termen lung, se acumulează o presiune tot mai mare pentru a le scădea, şi asta încă de pe acum, şi nu fără justificare. Nivelul ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale afectează competitivitatea economiei româneşti, întrucît contribuie la creşterea costurilor salariale brute. Pe măsură ce salariile nete vor continua să crească, în procesul de convergenţă reală, impozitele indirecte pe salarii (inclusiv contribuţiile sociale) ar trebui să scadă, pentru a menţine costul brut al forţei de muncă la un nivel acceptabil. Desigur, aceasta ar reduce şi mai mult contribuţiile la sistemul de pensii. Colac peste pupăză, statul s-a gîndit să rezolve problema unui sistem public de pensii în care intră bani insuficienţi, sînt prost administraţi (costurile administrative ale Casei Naţionale de Pensii nu mi se par necesare), dar trebuie să iasă mult mai mulţi (avînd în vedere creşterile repetate ale valorii punctului de pensie), printr-o soluţie năucitoare: să reţină în sistemul public de pensii şi mai puţini bani, transferînd o parte din contribuţii (2% din salariu în primul an, urmînd să crească gradual pînă la 6% din salariu) către pensiile private obligatorii - aşa-numitul "pilon II". Desigur, efectul imediat va fi crearea unui deficit bugetar doar din cauza acestui pilon II; în 2008 acesta va fi 0,3% din PIB, dar în cîţiva ani va ajunge la 1% din PIB anual (în condiţiile în care limita maximă admisă a deficitului bugetar este 3% din PIB, să ai 1% din PIB deficit doar din cauza pilonului II înseamnă reducerea posibilităţilor de cheltuieli publice pentru alte obiective, cum ar fi cele de infrastructură). Acest deficit trebuie finanţat, şi astfel va creşte şi datoria publică. Culmea ridicolului este că statul se va împrumuta tocmai de la fondurile de pensii administrate privat pe care le-a creat prin pilonul II. Banii depuşi în pilonul II nu sînt însă garantaţi - astfel că, deşi scopul iniţial al înfiinţării pensiilor private obligatorii a fost asigurarea unei pensii suplimentare (conform art. 2 din legea 411/2004), nu există nici o garanţie reală privind nivelul minim al acestei pensii suplimentare. Zbaterile societăţii civile, inclusiv ale Grupului de Economie Aplicată, în privinţa introducerii unui randament minim garantat au rămas deocamdată fără ecou - deşi într-un sondaj recent, realizat de IMAS, 84% din populaţia între 18 şi 44 ani (cea vizată de pilonul II) afirmă că doreşte acest randament minim garantat egal cu inflaţia. Acelaşi sondaj reflectă faptul că principalele surse de venit la pensionare, aşa cum sînt văzute de populaţia activă de astăzi, sînt pensia de stat şi pensia privată obligatorie. Deci miza este foarte mare. Există în prezent o dezbatere publică aprinsă privind capacitatea bugetului de a mai plăti pensiile de stat începînd cu anul 2009. Mă opreşte chiar şi lumea pe stradă să mă întrebe acest lucru. Sincer, nu această problemă mă îngrijorează în prezent. Din perspectiva crizei demografice, problema va deveni presantă abia peste 10-20 de ani. Pînă atunci, în cel mai rău caz, va creşte datoria publică, şi tot se vor plăti pensiile. Dar peste 20 de ani va începe să vină scadenţa şi la pensiile private obligatorii. Dacă vor rămîne negarantate, puteţi să vă luaţi adio de la banii aceia. De alftel, un studiu publicat recent în Marea Britanie arată că probabilitatea ca fondurile de pensii (facultative - atenţie! - pentru că în lumea civilizată nu există pensii private obligatorii, sau acolo unde există - Australia, Elveţia, Suedia - ele sînt garantate cu inflaţia) să obţină randamente mai mici decît cele promise este de 75%. De aceea, eu sper sincer să nu ajung să trăiesc din banii de pensie. Dar dacă va fi totuşi cazul, sper ca politicile publice să se îmbunătăţească în următorii ani şi, în pofida tuturor dificultăţilor, volumul cumulat al pensiei de stat şi al pensiei private obligatorii să fie unul decent. Pentru aceasta însă trebuie schimbată radical politica fiscală şi bugetară, încă de pe acum, şi trebuie introdusă pensia minimă garantată - atît în sistemul pensiilor de stat, cît şi pentru pilonul II.