Crîngaşi blues

Locuiesc în Crîngaşi de cînd m-am născut. De cînd am fost adusă de la Maternitatea Giuleşti. Şcoala generală era la o aruncătură de băţ de casă. Mai apoi, liceul, la două. Pot spune, aşadar, că prima parte a vieţii mele s-a desfăşurat în cartier, fără să dezvolte însă în mine sentimentul de "fetiţă de cartier". În timpul şcolii evadam prin parcul de lîngă bloc sau, din cînd în cînd, suprema distracţie, luxul de a merge "la trenuri". Traversam alături de colega mea de bancă uliţa din spatele fostului cinematograf, spre şina feroviară care tiveşte şi acum marginile cartierului. Apoi, în liceu, evadările scurte şi la obiect se făceau pe Lacul Morii, laolaltă cu toţi chiulangiii rockeri din liceu. În altă parte nu prea aveai unde, exceptînd cimitirul din staţia lui 44, unde erau cîini, paznici şi un sentiment de ne faut pas. Apoi m-am înstrăinat. Am plecat la facultate. Şi m-am obişnuit cu viaţa de "oraş" - centrul Bucureştiului, pe care îl frecventam zilnic - terase, cinematografe, magazine - microclimatul Romană-Universitate, care făcea Crîngaşiul un loc provincial, mărginaş, cu doar o piaţă, două alimentare şi două magazine de second hand - o sărăcie de care ne deziceam în călătoria cu metroul spre "oraş". Acum cîţiva ani, pînă şi să comanzi un taxi în Crîngaşi era o aventură: trebuia să te înarmezi cu multe indicaţii şi răbdare pînă să dai de un suflet caritabil de taximetrist. Era socotit cartier de periferie, care nu exista pe timp de noapte. De altfel, singurii care aveau "viaţă de noapte" erau maidanezii şi nepretenţioşii sorţii: cei care se mulţumeau să se dreagă cu o bere, în colţ la "Tamulis", unica bodegă deschisă pe B-dul Constructorilor, o gheretă de 5 pe 5, cu mese de plastic şi miros greu de băutură ieftină. În rest, Crîngaşiul însemna doar drumul pînă la metrou (sau piaţă) şi înapoi, iar cartierul cădea în non-existenţă odată cu lăsarea serii. Pînă a apărut prima bancă. Prima farmacie. Primul cazino. Instituţii care s-au înmulţit rapid (doar în perimetrul de la gura de metrou pînă înspre Podul Grant, găseşti azi pe puţin zece bănci şi mai multe farmacii - cazinouri, trei!), trăgînd după sine civilizaţia urbană: terase, pizzerii, restaurante, motive pentru decolteuri şi tocuri, pentru maşini străine decapotabile şi motociclete. Recent a apărut un mall, săli de fitness, super şi mini market-uri. Preţuri ridicate la vînzări-închirieri apartamente/garsoniere. Asfalt de bună calitate - curse nocturne de motociclism. La gura de metrou, spre seară, în locul vînzătorilor de seminţe şi al cerşetorilor care obişnuiau să doarmă în cutii de carton amplasate deasupra gurilor de canal, au apărut în ultima vreme trupe de break dance. Aceeaşi atitudine, alt look. Crîngaşiul a urcat şi în topul agenţilor imobiliari, şi în cel al preferinţelor şoferilor de taxi care nu doar că vin prompt la prima comandă, dar mai şi consideră terenul propice, clienţii de Crîngaşi fiind "graşi la buzunar". Acum, Crîngaşiul a devenit centru cosmopolit pentru cei care trăiesc în Giuleşti-Sîrbi şi care fac naveta cu maşina 611 pentru shopping ori viaţă de noapte. Luminate şi păzite, străzile Crîngaşiului nu mai răsună de manele, poliţia nu mai opreşte circulaţia pentru nunta bulibaşei de cartier, magazinele second hand au devenit magazine de 10 lei bucata, alimetarele - mini market-uri, piaţa - supermarket, cerşetorii - "generaţia emo". Singurele lucruri neschimbate: şuieratul în noapte al trenului ce trece la tiv de cartier, îmbinat cu hămăitul haitelor de cîini veşnici şi simbolici.