Creşterea şi descreşterea televiziunii mele

Radu Pavel GHEO
Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
Creşterea şi descreşterea televiziunii mele jpeg

La mine în sat erau unii oameni mai înstăriți care aveau televizoare. Pe vremea aceea televizoarele erau niște lăzi de lemn cu un geam bombat în partea din față – o fereastră-minune lucioasă în care vedeai oameni dintr-o altă lume făcînd lucruri fermecătoare sau ciudate. Lada asta lăcuită se punea pe o măsuță, undeva într-o cameră unde se aduna familia seara sau duminica după-amiaza, iar deasupra lăzii se întindea un macrameu alb, frumos, cu un colț coborît estetic, ca un breton, peste sticla ferestrei numite ecran. Acolo îi vedeam cîteodată, după-amiaza, pe Tarzan, omul junglei, pe Stan și Bran cum cîntă la pian sau fac alte tîmpenii de care rîdeau și bătrînii, pe Charlie Chaplin sau pe michimaușii desenați care își dădeau cu ciocane în cap.

Și da, era altă lume, oricine putea să și dea seama. Uite, Chaplin, de exemplu, cu mustața și bastonul subțire și pantofii ăia mari – Chaplin nu vorbea niciodată. Mișca din buze, dar în loc de vorbe se auzea muzică și pe ecran apăreau numai cînd și cînd niște cuvinte scrise pe fond negru. De fapt, totul era în alb și negru, nu ca în lumea normală. Nici măcar ca la cinema, unde oamenii erau mai mari și aproape întotdeauna colorați. Ce-i drept, se zicea că există și televizoare în culori. Adică nu chiar televizoare, dar exista o sticlă specială, greu de procurat, pe care o puneai în fața ferestrei cu imagini și atunci ea le colora. Într-o zi, unul dintre prietenii mei ne-a chemat pe mine și alți cîțiva copii la el acasă, unde am intrat sfioși în camera cu televizorul – pe vremea aia televizorul avea camera lui. Acolo, pe masă, era pusă o bucată de geam verzui, înalt de vreo patru palme, care stătea în fața ecranului, sprijinită pe un fel de picioare late. Prin sticla aia înaltă am văzut atunci un episod din Tarzan, dar n-a fost unul colorat, nu era acolo nimic roșu și galben și verde, cum știam că e jungla. Nu erau decît niște pete gri și verzi-albăstrui. Totuși, n-am spus nimic, fiindcă știam că l-aș supăra pe prietenul meu și dup-aia cine știe dacă mă mai chema la el la televizor. Ai mei n-aveau televizor și nu voiam să mă lipsesc de bucuria de a-l vedea pe Tarzan strigînd în zare „Auuuuuu…“, cu maimuța Cheeta pe umăr.

În casa noastră, televizorul a ajuns tîrziu, cam pe la ultimul episod din Om bogat, om sărac (cu „Tom boxiorul și Falconetti chiorul“, cum spunea un cîntec de copii din epocă). Chiar înainte de începutul mitologicului Dallas. O minune din altă lume, în alb-negru.

Evadarea

În preadolescență am descoperit televiziunea iugoslavă: TV Beograd 1 și TV Beograd 2. La televizor „la români“ nu mai puteai vedea nimic – sau, oricum, nimic din ce-ar fi putut interesa un puști dornic să scape în lumea largă, luminoasă și colorată. Cred că TVR încă mai difuza Floarea din grădină, muzică populară pe placul bunicilor, dar nu era tocmai ce ne doream noi.

Televiziunea iugoslavă era într-adevăr altă lume: acolo era Occidentul, Occidentul optzecist și adolescentin, interzis nouă, celor de dincoace de graniță. Am descris în Noapte bună, copii! o scenă cu niște băiețandri care urmăresc un film pornografic pe TV Beograd 2 într-o noapte de vară, undeva într-un sat de frontieră. Ficționalizată cum e ea, scena pornește de la o realitate greu de imaginat astăzi. Probabil că televiziunea iugoslavă era la ora aceea (dacă nu cumva a fost dintotdeauna) singura televiziune de stat – sau bugetară, cum am zice azi – care difuza noaptea tîrziu filme pornografice hard. Ceea ce pentru un adolescent tînjitor din România anilor ’80 chiar era mare lucru.

Dar nu era numai asta – nu, deloc. Plăcerea sitcom-urilor ușurele atunci am dobîndit-o, cu Cheers, Family Ties, Alf, ’Allo, ’Allo sau Black Adder, un miniserial cu Rowan Atkinson înainte de a deveni Mr. Bean. Tot acolo am văzut Odiseea spațială 2001, Decameronul lui Pasolini, și acolo am pierdut Ultimul tango la Paris, fiindcă în noaptea cu pricina am dormit și probabil că am fost singurul din sat care a făcut-o. A doua zi pînă și uica Pătru povestea ce făceau unul cu una prin Paris, cum se tăvăleau și el o freca prin nu știu ce locuri cu un pachet de unt, mai mare rușinea, cînd la noi untul se dădea pe cartelă. Și mai era muzica, erau videoclipurile epocii, „Like A Virgin“ al Madonnei, pe care l-am văzut în anul lansării, Duran Duran cu „Wild Boys“, Spandau Ballet, Michael Jackson, David Bowie…

Atunci, în anii ’80, TV Beograd era tot o fereastră spre altă lume, lumea adevărată, vie, lumea libertății, a muzicii și distracției fără griji. O lume foarte colorată, măcar că era tot în alb-negru. Patru-cinci prieteni ne adunam noaptea, cînd totul se liniștea, stăteam pe întuneric în camera televizorului, ne uitam, rîdeam, povesteam însuflețiți și îmbrățișam lumea aceea. Nu puteam fi acolo, dar o puteam vedea. Ședeam pe margine și chibițam, dar chiar și așa, neștiuți de ei, cei liberi și frumoși de dincolo de ecran și de granița închisă a României, participam. Din amărăciunea asta de țară, participam.

Entertainment-ul

Au venit Revoluția din Decembrie 1989, libertatea și perioada de glorie a televiziunii. Atunci, în anii ’90, televiziunea părea să fie veșnică. Dar, pînă una alta, era liberă. Și căpătase și culori, odată cu televizoarele aduse din străinătate, majoritatea second hand, dar străine – iar pe atunci cuvîntul ăsta avea încă greutate în aur.

A fost o epocă haotică, gălăgioasă, veselă și încrîncenată, luminoasă și sumbră – o epocă romantică, așa cum poate fi romantismul în România. Fără reguli, fără restricții: calul scăpase din frîu și voia să se zbînțuie o vreme. Televizorul a devenit vatra casei, în fața lui se adunau familiile și de-acum stătea deschis aproape permanent, ziua și o bună parte din noapte, ca să compenseze anii pierduți în comunism.

Din anii aceia îmi amintesc un post TV local – parcă TV Timișoara ’89 sau ceva asemănător – care ilustra bine spiritul epocii. Emitea, cred, vreo douăzeci de ore pe zi. Oricum, avea program ori de cîte ori deschideam televizorul. Eram student, aveam timp berechet și, indiferent dacă îmi beam cafeaua de dimineață, veneam de la cursuri, ieșeam în Complexul Studențesc, mergeam la cină sau stăteam la o bere pînă noaptea tîrziu, el, postul acela, era tot acolo și emitea, emitea. Materiale proprii avea puține, făcute amatoricește, dar cu pasiune și cu un entuziasm ce compensau orice. Restul timpului de emisie era umplut cu filme și muzică de pe casete video VHS, din cele aduse din străinătate în anii comunismului și strînse, poate, de la toți prietenii redactorilor, ca să aibă ce băga pe post: cînd un film american dublat în germană, cînd un șir de videoclipuri muzicale ce se derulau parcă în buclă, cînd nu știu ce documentar tradus din off de o voce ezitantă. Orice, la orice oră. (Nu și filme indecente, totuși.) Cui îi păsa la vremea aceea de copyright? Era ca un fel de televiziune pirat de cartier, făcută de prieteni pentru prieteni, doar de dragul de-a face televiziune.

Studenție, revoluție, TV. Entertainment, asta a fost. S-a încheiat în vara lui 1994, odată cu campionatul mondial de fotbal din Statele Unite și cu marea victorie împotriva Argentinei din zilele examenelor noastre de licență. De-acum urma să începem chestia aia despre care părinții ne vorbeau cu majusculă: Viața. Iar în România începea să nu mai fie nici multă veselie, nici mult romantism.

După 1994 a urmat, nu știu cum, dezvrăjirea: posturile TV se înmulțeau și se profesionalizau, dar farmecul de odinioară pierise nu știu unde. Era de vină vîrsta mea, era de vină vîrsta televiziunii, nu mai știu. Televiziunea însemna acum știrile de seară, după orele de muncă, uneori un film de noapte, cînd și cînd un meci de fotbal (dar ce-ar mai fi putut egala gloria și bucuria din vara lui 1994?). Sigur, a mai fost și istoricul serial Seinfeld, care mi-a reînviat plăcerea sitcom-urilor și-a rîsului de douăzeci de minute. Și, o vreme, filme de calitate – unele din ele se reiau și acum, după douăzeci de ani.

Au mai trecut cîțiva ani: șapte, opt, zece. Cînd și cînd, mai pierdeam cîte o noapte la televizor, în amintirea vremurilor de odinioară, dar cu o privire amorțită, fixată pe o lume colorată plictisitor. Parcă înțelegeam o replică citită nu mai știu unde: „Poftim, o sută de posturi TV și nimic la care să te uiți!“ Între timp în viața noastră au intrat computerul, DVD-urile și, imediat după ele, Internetul. Acolo sînt acum toate știrile, acolo sînt și filmele, orice filme, acolo e pînă și trecutul meu televizual, cu sitcom-urile anilor ’80, cu muzica și imaginile de-atunci, cu Chaplin și Odiseea spațială 2001… Acolo e totul.

Azi stau în fața televizorului mai puțin decît în adolescență, la televiziunea iugoslavă. Dreptunghiul negru-lucios, lat și plat, odrasla lăzii de lemn cu fereastră de pe vremuri, a rămas să-i fascineze mai departe pe părinți și bunici. Noi am trecut la un alt nivel. Iar dacă avem pusee nostalgice, urmărim emisiuni TV de pe vremuri direct pe YouTube. 

Radu Pavel Gheo este scriitor. Cea mai recentă carte a sa, Disco Titanic, a apărut la Editura Polirom, în 2016.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.