Credite doar cu buletinul

Dan UNGUREANU
Publicat în Dilema Veche nr. 186 din 30 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Criza financiară din Statele Unite, care începe să metastazeze spre bursele din Asia şi Europa, se în-trevedea de mult. The Economist, publicaţie britanică şi serioasă (ceea ce este cam acelaşi lucru) bombănea din noiembrie împotriva creditelor imobiliare din SUA. Această criză a pornit de la băncile care ofereau credite imobiliare persoanelor fără bonitate bancară remarcabilă. Credite doar cu buletinul! În Statele Unite, credite doar cu buletinul se acordau - se acordă - celor care vor să-şi cumpere case, nu frigidere, televizoare, aragaze. Statele Unite trăiesc pe credit. În orice altă ţară a lumii, nivelul de inegalitate din Statele Unite ar fi provocat o explozie socială, o revoluţie sau măcar răscoale: în Statele Unite, neliniştea socială e temperată de accesibilitatea universală a creditului. În Franţa (o ştiu din experienţă proprie), pentru a-ţi deschide cont în bancă trebuie să furnizezi dovada faptului că eşti angajat, că ai salariu şi domiciliu. Ţi se va deschide un fel de cont de rînd. În Canada (tot din experienţă proprie) ţi se deschide un cont dacă intri în bancă şi ceri să ţi se deschidă un cont. A primi un credit e (probabil) la fel de accesibil. În Statele Unite nimănui nu-i este respins creditul. Cele mai proaste credite se numesc Ninja loans - neither income nor job or assets - pentru cei care n-au nici venituri, nici slujbă, nici bunuri. Dar ele sînt acordate, acordate imediat. Aceşti proletari din sectorul serviciilor, vînzători la Wal-Mart, barmani, ospătari, baby-sitters, o lume precară pe care a descris-o Barbara Ehrenreich într-o carte devenită celebră, au început să nu-şi mai plătească creditele obţinute cu uşurinţă. Ceea ce Ford observase la începutul secolului - anume că maşinile Ford vor avea succes doar dacă muncitorii de la Ford şi le vor permite şi le vor cumpăra - este ignorat în momentul de faţă. Nu, Statele Unite nu sînt o ţară a unei lăbărţate clase de mijloc. Din clasa de mijloc, şi în bogatul Liechtenstein, şi în Burkina Faso, face parte exact jumătate din populaţie. Un sfert este în clasa superioară, un sfert în clasa inferioară. Creditul accesibil, dobînzile mici, anestezice, au întîrziat o catastrofă socială. Timp de cîţiva ani, nimeni nu s-a preocupat de creşterea indicelui Gini (care măsoară inegalitatea veniturilor într-o societate) în Statele Unite. Fuziunile, băncile de afaceri, fondurile de investiţii, hedge-funds erau mult mai glamour, mult mai trendy. Cărui economist îi mai poate păsa de puterea de cumpărare a angajaţilor jetabili de la McDonald’s? Hei, lasă... În realitate, creditele ieftine şi accesibile s-au dovedit a fi o bombă cu ceas, un joc piramidal de rînd, un Caritas pe Wall Street, o schemă Ponzi jucată cu un scenariu modernizat, cu replici noi şi cu actori noi. Reclamele de la televiziunea americană nu încurajează doar traiul hedonist pe credit, ci ţintesc şi o zonă ferită, pensionarii-proprietari: - Nu v-aţi bucura să obţineţi un credit egal cu pînă la 40% din valoarea casei şi să folosiţi banii pentru reparaţii, pentru a susţine studiile copiilor sau pentru a vă oferi vacanţe binemeritate? Şi de plătit, nu trebuie să plătiţi decît cînd decideţi să vă mutaţi sau să vindeţi! Ultima replică e un eufemism pentru "cînd daţi colţul". Un număr tot mai mare de pensionari americani îşi ipotechează casele pentru a cheltui banii pe nimicuri şi pentru a nu mai lăsa nimic moştenitorilor. Whiplash! Whiplash s-ar traduce în româneşte prin "traumatism cervical" - dar mă tem că nu se traduce. Whiplash este traumatismul produs de accidentele de maşină, în care gîtul pasagerului e flexat dureros pe spate, producîndu-i dureri, dureri care în dreptul cutumiar american trebuie plătite de firmele de asigurări. Psihiatrii europeni rîd de decenii de sindromul personalităţii multiple, maladie americană, tratată prin şedinţe lungi şi costisitoare de psihanaliză. Şi sănătatea a devenit un bun comercial, care nu doar se pliază dorinţelor consumatorilor, ci inventează noi entităţi nosologice pentru binele pieţei. Pacientul nostru - stăpînul nostru. Cine sîntem noi, medici, să spunem că nu are nici un traumatism cerebral, dacă avocatul lui spune că are? Dacă el însuşi are nevoie? Apus-a vremea medicilor generalişti care dădeau, pe o găină, scutire medicală pentru o zi în care pacientul a fost mahmur. De ce să nu tratăm, prin conversaţie psihanalitică, pacientul, dacă el crede că a fost traumatizat în copilărie de părinţi, dacă are timp şi dacă asigurările plătesc? Toate aceste exemple, abia spicuite dintr-un mai abundent panoptic de orori, arată unde duce acţiunea nezăgăzuită a pieţei. Există în capătul dreptei un grup anarhist, libertarienii, care consideră că piaţa singură, lăsată de capul ei, poate organiza societatea cum trebuie, iar intervenţia statului e inoportună. Cele două exemple de mai sus arată cum funcţionează realmente piaţa în interacţiune cu alte sisteme - sistemul de sănătate, asigurările, justiţia. Societatea de consum, laissez-faire, credinţa sinceră că mecanismele de piaţă reglează cel mai bine mersul societăţii şi interacţiunile dintre oameni au creat un mic monstru. Japonia nu e, cred, un exemplu de stat bolşevic, nici de succes, nici eşuat. Japonia nu e o ţară comunistă şi de aceea, cred, îmi e îngăduit s-o iau ca exemplu. Omniprezenţa statului şi a regulamentelor n-a împiedicat-o să devină eficientă economic. În schimb, raporturile dintre japonezi sînt ierarhizate, osificate. Nimeni n-are încredere în laissez-faire. Japonezii recurg rar la justiţie şi, faţă de americani, au mult mai puţini avocaţi pe cap de locuitor, mult mai puţine cheltuieli cu justiţia. Există, în mentalitatea americană, credinţa sinceră că piaţa poate rezolva toate problemele, inclusiv aceea a poluării şi a încălzirii globale. O firmă oarecare cumpără drepturile de emisie de CO2 ale unei întreprinderi chinezeşti, căreia îi reduce poluarea, mai ieftin decît pentru o întreprindere din SUA. La drept vorbind, această soluţie nu reduce nimic, ci doar transferă poluarea de colo-colo. Aceste trei cvasi-fabule vor să ilustreze opinia că mecanismele pieţei nu trebuie să regleze domeniile din afara ei. Între stînga clasică şi altermondialismul contemporan a rămas doar această punte îngustă, ideea că mecanismele pieţei nu trebuie lăsate să interfereze asupra unor funcţii pe care societatea le-a atribuit statului. Acesta este, poate, cel mai mic numitor comun al stîngii clasice cu manifestările altermondialiste de azi. Pare, poate, paradoxal că manifestaţiile altermondialiste se opun marilor întîlniri la nivel înalt dintre şefi de state, din moment ce promovează tocmai intervenţia statului în cele mai diverse domenii. Dar practic democraţia însăşi s-a transformat, cel puţin în Statele Unite, într-o afacere comercială: cîştigă cel care a izbutit să convingă cei mai bogaţi fund-raisers şi cel care a izbutit să convingă cele mai influente lobby-uri. Pentru multinaţionale, campaniile electorale intră în acelaşi buget cu publicitatea şi public relations.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.