Credinţe în satul românesc

Despre satul românesc o vorbă celebră spune că este locul unde s-a născut veşnicia. Metafora surprinde conservatorismul lumii rurale, locul unde tradiţiile, valorile şi credinţele se schimbă lent. Dar în ce mai crede săteanul nostru "statistic"? Un posibil răspuns îl putem găsi în EuroBarometrul Rural 2005, publicat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă (www.osf.ro). Privind datele, înainte să ajungem la ce crede săteanul, frapează lipsa lui de încredere. Trei locuitori din cinci spun că sătenii nu prea au încredere în oameni, şi numărul lor creşte la patru din cinci atunci cînd sînt întrebaţi despre încrederea în "oamenii de pe stradă". Dintre actorii satului, doctorul, profesorul şi, mai ales preotul se bucură de o mare încredere, dar oamenii de afaceri, micii întreprinzători şi asociaţiile agricole sînt privite cu suspiciune. De altfel, spiritul antreprenorial este în continuare străin sătenilor. Doar o zecime dintre cei intervievaţi spun că intenţionează să-şi deschidă o fermă sau o altă afacere. Procentul este similar cu cel înregistrat în urmă cu trei ani, dar numărul gospodăriilor în care există a afacere proprie a crescut cu doar patru procente, situîndu-se acum la 11%. Dacă nu cred şi nu se încred în iniţiativa privată, sătenii noştri apreciază, în schimb, un loc de muncă stabil şi, dacă se poate, la stat. 80% dintre ei ar prefera un venit mai mic asigurat de un salariu sigur, unuia mai mare, dar incert. Dacă ar avea de ales, jumătate ar prefera să lucreze la stat. La ţară lenea este principala cauză a sărăciei, iar opţiunile următoare se îndreaptă către lipsa de ajutor din partea statului şi nedreptatea din societatea noastră. Domină opiniile care spun că mai degrabă statul decît fiecare individ în parte trebuie să-şi asume responsabilitatea bunăstării fiecăruia, precum şi cele care apreciază că diferenţele între venituri ar trebui să fie mai mici, chiar dacă diferenţe mai mari încurajează efortul individual. Pe ansamblu, mai mult de trei sferturi dintre cei intervievaţi afirmă că, pe termen lung, munca aduce, de regulă, o viaţă mai bună, respingînd ideea că succesul este mai mult o chestiune de noroc şi relaţii. Experienţa migraţiei schimbă semnificativ opiniile prezentate mai sus. Luînd în considerare doar subeşantionul celor care au intrat direct sau indirect (prin intermediul altui membru al gospodăriei) în contact cu străinătatea, procentul celor care au încredere în investitori, al celor care îşi doresc propria afacere şi al celor care sînt dispuşi să-şi asume riscuri şi responsabilităţi individuale, creşte semnificativ, ajungînd în unele cazuri chiar să se dubleze. Pe de altă parte, întrebaţi ce au făcut cu banii obţinuţi din munca în străinătate, cei mai mulţi răspund că i-au folosit pentru cheltuieli curente, şi-au cumpărat diverse lucruri sau şi-au construit sau modernizat casa. Ne aşteptăm însă ca operatorii de interviu să găsească acasă doar rudele celor plecaţi, şi ca măcar o parte dintre aceştia din urmă, odată întorşi în ţară după mai mulţi ani de muncă, să facă o investiţie cu banii economisiţi. Se poate spune că schimbarea mentalităţilor este accelerată de contactul cu străinătatea, dar nu trebuie să scăpăm din vedere că mai puţin de o cincime dintre românii de la sat sînt în această situaţie.Locuitorii din mediul rural cred că, alături de muncă, şi educaţia se numără printre ingredientele succesului. Ai carte, ai parte, ne spun peste 90% dintre ei, în timp ce două treimi sînt de părere că şcoala şi ce ştii să faci sînt mai importante decît relaţiile, atunci cînd cauţi un loc de muncă. Trei sferturi dintre respondenţi şi-ar sfătui copilul, care tocmai a terminat învăţămîntul obligatoriu, să meargă la liceu, iar alţi 13% l-ar orienta cel puţin către şcoala profesională sau de ucenici. Credinţa în şcoala vieţii este de asemenea foarte răspîndită: aproape toţi cei chestionaţi afirmă că omul cît trăieşte învaţă. Vorbim aici despre medii statistice, nu toţi românii de la ţară gîndesc la fel. Investiţia în educaţie şi credinţa în valoarea ei sînt mai pregnante la cei mai tineri, la cei mai înstăriţi, la locuitorii satelor de deal-munte sau ai satelor mai apropiate de un oraş şi la cei care au deja un nivel de educaţie peste medie. De altfel, nivelul de educaţie se corelează cu un nivel sporit al veniturilor, cei care au mai multă şcoală afirmă că au o situaţie materială mai bună. De muncit, muncesc şi bărbaţii, şi femeile. Nu ne referim aici la treburile casei, ci la a avea un loc de muncă şi la a-ţi întreţine familia. Tradiţionalismul lumii rurale se manifestă numai pe jumătate cînd vine vorba despre bărbaţi şi femei. Analizînd răspunsurile la un set de întrebări din tematica valorilor de gen, descoperim că oamenii de la sat văd, aproape în egală măsură, femeile şi bărbaţii pe piaţa muncii, dar în acelaşi timp se menţine majoritară opinia că femeia se ocupă de gospodărie. Jumătate dintre respondenţi cred că homosexualitatea ar trebui pedepsită prin lege, şi aproape nici unul dintre cei ce au răspuns întrebărilor nu are (sau nu recunoaşte că are) printre rude şi prieteni un homosexual sau o lesbiană. Nici romii nu se bucură de aprecierea sătenilor. Patru din cinci oameni cred că aceştia încalcă legile şi doi din cinci merg pînă la a spune că ei ar trebui forţaţi să trăiască separat de restul societăţii pentru că nu se pot integra. Jumătate dintre respondenţi consideră că locuitorii satului ar trebui să decidă dacă permit romilor să se stabilească în localitatea lor, iar 46% afirmă că statul ar trebui să ia măsuri pentru a opri creşterea numărului de romi. Operatorii de interviu nu au întrebat însă ce fel de măsuri ar putea să ia statul în acest caz. În general, sînt ceva mai toleranţi cei care au intrat în contact direct cu oameni de diferite naţionalităţi sau religii. O privire rapidă asupra cîtorva din datele EuroBarometrului ne-a dezvăluit numai cîteva piese dintr-un puzzle al credinţelor şi opiniilor care formează mentalul colectiv al comunităţilor rurale româneşti, şi o analiză mai atentă este necesară pentru a întregi tabloul. Revenind la vorba care a deschis textul, să notăm doar că, în timp ce unele credinţe rămîn aceleaşi, altele se schimbă, mai încet sau mai repede, că sînt factori care pot accelera schimbarea, dar şi că sînt sate şi sate. Însă despre diferenţele dintre ele, vom vorbi poate altă dată.