Costi ROGOZANU: Criticul nu mai e garantul gloriei post-mortem

Publicat în Dilema Veche nr. 244 din 16 Oct 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu mai toate sînt de acord. Sînt acolo teze pe care eu însumi le-am emis în diverse împrejurări: greaţa de biografism, de minimalism, frica scriitorilor de tema "tare", frica de public, în general, şi de miza profundă etc. Aşadar, am fost încă o dată clişeistici: am dus polemici aparente cînd, de fapt, ambele părţi combatante aveau aceleaşi plîngeri. Ce-am taxat în textul lui Paul este atitudinea de pedagog, din ce în ce mai puternică la noi prin tipi tineri care au rămas ucenici ultramimetici ai criticilor de acum 30-40 de ani. Paul spune cum şi-a "calculat" el o anumită toleranţă faţă de noua literatură, iar apoi n-a mai putut şi a răbufnit. Ei bine, mă scot din minţi cei care fac critică exact cum se făcea armata - după algoritmul "sufăr un an, doi pentru binele patriei, iar apoi vocea îmi va fi ascultată, voi fi bărbat". Am mai taxat apoi literaturocentrismul în textul lui Paul, aceasta fiind marea hibă şi a autorilor noi. Vreau să văd scriitori care încearcă să urle social, politic prin intermediul literaturii. Să-i văd naiv şi sublim preocupaţi de mesaj, de conţinut, de ce se întîmplă în jurul lor. Să folosească plini de nesimţire literatura ca vehicul. Să calce în picioare floricelele stilistice pretinse de criticii care au urmat cursurile pentru infanterişti estetici. Să termine cu acele construcţii alambicate ridicate la rang de "mare complexitate artistică". Vreau să văd texte grele, teme mari, ca şi Paul. Şi cred că nu le poţi obţine dacă le ceri precum Paul. Nu ai cum să aştepţi vînă şi tupeu, dacă practici o critică a complexelor. Sîntem complexaţi de tot şi de toate, pînă şi de literatură. Cu texte apocaliptic maioresciene, precum cel al lui Paul, mi s-a părut doar că intrăm iar într-o buclă blestemată (complet infertilă) a dezbaterilor critice româneşti. Probabil, fără să vreau, am participat la desăvîrşirea ei. Eşti tu însuţi critic literar, deci s-ar putea spune că îţi sabotezi meseria: ce rost mai are să scrii (de bine sau de rău) despre un autor, în condiţiile în care valoarea e relativă? Pe cine vrei să convingi? Crezi că mai poţi convinge pe cineva? Nu sînt relativist absolut, aşa cum pare că mă ştampilezi în întrebarea ta. Dar nici nu-mi plac preoţii culturali, cu bigoţii aferenţi. La noi, un scriitor bun nu apare decît "uns" de un grup anume. N-am avut cu adevărat nici o apariţie intempestivă care să ne uimească, să ne contrarieze. Pentru că nici un critic n-ar avea generozitatea şi tăria să întîmpine o astfel de carte. Toţi scriitorii "proaspeţi" au fost sprijiniţi, susţinuţi cu greu de unii editori şi critici şi au fost pînă la urmă urniţi bătrîneşte către "pronaos". Criticii par la noi funcţionari la ghişeu, îţi dau să completezi formulare, te trec prin grile estetizante sau propagandistice de acum o sută de ani şi te invită apoi să aştepţi premiul cel mare. Or, eu vreau de la un critic aceeaşi creativitate în zona criteriilor şi a grilelor de lectură pe care o are şi un scriitor bun. "Pe cine vrei să convingi"? În primul rînd, vreau să comunic faptul că cititul şi scrisul nu te fac outsider, ci un combatant redutabil în cîmpul public. Artiştii-bibelou-de-porţelan, toleraţi de societate, lingăi absoluţi care "creează pe furiş" sînt cazuri triste. Mie-mi plac oamenii care folosesc literatura ca pe un atu în luptă cu mediile ostile din jur. Ierarhiile fixe, valorile absolute sînt inamicele forţei de adaptare în jungla urbană. Poate cărţile vor muri, dar nu vor muri scriitorii adevăraţi - vor găsi întotdeauna metode să transmită acel mesaj teribil prin scris, lumi recompuse de propria forţă şi subiectivitate. Am tot preamărit textul scris vreme de secole - aspirînd astfel la un soi de viaţă de apoi, în ordine laică. Eu nu fac critică pentru urmaşi, nu caut "perenul" într-un text, nu mă pot împăna cu o misiune atît de măreaţă. Miza covîrşitoare acum îmi pare a fi eliminarea emfazei. Şi nu, nu se prăbuşesc valorile dacă le spun unor scriitori sau critici să nu mai scrie ca şi cum ar sluji în biserica artei. Ai fost "de partea" poneiului roz. Dar expoziţia aceea, deşi de street art, fusese considerată exportabilă de nişte specialişti... Nu ţi se pare că ideea aceasta "larg-democratică", în care oricine are dreptate (pe bloguri sau la televizor - vezi Prigoană), duce tocmai la marginalizarea lucrurilor novatoare? Cum vezi literatura (şi artele, în general) în absenţa unor ierarhii? Nu am ţinut partea poneiului neapărat - n-aveam cum, nu cunoşteam expoziţia. Dar i-am taxat pe impostorii care îşi dădeau cu părerea într-un stil jenant amatoristic. Culmea e că şi ei suferă de un soi de emfază, de o emfază propagandistică de data asta (nu de una "ecleziastică") în care cultura nu e neapărat un templu, ci e "fiinţa" naţională - diverse şcoli se întîlnesc în acest sens: Păunescu, Cristoiu, Prigoană, Vadim Tudor. În acelaşi timp, am scris că nu-mi place dezbaterea Patapievici-Antena 3 din simplul motiv că e diversionistă - acolo nu se discutau valori artistice, ci se discuta apartenenţa mai mică sau mai mare la Traian Băsescu. Ambele părţi însă se prefăceau că vorbesc despre artă. Nu cred că oricine are dreptate. Dar cred că trebuie să combaţi într-un anumit fel ca să fii credibil. Pe mine mă interesează (inclusiv prin blogul meu) conflictul creativ care să poată exista la un nivel de popularitate comparabil cu acela al subiectelor comerciale. N-am chef de cercuri literare plicticoase în care să ne întrecem în laude. Credibilitatea unui critic se poate cîştiga şi altfel decît fiind cuminţel şi executînd paşi mici şi siguri. Tocmai din preaplinul de supuşenie şi conservatorism ne-am ales cu texte plicticoase şi bătrînicioase premiate la nesfîrşit. Într-un aparent gest de revoltă, Paul Cernat n-a făcut altceva decît să mai ridice o dată în slăvi modalităţile de ierarhizare de pînă acum. A bătut cu toiagul în podea, a pomenit de Tolstoi şi mai ştiu eu de cine, iar scriitorii au plecat capul spăşiţi. Astea nu sînt ierarhizări, sînt doar ritualuri. Aşa cum civilizaţia a putut, la un moment dat, să scoată biserica din conducerea unui stat, cam tot aşa aş vrea să laicizăm spiritul critic. Criticul nu mai e garantul gloriei post-mortem. Şi fără Dumnezeu în discurs, ierarhiile şi preocupările etice au continuat să existe. Nu văd de ce n-ar reuşi să existe literatura fără critică mesianică şi diriguitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivele cel mai des întâlnite pentru care se ajunge la divorț. Soluția oferită de un psiholog
Un studiu a dezvăluit motivele pentru care se ajunge cel mai des la divorț. Lipsa banilor este pe primul loc, dar și altele la care ne-am fi așteptat. Psihologul Maria Teherciu vine cu explicații
image
Cum salvezi situația dacă explodează un cauciuc al mașinii în mers. Sfaturi esențiale de la un fost polițist VIDEO
Explozia cauciucului, în timpul mersului, poate fi o experiență foarte periculoasă. Multe accidente grave s-au produs în urma acestei situații. Iar frânarea bruscă te-ar putea costa viața.
image
Orașul important din România unde nu există ambuteiaje în trafic. Cum explică situația celebrul pilot Titi Aur
Dacă la Brașov traficul era infernal încă din 2000, acum acesta este orașul din România în care se circulă cel mai bine la orele de vârf, în special în zonele centrale. Titi Aur a explicat de ce

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.