Corpuri care (se) uită

Vava ŞTEFĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 168 din 30 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Relaţia dintre om şi corpul său, în dans, conţine un paradox: dacă viaţa te obligă să te descurci cu ceea ce este indicibil şi dacă aceasta este dimensiunea unde coregrafia/spectacolul de dans se naşte, la ce bun să vorbeşti despre asta? Spectacolul dă corp, închipuire unui registru omenesc care este dincolo de cuvinte. E aici mai mult decît opoziţiile între cuvînt/act, verbal/non-verbal, care pot crea iluzia că a te exprima rezolvă totul. Or, spectacolul de dans, chiar atunci cînd are o aparenţă scenică minimalistă, este semnificativ (pentru toţi cei care participă - autori şi spectatori) în măsura în care lasă la locul ei - central - complexitatea subiectului. A găsi inspiraţia nu este o alegere, ci un efect (artistic) al faptului de a rămîne în contact cu complexitatea respectivă. A rămîne în contact cu complexitatea este poate mai puţin confortabil în dans decît în alte arte; artistul nu se sprijină pe construcţia univocă a unui mesaj, nu se focalizează el însuşi pe un conflict, ci recoltează şi recompune efectele acestei alchimii. Cînd spectacolul are o asemenea bază, ceea ce apare pe scenă nu este ilustrarea unei idei sau a unui mesaj, ci punerea în mişcare a altor resurse. Doar în acest caz, spectacolul poate avea o densitate de semnificare; altminteri, nu ar lăsa nici o urmă. Vocaţia mişcării este mai mult decît a comunica, este a elabora. Şi, mai ales, a elabora ceea ce nu este deja elaborat. Pentru asta, corpul are nevoie de un context care să-l definească şi să-i lase deschisă calea spre elaborare; corpul singur, deşi constituie axul principal al unui spectacol de dans, nu (îşi) este de ajuns. Pentru ca el să fie "reprezentat" coerent, are nevoie să ajungă în conjuncţie cu un întreg dispozitiv ce ţine de compoziţia spectacolului. Există mai multe feluri de corp la care am ajuns în spectacolele mele. În Solo on Line am putea vorbi despre corpul insomniac sau nocturn. Pentru asta, am simţit nevoia de a compune două corpuri. Ele amenajează spaţiul şi îl recompun împreună, dar nu sînt prezente unul pentru celălalt. Spectatorul se loveşte de cele două corpuri, aproape despuiate din primul moment - cel al pătrunderii în sală (scena fiind un loc liber în mijlocul publicului). Totul se plasează în centru, privirea poate cuprinde fiecare detaliu, nimic nu rămîne ascuns; cu toate astea, senzaţia este că ceva scapă privirii şi percepţiei; ceva "nespus" rămîne în întuneric, inaccesibil, enigmatic. În Uitarea (de G. Banu, în regia lui Mihai Măniuţiu) - alături de Sylvain Groud -, dificultatea a fost să uităm de corp în timp ce el "acţionează". Excesul coregrafic, uneori, creează efectul invers. Deşi prezent, deşi în acţiune, corpul absentează. Efectul continuităţii şi fluidităţii coregrafice este fragmentarea şi impresia descompunerii corpurilor. Corpuri care (se) uită. Cea mai radicală întrebuinţare a corpului însă ar putea fi socotită cea din instalaţia coregrafică Ficţiunea obiectelor sau Strada 11 iunie nr. 41 . O coregrafie pentru obiecte, în care prezenţa este construită şi definită de obiecte prezente şi în mişcare. Era o formă simplă de sustragere a corpului şi o inversare de rol. Obiectele erau, în acest spectacol, cele care lăsau să se întrevadă un personaj - un corp absent, dar care deţine toate semnele sau efectele unui context social. Deşi dirijat voit într-un demers al armoniei coregrafice, în 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal , corpul, în condiţia în care este pus, are efectul unei incontinenţe coregrafice, care îndepărtează percepţia de ideile şi contextul spectacolului. Este unul din spectacolele în care întreg potenţialul corporal rămîne într-un univers poetic al "frumosului", dar nu reuşeşte să evoce sau să realizeze îndeajuns sensuri noi ale unui "indicibil" corporal. Corpul fragmentat şi multiplicat m-a fascinat mereu. Cel mai recent exemplu ar putea fi spectacolul Mioritza 2005 . Transformarea prezenţei aceluiaşi corp cu ajutorul tehnologiei video este o concentrare insistentă asupra corpului, dar, mai mult decît atît, tehnica video este tratată în termeni coregrafici. Avem aici o coregrafie a imaginii. Ideea care circulă în această instalaţie este moştenirea în înscrisul corporal, suprapus pe scrierea şi rescrierea aceluiaşi subiect (mit), schimbînd manevrele ritualurilor contemporane. Spectacolul coregrafic este o formă deschisă, fără o singură semnificaţie interpretativă, un martor al permanentei elaborări. Personal, rămîn mai aproape de formele scenice în care marja de libertate în "întrebuinţarea" corpului este mai mare. Şi cred că ar fi onest să mai spun că, de cele mai multe ori, teoretizarea şi analiza depăşesc în complexitate capacitatea de realizare sau efectele concrete ale spectacolului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.