Coronavirus: cine e vinovatul?

Publicat în Dilema Veche nr. 874 din 7 - 13 ianuarie 2021
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

Întrebările pe care şi le pun jurnaliştii, experţii, responsabilii politici şi publicul larg în contextul actualei epidemii se multiplică exponenţial, la fel ca şi COVID-19. Asistăm la prăbuşirea unei lumi? Sau ni se dă o ultimă şansă pentru ca, odată cu sfîrşitul epidemiei, să putem „renaşte“ schimbîndu-ne stilul de viaţă? Vom fi capabili să apreciem mai mult, în viitor, ceea ce ni se părea pînă acum o mare banalitate, de exemplu să stai la o cafea cu prietenii pe o terasă şi să te plimbi pe o plajă? Sau omul este un iremediabil sinucigaş şi imediat ce va fi anunţată ieşirea din carantină ne vom repezi cu aceeaşi ferocitate asupra planetei pentru a-i consuma şi ultimele rezerve de energie, de resurse şi de frumuseţe?

Din enorma masă de întrebări, una se desprinde însă cu un aer ameninţător: cine este vinovatul? Pe cine trebuie să blamăm pentru ceea ce ne-a căzut pe cap? Să fie vinovată China, de unde au mai plecat spre lumea largă şi alţi viruşi? Sau este vinovată globalizarea, care a creat largi pasarele de circulaţie pentru oameni, mărfuri, capitaluri, servicii şi, bineînţeles, şi viruşi? Îl vom găsi oare pe vinovat dacă scormonim în măruntaiele comunismului, în apetitul pentru disimulare, manipulare şi minciună al acestui „sistem“? Sau trebuie pus la zid capitalismul cu vocaţia sa de a-i împinge pe oameni la competiţii tot mai nemiloase, la o mare aviditate de profit şi la mult egoism? Dar n-o fi, oare, şi natura umană puţin de vină, cu reflexul ei de a nu vedea decît atît cît ţine lungul nasului, fără îngrijorări sincere legate de viitorul îndepărtat?

China este, în orice caz, un „vinovat“ ideal. Nu a izbucnit virusul dintr-o piaţă situată în inima unui mare oraş chinezesc? Sigur, în prezent, China se poartă ca şi cum ar fi „salvamarul“ global, salvatorul civilizaţiei şi nu vinovatul numărul unu. 300 de medici chinezi au fost trimişi în Italia să pună umărul la eradicarea virusului în cea mai lovită ţară din Europa. Un milion de măşti sanitare au fost trimise în Franţa. China a mai intervenit în Japonia, în Coreea de Sud, în Pakistan, în Thailanda, în Laos… Dar şi în ţările din Balcani. Săptămîna trecută, cotidianul francez Le Figaro relua următoarea declaraţie făcută de preşedintele sîrb Aleksandar Vucic: „Solidaritatea europeană nu există. Este un basm imaginar. Noi ne punem speranţele în singura ţară capabilă să ne ajute în această situaţie dificilă: Republica Populară Chineză“. Rapiditatea cu care China a sărit în ajutorul multor ţări în aceste clipe dificile este văzută de unii editorialişti ca un fel de autocritică, un fel de recunoaştere a vinovăţiei, ca şi cum liderii chinezi ar spune: „Sîntem principalii vinovaţi, dar sîntem şi principalii pompieri în marea operaţiune de stingere a incendiului“.

Dar n-o fi, oare, virusul mai degrabă „american“ decît „chinez“? Căutarea vinovatului nu ne scuteşte de teorii groteşti, de psihoze complotiste şi de proliferarea de fake-news. S-ar părea că autorităţile de la Beijing au făcut între timp o piruetă mediatică şi încearcă să-l desemneze pe un soldat american ca fiind omul care ar fi introdus virusul în China. În octombrie anul trecut, o delegaţie americană a făcut deplasarea la Wuhan pentru Jocurile Mondiale Militare. Mai tîrziu s-a descoperit că mai mulţi americani decedaţi în urma aşa-numitei gripe banale sau sezoniere fuseseră, de fapt, infectaţi cu coronavirus… Coroborarea acestor informaţii pe fond de război economic şi mediatic între China şi Statele Unite nu putea să nu ducă la teorii complotiste. Şi dacă americanii au creat virusul în laborator? Şi dacă, de fapt, China a fost victima unui „atac“ cu un virus necunoscut? Cine pe cine a vrut să neutralizeze? Cine avea interes ca economia chineză să fie blocată?

Bineînţeles, Rusia nu putea să lipsească din acest dans macabru. Iar americanii, dar şi europenii, îi acuză pe ruşi că difuzează masiv ştiri false despre epidemie pe Twitter, Facebook şi Instagram pentru a crea psihoză şi panică în Occident. Nu este recesiunea economică mondială, deja anunţată la orizont, o veste bună pentru Rusia? Nu a încercat ea deja să destabilizeze Uniunea Europeană prin alte campanii de dezinformare, în contextul Brexit-ului şi al unor alegeri? Teoriile puse în circulaţie de ruşi spun că virusul ar fi o armă biologică creată de americani pentru a opri marşul Chinei spre hegemonia economică, militară şi numerică absolută…

În contextul acestui delir general, nici Uniunea Europeană nu scapă de o ploaie de reproşuri. Şi este adevărat că ea s-a trezit tîrziu, nu a reuşit să-şi coordoneze eforturile pentru a ridica bariere împotriva virusului şi, în plus, COVID-19 a ajuns în Africa trecînd prin Europa. În ceea ce priveşte Europa, un lucru este în orice caz adevărat şi tragic: după al Doilea Război Mondial, europenii din Vest s-au obişnuit cu ideea că dezastrele, crizele grave şi dramele majore se produc pe alte meridiane şi nu la ei. Un fel de cultură voyeuristă s-a infiltrat în codurile comportamentale ale europeanului (cel din Vest, în primul rînd). De decenii întregi, el urmăreşte la televizor cum se derulează tot felul de războaie (în Vietnam, în Angola, în Liban, în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Bosnia, în Afganistan, în Siria etc.), iar crizele umanitare şi sanitare, catastrofele naturale şi regresiunile de tot felul se produc „la alţii“, undeva departe. Iar televizorul şi industria mediatică au transformat toate aceste dezastre geopolitice în spectacole de suspans.

Este, practic, pentru prima dată, din 1945 încoace, cînd Vestul se descoperă la fel de vulnerabil ca şi „ceilalţi“, şi că a devenit el însuşi spectacol de suspans pentru întreaga planetă. COVID-19 ar trebui să fie o lecţie de umilinţă şi să pună capăt acestei dualităţi monstruoase: noi pe canapea, suferinţele lumii la televizor.

(articol publicat în nr. 840, 26 martie – 1 aprilie 2020)

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.