Copilul stricat şi reparat din globul de sticlă

Cristina CĂLĂRĂŞANU
Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
Copilul stricat şi reparat din globul de sticlă jpeg

În 2004, atunci cînd am început să lucrez ca psiholog, lucrurile erau foarte diferite de momentul actual. Se cunoşteau foarte puţine lucruri despre psihologie, mai ales despre psihologia copilului, iar acestea erau confundate în special cu problemele psihiatrice, luînd o conotaţie gravă sau negativă. Absenţa informaţiei şi ruşinea făceau aproape imposibil ca un părinte să îşi poată pune întrebări cu privire la ceea ce se întîmplă cu copilul lui. Lucrurile stăteau foarte prost, mai ales în situaţia copiilor cu deficienţe sau handicap, şi singurele modele care funcţionau erau cele aduse de asociaţii străine, din ţări cu o bogată tradiţie psihologică. Psihologia copilului se referea la vremea aceea, în mod stereotip, la teste legate de dezvoltarea pe anumite paliere care se puteau traduce în cifre, cum era inteligenţa, de exemplu. Etichetele erau puse cu mare uşurinţă şi efectul lor era agăţat de gîtul copilului multă vreme. Despre psihologia familiei nici nu putea fi vorba. 

Astăzi, pot spune că lucrurile sînt fundamental diferite, că psihologia copilului şi a familiei şi-a dobîndit un loc stabil şi destul de bine învestit şi că accesul larg la informaţia scrisă (numeroase cărţi traduse sau autohtone), la ateliere,

-uri, invitaţia constantă la cunoaştere şi autocunoaştere au avut ca rezultat o schimbare a perspectivei cu privire la ceea ce înseamnă viaţa psihică, emoţii, inteligenţă emoţională, stil de învăţare, stil de relaţionare, tipuri de comunicare etc. Un rol important în această transformare l-a jucat schimbul permanent de experienţă cu specialişti şi colegi din alte ţări cu tradiţie în acest domeniu. Dar la fel de mult a contat şi schimbarea atitudinii părinţilor şi a capacităţilor lor de a-şi pune întrebări şi de a-şi revizui propria lor educaţie. 

De la educaţia prin act la educaţia prin cuvînt 

Un prim factor care a permis accesul părinţilor la informaţie şi a declanşat capacitatea lor de a-şi pune întrebări cu privire la situaţia dificilă prin care trece un copil (acasă, la grădiniţă, la şcoală, la liceu etc.) a fost faptul că părinţii au început să accepte faptul că există situaţii în care sînt copleşiţi de ceea ce se întîmplă, în care nu mai înţeleg, în care nu mai ştiu cum să facă faţă sau cum să reacţioneze şi, mai ales, în care nu mai există cuvinte care să funcţioneze. Schimbarea de paradigmă de la „Lasă că îţi arăt eu ţie!“, „Te învăţ eu minte!“, „Tot faci tu ca mine!“ etc. la „Nu ştiu ce se întîmplă cu tine şi aş vrea să aflu!“ a permis construirea unui spaţiu şi pentru exprimarea copilului şi a dus la apariţia unor posibilităţi ca el să comunice despre suferinţa sau nemulţumirile sale. Dacă, în generaţia anterioară, absenţa oricărui sprijin şi a oricăror resurse din sfera psihologiei i-a pus pe părinţi în situaţia de a se descurca de unii singuri, fiecare aşa cum a înţeles şi cum a putut să facă lucrul acesta, generaţia următoare aparţine unor părinţi care şi-au înţeles propriile lipsuri şi propriile nevoi şi au vrut să producă o schimbare în relaţia cu copiii lor. 

Părinţii cer foarte des ajutorul astăzi. Ajută şi faptul că s-a creat un fel de reţea de sprijin şi că de multe ori îi îndrumă către psiholog chiar educatoarea, învăţătoarea sau medicul pediatru. Cererile lor s-au transformat şi ele pe parcurs. Acum mulţi ani, ele se limitau la un simptom al copilului (dificultăţi de învăţare, întîrzieri în limbaj, agresivitate, timiditate etc.) şi ceea ce doreau era ca rezolvarea să vină cît mai repede şi cu cît mai puţină implicare a lor. Cu alte cuvinte, căutau o reţetă care să funcţioneze şi pe care să o aplice şi ei ulterior. În timp, însă, a apărut din ce în ce mai des interesul părinţilor pentru semnificaţia acestui simptom şi pentru a-şi înţelege propriul copil şi reacţiile lui. 

Foarte multe familii îmi cer ajutorul şi pot spune că, de departe, primul motiv pentru care apare o astfel de cerere este confuzia. Schimbările rapide şi multiple din societate (din educaţie, din comunicare, din mediul social etc.) produc o nevoie de a înţelege care însă nu îşi găseşte mereu resurse în experienţa anterioară. Simptomul apare astfel ca un produs secundar menit să ne facă să înţelegem că ceva nu este în regulă. Părinţii îmi spun că se simt încurcaţi, copleşiţi, lipsiţi de repere, că nu mai ştiu cum să procedeze în situaţii de rutină, dar care ridică mari dificultăţi, că nimic din ceea ce au trăit ei şi ar putea aplica în relaţia cu copilul lor nu se mai potriveşte şi nu pare a-şi mai găsi locul. Reacţiile lor par inadecvate, reperele lor depăşite, indicaţiile lor nu par a capta atenţia copilului, iar plăcerile lor sînt catalogate ca fiind „din alte vremuri“. Este nevoie aşadar de o înţelegere profundă a diferenţelor pentru a putea construi o tranziţie şi, în cele din urmă, un punct de vedere comun. Pentru părinţi ceea ce fac copiii este de neînţeles, pentru copii ceea ce spun părinţii este de neacceptat. 

De la „copilul cu cheia de gît“ la „copilul din globul de sticlă“

Un alt motiv este autonomia foarte scăzută a copiilor, care pare greu de înţeles, mai ales din perspectiva unor părinţi care au crescut în faţa blocului, care au mers singuri la şcoală, care îşi încălzeau mîncarea la aragaz etc. Copiii de astăzi au un grad de dependenţă ridicat, sînt extrem de nesiguri şi de anxioşi şi par a avea nevoie de ajutor pentru aproape orice. De exemplu, constatam împreună cu o mamă că fiul ei de 12 ani încă primeşte ajutor pentru toate activităţile sale, inclusiv pentru a-şi lega corect şireturile. De unde provine această autonomie scăzută? Din dorinţa părinţilor de a se asigura că odraslele lor sînt în siguranţă, că ei se ridică la înălţimea aşteptărilor, că nimeni nu le va reproşa părinţilor că nu s-au ocupat cum se cuvine de copii sau că îi neglijează. Dar, astfel, copiii ajung ei înşişi să fie foarte fragili, să aibă o stimă de sine foarte scăzută, să depindă exclusiv de celălalt, să se izoleze destul de mult, să nu mai poată distinge între ceea ce e de încredere şi ceea ce este periculos. Din dorinţa de a-i proteja, părinţii îi lasă mai neprotejaţi ca oricînd, pentru că îi feresc de ceea ce numai de unul singur poţi deprinde, şi anume propria lor experienţă de învăţare (cu greşelile aferente). René Kaës, psihanalist şi profesor emerit la Universitatea Lyon Lumière, spunea în ultima sa carte,

, că ceea ce caracterizează societatea modernă este fobia de lume, totul este periculos, a trăi este periculos. 

De la „copilul stricat şi reparat“ la „împreună vom reuşi“ 

Psihologia nu este o artă a vindecărilor miraculoase. Un travaliu terapeutic este dificil, necesită timp şi disponibilitate de a căuta, de a descoperi, de a pune întrebări, de a simţi, de a dori o schimbare etc. O vreme, percepţia faţă de cel care lucra cu copilul era că acesta va depista unde este „stricat“ copilul şi îl va „repara“ rapid. Astfel, ar fi rezultat copii mai isteţi, mai politicoşi, mai veseli, mai îndrăzneţi. Un copil mi-a spus, la un moment dat, despre ceea ce considera el că făceam împreună: „Tu mă ajuţi să mă descopăr“. Este foarte importat ca terapia să lase loc copilului şi părinţilor să se descopere singuri şi mai ales să aibă sentimentul că împreună vor reuşi să înţeleagă ceea ce li se întîmplă şi, mai ales, cum să găsească soluţii. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că numeroase cereri au la bază nevoia unei familii de a se simţi mai bine, de a fi din nou mulţumiţi şi bucuroşi, şi pornesc de la sesizarea a ceva în neregulă, a unei tensiuni, a unui disconfort care îi face nefericiţi. Faptul că psihoterapia nu mai este considerată un privilegiu, ci o resursă la care se poate apela într-un moment dificil este o mare reuşită într-o societate care a moştenit ruşine, teamă, vinovăţie de la un regim dictatorial care a şters orice fel de nevoie psihică. 

Există însă şi foarte multe lacune în continuare. Mulţi părinţi nu găsesc modalitatea de a cere ajutor sau nu au posibilitatea, pentru că nu există încă un sistem bine pus la punct. Grădiniţele şi şcolile au nevoie să se deschidă către oferirea unui astfel de ajutor. Dar acolo încă este haos. De exemplu, un psiholog poate avea în evidenţă într-o şcoală 800 de copii şi, în aceste condiţii, actul psihologic devine o utopie. Mai mult, presiunea care apare asupra celor care lucrează în grădiniţe şi şcoli, ca răspunzători direcţi pentru orice abatere sau act comis de copil, are ca efect anularea oricărui proiect viabil de intervenţie. 

Ajutorul psihologic oferit copilului sau familiei nu se referă la a-i învăţa cum să procedeze corect, ci la a-i ajuta să înţeleagă cum au ajuns într-o anumită dificultate, cum pot să vorbească împreună despre ceea ce pare de nevorbit, cum pot avea din nou încredere unii în alţii şi cum pot simţi din nou un climat de siguranţă. 

Cristina Călărăşanu este psiholog/psihopedagog specializat în terapie familială psihanalitică, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

1746281728original 07 2 jpg
Trimisul lui Trump, despre Visa Waiver: „România nu este exclusă din program. Vom reevalua procesul”
Reprezentanții administrației americane, James Trainor și Dragoș Sprînceană, au declarat că România nu a fost scoasă din programul Visa Waiver, ci că procesul a intrat într-o etapă de reevaluare, din cauza îngrijorărilor legate de imigrația ilegală.
Robert F Kennedy Jr Foto EPA EFE jpg
Declarații halucinante făcute R. F. Kennedy cu privire la vaccinul împotriva rujeolei: „Conține celule provenite de la fetuși avortați”
Robert F Kennedy Jr., secretarul pentru Sănătate al lui Trump, a afirmat că vaccinul împotriva rujeolei conține celule provenite de la fetuși avortați și că vaccinul împotriva oreionului nu funcționează.
Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România Foto Ambasada SUA jpg
Ambasada SUA de la București, despre presupusa listă cu oficiali români sancționați de Washington: „Nu are niciun temei”
Ambasada SUA de la București declară că informațiile apărute în spațiul public cu privire la lista cu oficialii români sancționați „nu are niciun temei”.
Athos dan negru jpg
Dan Negru și legătura neștiută dintre el și nepotul lui Emil Cioran: „Șerban trăiește în Sibiu și mă onorează cu prietenia lui”
Dan Negru, figură emblematică a televiziunii românești, cu o carieră de peste două decenii, a avut recent o întâlnire cu nepotul celebrului scriitor român Emil Cioran. Vedeta TV a postat un scurt mesaj pe social media și o fotografie în care apare alături de Șerban.
Diaspora vot Moldova FOTO Facebook jpg
De ce se înghesuie diaspora la urne. Explicațiile unui sociolog: „Toată lumea încearcă să își facă auzită vocea”
Diaspora are la dispoziție trei zile pentru a vota. Peste 100.000 de alegători au votat în prima zi, adică cu aproximativ 60.000 mai mulți decât anul trecut în același interval.
Anthony Albanese FOTO EPA-EFE
Australia a votat împotriva lui Trump. Premierul de stânga Anthony Albanese a fost reales
Premierul de centru-stânga Anthony Albanese a câștigat un al doilea mandat, în urma unor alegeri care au dus la un eșec major pentru opoziția conservatoare și susținătorii lui Donald Trump.
Lydia Mugambe, condamnata la inchisoare pentru sclavie Foto X jpg
Judecătoare ONU, condamnată în Marea Britanie după ce a ținut în sclavie o femeie din Uganda
Lydia Mugambe, judecătoare ONU și magistrat în Uganda, a fost condamnată la închisoare în Marea Britanie pentru că a exploatat o tânără din Uganda, forțând-o să lucreze ca sclavă domestică.
Motan urias Republica Moldova FOTO Dailystar co uk webp
Motan demn de Cartea Recordurilor în Republica Moldova: măsoară peste 1 metru și are 13 kg
Zeus este numele motanului uriaș care are o lungime de 1,30 metri și cântărește 13 kg. Felina de rasă Maine Coon, care aparține unui cuplu din Republica Moldova, este inteligentă și chiar știe să dea lăbuța.
Cristóbal López Romero flickr romanuspontifex png
Un cardinal care nu vrea să fie papă glumește că „fuge în Sicilia” dacă e ales. „Nu am absolut nicio ambiţie”
Cardinalul Cristóbal López Romero a declarat că nu-și dorește să fie papă, glumind că, dacă ar primi această funcție, va „fugi în Sicilia”.