Copilul stricat şi reparat din globul de sticlă

Cristina CĂLĂRĂŞANU
Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
Copilul stricat şi reparat din globul de sticlă jpeg

În 2004, atunci cînd am început să lucrez ca psiholog, lucrurile erau foarte diferite de momentul actual. Se cunoşteau foarte puţine lucruri despre psihologie, mai ales despre psihologia copilului, iar acestea erau confundate în special cu problemele psihiatrice, luînd o conotaţie gravă sau negativă. Absenţa informaţiei şi ruşinea făceau aproape imposibil ca un părinte să îşi poată pune întrebări cu privire la ceea ce se întîmplă cu copilul lui. Lucrurile stăteau foarte prost, mai ales în situaţia copiilor cu deficienţe sau handicap, şi singurele modele care funcţionau erau cele aduse de asociaţii străine, din ţări cu o bogată tradiţie psihologică. Psihologia copilului se referea la vremea aceea, în mod stereotip, la teste legate de dezvoltarea pe anumite paliere care se puteau traduce în cifre, cum era inteligenţa, de exemplu. Etichetele erau puse cu mare uşurinţă şi efectul lor era agăţat de gîtul copilului multă vreme. Despre psihologia familiei nici nu putea fi vorba. 

Astăzi, pot spune că lucrurile sînt fundamental diferite, că psihologia copilului şi a familiei şi-a dobîndit un loc stabil şi destul de bine învestit şi că accesul larg la informaţia scrisă (numeroase cărţi traduse sau autohtone), la ateliere,

-uri, invitaţia constantă la cunoaştere şi autocunoaştere au avut ca rezultat o schimbare a perspectivei cu privire la ceea ce înseamnă viaţa psihică, emoţii, inteligenţă emoţională, stil de învăţare, stil de relaţionare, tipuri de comunicare etc. Un rol important în această transformare l-a jucat schimbul permanent de experienţă cu specialişti şi colegi din alte ţări cu tradiţie în acest domeniu. Dar la fel de mult a contat şi schimbarea atitudinii părinţilor şi a capacităţilor lor de a-şi pune întrebări şi de a-şi revizui propria lor educaţie. 

De la educaţia prin act la educaţia prin cuvînt 

Un prim factor care a permis accesul părinţilor la informaţie şi a declanşat capacitatea lor de a-şi pune întrebări cu privire la situaţia dificilă prin care trece un copil (acasă, la grădiniţă, la şcoală, la liceu etc.) a fost faptul că părinţii au început să accepte faptul că există situaţii în care sînt copleşiţi de ceea ce se întîmplă, în care nu mai înţeleg, în care nu mai ştiu cum să facă faţă sau cum să reacţioneze şi, mai ales, în care nu mai există cuvinte care să funcţioneze. Schimbarea de paradigmă de la „Lasă că îţi arăt eu ţie!“, „Te învăţ eu minte!“, „Tot faci tu ca mine!“ etc. la „Nu ştiu ce se întîmplă cu tine şi aş vrea să aflu!“ a permis construirea unui spaţiu şi pentru exprimarea copilului şi a dus la apariţia unor posibilităţi ca el să comunice despre suferinţa sau nemulţumirile sale. Dacă, în generaţia anterioară, absenţa oricărui sprijin şi a oricăror resurse din sfera psihologiei i-a pus pe părinţi în situaţia de a se descurca de unii singuri, fiecare aşa cum a înţeles şi cum a putut să facă lucrul acesta, generaţia următoare aparţine unor părinţi care şi-au înţeles propriile lipsuri şi propriile nevoi şi au vrut să producă o schimbare în relaţia cu copiii lor. 

Părinţii cer foarte des ajutorul astăzi. Ajută şi faptul că s-a creat un fel de reţea de sprijin şi că de multe ori îi îndrumă către psiholog chiar educatoarea, învăţătoarea sau medicul pediatru. Cererile lor s-au transformat şi ele pe parcurs. Acum mulţi ani, ele se limitau la un simptom al copilului (dificultăţi de învăţare, întîrzieri în limbaj, agresivitate, timiditate etc.) şi ceea ce doreau era ca rezolvarea să vină cît mai repede şi cu cît mai puţină implicare a lor. Cu alte cuvinte, căutau o reţetă care să funcţioneze şi pe care să o aplice şi ei ulterior. În timp, însă, a apărut din ce în ce mai des interesul părinţilor pentru semnificaţia acestui simptom şi pentru a-şi înţelege propriul copil şi reacţiile lui. 

Foarte multe familii îmi cer ajutorul şi pot spune că, de departe, primul motiv pentru care apare o astfel de cerere este confuzia. Schimbările rapide şi multiple din societate (din educaţie, din comunicare, din mediul social etc.) produc o nevoie de a înţelege care însă nu îşi găseşte mereu resurse în experienţa anterioară. Simptomul apare astfel ca un produs secundar menit să ne facă să înţelegem că ceva nu este în regulă. Părinţii îmi spun că se simt încurcaţi, copleşiţi, lipsiţi de repere, că nu mai ştiu cum să procedeze în situaţii de rutină, dar care ridică mari dificultăţi, că nimic din ceea ce au trăit ei şi ar putea aplica în relaţia cu copilul lor nu se mai potriveşte şi nu pare a-şi mai găsi locul. Reacţiile lor par inadecvate, reperele lor depăşite, indicaţiile lor nu par a capta atenţia copilului, iar plăcerile lor sînt catalogate ca fiind „din alte vremuri“. Este nevoie aşadar de o înţelegere profundă a diferenţelor pentru a putea construi o tranziţie şi, în cele din urmă, un punct de vedere comun. Pentru părinţi ceea ce fac copiii este de neînţeles, pentru copii ceea ce spun părinţii este de neacceptat. 

De la „copilul cu cheia de gît“ la „copilul din globul de sticlă“

Un alt motiv este autonomia foarte scăzută a copiilor, care pare greu de înţeles, mai ales din perspectiva unor părinţi care au crescut în faţa blocului, care au mers singuri la şcoală, care îşi încălzeau mîncarea la aragaz etc. Copiii de astăzi au un grad de dependenţă ridicat, sînt extrem de nesiguri şi de anxioşi şi par a avea nevoie de ajutor pentru aproape orice. De exemplu, constatam împreună cu o mamă că fiul ei de 12 ani încă primeşte ajutor pentru toate activităţile sale, inclusiv pentru a-şi lega corect şireturile. De unde provine această autonomie scăzută? Din dorinţa părinţilor de a se asigura că odraslele lor sînt în siguranţă, că ei se ridică la înălţimea aşteptărilor, că nimeni nu le va reproşa părinţilor că nu s-au ocupat cum se cuvine de copii sau că îi neglijează. Dar, astfel, copiii ajung ei înşişi să fie foarte fragili, să aibă o stimă de sine foarte scăzută, să depindă exclusiv de celălalt, să se izoleze destul de mult, să nu mai poată distinge între ceea ce e de încredere şi ceea ce este periculos. Din dorinţa de a-i proteja, părinţii îi lasă mai neprotejaţi ca oricînd, pentru că îi feresc de ceea ce numai de unul singur poţi deprinde, şi anume propria lor experienţă de învăţare (cu greşelile aferente). René Kaës, psihanalist şi profesor emerit la Universitatea Lyon Lumière, spunea în ultima sa carte,

, că ceea ce caracterizează societatea modernă este fobia de lume, totul este periculos, a trăi este periculos. 

De la „copilul stricat şi reparat“ la „împreună vom reuşi“ 

Psihologia nu este o artă a vindecărilor miraculoase. Un travaliu terapeutic este dificil, necesită timp şi disponibilitate de a căuta, de a descoperi, de a pune întrebări, de a simţi, de a dori o schimbare etc. O vreme, percepţia faţă de cel care lucra cu copilul era că acesta va depista unde este „stricat“ copilul şi îl va „repara“ rapid. Astfel, ar fi rezultat copii mai isteţi, mai politicoşi, mai veseli, mai îndrăzneţi. Un copil mi-a spus, la un moment dat, despre ceea ce considera el că făceam împreună: „Tu mă ajuţi să mă descopăr“. Este foarte importat ca terapia să lase loc copilului şi părinţilor să se descopere singuri şi mai ales să aibă sentimentul că împreună vor reuşi să înţeleagă ceea ce li se întîmplă şi, mai ales, cum să găsească soluţii. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că numeroase cereri au la bază nevoia unei familii de a se simţi mai bine, de a fi din nou mulţumiţi şi bucuroşi, şi pornesc de la sesizarea a ceva în neregulă, a unei tensiuni, a unui disconfort care îi face nefericiţi. Faptul că psihoterapia nu mai este considerată un privilegiu, ci o resursă la care se poate apela într-un moment dificil este o mare reuşită într-o societate care a moştenit ruşine, teamă, vinovăţie de la un regim dictatorial care a şters orice fel de nevoie psihică. 

Există însă şi foarte multe lacune în continuare. Mulţi părinţi nu găsesc modalitatea de a cere ajutor sau nu au posibilitatea, pentru că nu există încă un sistem bine pus la punct. Grădiniţele şi şcolile au nevoie să se deschidă către oferirea unui astfel de ajutor. Dar acolo încă este haos. De exemplu, un psiholog poate avea în evidenţă într-o şcoală 800 de copii şi, în aceste condiţii, actul psihologic devine o utopie. Mai mult, presiunea care apare asupra celor care lucrează în grădiniţe şi şcoli, ca răspunzători direcţi pentru orice abatere sau act comis de copil, are ca efect anularea oricărui proiect viabil de intervenţie. 

Ajutorul psihologic oferit copilului sau familiei nu se referă la a-i învăţa cum să procedeze corect, ci la a-i ajuta să înţeleagă cum au ajuns într-o anumită dificultate, cum pot să vorbească împreună despre ceea ce pare de nevorbit, cum pot avea din nou încredere unii în alţii şi cum pot simţi din nou un climat de siguranţă. 

Cristina Călărăşanu este psiholog/psihopedagog specializat în terapie familială psihanalitică, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie. 

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.