Copilărie interzisă minorilor
Pentru puţin timp am predat un curs opţional de jurnalism destinat elevilor din clasele primare de la o şcoală particulară. Cele cîteva întîlniri cu copiii mi-au creat un sentiment de confuzie: în primul rînd faţă de conceptul de copilărie, în general şi mai apoi faţă de modul în care înţelegeau ei procesul de "învăţare". Ca să fiu "cea mai super profă de jurna'", trebuia pentru început să-i fac să rîdă - ca să priceapă, de pildă, ce înseamnă şi cum funcţionează o ştire, joaca de-a jurnaliştii trebuia să conţină măcar un dram din acel entertainment cu care ei erau deja obişnuiţi. Ştirile noastre imaginare erau unele cu ţărani care se luptau cu vîrcolaci în podul casei, la miezul nopţii sau cu stafii care se ciomăgeau între ele la răscruce de drumuri. Astfel, ei puteau să înghită mai uşor şi pe nemestecatelea "teroria" jurnalistică cu cine, ce, unde, cum. Apoi am observat uriaşa diferenţă dintre cei de clasa a II-a şi cei de a IV-a, neînţelegînd cum în doar un an sau doi se poate petrece acea falsă "maturizare". Dacă cei mici erau ceva mai receptivi, mai creativi şi dornici de a scrie tot soiul de poveşti "jurnalistice" (în care elementul narativ era aproape inexistent, predominînd descrieri legate de modul în care erau îmbrăcate personajele sau cu ce fel de arme se luptau), cei de zece ani aveau deja lumea lor în care nu puteai intra decît dacă te percepeau drept "dur" sau "şmecher". De la băieţi cu care nu puteai să comunici deloc pentru că erau nedezlipiţi de game-boy, la fetiţe care vroiau să fie trecute în catalog ca "Sexi Sonia" sau "Cool Deedee" (de la Diana) şi cînd pocnea una din degete, toate luau poziţii "de trupă" şi începeau să lălăie, la comandă, fluturîndu-şi fustiţele. Cînd s-a pus problema să facem o revistă, m-au convins că e musai să avem "pagină de sex" (şi celelalte pagini pe care le-au propus erau demne de cel mai jalnic tabloid cu putinţă!), pentru că "numai despre asta vorbesc toţi copiii de-a patra", cu un top al "celor mai populare cupluri din şcoală", iar la un moment dat, cînd am intrat în clasă, m-am convins că aşa şi era, pe bune: un băieţel imobilizat sub o bancă de patru "gagici", care încercau să-l sărute pe gură "ca-n telenovele", urla disperat după ajutor. Aceste "păţanii" care m-au determinat să mă gîndesc serios la o "temă" pentru Dilema veche sînt doar cîteva dintre consecinţele bombelor şi bombiţelor mediatice ce devastează zilnic terenul, deja minat, al copilăriei anului 2006. O webcopilărie, fast-food, interzisă minorilor sau cum vreţi să o luaţi! Plină de contradicţii, de valori atîrnate şui în mintea lor unde oricum uriaşul conţinut de informaţie pe care îl primesc din toate părţile se amestecă, precum ingredientele ciocolatei Milka, unul dintre spoturile preferate ale copiilor! Deşi Giovanni Sartori e mai mult decît sceptic în privinţa video-copilului său, iar studiile şi sondajele te întristează de-a dreptul, relaţia dintre copiii zilelor noastre şi mass-media îşi are, totuşi, nuanţele ei, iar printre schije şi dărîmături, mai poţi găsi încă tărîmuri idilice, neatinse, "de nişă". (A. P.)
