Constantin GOAGEA: <i>Formula a fost bună</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 143 din 20 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- interviu cu Constantin GOAGEA - Ce ştii despre celelalte proiecte pentru pavilionul românesc? Aveau, şi acestea, o componentă interactivă, sau al vostru a fost singurul de acest fel? Tema interactivităţii era o cerinţă în concurs, însă nu ştiu nimic despre celelalte participări, cît de interactive erau. Au fost parcă 11 proiecte în total, la urmă juriul ne-a ales în unanimitate. Dar dacă stai să te gîndeşti, termenul de interactivitate e atît de banal azi, aproape orice e interactiv. Şi frigiderul poţi să-l consideri un device interactiv. Formula noastră a fost, de fapt, să manipulezi obiecte banale (cuburile din burete) şi să reuşeşti să interacţionezi cu computerul fără mouse, tabletă etc., fără să ştii nimic despre el. Aşa, am lăsat Jocul la îndemîna oricui. Atîta vreme cît nu vezi computerul din spatele jocului, totul pare magie. Cît de complicat - din punct de vedere tehnic - a fost să realizaţi Jocul cu întrebările şi răspunsurile? Ei, cînd am trimis proiectul de concurs nu ştiam cum o să funcţioneze treaba asta. Nu a fost cacealma, dar în mintea noastră nu era nimic limpede. Am zis doar, dă-o-ncolo, e secolul XXI, trebuie să se poată şi-n România. Visam la sisteme de scanare optică, tot felul de năzbîtii. Cînd ne-am văzut cîştigători, am avut ceva emoţii cu invenţia asta. Mai ales că pînă la forma finală a Jocului am schimbat cîteva versiuni bune. Am lucrat cu cei de la CETTI (Centrul de Electronică Tehnologică şi Tehnici de Interconectare, din Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei). Ne-am dus la profesorul Paul Svasta şi i-am spus că vrem un sistem care să facă posibilă interacţiunea dintre mediul fizic şi computer, iar el ne-a zis simplu: da, se poate. Cu tehnica, după cum ai văzut, România stă foarte bine. E un sistem de radiofrecvenţă, foarte eficace, asta elimină multe cabluri şi sîrme, conectori. Ne-au oferit o soluţie elegantă. Practic, fiecare cub are cîte 6 cartele codate, iar masa pe care se aşază cuburile are nişte cititoare magnetice. Acesta e principiul şi e foarte banal, dar simplitatea tehnică are o anumită graţie în povestea noastră. În pavilionul englez am văzut ceva care ar fi putut folosi sistemului nostru, dar ideea noastră mi se pare mai clar exprimată. Şi celor de la CETTI le-a plăcut proiectul, au lucrat cu entuziasm. Am reuşit să ne coordonăm bine. Iar aşa, ca o concluzie finală despre Jocul ăsta inventat de noi, cred că mai are multe resurse de exploatat. Vrem să dezvoltăm alte concepte artistice bazîndu-ne pe principiul folosit la Veneţia. Cine a formulat întrebările: a fost o singură persoană sau întreaga echipă? Şi: cum v-aţi oprit asupra celor 9? Numărul întrebărilor era limitat de dispozitivul Jocului? Dimpotrivă, tehnologia e adaptată Jocului, nu am avut nici o constrîngere tehnologică. A fost un pic mai complicat pînă ne-am lămurit noi mai întîi ce vrem de la Jocul ăsta. Aici lumina a venit dinspre Ana Bleahu, sociologul cu care am lucrat împreună. Primele versiuni ale Jocului erau cu vreo 40 de cuburi, unele erau întrebări, altele răspunsuri, destul de haotic. Ana a spus: hai s-o luăm invers, să pornim de la rezultate către formă. Şi ne-a explicat pe înţelesul nostru cum se face un chestionar sociologic, itemuri, indicatori, dimensiuni etc. Întrebările, în mare măsură, au venit dinspre noi, arhitecţii grupului, dar Ana le-a nuanţat, le-a particularizat pentru spaţiul românesc. Ne-am oprit la 9 întrebări pentru că aşa le-am decupat noi din realitatea urbană imediată şi sînt foarte arzătoare acum, iar versiunile de răspunsuri sigur că ar fi putut fi şi altele, dar în esenţă ele rafinează şi aproximează destul de bine tendinţele pe care vrem noi să le urmărim. Dau un exemplu: la mobilitate am sărit peste avion sau vapor, dar am opus, de exemplu, un drum de ţară cu Internetul. Ideea este că răspunsurile punctează foarte mult la ecologie sau la dezvoltare şi atunci este la fel de elocventă alegerea Internetului. O altă evoluţie a Jocului a fost cînd am hotărît să operăm cu concepte simple (vilă, apartament, autostradă etc.) în loc de imagini din România, concepte care au un înţeles pentru oricine. Am hotărît astfel că Jocul poate fi jucat pur şi simplu la modul plezirist, în afara informaţiilor despre ţara noastră. Majoritatea oamenilor vin şi ne felicită, spun că e o idee excelentă. O singură nemţoaică a refuzat să se joace, spunînd că e o chestiune prea gravă şi prea serioasă pentru a o transforma în Joc. Eh, aşa-s unii! Dar există şi partea de sertare, de arhive unde găseşti toate subiectele cu care te-ai jucat, explicate şi adîncite, content profi şi serios, ce e România după 16 ani. Jocul pluteşte undeva între joacă pură şi chestionar psihosociologic, dar reacţiile sînt unanime: îţi pune problema implicării şi a responsabilităţii. Mă temeam un pic de cantitatea mare de informaţii, dar am observat că lumea le-a luat în serios, am văzut oameni care au stat şi 40 de minute în expoziţie citind toate arhivele noastre. Pe urmă, alţii care şi le-au luat pentru acasă pe aparatul foto. Un tip de la Blueprint mi-a zis că, slavă Domnului, se mai găseşte şi content în Bienala asta, şi neapărat să-i dăm toate textele astea. De ce aţi ales roşul şi negrul drept culori dominante? Ah! povestea culorilor. Iniţial au fost vreo 40 de culori, nişte dungi verticale de griuri colorate, diferite. Asta ne-a sugerat locul ăla, lumina de sus, coşcoveala pereţilor. Şi ştiam de la început că vrem stenciluri pe pereţi, discursul ironic, parazitar şi ilegal. Am ajuns la formula de 4 culori negru, roşu, 2 griuri printr-o abstractizare a peisajului urban. Aşa că cele 4 culori sînt o poveste despre oraş, rezumată la 4 layere, ca o perspectivă japoneză dacă vrei, fără adîncime. O suprapunere de straturi, de istorii, lucru reluat apoi şi-n partea de expoziţie, povestea cu nivelele de lectură diferite. Pe de altă parte, dungile acelea sînt o trimitere frugală la Ettore Sottsass, primele lui producţii pentru Abet Laminati, anii de boom economic în designul italian, sau la simplul pachet de ţigări, limba roşie de celofan, semnul pentru "deschide aici", capitalism, consumerism sălbatic. Un peisaj deschis adus de afară înăuntru în care am înglobat şi story-ul stencilurilor, un comentariu ironic la cele 9 subiecte din cuburi şi din expoziţie. Cum ţi s-au părut celelalte pavilioane? Care ţi-a plăcut cel mai mult? Există unul care ai fi vrut să fie al României, sau formula la care aţi ajuns ţi se pare cea mai potrivită pentru pavilionul nostru? Pe scurt, aş zice că sînt două tipuri: instalaţii artistice cu o temă urbană (englezii, ruşii, ungurii, francezii cu atelierul lor deschis), altele - expoziţie de arhitectură (japonezii, nemţii, austriecii etc.). Unele excelente, din altele nu am înţeles nimic (cum a fost cel argentinian, deşi făcut de Daniel Silberfaden, un tip de toată lauda). De plăcut mi-au plăcut enorm cel rusesc, cu forţă şi emoţie multă, şi cel american, apoi japonezii - foarte, foarte bine. Spania, remarcabilă, dar ei nu mai pot fi altfel decît remarcabili. O demonstraţie de forţă, cu mulţi bani. Mi-au plăcut letonii cu mesele şi scaunele lor recycle, foarte OK ţările nordice, Finlanda, sau Coreea - un discurs raţional, corect, old-school, dar foarte în regulă. Sînt uneori lucruri care mi-au plăcut disparat, numai cîteva idei poate, cum ar fi instalaţia mesei gata-locuite din pavilionul austriac, sau scara roşie din pavilionul german. În fine, unele ar merita comentate pe larg. N-aş uita să menţionez totuşi marea expoziţie care dă titlul Bienalei, curată de Richard Burdett. Excepţională pur şi simplu. De data asta nu invidiez pe nimeni atît de tare ca să-mi doresc să fi reprezentat altcineva pavilionul României. Sînt mulţumit de proiectul ăsta şi ne-am simţit bine lucrînd la el, sîntem bucuroşi de ce a ieşit. Ne reprezintă. E adevărat că e greu să te urneşti aşa cu brandul România în spate, să sari peste imaginea vagă şi cenuşie pe care o au străinii despre noi (undeva între Bulgaria şi... Marea Neagră... îmi pare rău... ştiţi, eu nu am ajuns în estul Europei decît pînă în... Muntenegru), dar după reacţiile celor prezenţi şi a jurnaliştilor, am sentimentul că formula a fost bună. a consemnat a.l.ş.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.