Conspirațiile – teorii, fapte, dovezi

Marian TRUȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 798 din 6-12 iunie 2019
Conspirațiile – teorii, fapte, dovezi jpeg

Teoriile conspiraționiste ne-au însoțit specia cam de la origini și au avut ca obiect sau subiect mai toate faptele și acțiunile noastre, fie ele mai însemnate sau mai puțin însemnate. Practic, oricine poate deveni generator al unei teorii conspiraționiste. Mai mult, aceste teorii sau ipoteze au, în general, darul de a capta atenția unui număr însemnat de oameni și ajung, dacă‑s bine alcătuite, construite și manevrate, să creeze singure sisteme de credințe din care cu greu se mai poate ieși la lumină. Poate că lucrul acesta ține de nevoia de mit a speciei. Pe de altă parte, asemenea teorii apăreau și apar dintr-o nevoie firească de a explica și simplifica evenimente și fapte altminteri greu de descifrat și de înțeles de către majoritatea oamenilor.

Dar nu doar individul obișnuit și comun, care e mai ușor de atins, poate deveni adeptul unei ipoteze conspiraționiste, ci și oameni din posturi-cheie în societățile lor. Winston Churchill vorbea – în numărul din 8 februarie 1920 al Illustrated Sunday Herald – despre o conspirație evreiască mondială care avea ca obiectiv demolarea civilizației umane existente și construirea unei lumi încremenite, bazate pe resentiment și pe inegalitate. În tot acest ghiveci, Churchill aruncase la grămadă ideile lui Weishaupt, pe Marx, Troțki, Bela Kun, Rosa Luxemburg și pe Emma Goldman. Alt exemplu celebru ar putea fi senatorul McCarthy care, în 1951, a susținut în cadrul Congresului un discurs în care afirma fără echivoc existența unei „conspirații la o scară enormă“ menită să distrugă lumea așa cum o știm, dar și intenția lui de a devoala această conspirație. Mai departe, știm ce a urmat, „vînătoarea de vrăjitoare“ care a bîntuit America anilor ’50. (Cele două exemple de mai sus au fost luate dintr-o carte foarte interesantă, intitulată Conspiracy Theories: A Critical Introduction, scrisă de Jovan Byford și pe care o recomand celor interesați de fenomen.)

Firește, nici explorarea spațiului cosmic nu avea cum să fie scutită de apariția și dezvoltarea unor teorii conspiraționiste. Bunăoară, se spunea cîndva că Gagarin n-a murit într-un zbor de antrenament, ci a fost asasinat la ordinul direct la lui Brejnev, care era gelos pe popularitatea cosmonautului, sau chiar că a fost răpit de extratereștri. În general, cînd se întîmpla un accident sau o catastrofă nu erau de vină niște șaibe sau cabluri electrice prost dimensionate ori o eroare umană, ci altcineva sau altceva. Acel altcineva sau altceva trebuia să fie înecat în mister și, de regulă, cît mai gogonat. Explicațiile simple nu-și aveau și nu-și au locul într-o teorie conspiraționistă. Pentru a avea succes, un adept al acestor teorii trebuie să arunce cît mai departe briciul lui Occam, ca un act de abjurare de la rațiune.

De departe, cele mai zemoase teorii conspiraționiste legate de spațiul cosmic au fost cele care au pus în discuție cele șase aselenizări reușite din cadrul programului spațial american Apollo. În general, se afirmă că oamenii n-au ajuns niciodată pe Lună și, în cadrul seturilor de ipoteze conspiraționiste, sînt oferite o sumedenie de motive pentru care aselenizarea era (și este) o imposibilitate.

Eludări şi demontări

Astronauții n-ar fi supraviețuit traversării centurilor Van Allen, se susține apăsat. Aceste centuri sînt zone din vecinătatea Pămîntului în care se regăsesc particule de înaltă energie și încărcate electric, adică protoni și electroni proveniți din vîntul solar. Conspiraționiștii spun că navele Apollo ar fi trebuit să fie blindate cu straturi groase de plumb – chiar de doi metri, după unele surse – ca mijloc de protecție. Or, un blindaj de plumb ar fi făcut imposibilă lansarea, fiind prea masiv. Prin urmare, raționamentul e simplu: astronauții n-au trecut de centuri, în cel mai fericit caz doar s-au învîrtit în jurul Pămîntului. Imbatabil argument, așa-i?

Așa ar fi fost, dacă lucrurile n-ar fi stat altminteri. Ar fi fost necesar un blindaj de plumb doar dacă navele Apollo ar fi trebuit să treacă printr-o barieră de radiații de origine electromagnetică și de înaltă energie, adică fotoni gamma sau raze X. Dar în renumitele centuri, după cum am spus, pericolul venea de la protonii și electronii capturați de cîmpul magnetic terestru. Aceste particule ionizante, cu energie cinetică foarte mare, pot pune în pericol viața unui astronaut doar dacă sînt în cantitate foarte mare și pe o durată de expunere îndelungată. Protonii, particule mai masive, puteau fi blocați ușor atît de pereții de aluminiu ai navelor Apollo, cît și de rășina epoxidică din care era alcătuit scutul termic. Electronii din centuri, în schimb, cu o putere de penetrare mai mare, pot străbate fără probleme centimetri de țesut. Dar din pricina masei mici, pagubele produse de aceștia unui organism viu sînt relativ mici. De asemenea, un strat subțire de polietilenă îi poate absorbi fără probleme. Iar navele Apollo dispuneau de un blindaj adaptat exact acestor două particule.

Dacă navele ar fi fost blindate cu plumb, bombardamentul electronilor ar fi generat o radiație suplimentară care ar fi putut pune în pericol viețile astronauților. Un strat gros de doi metri de plumb poate fi folositor în caz de atac nuclear, dar condițiile generate de o explozie atomică sînt mult diferite de cele din centuri. În fine, drumul prin centuri a durat cam trei ore și jumătate la ducere și două ore și jumătate la întoarcere, iar traiectoria navelor Apollo a fost astfel calculată încît să evite prima centură, cea mai periculoasă, care se întinde la latitudini mici deasupra ecuatorului. De altfel, astronauții au primit o doză mai mare de radiații în decursul zborului și în timpul misiunilor pe Lună decît în timpul traversării centurilor Van Allen. Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că, și în unele zboruri ale navetelor americane, astronauții au trecut de mai multe ori prin diferite regiuni ale centurilor. Rezultatul? S-au întors teferi înapoi.

Desigur, nu doar centurile au fost calul de bătaie al conspiraționiștilor. S-au invocat o mulțime de fapte care să demonstreze că, de fapt, zborurile spre Lună fuseseră înscenate pe Pămînt de către guvernul SUA prin NASA. Lipsa stelelor pe cerul selenar, steagul care flutură, umbrele nefirești pe solul lunar, fotografiile au fost trucate, filmările au fost regizate și realizate de Stanley Kubrick și așa mai departe. Mare parte dintre acestea pot fi demontate ușor folosind cîteva elemente de logică și manualele de fizică de liceu. E drept, explicarea traversării centurilor Van Allen fără probleme presupune cunoștințe ceva mai avansate de fizică, dar e perfect inteligibilă pentru oricine are o minimă educație.

Este interesant de observat cum teoriile conspiraționiste evită cu deosebită grijă faptele stînjenitoare. Spre exemplu, traiectoria balistică a prafului selenar azvîrlit de pașii astronauților sau de roțile vehiculelor aduse de aceștia. Praful se comportă nefiresc pentru condițiile de pe Pămînt, dar absolut normal într-un mediu fără atmosferă, așa cum este la suprafața Lunii. Încercarea de a susține că filmările s-au petrecut pe Pămînt, într-o barocameră enormă, vidată, vine în contradicție flagrantă cu steagul care flutură. Fie s-a filmat în vid, pe Pămînt, fie în atmosferă. În realitate, ambele au fost filmate pe Lună. Praful se comportă așa cum se și aștepta în vid, la o gravitație de șase ori mai mică decît pe Pămînt, în vreme ce steagul flutură din pricina inerției și sub acțiunea mișcării tijei atunci cînd astronauții se străduiau s-o fixeze în sol. Lipsa stelelor de pe cerul selenar poate fi explicată imediat de un fotograf cu oarece experiență și care știe foarte bine ce înseamnă jocul timpilor de expunere și al diafragmelor. Celebrele camere Hasselblad ale astronauților fuseseră adaptate pentru fotografii în condiții normale de iluminare, iar nu pentru astrofotografii. În plus, chiar și astronauții au recunoscut că n-au văzut stele pe cerul Lunii. Motivul? Lumina strălucitoare a soarelui. Nu vă grăbiți să spuneți că mărturia lor e una mincinoasă. Înseamnă că nici astronauții și cosmonauții de pe Stația Spațială Internațională n-au fost vreodată în cosmos, pentru că nici ei nu au văzut sau n-au fotografiat stelele atunci cînd stația era luminată de Soare (sublinierea mea).

Un alt lucru pe care conspirațiile selenare nu-l iau în discuție este cantitatea mare de roci selenare aduse pe Pămînt. Astronauții au adus pe Pămînt 382 de kilograme de sol lunar. Parte din acestea au fost puse de NASA la dispoziție tuturor guvernelor și organizațiilor interesate de studierea lor. Mai mult, sovieticii au reușit, cu ajutorul sondelor automate Luna 16, Luna 20 și Luna 24, să aducă pe Pămînt 300 de grame de regolit selenar. Mostrele sovietice, odată comparate cu cele americane, au arătat ceea ce era de așteptat: erau similare ca structură și caracteristici și aveau aceeași origine – Luna.

Alt fapt eludat de conspiraționiști este cel legat de comunicațiile radio dintre navele Apollo și Pămînt. Acestea nu s-au realizat strict între Houston și nave, ci au trecut, din pricina rotației Pămîntului, prin diferite stații-releu răspîndite pe întreg globul. Aceste stații-releu erau operate de profesioniști, alții decît cei americani, de tehnicieni capabili să‑și dea seama că preluau semnale radio dinspre Lună și nu din altă parte. De altfel, primele imagini video de pe Lună, în cadrul zborului Apollo 11 din iunie 1969, au fost recepționate de stația de urmărire de la Honeysuckle Creek din Australia. În cadrul programului Apollo au fost angrenați, direct sau indirect, 400.000 de savanți, ingineri și tehnicieni, iar o parte dintre aceștia nu erau din Statele Unite. Să organizezi o conspirație mondială cu atîția oameni chiar este o performanță, nu-i așa?

Să nu uităm că, de fapt, americanii au trimis cu succes pe Lună nu mai puțin de șase echipaje. Una e să înscenezi o misiune, să zicem că urmele se pot acoperi mai ușor în acest caz, dar să înscenezi în decurs de trei ani șase misiuni, după ce deja ți-ai asigurat succesul de imagine, e oarecum împotriva firii și a logicii. Dar nu în lipsa de logică se împiedică teoriile conspiraționiste. Dimpotrivă. Recursul la jumătăți de adevăruri, la scoaterea din context a evidențelor, la manipularea convenabilă a faptelor, toate acestea au darul de a obține un scenariu pe care conspiraționistul e pregătit și dorește să și-l însușească. Elementele de pseudoștiință pe care adeptul conspirațiilor le acceptă cu entuziasm îi conferă acestuia sentimentul că face parte dintr-un cerc restrîns, de inițiați, care știu dincolo de orice dubiu cum stau lucrurile cu adevărat. Am văzut în decursul timpului, discutînd cu oameni altminteri educați, cu destule lecturi la activ, cum argumentele logice împotriva conspirațiilor se loveau de un blindaj solid, de doi metri de plumb grosime, aș zice. Spectaculos pentru mine a fost faptul că, odată ce reușeam să demontez ceva din sistemul de credințe de care dispunea adeptul, acel sistem se regenera la loc prin alte construcții, poate și mai aberante. Ca o metaforă, e ca și cum cineva încearcă să adauge deferente și epicicluri peste epicicluri la sistemul ptolemaic, complicînd construcția dincolo de orice imaginație, doar de dragul de a respinge eleganța și robustețea sistemului copernican.

Dovezile directe și indirecte de atunci ale aselenizării, multiplicate de dovezile indirecte de azi – spre exemplu, imaginile capturate în ultimii ani de Lunar Reconnaissance Orbiter (NASA) și de sonda japoneză SELENE (JAXA), care arată fără dubiu urmele lăsate de astronauți pe suprafața Lunii –, nu-s suficiente pentru un adept al conspirațiilor. Și nici n-ar avea cum, pentru că, dacă le-ar accepta, atunci întregul lui sistem de credințe s‑ar spulbera, iar el s-ar trezi al nimănui.

Diferite sondaje efectuate în Statele Unite și în Marea Britanie dau un procent semnificativ de adepți ai conspirației lunare. Astfel, în SUA cam 24%, iar în Marea Britanie 25% din repondenți sînt de părere că NASA a înscenat în totalitate cele șase zboruri Apollo care au ajuns pe Lună și au aselenizat. În România, procentele ar putea sta mult mai nefavorabil. Cum de este posibil așa ceva în secolul XXI? Cui servesc aceste teorii, cum apar și cine le generează? La aceste întrebări ar putea să răspundă foarte bine atît sociologii, cît și psihologii.

La întrebarea simplă „Crezi că oamenii au ajuns pe Lună?“, eu prefer să răspund la fel de simplu: „Nu cred. Știu că au ajuns“. Nu e nici un fel de aroganță aici. E doar știință și informație. Care informație e la doar un click distanță. Trebuie doar să vrei să dai acel click. 

Marian Truţă este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: romanul Omul care s‑a jucat cu lumea, Editura Tritonic, 2018.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Ștefania Tinica FOTO: Poliția Dorset
Cum operează hoațele din banda din care făcea parte și o româncă în Anglia
„Rolex Rippers”, o bandă de hoți cunoscută în Marea Britanie, care ar fi formată din femei din Europa de Est, printre care și o româncă, ce jefuiesc bărbații bogați pentru ceasurile lor de firmă, au comis noi furturi, dar de data aceasta atacă femeile în vârstă.
bebelusi spital vaslui jpeg
Dezvăluiri despre medicul de la Polizu acuzat că lasă copii să moară: „A refuzat să acorde îngrijiri fetiței”
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale pentru tentativă de omor calificat pe numele medicului ginecolog de la Spitalul Polizu acuzat că a lăsat copiii născuţi prematur să moară.
gheorghe catana foto politia arges jpg
Gheorghe Catană, fost prim-secretar de județ, căutat de Poliție. Dispăruse de acasă
Fost prim-secretar la Argeș și Suceava, unul dintre apropiații lui Nicolae Ceaușescu, Gheorghe Catană (83 ani) a fost dat dispărut joi, 6 octombrie. A fost găsit după câteva ore de căutări.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.