Confecţii "europene"

Prato este, din timpul Renaşterii încoace, centrul prelucrării bumbacului, al confecţiilor şi al ţesăturilor din Italia. Este un oraş cu ceva mai mult de 180.000 de locuitori, mulţi dintre ei lucrînd în industria ţesăturilor. În ultimii ani, activitatea economică predominantă a rămas aceeaşi, dar s-au schimbat datele problemei. Această importantă industrie - care exportă cea mai mare parte a producţiei în toată Europa - tinde să fie integral preluată de imigranţii chinezi. Cifrele arată că, în 2006, Prato avea deja peste 11.000 de locuitori chinezi cu acte în regulă. La care se adaugă, desigur, imigranţii ilegali, care duc spre un total de peste 20.000. Veniţi iniţial să se angajeze în fabricile de confecţii şi ţesături din zonă, unii dintre ei şi-au înfiinţat, ulterior, propriile firme. Cînd acestea au prosperat, au ajuns să preia, una cîte una, şi fabricile deţinute de italieni. În 2005, existau deja la Prato aproape 1500 de firme care aveau drept obiect de activitate ţesăturile şi confecţiile şi ai căror proprietari sau directori erau chinezi. Între timp, numărul lor a crescut. La fel şi cifra lor de afaceri. Deveniţi proprietari, chinezii angajează mai ales conaţionali (adesea aduşi ilegal în Italia, prin reţelele de imigraţie clandestină), pentru că aceştia lucrează pe bani mai puţini, în schimburi care pot dura şi 15-16 ore pe zi, fără pretenţii "sindicale". Der Spiegel observa, încă din 2006, că Prato a devenit un model al celei de-a doua etape a globalizării: "prima a apărut cînd economia chineză şi produsele sale au diminuat oportunităţile de angajare în Europa; a doua înseamnă cucerirea oraşelor europene". Prato pare deja cucerit - desigur, cu beneficii (şi) pentru economia italiană. Mîna de lucru ieftină asigurată de imigranţii chinezi se combină cu talentul şi experienţa designerilor italieni, care "se inspiră" din modelele prezentate de marile case de modă şi produc haine pr