Condimente și continente

Iulian COMANESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1015 din 21 septembrie – 27 septembrie 2023
image

Un vraci din Indonezia a ajuns pe cele mai înalte culmi de celebritate națională punînd la cale un tratament de întinerire a doamnelor din înalta societate. Partea proastă e că poțiunile misterioase ale vraciului au umplut de la un punct încolo respectivele doamne de bube, în loc să le umple de tinerețe, așa încît vraciul a încurcat-o rău – probabil, făcînd el însuși bube prin vreo pușcărie a țării respective, care la vremea aceea, prin anii 1990, nu avea pretenții democratice foarte mari.Habar n-aveați de asta, la fel cum habar n-aș fi avut și eu, dacă știrea n-ar fi fost scrisă și titrată de Andrei Velea, cunoscut unui cerc restrîns de jurnaliști ca unul dintre cei mai mari „titlangii“ ai anilor ’90. Velea titra la vremea respectivă știrea, una mică-mică, de coloană: „Cura bate gurul“. Cu „c“ și „g“ inversate față de proverb, subliniez, dacă citiți acest text pe ecran, deci, posibil, în diagonală.

Chiar dacă habar n-aveați de gurul și cura din Indonezia, știrea vă sună, totuși, familiar, fiindcă e o insulă minusculă pe uriașa hartă externă a presei românești de pe vremea „hîrtiei“, inclusă în pagini botezate „Curiozități din lume“, „Panorama“, „Din lumea largă“ și așa mai departe. E filonul care aproximează cel mai bine categoria „exotism în media“ și evoluția ei în România – asta, dacă facem abstracție de celălalt exotism, din revistele pentru femei și site-urile și blog-urile de călătorii, referitor în sine la destinații îndepărtate.

După 1990, presa românească, atîta cît a fost, s-a convins destul de repede că analizele geopolitice și articolele serioase cu tematică externă nu prea interesează, așa încît paginile de „externe“ au devenit destul de rapid un cocktail de trăsnăi de felul celei de mai sus, pe care le mai găsim și în ziua de azi. Pe cînd scriam acest articol, am deschis cîteva site-uri să văd cum mai stăm la „panorame“ și am găsit niște pușcăriași care au fost obligați să devoreze cadavrele colegilor răposați de foame în nu știu ce țară, pe copilul Techno Mecanicus al lui Elon Musk și nu mai știu ce altceva. În schimb, o mulțime de Ucraina, Schengen și – surpriză, dacă n-ar fi abordarea dubioșel-sceptică – Uniunea Europeană și Bruxelles.

Că ne-a revenit sau crescut curiozitatea față de lumea din afara României se vede cu ochiul liber. Nu e nevoie de analize și numărători extinse de titluri ca să îți dai seama că gurul și cura s-au împuținat. Un prim motiv ar fi faptul că România e, în mod necesar, mai conectată internațional, fie și numai datorită „căpșunarilor“ de toate felurile (în care mă includ și pe mine) care au plecat din țară definitiv sau pentru stagii lungi afară. A existat însă și un impuls intrinsec de sens contrar, de reducere a exotismului, și ca să ne dăm seama de motivul lui, putem foarte bine să ne mai uităm o dată la știrea din Indonezia.

Exotismul e prin definiție o categorie referitoare la teritoriile distante, intangibile, inexplicabile. Știrea cu vraciul indonezian se sprijină pe mai multe elemente de acest fel. O „înaltă societate“ care e intangibilă și distantă pentru orice public larg, ca acela căruia îi era destinată, vraciul exotic care oferă un tratament cu poțiuni și ele exotice, cam cum operau vecinii filipinezi cu degetul, plus un regim presupus autoritar care pedepsește groaznic personaje ca nebunul regelui, medicul înaltei societăți și pe alții ca ei. De disprețul față de femei nu mai vorbesc. Concluzia cititorului: bine că sîntem noi ca vai de noi, dar nu ne-am da cu poțiuni fermecate! Satisfacție neaoșă.

Exotismul tinde să fie exclus din discursul public fiindcă el conține tentația – sau riscul – unor complexe de superioritate și unor jigniri față de teritoriul îndepărtat (mental, în primul rînd) în cauză și categoria umană legată de acesta. În lumea globalizată în care trăim, e tot mai clar că nu ai nici un drept – și nici un profit uman – să te raportezi superior la minoritățile „interne“ de toate felurile (și ele exotice, cît timp nu sînt chiar la noi acasă, pe canapea) și, cu atît mai puțin, la țări care nu fac parte din vechea „lume civilizată“. Chiar cea care a procopsit Africa, Asia și încă vreo cîteva continente cu colonialismul și cu niște conflicte aproape fără speranță, ca acela dintre Israel și Palestina sau cel din Cipru.

Grija corectă politic față de această problemă a început să gonească „exotismul“ și de acolo unde se mai răsfăța încă, în publicațiile și revistele de gastronomie. În Washington Post, nu tocmai o publicație de stînga, o „scriitoare de mîncare“ (aceasta e denumirea lipsită de snobism a „specialiștilor în gastronomie“ din presa anglo-americană, „food writer“) își punea prin 2021 cenușă în cap pentru faptul că folosise într-o cronică referitoare la un restaurant afgan cuvîntul „exotic“, lucru care fusese sesizat de cititori. Ea cita o profesoară de spaniolă și portugheză de la Universitatea din Pittsburg (specialistă și în exotism, prin însăși natura profesiei, sînt convins), care decreta: „[Exotismul] este inextricabil legat de istoria colonialismului și a sclaviei“. Dacă spui exotic „trebuie să fii într-o poziție de putere“.

Cu alte cuvinte, s-a ales praful și de cură, și de guru? Trebuie să aruncăm cuvîntul „exotic“ și abordarea de acest fel din media, la fel cum spune autoarea din Washington Post că a făcut Epicurious, un site de rețete mare și vechi? Ca să răspundem la întrebarea asta, trebuie să vedem și ce se întîmplă cu „celălalt exotism“, cel de articole de călătorii și – ei bine, da! – de pagini gastronomice. E limpede de ce se citesc ele și de ce destinațiile îndepărtate au mai mult succes decît reportajele de călătorie de la Periș. Conțin lucruri dezirabile, visuri, promisiuni de noutate, orice altceva decît dispreț față de destinația în cauză. Cred că pentru oricine nu e speriat chiar și de faptul de a ieși pe ușă din casă, lumea din afară, oriunde ar fi ea, mai aproape sau mai departe, e plină de o serie întreagă de tentații distante, necunoscute, inexplicabile. O lume care nu e făcută din imagini, arome și gusturi diferite, nu oferă surprize, e prea puțin interesantă, iar a anula diferențele ei față de „familiar“ și „apropiat“ nu e un lucru foarte cuminte. În plus, dacă eliminăm, ca site-ul respectiv, cuvîntul „exotic“, nu anulăm nici noutatea condimentelor propuse, nici curiozitatea care ne face să fim altceva decît o planetă mîncătoare de cartofi prăjiți.

La acest punct, aș putea să vin decisiv cu artileria grea și să spun că am scris o carte de călătorii, Medina infinită, și să explic cum am ajuns la un grad de asimilare a exotismului care mă face să înțeleg că destinațiile cu adevărat exotice sînt uneori mai apropiate decît cele pe care lumea le consideră de regulă exotice. Dar prefer să vă spun o poveste mai bună: Michael Palin, celebrul autor de documentare de călătorie britanic fost la Monty Python, are un episod în care navighează pe un cargou uriaș, într-una din puținele cabine de călători care se mai găseau în anii 1980, prin Golful Suez. „Ce părere ai de faptul că lumea se micșorează, că am descoperit totul, că poți ajunge oriunde în cîteva ore cu un avion?“, îl întreabă el pe meditativul căpitan egiptean al cargoului. „Ah… nu sînt de acord“, răspunde acesta, „ca să călătorești, trebuie să faci asta în timp. Să o iei încet, să vezi, să te gîndești la ce e în jurul tău…“

Nu sînt nici Academia Română, nici Epicurious, ca să pot decreta ce facem de mîine cu cuvântul „exotic“ și cu exotismul. Dar știu cu siguranță că tristețea noastră de azi e mai degrabă în faptul că nu mai avem răbdare să facem ceea ce sugera căpitanul egiptean al lui Palin. Un omolog al lui a plecat acum ceva vreme ca să caute condimente și a găsit continente. După care a adus de acolo cartofii. Păcat că s-au banalizat, nu-i așa?

Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit din 2020 la Bruxelles, unde lucrează cu oameni politici și instituții.

Foto: wikimedia commons.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Singurul om politic român pe care un reputat istoric il consideră cu adevărat patriot. „Mă uit la Simion ca la un dulap”
Istoricul Doru Radosav, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, a vorbit despre omul politic român care este, în opinia sa, singurul despre care se poate spune fără nicio ezitare că a fost un adevărat patriot, dar și despre ce pot face politicienii de azi ca să-i calce pe urme.
image
Românul Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump. Încep filmările pentru „The Apprentice”, despre ascensiunea fostului președinte american
Actorul de origine română, Sebastian Stan, va interpreta rolul tânărului Donald Trump în noua producție cinematografică "The Apprentice", în regia lui Ali Abbasi.
image
Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.