Concert pentru o școală bună

Mihaela NICOLAE
Publicat în Dilema Veche nr. 1000 din 8 iunie – 14 iunie 2023
image

Tocmai îmi făceam un selfie cu liliac în curtea ctitoriei Golia, cînd a venit țintă la mine o femeie uscățivă, cu părul alb, arăta ca Sf. Duminică. Voia să-mi spună că am cearcăne și că rețin apă, poate nu știu, sigur e de la rinichi, probabil că nici nu dorm bine. Dau din cap a aprobare și-mi vine să-i povestesc cum n-am dormit 26 de ore la rînd, fiindcă am avut treabă de profesor bun, am avut de gîndit, de scris, de făcut corelații. Îmi cere să scriu în agenda telefonului (de uimire, am scos telefonul, ce era să fac?!) cum e ceaiul acela, amestec de mătase de porumb, coada calului și coada-șoricelui. E amar, nu? Da, e amar. Își continuă vorba – nu avem niciodată timp de noi, să iau ceaiul o săptămînă întreagă, dimineața, că se deblochează rinichii. Și-a plecat, deși aș fi vrut să o contrazic, nu rinichii, altceva, inima. 

Întîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet. Dar mi-am revenit repede, că a bîzîit mesageria. Am prins trenul și mi-am actualizat programul. Care oricum începe în zori, pe la 4. Atunci scriu un test de tip Bac, nu folosesc auxiliare, toate testele sînt scrise de mine, să li se potrivească elevilor mei. Cînd nu merge imprimanta, am multifuncțională, deci ies din impas. Calculez cîte pagini îmi trebuie pentru toate clasele, să aibă copiii textul sub ochi, se învață mai bine așa decît de pe un ecran. Găsesc și un fragment din Petru Creția, Eseurile morale, bun pentru minutul de lectură și pentru argumentativ. Și o poezie a lui Robert Șerban. 

Lunea îmi aduc elevii teste la corectat. Cineva se scuză, n-a avut timp pînă acum să scrie, dar a recuperat – și-mi întinde (în timp ce simt un nod în gît, iar n-o să dorm cît trebuie) un teanc gros, să mă uit, să fac recomandări. Sigur, mă bucur că îi preocupă pregătirea examenului. Le e greu cu memoratul comentariilor. Nu vor să învețe lucruri pe dinafară, de acord, și-ar dori subiecte creative. Păi, nici nu am așa o memorie bună, n-aș putea (cum reușesc ei) să țin minte limbajul de rumeguș al cărților cu prefabricate. Citești și, pe baza lecturii, cu cerințele în față, poți fi cît de creativ dorești, focuri de artificii faci dintr-un subiect banal. Așa se face. 

Cît primesc, la catedră, temele, reușesc să se întoarcă în clasă, din pauză, băieții. Au trecut deja zece minute din oră, nu-i nimic, pauza e scurtă, pe mine tot acolo mă găsesc, eu nu întîrzii, ce sens ar avea ca ei să se grăbească? Apreciez că intră, de la un timp, toți odată, nu mai scîrțîie ușa cu fiecare nouă apariție. Aud scuze pe repede-înainte, uneori mă opresc, le fac morală, alteori reușesc să mă concentrez și să-mi urmez ideea. Despre Victor Brauner le vorbesc și despre expoziția de la Timișoara, se află acolo și Autoportret cu ochiul scos, pictură vizionară. Caut pe Internet imaginea, o postez pe grupul lor și ne uităm la ea. Nu avem proiector. Nu avem nici scaune destule. Sîntem mulți și, de cînd ni se renovează școala (se fac cinci ani, ar fi trebuit să fie numai doi) și ne-am mutat, n-avem multe. Eu n-am cu ce scrie pe tabla albă, îmi cumpăr marker sau aștept să găsească vreun copil prin penar. În fine, se deschide discuția despre avangardă și fetele care merg la olimpiadă au de făcut observații, lor le-am pregătit alte subiecte, sofisticate. 

Una dintre elevele de pe rîndul din mijloc, n-o observasem, face cumpărături online. Depășesc uimirea și mă îndrept spre băiatul care a pus capul pe bancă, a somn. Se termină ora și ajung la altă clasă, unde, în primele zece minute, văd iar pe cineva stînd cu capul pe bancă. E tare banca asta, e de lemn. Înainte de a spune ceva, îi observ paloarea și mă sperii – a pățit ceva? îi e rău? Nu, nu, a fost să doneze sînge, așa a vrut ea, i se pare important. La altă clasă, un băiat vine după mine să-mi spună că i-a plăcut ora, a primit, în exercițiul de comunicare făcut, un compliment, o colegă i-a spus că-i place seriozitatea lui. S-a simțit bine, vrea să aflu și eu. 

Primesc la a XI-a o carte de benzi desenate despre Siberia, tînărul are nevoie de părerea mea, mi-o lasă o zi să o citesc. Îi aduc la schimb Arhipelagul Gulag. Mă încadrez și cu cititul, deși, ajunsă acasă, primesc tema 1, tema 2, tema 3, chestii mici, le expediez imediat, apoi cineva, un prieten, vrea să-i corectez zece pagini, să nu aibă greșeli de traducere, barbarisme, e un proiect important. Amîn și mă ocup o oră de un material pentru un curs de formare, în cîteva zile e prezentarea finală. Apuc să mai citesc două pagini din Adîncul acestei calme creste, cartea lui Bogdan Suceavă, fiindcă vreau să scriu un articol despre Ion Barbu, nu-l înțelegem deloc, separăm poezia de matematică. Pînă vineri ar trebui, cînd postez pe Consilierul de lectură o recomandare de carte. 

La telefon, un părinte mă întreabă a reproș cînd ne mutăm în clădirea de pe Independenței. Nu știu ce să îi spun. Un model este Alexandru Tomescu, cel care cu vioara lui magică a ținut concerte lîngă clădiri de patrimoniu pentru a le salva. Alexandru Tomescu a concertat de centanarul școlii și la noi, în amfiteatrul splendid ca o sală de teatru, înainte de a ne fi mutat. Închid ochii și țin și eu, în gînd, un concert lîngă zidurile școlii de pe strada cu tei și îmi închipui că o salvez. Apoi sabia aceea a colonelului Lawrence mă izbește iar în creștet: de un concert ar fi nevoie pentru toată școala românească – să se întîmple ceva bun, să avem siguranță, bucurie și învățătură cu folos. 

Pînă la concert (sau pînă ne mutăm pe Independenței 22), am timp să cumpăr ceaiurile alea, măcar să-mi piară, ca prin farmec, cearcănele. Am timp și să-mi întreb elevii ce înseamnă pentru ei perioada liceului, le-a fost bine, cum le-a fost și ce-ar schimba?!

La final de clasa a IX-a

 Îmi este tot mai clar că liceul a fost clădit pentru a susține adolescența și tot ceea ce înglobează aceasta, fiind adeseori confundat cu o vîrstă, care nu este, de fapt, măsurabilă, nu este palpabilă, nu ține cont de vreun cronometru, nici măcar imaginar, ținut strîns în palmă de fiecare elev, în așteptarea instalată între primul și ultimul an de studiu. Adolescența este etapa desăvîrșirii, a  rafinamentului cognitiv, moral și emoțional, etapă care nu poate ajunge la capăt decît prin libertatea adusă de cunoaștere. Liceul este o temă de introspecție. (Denisa APOSTOL)

 Un liceu bun nu este neapărat cel în care intri cu note mari, ci un loc căruia simți că îi aparții, unde găsești persoane care să îți devină apropiate, un loc unde să te întorci cu drag, chiar dacă ai absolvit de mult. (Iarina PÎRVU)

 La început, liceul mi s-a părut înspăimîntător, nu mă puteam integra, nu răspundeam la ore, de teamă să nu spun ceva greșit și să rîdă colegii de mine. După un an, liceul mi se pare o experiență în sine, te poți face remarcat prin multe lucruri bune. (Mădălina DRĂGAICĂ)

 Să fii la un liceu bun înseamnă ca elevul să își dedice timpul învățării pentru rezultate excelente la diferite concursuri. Înseamnă ca profesorii să fie foarte bine pregătiți și să le explice cu drag elevilor, pentru ca aceștia să îndrăgească materiile predate și să le înțeleagă. (Alexandru NICHIFOR)

La finalul clasei a XI-a

 Liceul reprezintă pentru mine un loc în care adolescenții se pot dezvolta intelectual. Cel mai mult îmi place că profesorii reușesc să se facă înțeleși și nu fac diferențe între elevi. Nu-i treaba mea să schimb ceva, lucrurile ar fi trebuit să fie schimbate pînă acum. (Luca DINU)

 Cei trei ani de liceu m-au făcut să înțeleg că îmi place să aflu lucruri noi, din domenii foarte diverse, însă nu atunci cînd mă simt obligată să învăț; învăț din plăcere, nu din frică sau din obligație. Liceul ar fi o experiență mai plăcută pentru mine dacă ar fi mai multă disciplină, nu mă pot concentra aproape deloc cînd e gălăgie în clasă. Mi-ar plăcea ca unii profesori să fie mai atenți dacă înțelegem sau nu lecția. (Mihaela MINCULESCU)

 Bacalaureatul mă sperie, dar nu atît de mult. Frica vine de la faptul că după aceea urmează o treaptă mai înaltă decît orice a fost pînă acum. Am crescut în acești ani mai mult decît am crescut în toți cei de dinainte. Sper ca în curînd educația să se modernizeze, sper să văd elevi care lucrează împreună cu profesorii, nu împotriva acestora. E frumos la liceu, dar e și dificil, uneori e ciudat, dar poate așa trebuie să fie. (Sabina CĂȚOI)

 Elevii de gimnaziu fac o diferență între licee, bune sau nu, raportîndu-se la cît de bine arată spațiile sau la cîți prieteni au acolo. În orice liceu poți să înveți, dacă vrei. Cîteva schimbări de abordare a educației ar ajuta însă multe generații să vină cu drag la școală și să învețe cu drag, cum cred că ar fi foarte important. (Sara DINU)

La final de liceu

 Surprinzător, cea mai frumoasă amintire din liceu s-a petrecut în cea mai neplăcută perioadă, cea online. Eram indecisă în privința viitorului meu și o simplă oră online ținută de doamna psihopedagog a liceului mi-a schimbat complet percepția. Mi-a plăcut atît de mult modul doamnei de a gîndi, de a vorbi, încît mi-am propus să ajung cîndva la același nivel. (Maria STEMATE)

 Am să-mi amintesc ziua de joi, cînd mă trezeam la 6, fără să simt oboseala, ca să ajung la timp la școală, unde ne aștepta doamna de română cu covrigi calzi, portocale și alte mici daruri. În schimb, ca răsplată, m-am străduit să înțeleg și să învăț. Perioada dinaintea bacalaureatului este dificilă din pricina stresului. Bineînțeles că am vrut la un liceu bun, și am și ajuns. Fără regrete, doar cu multe amintiri. (Nicoleta BOSNEANU) 

 Ora de franceză a însemnat timpul în care puteam rîde alături de doamna profesoară, învățînd gramatică, literatură, vorbind liber. Mi-am dat seama în perioada aceasta ce înseamnă natura umană și cît de diferiți sîntem, în ciuda asemănărilor dintre noi. La examen, mi-e frică de poezie, dar mai e timp să depășesc frica asta. (Denisa Florina VLAD) 

 Legat de bacalaureat, mă încîntă faptul că este un examen în care îmi pot testa limitele și pot demonstra celor din jur de ce sînt în stare. Aș fi vrut ca structura bacalaureatului să fie mai simplă și mi-aș fi dorit să conțină și gramatică. (Eusebiu BARBU)

 Nu văd deloc constructivă eticheta de „liceu bun“, fiecare elev are un talent, se pricepe la ceva, iar liceul ar trebui să țină cont de această diversitate. La examenul acesta, cel mai mult mă sperie așteptările pe care le au ceilalți față de mine. (Denisa TOMA)

 Aș fi vrut să ne putem alege materiile de examen, indiferent de profil. Aș fi vrut să învățăm ceva folositor, iar programa să se refere la ceea ce urmează să facem în viitor. A fi elev într-un liceu bun înseamnă nu doar să înveți mult, ci să ai și un comportament adecvat. (Gabriela TÎRCOLEA)

 În liceu am înțeles ce înseamnă să înveți logic, prin asocieri, și de ce e importantă munca în echipă. Am reușit să particip la cîteva proiecte, însă pandemia a funcționat ca factor restrictiv. Bac-ul mă sperie doar dacă mă gîndesc că aș putea avea probleme de sănătate. Aș fi vrut ca examenul să promoveze mai mult creativitatea, mai ales la română. Un liceu bun îi arată unui tînăr care sînt valorile și îl ajută să-și dezvolte pasiunile. Viața de după bacalaureat ar trebui să fie o prelungire a studiilor. (Daniel SFINTEȘ)

 Pentru mine, liceul a fost doar o etapă de trecere către universitate. Mi-aș fi dorit ca la Bac să nu fie materie așa de stufoasă la limba română, cu romane atît de învechite din punctul de vedere al problemelor societății, cum ar fi Ion. Viața de după Bac înseamnă independență, puterea de a alege exact ce vreau să studiez. (Daria DOBRINESCU)

 Liceul nu a reprezentat pentru mine chiar cea mai bună perioadă din viață, însă am învățat, mi-am lăsat deoparte prejudecățile, am acceptat unele lucruri, am întîlnit oameni cu care am legat o prietenie frumoasă. Aș fi vrut ca la examen să nu mai existe presiunea aceasta în privința memorării eseurilor, aș fi vrut să facem propriile comentarii pe loc, pe baza unui text la prima vedere. (Bianca NANĂU)

 În liceu imaturitatea și micile abateri sînt încă acceptate, fără a fi privite ca definitorii. Elevii sînt văzuți ca ființe în curs de maturizare și, de aceea, ocoliți de așteptări prea mari și reguli prestabilite. Mi-am dat seama că noi singuri stabilim limitele, altfel inexistente în vreun plan al realității. În privința examenului, mă încîntă senzația de eliberare pe care sper că o voi simți după aceea. Aș fi vrut ca subiectele să fie axate mai mult pe cerințele lumii actuale, pe contemporaneitate. (Camelia DASCĂLU)

 Cele mai neplăcute amintiri țin de așteptare. Fiind dintre elevii navetiști, am așteptat în fiecare zi autobuzul în stație o oră, o oră și jumătate, iar în clasa a IX-a, cînd învățam după-amiază, era iarnă, frig și întuneric. Pentru mine, liceul a fost totuși o călătorie din care păstrez tot ce e mai frumos și mai important. O să-mi aduc aminte cu plăcere de ora de română făcută afară, în curte, printre frunzele aurii de toamnă. A fost ceva nou pentru mine și am apreciat cu inima deschisă ieșirea asta din rutină. (Larisa VĂVĂLUG)

Mihaela Nicolae este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Europa care ne aplauda pentru galeria de la Euro 2024 este șocată de SOS. „Circul Dianei Șoșoacă ne face de rușine”
Circul făcut de Diana Șoșoacă la dezbaterile privind alegerea președintelui Comisiei Europene i-a șocat pe europarlamentarii străini, chiar și pe naziștii germani (AfD), susține liberalul Rareș Bogdan. După ce a fost felicitat pentru românii de la Euro 2024, i se cer explicații pentru Șoșoacă.
image
ÎPS Teodosie cheamă ploaia, în această seară, pe câmpurile din Constanța. În jumătate de județ a fost deja potop
ÎPS Teodosie, ține o nouă slujbă specială împotriva secetei. Arhipiscopul Tomisului va citi rugăciuni pentru venirea ploii în timpul Sfintei Liturghii, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
image
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Rusia a desfășurat sute de obuziere vechi de 70 de ani pe linia frontului ucrainean, potrivit analiștilor, deoarece atât Kievul, cât și Moscova pierd cantități semnificative de echipamente pe câmpul de luptă după mai bine de doi ani de război.

HIstoria.ro

image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne
image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.