Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de comunism?

Dragoş GHIŢULETE
Publicat în Dilema Veche nr. 192 din 15 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Au fost comunişti cu crucea la gît? Dar preoţi cu manifestul roşu în buzunar? Să crezi în Dumnezeu, dar şi în liderii comunişti? Aveau loc împreună în noul stat comunist? În toate ţările căzute în sfera de influenţă sovietică, comunismul s-a năpustit asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina partidului. Principiile după care trebuia să se comporte autorităţile laice faţă de biserici au fost stabilite la Moscova, care de altfel a şi decis ruperea legăturilor bisericilor catolice cu Vaticanul, văzut ca reprezentant al imperialismului. În Cehoslovacia, în vara lui 1948, bisericile au fost deposedate de proprietăţi, iar sistemul de educaţie a fost naţionalizat. În Ungaria, autorităţile comuniste au văzut Biserica supusă Romei ca pe unul dintre principalii oponenţi la comunizare. În 1948, peste 6500 de şcoli confesionale catolice au fost naţionalizate. Prigoana comunistă contra Bisericii şi a credinţei în alt zeu, altul decît partidul, a existat, iar de soarta preoţilor care au luptat contra regimului se ştie fără umbră de îndoială: mulţi au sfîrşit în închisorile comuniste. Ce s-a întîmplat însă de cealaltă parte, cînd, mizînd pe latura ei confesională şi dorind să supravieţuiască, Biserica a făcut pactul cu partidul? Ar trebui să luăm o atitudine radicală sau să fim toleranţi? Dacă societăţile postcomuniste îi tolerează încă şi astăzi pe activiştii de ieri, de ce lucrurile ar sta altfel cu preoţii colaboratori, mai ales cînd se invocă presiunile la care au fost supuşi? Problema este însă una de atitudine. De morală. Dacă după căderea comunismului în Ungaria şi în Polonia mulţi preoţi care au colaborat şi-au cerut, în mod public, iertare, la noi de-abia în 2007 Biserica şi-a dat acordul pentru deconspirarea posibililor preoţi care ar fi colaborat cu Securitatea. Peste graniţe, una dintre scuzele publice a venit din partea Cardinalului Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, care a explicat că motivul colaborării unora dintre oficialii Bisericii a fost, în majoritatea cazurilor, enorma presiune exercitată de serviciile secrete. De altfel, Conferinţa Episcopală Cehă a cerut preoţilor care au colaborat să facă public acest lucru. Părintele Henryk Jankowski, duhovnicul şi consilierul fostului lider al Solidarităţii, Lech Walesa, a indicat în Polonia numele a 40 de preoţi despre care a afirmat că au fost spioni ai serviciilor secrete în timpul regimului comunist. "Sînt foarte trist că fac acest lucru, însă sînt convins că adevărul trebuie să iasă la lumină. Am fost şocat de ceea ce am văzut în aceste dosare, şocat de numărul de agenţi din Biserică. Aflarea acestor nume a fost dureroasă pentru mine", a afimat Jankowski în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct. (Potrivit legii, ca victimă a regimului comunist, Jankowski are dreptul de a studia arhivele fostelor servicii secrete şi de a publica numele agenţilor care l-au spionat.) Din datele Institutului Memoriei Naţionale, care gestionează dosarele, 10% dintre preoţii polonezi ar fi fost colaboratori ai poliţiei secrete. Ce se întîmplă în România? Revenind în România, dacă istoria Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist începe cu Patriarhul Justinian, nu e foarte clar unde se termină. Imediat după Revoluţie, în 1990, Patriarhul de atunci, Teoctist, s-a retras pentru aproape trei luni din scaunul patriarhal. Motivul n-a fost unul foarte clar. Pe această temă, România liberă a publicat în 2 august 2007 un articol intitulat "Cumpăna patriarhului". Autorul susţine că l-a întîlnit pe monahul care l-ar fi găzduit pe Patriarh trei luni, începînd cu seara de 22 decembrie, într-o mînăstire din Sinaia. De asemenea, se spune în articol, în 18 decembrie 1989 Sfîntul Sinod s-ar fi reunit în şedinţă, unde Patriarhul Teoctist a anunţat că e de acord cu decizia politică de reprimare a mişcării din Timişoara. Nici unul dintre membrii Sinodului nu l-ar fi contrazis. (Două săptămîni mai tîrziu, ziarul Adevărul intră în posesia unui document care infirma cele spuse de România liberă, demonstrînd că în perioada ianuarie-martie 1990 Patriarhul Teoctist s-a aflat în spital şi nu la mînăstire, punct de vedere susţinut şi de Patriarhia Română, care a anunţat printr-un comunicat de presă faptul că Patriarhul Teoctist s-ar fi retras din Scaunul Patriarhal, din "motive de sănătate".) De-a lungul timpului, Teoctist a mai fost acuzat că a colaborat cu regimul, că a fost ofiţer de Securitate, că nu s-a opus dărîmării lăcaşurilor de cult. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acuzelor, imaginea publică a rămas intactă, pentru că acuzele n-au putut fi probate. De ce n-au putut fi probate? Pentru că, timp de mai bine de şase ani, totul a fost trecut sub tăcere, atît la insistenţele BOR, care considera paragraful referitor la preoţi, din Legea privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, "o încălcare a autonomiei Bisericii", fiind total neconstituţional, cît şi la sprijinul politic pe care această poziţie clericală a avut-o din partea PSD. Astfel, BOR şi PSD au căzut de acord ca dosarele preoţilor să nu fie făcute publice, îngropînd totul într-o tăcere conspirativă. Problema Bisericii Greco-Catolice în comunism Memoriile cardinalului Hossu aduc mărturii certe privind complicitatea dintre conducătorii BOR şi cei ai statului comunist, pentru interese personale. Cele două instituţii - scrie Iuliu Hossu - s-au folosit una de cealaltă în încercarea de a distruge Biserica Greco-Catolică. Acelaşi Iuliu Hossu îl acuză pe Teoctist că ar fi fost unul dintre torţionarii episcopilor greco-catolici pe vremea cînd aceştia erau întemniţaţi la Căldăruşani, Dragoslavele şi Ciorogîrla. Pe vremea aceea, Teoctist era episcop vicar patriarhal. În prezent, toate sînt simple acuzaţii şi doar dacă vor fi deschise arhivele, dacă liderii politici se vor lepăda de ipocrizie, va fi posibil să aflăm cine a făcut pactul cu diavolul. În sprijinul aflării acestui adevăr, şi avînd în vedere noua deschidere BOR, care anul acesta şi-a dat acordul pentru deconspirarea dosarelor, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va discuta în prima şedinţă de Sinod pe care o va conduce, pe 22 octombrie, despre problema colaborării preoţilor cu Securitatea. Credinţa ca mijloc electoral Cert e că principala transformare pe care o aduce sfîrşitul lui 1989 statutului BOR în societate constă în reinstalarea ei în mai toate sferele vieţii publice. La ultimul recensămînt, 85% dintre români s-au declarat ortodocşi, situînd Biserica, ca instituţie, pe primul loc în încrederea lor. Deţinătorii puterii politice se folosesc de această încredere, iar credinţa în Dumnezeu a devenit, după 1989, miză electorală. După 50 de ani în care mărturisirea de credinţă te putea duce la puşcărie, după 1990, aceeaşi mărturisire te poate duce la putere. În emisiunea pe care o realizez la RFI România, Actualitatea Altfel, am discutat anul trecut despre o modificare adusă legii cultelor. E vorba de articolul 13, care interzice orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă şi ofensă publică adusă simbolurilor religioase. Mai multe ONG-uri susţin că aplicarea strictă a acestei prevederi poate aduce atingere libertăţii de exprimare, pe baza ei putînd fi interzise cărţi, concerte, spectacole de teatru. Avîndu-l invitat pe deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Cultelor şi Minorităţilor naţionale, i-am propus un caz, oarecum banal: urmare a aplicării legii, trupa rock AC/DC n-ar mai putea cînta în România din cauza versurilor. Ca orice politician versat, deputatul a găsit soluţia care să îmbuneze cei 85% dintre credincioşi: să-şi schimbe versurile, dacă vor să cînte într-o ţară ortodoxă. Cît de valabilă mai e însă credinţa exhibată peste măsură în spaţiul public, folosită pentru interese personale? În România de azi s-a ajuns să se sfinţească pînă şi cazinouri, inoculîndu-se ideea că Duhul Sfînt se pogoară şi asupra meselor de joc. Nu ne deranjează. Un lider xenofob aruncă mii de dolari la baluri de liceeni, ca să i se cînte, la ureche, "Crezul". Nu ne deranjează. Nici faptul că un înalt ierarh - e vorba de Pimen - se ploconeşte în faţa aceluiaşi lider politic, doar pentru că aruncă cu bani în "sfinţii părinţi". Drept pentru care, într-o ţară unde credinţa a devenit monedă de vînzare-cumpărare a voturilor, problema colaborării dintre comunişti şi ierarhii bisericilor nu pare să mai deranjeze nici ea, fiind doar un amănunt pierdut în istorie. Totuşi dacă întrebarea din sondaje ar fi: "aveţi încredere în preoţi?", răspunsul ar fi, poate, altul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șoferii de mașini electrice plătesc sume astronomice pentru înlocuirea anvelopelor. „Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că trebuie să le înlocuiesc“
Cumpărătorii de mașini electrice ar trebui să fie conștienți de costurile „astronomice” necesare pentru înlocuirea regulată a anvelopelor cu durată scurtă de viață, au avertizat proprietarii.
image
Ce pensionari nu vor avea pensii majorate din septembrie. Casa de Pensii: sunt un milion de persoane
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor, precizând că 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.
image

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.