Comunicatul CNCD

Publicat în Dilema Veche nr. 158 din 15 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Comunicatul CNCD Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a analizat petiţia domnului Emil Moise, profesor de filozofie din Buzău, avînd ca obiect două capete de cerere: ● Retragerea simbolurilor religioase de pe pereţii publici ai cancelariilor, holurilor şi sălilor de clasă din Liceul de Artă "Margareta Sterian"; ● Retragerea simbolurilor religioase din instituţiile de învăţămînt public din România. Petentul consideră că afişarea simbolurilor religioase pe pereţii unităţilor publice de învăţămînt constituie o discriminare împotriva persoanelor atee, agnostice, indiferente sau de altă confesiune decît aceea căreia îi aparţin simbolurile religioase. Cu privire la primul capăt de cerere, Colegiul Director a reţinut Sentinţa nr. 157 pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2005 de către Tribunalul Buzău şi Decizia nr. 1917 pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iulie 2006 de către Curtea de Apel Ploieşti. Astfel, instanţa a considerat că "prin existenţa simbolurilor religioase pe pereţii cancelariilor, holurilor şi sălilor de clasă din învăţămînt nu sînt încălcate drepturile fundamentale la libertatea de conştiinţă, gîndire şi libertatea credinţelor religioase, respectiv al egalităţii în drepturi ale elevilor şi nu reprezintă o situaţie discriminatorie pentru fiica reclamantului, elevă la Liceul de Artă ŤMargareta Sterian» din Buzău, care frecventează orele de religie predate. Se reţine că în cazul acestei unităţi de învăţămînt există o situaţie specială în raport de celelalte şcoli pendinte I.S.J. Buzău, întrucît majoritatea icoanelor expuse în această instituţie sînt lucrări elaborate de elevii liceului sub îndrumarea profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de artă". Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă şi irevocabilă. În consecinţă, Colegiul Director nu se pronunţă, respectînd principiul autorităţii de lucru judecat. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis să recomande Ministerului Educaţiei şi Cercetării elaborarea şi implementarea unei norme interne (circulară, instrucţiune), într-un timp rezonabil, prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de învăţămînt public. Această normă internă trebuie să se fundamenteze pe următoarele principii: ● să asigure exercitarea dreptului la învăţătură şi accesul la cultură în condiţii de egalitate; ● să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor potrivit convingerilor lor religioase şi filozofice; ● să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor; ● să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor în condiţii de egalitate; ● să afişeze simbolurile religioase doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate exclusiv învăţămîntului religios. (din comunicatul de presă al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, 21 nov. 2006)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

București. Târgul moșilor, acuarelă de Amedeo Preziosi, din 1869
„N-au mai pomenit așa cutremur”. Catastrofa seismică ce a zguduit România de Sfânta Paraschiva
De-a lungul timpului, teritoriul de astăzi al României a fost scuturat de numeroase cutremure. Unele dintre acestea au fost efectiv de coșmar, distrugând orașe întregi. Cel mai puternic cutremur din istoria națională a avut loc chiar de ziua Sfintei Parascheva, acum mai bine de două secole.
Turcia jpg
Țările în care doi vloggeri nu s-ar mai întoarce niciodată. Pe listă, o destinație căutată de români: „Nu e de mine”
Cunoscuții creatori de conținut Cristi și Ralu, care au vizitat zeci de țări de pe mai multe continente, au vorbit deschis despre destinațiile în care nu ar reveni și care le-au lăsat un gust amar.
IT Foto Magnific com jpg
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Industria IT din România are perspective de creștere și nevoie de tot mai mulți specialiști, însă dezvoltarea inteligenței artificiale și presiunile asupra salariilor stârnesc îngrijorări printre programatori.
Barbat  tanar cu un telefon smartphone in mana FOTO Shutterstock
Până la ce oră e permis să suni pe cineva? Ce spune Codul Bunelor Maniere despre apeluri și mesaje
Un telefon primit seara târziu poate fi deranjant, chiar dacă persoana care sună vrea doar să stea de vorbă. Dar până la ce oră este politicos să suni pe cineva? Și se aplică aceeași regulă mesajelor pe WhatsApp sau SMS?
ten piele depositphotos1 jpeg
Cremă de noapte, preparată acasă, pentru pielea uscată. Rețeta simplă care o să te ajute să ai un ten mai catifelat până dimineața
Pielea care se simte aspră, se descuamează sau pare lipsită de elasticitate seara poate avea nevoie de o rutină de îngrijire mai blândă, nu neapărat de produse cosmetice costisitoare.
Andy Burnham FOTO AFP
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
Premierul britanic Andy Burnham a readus în discuție posibila intervenție a Rusiei în referendumul pentru Brexit din 2016, într-un moment în care încearcă să apropie Regatul Unit de Uniunea Europeană.
Ben Affleck Getty Images (1) jpg
Ben Affleck, răspuns tranșant după ce fiul său i-a cerut un Lamborghini: „Eu am bani, tu ești falit!”
Ben Affleck a dezvăluit, cu umor, că fiul său, Samuel Affleck, are o pasiune pentru obiectele de lux și nu ezită să îi facă sugestii costisitoare. Actorul a povestit recent că adolescentul i-a propus să își cumpere un Lamborghini, însă răspunsul său a fost cât se poate de direct.
Joseph Mallord William Turner   The Bay of Baiae, with Apollo and the Sibyl   Google Art Project jpg
Orașul desfrâului care rivaliza cu Sodoma și Gomora. Lux, excese și o lume în care bătrânii veneau să-și retrăiască tinerețea, iar tinerii își schimbau identitatea
La 30 de kilometri de Napoli se afla o adevărată „Sodomă a Europei”, un oraș al păcatului, al luxului și al plăcerilor de toate felurile. Purta numele de Baiae și a dispărut în valurile Mării Tireniene luând cu el fastul unei lumi absolut fascinante.
zodii horoscop adobestock jpg
Zodiile care vor trece peste o problemă majoră la finalul lunii octombrie. Acești nativi vor avea parte de ajutor divin!
Finalul lunii octombrie 2026 vine cu speranță, schimbări și noi perspective pentru anumite zodii. După o perioadă marcată de griji, obstacole și situații greu de gestionat, unii nativi ar putea simți că lucrurile încep, în sfârșit, să se așeze.