Complicata relaţie a românilor cu Europa

Bogdan NEDEA
Publicat în Dilema Veche nr. 780 din 31 ianuarie – 6 februarie 2019
Complicata relaţie a românilor cu Europa jpeg

De la permeabila graniţă a Imperiului Roman la zonă-tampon a celor trei mari imperii ce convergeau în spaţiul ţării noastre şi pînă la unificarea Principatelor cu ajutorul Europei (şi al unui suveran de sorginte europeană), relaţia românilor cu Bătrînul Continent pare să fi fost şi să fie una deosebit de complicată. 

O relaţie de dragoste-ură care în majoritatea cazurilor ne-a fost benefică, aşa cum istoria avea să demonstreze, dar şi o relaţie de cele mai multe ori la distanţă, cu despărţiri temporare, paradoxuri şi multe infidelităţi. Dacă acum 150 de ani începea romanţa europenizării accelerat-forțate în care influenţele intelectuale ale Europei de Vest doreau a şterge apucăturile balcanice şi metehnele otomane ale societăţii fanariote, acum 100 de ani acea romanţă se transforma într-o relaţie de lungă durată consfinţită de doi nemţi, un francez şi o englezoaică, ce au decis că este momentul să facem pasul următor. După frumoşii ani ai perioadei interbelice, despărţirea a fost bruscă şi brutală, iar românii şi-au găsit o nouă dragoste, asemănătoare mai mult cu sindromul Stockholm decît cu dragostea la prima vedere. Aceşti 42 de ani de dragoste cu de-a sila au dezvoltat un paradox de proporţionalitate cu ale cărui efecte încă ne luptăm: cu cît dorinţa de a accede în Europa era mai mare, cu atît capacitatea şi valorile comune erau mai puţine. Dezorientarea de la despărţirea de comunism a fost majoră, drept dovadă stînd cei aproape șase ani cît ne-a luat să decidem că vrem să ne întoarcem la prima dragoste – Europa (vezi „Declaraţia de la Snagov“ din 1995) şi încă 12 ani pînă să ducem la îndeplinire acest lucru.

Astăzi, după alţi 12 ani, românii par a fi într-o relaţie matură şi ireversibilă cu Europa, cu certuri şi împăcări, dar ferită de impetuozitățile pasiunii de la început. Astăzi, Europa este „acasă“ pentru peste patru milioane de români, iar mai bine de jumătate din cei rămaşi în ţară sînt încă îndrăgostiţi de ea şi de valorile ei (49% din români apreciază pozitiv apartenenţa la UE, ne spune Eurobarometrul din septembrie 2018). Această maturitate a venit cu sacrificii de ambele părţi şi cu eforturi majore din partea românilor de a se apropia de preceptele vestice. În acest context, mi se pare deosebit de important un episod la care am asistat în 2007, cînd toată ţara se afla încă sub imperiul exaltării apartenenţei europene: el şi ea la colţ de stradă, el mîncînd un covrig pe care îl termină, mototoleşte hîrtia şi o aruncă pe jos. Ea merge ţîfnoasă şi ia hîrtia de jos şi, în drum spre coşul de gunoi, îi spune din colţul gurii: „Nu mai arunca, dragă, pe jos, că de-acum sîntem şi noi cetăţeni europeni“. Unul dintre sacrificiile despre care spuneam că le-au făcut românii a fost acela de a renunţa conştient la apucăturile balcanice şi la metehnele otomane, iar simpla apartenenţă la un sistem superior cum era UE a dus spre începutul corectării comportamentului social („nu mai aruncăm pe jos/nu înjurăm/nu furăm/nu sîntem indiferenţi etc., nu pentru că nu e bine, ci pentru că sîntem cetăţeni europeni“).

Forţaţi de împrejurări, românii au fost nevoiţi să înveţe să devină europeni „după ureche“ fără a beneficia de tradiţia unei astfel de culturi, iar acest lucru a dat naştere mai multor precepte paradoxale: nu ne-a plăcut diaspora şi am -luat o în rîs ani la rînd, însă i-am mulţumit pentru banii pe care i-a injectat în economie, ne-am revoltat împotriva legilor, regulamentelor şi taxelor impuse la nivel european, însă nu am contenit nici un moment să ne cerem drepturile de cetăţeni europeni, am condamnat ceea ce am perceput ca ingerinţe în treburile interne din partea UE pentru ca mai apoi să condamnăm reacţia slabă faţă de guvernanţii pe care noi i-am ales şi față de ilegalităţile acestora. Exemplele pot continua, însă nu ar face decît să evidenţieze poziţia vărului sărac (şi poate chiar leneş) care se aşteaptă să fie scos în faţă de restul familiei care o duce bine. În definitiv, ne-a plăcut mereu Europa, însă nu şi regulile ei pe care, de nevoie, le am acceptat.

Probabil cel mai important test despre gradul de europenizare a românilor se află la sfîrşitul lui 2016, începutul lui 2017, şi ne-a fost dat nu din afară, ci din interior. A fost şi este un test care a reuşit să trezească o conştiinţă civică ce moţăia, să mobilizeze o societate civilă care şovăia să iasă din etapa sa adolescentină şi să facă un prim-plan valoros pe normalitatea constructului european în care ne aflaserăm pînă atunci. A fost momentul în care mulţi dintre noi am învăţat legi româneşti şi europene ca să ne putem verifica guvernanţii şi am realizat (doar prin contrast, se pare) sensul expresiei „valori comune“. Supuşi testului posibilităţii revenirii la o guvernare autocratică, ne-am întors către Europa şi spre ceea ce am învăţat în ultimii 12 ani de la ea. Segregarea socială dintre mediul urban de vîrstă medie, educat şi călătorit în afara ţării, majoritar pro-european, şi cel rural mai în vîrstă, votant de stînga în mod tradiţional, pentru care permeabilitatea mesajului eurosceptic este mai mare, a devenit mai evidentă şi mai critică în lumina noilor realităţi interne.

Aceste realităţi interne au fost şi cele care au schimbat tradiţionala întrebare „Cît de pro-europeni sînt românii“ în „De ce mai sînt românii pro-europeni?“, la care există un răspuns simplu: pentru că nu mai avem pe nimeni altcineva care să fie. În ţara în care guvernarea politică poate fi rezumată prin sintagma „Sînt pro-european, dar…“, ai cărei exponenţi încurcă Consiliul cu Comisia Europeană, cu deputaţi care arată semne obscene după ce livrează un discurs anti-european, preşedinţi de Senat care consideră că ceea ce scrie într-un raport MCV este o minciună sau cu preşedinţi ai Camerei Deputaţilor care critică dur UE înaintea preluării preşedinţiei rotative, cineva trebuie să mai fie şi pro-european. Sarcina cade în spinarea manipulaţilor şi celor aflați în solda lui Soros, care îngheață pe la proteste ca să „nu mai fie cum a fost“, pentru a cita un vers celebru al lui Cristian Paţurcă… 

Bogdan Nedea este analist de politică externă, specialist în spaţiul ex-sovietic. În ultimii zece ani a publicat şi a co-semnat mai multe lucrări dedicate securităţii energetice, radicalizării religioase şi analizei conflictelor şi crizelor internaţionale.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.