''Complacerea în turismul lacom şi mediocru este o crimă'' <p><i>- interviu cu Cristian TABĂRĂ </i>-
Pe pagina personală de pe site-ul PRO TV declaraţi că în cariera dvs. jurnalistică aţi avut parte de cîteva momente rarisime, pe care le şi enumeraţi. Aş adăuga pe acestă listă faptul că vă plimbaţi mult... Ce experienţe v-a adus realizarea emisiunii Te vezi la Ştirile PRO TV? Marele cîştig al drumurilor pentru emisiune este acela că am ajuns să cunosc România şi pe români aşa cum sînt ei, într-adevăr, în anul 2008. O Românie în care parcurgi săptămînal cam 2000 de kilometri de cinci ani încoace este o Românie desluşită în amănunţime. O Românie de care te poţi îndrăgosti, uneori chiar cu obidă. A iubi o ţară superbă, dar cu un popor deseori îndărătnic şi delăsător, este mai mult decît o experienţă. Este ceva între travaliul facerii şi calvarul educării. Pe World Heritage Site sînt nominalizate şapte zone din România considerate de interes din punct de vedere turistic şi cultural: bisericile fortificate din Transilvania, centrul istoric al oraşului Sighişoara, mănăstirile din Bucovina, fortăreţele dacice din Munţii Orăştie... Ce alte locuri pe care le-aţi văzut credeţi că ar merita adăugate? Fac o enumerare succintă şi lacunară însă, la prima trecere în revistă, aş mai adăuga pe lista pomenită mai sus: minele de aur din perioada romană de pe lîngă Brad (singurele din lume conservate şi vizitabile), Muzeul Aurului de la Brad, exploatarea de sulf părăsită de la Gura Haitii, din Munţii Călimani (ca exemplu de faraonism comunist şi distrugere fără discernămînt, dar care ar putea deveni lesne o rezervaţie ştiinţifică pentru fenomenul de vulcanocarst), moaştele Sfinţilor descoperiţi la Niculiţel şi care se odihnesc la Mănăstirea Cocoş (singurele moaşte din toată lumea creştină rămase din perioada persecuţiilor anticreştine de dinainte de Constantin cel Mare), mocăniţa de la Vişeul de Sus (singura cale ferată din lume cu ecartament îngust, care se mai află în exploatare industrială, în combinaţie cu cea turistică), culele de la Măldăreşti-Horezu (singurul exemplu de arhitectură românească medievală pură), satul Baspunar din Dobrogea (un adevarat muzeu natural al culturii turceşti medievale), plutaşii de pe Bistriţa Aurie de la Ciocăneşti, Suceava (singurul loc din Europa unde se mai plutăreşte în mod tradiţional), caii sălbatici din Delta Dunării (singurii de acest fel din Europa) sau zimbrii de la Bucşani-Tîrgovişte. În România există multe locuri fascinante despre care însă, din păcate, se ştiu foarte puţine lucruri. Din ce cauză credeţi că lista de obiective turistice pare atît de restrînsă? Cred că în România nu este şi nu a existat în anii de la răscoală încoace o strategie coerentă în materie de turism. România nu numai că nu a dezvoltat nimic în acest sens, dar chiar a desfiinţat Ministerul Turismului pentru a-l reduce la o agenţie ale cărei eforturi rămîn sărace şi fără rezultate vizibile majore. În timp ce în Croaţia, de exemplu, majoritatea activităţilor turistice a rămas în mîna statului, în România turismul a devenit ceva disipat, lăsat la îndemîna multor nepricepuţi, lacomi sau tîlhari (pe lîngă cei de bună credinţă, desigur), care au ruinat (acesta este cuvîntul) orice urmă de turism făcut după standarde mondiale. La noi, turismul este meşteşugăresc, de azi pe mîine, lacom pe litoral, pompieristic iarna (să mă ierte pompierii!) şi dezlînat peste an. Desigur, excepţii există, dar acestea sînt doar punctuale. Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca obiectivele turistice să treacă de stadiul de amintire frumoasă, eventual materializată într-o fotografie cu "palatul X" sau "cetatea Y", şi să ofere un plus de cunoaştere, mai multă informaţie? Cred că renaşterea unui Minister al Turismului, care să se ocupe de viziunea de ansamblu şi de banii necesari, combinată cu un branding de ţară adevărat, ar fi urgenţele absolute ale turismului românesc. Dar cîtă vreme înalţi oficiali români afirmă, fie deschis, fie în cerc restrîns, că România nu are potenţial turistic sau că nu cred în potenţialul turistic al României, sîntem în mare încurcătură. Asemenea cuvinte sînt la fel de aberante ca afirmaţia că Sahara nu are urmă de nisip! Îndrăznesc să cred că turismul nu este prezent în "calculele" politicienilor români fiindcă nu oferă cîştiguri ilicite substanţiale pe termen scurt, aşa cum se pot stoarce din alte domenii, deocamdată. Citeam un articol în care Bucureştiul era comparat cu Cairo, acest lucru nefiind ceva de bine, spunea semnatarul textului. Există locuri în România care pot fi comparate - în sens pozitiv, de această dată - cu locuri din alte ţări? Comparaţia cu Cairo nu e măgulitoare şi nici nu ştiu cît e de adevărată în ansamblu. Există destinaţii româneşti care suportă uşor comparaţii cu cele străine, dar prea puţine. Una ar fi Salina de la Praid-Sovata, impecabil organizată şi plasată în întreaga ofertă turistică şi culturală a zonei. Alt exemplu ar fi pachetul de aventură montană de la Tîrgu Jiu, "Romania Gorj Adventure", cotat drept cel mai bun de profil din Europa. Se spune de multe ori că ar trebui să aducem cît mai mulţi turişti străini care să ne cunoască valorile, patrimoniul cultural etc. Vi se pare că românii le cunosc suficient? Hotărît, nu! Românii se află acum, cred eu, în situaţia în care îşi neagă valorile, mai ales pe cele care au fost excesiv proslăvite de propaganda comunistă, însă nu au ştiut să pună nimic în loc. Între ceea ce a însemnat promovarea României şi ceea ce înseamnă azi acest lucru este o prăpastie, iar oamenii de rînd nu au de unde să afle ce anume i-ar putea face mîndri de ei înşişi sau de ţara lor. Ignorarea României culturale şi turistice de către autorităţile româneşti şi complacerea în turismul lacom şi mediocru de acum este o adevărată crimă. Există o butadă (auto)ironică: "Ce ţară frumoasă avem, păcat că-i locuită". După ce aţi umblat prin atîtea locuri şi aţi cunoscut oameni mulţi şi diferiţi, cum o comentaţi? Uneori am tendinţa să subscriu cu ironie amară, dar de cele mai multe ori o resping ca pe o blasfemie, fiindcă nu masa mare a românilor e vinovată pentru starea actuală, cît lipsa de voinţă, strategii, proiecte şi metode de ridicare a României din partea clasei politice. Nicăieri în lume nu poporul în ansamblul său este acela care gîndeşte binele ţării. Dar nu e mai puţin adevărat faptul că minima civilizare se face acasă, iar nouă acest lucru ne lipseşte încă în mare măsură. Pentru asta, pentru fiecare muc de ţigară aruncat şi pentru fiecare petec de parc rămas viran sîntem responsabili noi. Noi, cei mulţi şi deseori cam proşti. a consemnat Ruxandra TUDOR
