Clasa muncitoare se reduce, dar nu dispare

- dialog cu Ioan MĂRGINEAN - Mai există "clasa muncitoare" azi? Cu siguranţă că da. Definiţia clasică porneşte de la proprietate - muncitorii nu au mijloace de producţie, sînt salariaţi. Un alt criteriu este natura muncii: exclusiv sau preponderent manuală. Dacă ţinem seama de acesta, atunci o treime din populaţia ocupată a României, cam 3 milioane şi jumătate de persoane, face parte din muncitorime. Cam aceeaşi pondere în populaţie au şi clasa mijlocie, şi ţăranii; iar aşa-zisa clasă de sus e undeva între 1 şi 5%. Acele persoane care execută munci manuale au, de regulă, doar şcoala generală sau şi parţial pregătire de liceu. Domeniile în care aceştia lucrează sînt: industria, construcţiile, agricultura, serviciile, comerţul. Există şi ceea ce numim lucrătorul pe cont propriu, care execută reparaţii, dar nu are angajaţi. În ce măsură au fost muncitorii afectaţi de schimbările de după 1990? Se ştie că schimbările i-au afectat cel mai mult pe ei: închiderea marilor întreprinderi; de asemenea, dezvoltarea infrastructurii administrative a favorizat angajarea clasei mijlocii în detrimentul celei muncitoare după ’90. Care au fost cauzele închiderii marilor întreprinderi socialiste? Ineficienţa economică. Pierderile mari. La 1000 de lei producţie marfă, multe cheltuiau peste această cifră. E adevărat că unele produceau mărfuri utile: ele ar fi avut desfacere, dacă ar fi fost produse competitiv. România avea, încă de pe vremea aceea, un contract de asociere cu UE. UE ne-a cerut anumite restructurări, chiar atunci cînd era puţin probabil că va cădea socialismul şi vom deveni membri ai acesteia: să reducem trei componente - ponderea agriculturii, a industriei grele şi a industriei chimice. Acestea erau supradimensionate şi cu productivitate slabă. În anii ’70 s-a cheltuit mult pe dezvoltarea extensivă, apoi s-a trecut la cea intensivă, ceea ce a făcut să fie un număr mare de salariaţi, dar şi o productivitate mică. Consecinţele acestor lucruri au fost identificate pînă în anul 2000. Rămînerea în urmă a echipării, poluarea, privatizările defectuoase au fost alte cauze ale declinului lor. Spre ce tip de "clasă muncitoare" se merge? În UE, întreprinderea mare primează (dar nu cu mii de salariaţi). Activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii nu acoperă mai mult de 17% din forţa de muncă. Ele sînt dinamice şi funcţionează bine în raport cu marile întreprinderi. Depinde de tipul activităţii întreprinderilor. O unitate mare, cu 10.000 de salariaţi nu poate fi eficientă pe toate domeniile: atunci anumite activităţi se externalizează. Care este situaţia din România, la ora actuală? Cred că situaţia cea mai grea a trecut. Pot fi probleme de altă natură. De pildă, cred că sînt unele întreprinderi care nu s-au privatizat încă: este destul de anormal să fabrici tractoare în proprietate de stat şi să furnizezi lumină electrică în sistem public. Există muncă manuală destul de multă, în construcţii, în servicii. În industrie, însă, se poate semnala o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte utilizarea calculatoarelor, gestionarea computerizată a procesului de producţie, management. Se mai poate vorbi de o conştiinţă de clasă? Nu mai putem vorbi de o etică unitară, de o preocupare unitară. Clasa muncitoare nu votează numai cu partidele de stînga, s-a observat. Nu e unitară: e împărţită în straturi. Unii dintre muncitori au o pregătire mai bună, au activităţi care le permit să obţină venituri mai mari şi un stil de viaţă în care are loc şi cultura. Sînt alţii care au trebuit să întrerupă liceul - acesta nu a fost obligatoriu între 1990 şi 2000 - ceea ce le-a afectat stilul de viaţă şi aşteptările. Dar acest lucru începe să se schimbe. La angajare, oamenii devin mai pretenţioşi, cer mai mult decît un loc de muncă. Viitorul muncitorilor? Postindustrialismul este legat de două realităţi: reducerea ponderii lucrătorilor în industrie prin creşterea productivităţii muncii, mecanizare şi automatizare. Multe activităţi se fac cu un număr mic de oameni: sînt unităţi care produc ceva semnificativ cu 4-5 oameni. Şi din acest motiv creşterea clasei muncitoare nu este foarte rapidă: investiţia într-un asemenea loc de muncă este foarte mare. Putem să aducem în discuţie dispariţia clasei muncitoare? Nu cred că va dispărea în următorii 50 de ani. Există o zonă de interferenţă cu clasa mijlocie, de oameni cu studii preuniversitare şi medii, care probabil că se va menţine. Dacă intrăm în zona predictibilităţii, putem presupune că, prin automatizare, clasa muncitoare va fi redusă, dar asigurîndu-se o producţie tot mai bună. Dacă rămînem la criteriul muncii de execuţie pentru producerea unor bunuri, clasa muncitoare rămîne împuţinată şi pentru viitor. Ioan Mărginean este cercetător principal şi director adjunct al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. a consemnat Iaromira POPOVICI