Clasa muncitoare se reduce, dar nu dispare

Publicat în Dilema Veche nr. 191 din 8 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- dialog cu Ioan MĂRGINEAN - Mai există "clasa muncitoare" azi? Cu siguranţă că da. Definiţia clasică porneşte de la proprietate - muncitorii nu au mijloace de producţie, sînt salariaţi. Un alt criteriu este natura muncii: exclusiv sau preponderent manuală. Dacă ţinem seama de acesta, atunci o treime din populaţia ocupată a României, cam 3 milioane şi jumătate de persoane, face parte din muncitorime. Cam aceeaşi pondere în populaţie au şi clasa mijlocie, şi ţăranii; iar aşa-zisa clasă de sus e undeva între 1 şi 5%. Acele persoane care execută munci manuale au, de regulă, doar şcoala generală sau şi parţial pregătire de liceu. Domeniile în care aceştia lucrează sînt: industria, construcţiile, agricultura, serviciile, comerţul. Există şi ceea ce numim lucrătorul pe cont propriu, care execută reparaţii, dar nu are angajaţi. În ce măsură au fost muncitorii afectaţi de schimbările de după 1990? Se ştie că schimbările i-au afectat cel mai mult pe ei: închiderea marilor întreprinderi; de asemenea, dezvoltarea infrastructurii administrative a favorizat angajarea clasei mijlocii în detrimentul celei muncitoare după ’90. Care au fost cauzele închiderii marilor întreprinderi socialiste? Ineficienţa economică. Pierderile mari. La 1000 de lei producţie marfă, multe cheltuiau peste această cifră. E adevărat că unele produceau mărfuri utile: ele ar fi avut desfacere, dacă ar fi fost produse competitiv. România avea, încă de pe vremea aceea, un contract de asociere cu UE. UE ne-a cerut anumite restructurări, chiar atunci cînd era puţin probabil că va cădea socialismul şi vom deveni membri ai acesteia: să reducem trei componente - ponderea agriculturii, a industriei grele şi a industriei chimice. Acestea erau supradimensionate şi cu productivitate slabă. În anii ’70 s-a cheltuit mult pe dezvoltarea extensivă, apoi s-a trecut la cea intensivă, ceea ce a făcut să fie un număr mare de salariaţi, dar şi o productivitate mică. Consecinţele acestor lucruri au fost identificate pînă în anul 2000. Rămînerea în urmă a echipării, poluarea, privatizările defectuoase au fost alte cauze ale declinului lor. Spre ce tip de "clasă muncitoare" se merge? În UE, întreprinderea mare primează (dar nu cu mii de salariaţi). Activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii nu acoperă mai mult de 17% din forţa de muncă. Ele sînt dinamice şi funcţionează bine în raport cu marile întreprinderi. Depinde de tipul activităţii întreprinderilor. O unitate mare, cu 10.000 de salariaţi nu poate fi eficientă pe toate domeniile: atunci anumite activităţi se externalizează. Care este situaţia din România, la ora actuală? Cred că situaţia cea mai grea a trecut. Pot fi probleme de altă natură. De pildă, cred că sînt unele întreprinderi care nu s-au privatizat încă: este destul de anormal să fabrici tractoare în proprietate de stat şi să furnizezi lumină electrică în sistem public. Există muncă manuală destul de multă, în construcţii, în servicii. În industrie, însă, se poate semnala o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte utilizarea calculatoarelor, gestionarea computerizată a procesului de producţie, management. Se mai poate vorbi de o conştiinţă de clasă? Nu mai putem vorbi de o etică unitară, de o preocupare unitară. Clasa muncitoare nu votează numai cu partidele de stînga, s-a observat. Nu e unitară: e împărţită în straturi. Unii dintre muncitori au o pregătire mai bună, au activităţi care le permit să obţină venituri mai mari şi un stil de viaţă în care are loc şi cultura. Sînt alţii care au trebuit să întrerupă liceul - acesta nu a fost obligatoriu între 1990 şi 2000 - ceea ce le-a afectat stilul de viaţă şi aşteptările. Dar acest lucru începe să se schimbe. La angajare, oamenii devin mai pretenţioşi, cer mai mult decît un loc de muncă. Viitorul muncitorilor? Postindustrialismul este legat de două realităţi: reducerea ponderii lucrătorilor în industrie prin creşterea productivităţii muncii, mecanizare şi automatizare. Multe activităţi se fac cu un număr mic de oameni: sînt unităţi care produc ceva semnificativ cu 4-5 oameni. Şi din acest motiv creşterea clasei muncitoare nu este foarte rapidă: investiţia într-un asemenea loc de muncă este foarte mare. Putem să aducem în discuţie dispariţia clasei muncitoare? Nu cred că va dispărea în următorii 50 de ani. Există o zonă de interferenţă cu clasa mijlocie, de oameni cu studii preuniversitare şi medii, care probabil că se va menţine. Dacă intrăm în zona predictibilităţii, putem presupune că, prin automatizare, clasa muncitoare va fi redusă, dar asigurîndu-se o producţie tot mai bună. Dacă rămînem la criteriul muncii de execuţie pentru producerea unor bunuri, clasa muncitoare rămîne împuţinată şi pentru viitor. Ioan Mărginean este cercetător principal şi director adjunct al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. a consemnat Iaromira POPOVICI

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi