Clasa de mijloc, banca de la geam

Dan POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 277 din 7 Iun 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dragostea a venit pe nesimţite. Nimeni nu poate spune cum s-a înfiripat ea şi cine a invitat primul, pe cine, la masă. Cert e că s-au trezit în pat, iubindu-se năvalnic. Jurăminte de dragoste, promisiuni de eternă fidelitate, minciuni nevinovate s-au amestecat de-a valma pînă la ivirea zorilor. Cînd dimineaţa a venit şi cei doi au văzut fiecare faţa celuilalt, nu mai ştiau pe unde să fugă. Bancherii au văzut că nici clasa de mijloc nu e atît de frumoasă cum li se păruse la beţie, în vreme ce de partea cealaltă, sentimentul era simetric. În unele cazuri s-a lăsat cu despărţiri

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

eclipsa pixabay jpg
Ziua în care Europa pierde: Impactul eclipsei din 12 august asupra crizei energetice
O eclipsă solară rară, care va avea loc săptămâna viitoare, va spori presiunea asupra sistemului energetic al Europei, aflat „la limită” în contextul în care valurile de căldură au forţat centralele nucleare şi pe cărbune să se oprească pe tot continentul.
Kievul a testat în luptă noua rachetă Flamingo FOTO profimedia jpg
Ucraina ar putea folosi în luptă o rachetă balistică proprie încă din toamna lui 2026. Kievul are nevoie de componente străine, contracte și aprovizionări stabile
Ucraina ar putea utiliza în condiții de luptă o rachetă balistică produsă intern încă din toamna anului 2026, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
Joe Biden shutterstock 2551316423 jpg
Cancerul de prostată de care suferă Joe Biden s-a răspândit, anunță fiul său. „Este foarte dureros”
Cancerul de prostată de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a extins la oase și în alte părți ale corpului, provocându-i dureri mari, a dezvăluit fiul său, Hunter Biden.
antonov jpg
Serviciile de informații americane cred că drona cu explozibili găsită pe un aeroport german ar aparține Rusiei
O dronă echipată cu explozibili, descoperită pe aeroportul Leipzig/Halle din Germania, ar aparține probabil Rusiei, potrivit unor informații ale serviciilor de informații americane citate de The Wall Street Journal.
Foto: © Arhivele Naționale ale României, fond Casa Regala. Oficiale Carol II, dosar 12/1940, f. 333.
Decretul domnesc nr. 527 din 23 iulie 1863: Organizarea Poștei Române moderne
Data de 23 iulie / 4 august 1863 marchează un moment de referință în istoria comunicațiilor din România, fiind asociată cu organizarea unitară a serviciilor poștale din Principatele Unite.
Volodimir Zelenski/FOTO AFP
„Le înțelegem toate punctele vulnerabile”. Președintele Zelenski amenință că va continua atacurile împotriva logisticii ruse
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe 8 august că este „mulțumit” de rezultatele unei operațiuni de influență desfășurate timp de 40 de zile, menită să determine Rusia să „pună capăt războiului”.
cer acoperit cu drone shahed foto shutterstock jpg
O nouă alertă aeriană în județul Tulcea. A fost detectată o dronă în apropierea graniței cu Ucraina
Populația din județul Tulcea a fost alertată în noaptea de sâmbătă spre duminică prin intermediul unui mesaj RO-Alert, după ce sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au detectat o țintă aeriană la granița cu Ucraina.
CRIN ANTONESCU DECLARATIE 004 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Crin Antonescu, despre ascensiunea AUR: „Psihologic, Călin Georgescu conduce partidul”. Ce spune despre George Simion
Crin Antonescu avertizează că AUR ar putea „lua dublu” la alegeri dacă rămâne sub influența lui Călin Georgescu. Fostul prezidențiabil spune că problema nu este creșterea partidului, ci faptul că alegătorii acestuia continuă să se raporteze la Georgescu.
BABY DRIVER gif
Caz incredibil în Vrancea. Un bebeluș de 11 luni, filmat la volanul unei mașini pe un drum public. Poliția face anchetă
Un copil în vârstă de 11 luni a fost filmat în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe un drum deschis circulației publice din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea.