Civilizaţia burgului

Publicat în Dilema Veche nr. 144 din 27 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De obicei, cînd vine vorba de cultură urbană, mintea ne duce automat la dihotomia urban-rural. Sau ţăran-orăşean. De altfel, în spaţiul urban autohton termenul "ţăran" a căpătat de mult o valoare peiorativă. Astfel, satul, spaţiul rural, ţărănescul şi "ţărănia" sînt eliminate apriori de pe lista valorilor culturii urbane. În acelaşi timp, nu cred că percepţia generală include în spaţiul culturii urbane fenomenele subculturale sau de cultură undergound specifice ghetourilor urbane, deşi muzica hip-hop sau rap, ca şi vagabonzii, ce se încălzesc noaptea la focurile aprinse în butoaie de tablă, sînt în primul rînd fenomene culturale urbane. De obicei prin "cultură urbană" se înţelege de fapt cu totul altceva, ceva ce nu e nici cultură în sensul strict şi nici întru totul urban. Ambii termeni ai sintagmei au, luaţi separat, o conotaţie de prestigiu, fiind valorizaţi pozitiv. "Cultura" e cultură, creaţie spirituală, iar adjectivul "urban" e perceput în sensul al doilea din DEX, cel figurat: "care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat" - "un personaj urban", "un discurs urban" etc. Astfel, percepţia comună este aceea că de fapt cultură înseamnă "civilizaţie", iar "urban" - "civilizat". Să vorbim aşadar despre "civilizaţia civilizată"? Am senzaţia că atunci cînd vorbeşte cineva de "cultura urbană", de multe ori se referă la cu totul altceva - la acea "civilizaţie civilizată". De fapt, la o formă de organizare socială şi arhitecturală înzestrată cu prestigiu social. E vorba de oraşe clădite pe teritoriul României de grupuri etnice de confesiune catolică sau protestantă, venite dinspre vest, oraşe care seamănă cu cele din Europa Occidentală. Sibiul, Braşovul, Timişoara, Aradul, Sighişoara, Clujul nu sînt oraşe româneşti, ci au devenit astfel graţie populării lor cu români, deveniţi majoritari în decursul ultimului secol. Aşadar, cred că atunci cînd pomenim sintagma "cultură urbană" într-un context valorizat pozitiv, înţelegem de obicei "civilizaţia burgului". Ăsta e modelul de prestigiu, opus culturii rurale, aşa cum "ţărănoiul" e contrapus "orăşeanului", "domnului". Numai că stare pură, ideală, nu există. Burgul şi civilizaţia lui sînt şi ele un ideal, fiindcă oraşul - mă rog, burgul - presupune nu doar un proiect urban coerent, o anumită structură urbană, o arhitectură ş.a.m.d., ci şi un tip de locuitor, care nu e pur şi simplu "orăşeanul", ci "burghezul", locuitorul burgului. Aici e marea problemă a oraşelor româneşti: avem o serie de burguri, dar nu mai avem burghezi. Dacă partea materială a civilizaţiei de burg - construcţia propriu-zisă - am rezolvat-o (adică ne-au rezolvat-o alţii), partea ei umană rămîne o problemă. Locuitorul burgului se dezvoltă în armonie cu spaţiul în care trăieşte. La fel se întîmplă şi cu locuitorul satului. Transplantat în alt habitat, nici unul dintre ei nu trăieşte în armonie cu acesta. Iar în România fenomenul e atît de des întîlnit şi atît de comentat, încît nu mai are rost să insist. Hibridul creat prin aducerea forţată şi sistematică a ţăranilor la oraş nu mai e nici burg, dar nici sat nu devine. Nu ştiu cum să-l numesc. În orice caz, e un loc în care e greu de trăit. Iau doar un exemplu - oraşul pe care îl cunosc cel mai bine, Timişoara - şi un aspect (poate cel mai vizibil aspect) al civilizaţiei burgheze: relaţia cetăţeanului cu spaţiul comunitar. Din acest punct de vedere, Timişoara e un spaţiu foarte bun de studiu, fiind un hibrid ce ilustrează tensiunea existentă pe teren urban între modelul civilizaţional burghez şi cel dezorientat-rural. Oraşul modern, aşa cum se vede el azi, a fost proiectat de austrieci, construit de ei, proiectul fiind continuat de maghiari şi, după 1919, de români. Populaţia majoritară a fost şi ea iniţial austriacă, apoi maghiară şi, după 1919, românească. Iniţial burg tradiţional, a devenit oraşindustrial. Dezvoltîndu-se, oraşul şi-a mărit şi suprafaţa, şi populaţia, care a venit în valuri succesive. Dar ceea ce numim de obicei "spiritul locului" e mult mai rezistent decît se crede, astfel că acum, la o populaţie aproape dublă faţă de cea din 1989, se pot distinge în continuare atît trăsăturile clasice "burgheze", cît şi cele hibride, specifice unui oraş asaltat de ţărani dislocaţi. Simbolic pentru acest hibrid mi se pare un fenomen prea frecvent ca să-l poţi ignora: pungile cu gunoi menajer aruncate pe spaţiile verzi din jurul blocurilor. O minimă nevoie de adaptare la modelul occidental îl face pe cetăţean să folosească astfel de pungi pentru gunoi, dar indiferenţa faţă de spaţiul comun îl îmboldeşte să scape cît mai repede de ele, odată ieşit din spaţiul sacru al locuinţei lui. Aceleaşi contradicţii, ezitări şi jumătăţi de măsură se văd şi la nivelul administraţiei locale: pe de o parte, se pun în aplicare proiecte de refacere şi menţinere a complexelor arhitectonice specifice burgului, pe de altă parte, apar proiecte ce afectează unitatea sa arhitecturală. Se construiesc spaţii de joacă pentru copii în spaţii odinioară părăsite sau distruse, dar se distrug spaţii verzi - mai ales în zona centrală - pentru a face loc unor hoteluri, staţii de benzină sau supermarketuri. Timişoara a fost proiectat ca un oraş cu multe spaţii verzi, lucru cu care ne lăudăm, dar în acelaşi timp ciupim cîte un pic din ele. De fapt vrem în loc mai multe spaţii comerciale şi parcări. Palatul Baroc (Prefectura Veche), o clădire masivă din secolul al XVIII-lea, este renovat aproape complet, iar alte clădiri istorice îşi aşteaptă rîndul. Pe de altă parte, se pare că va fi dărîmată vechea fabrică de ciorapi (opera unuia din arhitecţii importanţi ai oraşului de la începutul secolului XX, László Székely, şi, presupun, monument istoric) pentru a se construi un obiectiv comercial. Nu e nici primul, nici ultimul exemplu de acest fel. O altă clădire istorică, Abatorul, stă în paragină, dar se pare că va fi transformat în supermarket. Pe la începutul anilor ’90 a existat şi un zvon legat de construirea unui hotel în Parcul Rozelor, simbol al oraşului-grădină Timişoara, iar acest zvon - fum fără foc? - a reapărut. Nu mă îndoiesc că Timişoara nu e un caz unic. Asemenea situaţii sînt specifice oricărui loc din România. Dar aici - ca şi în alte cîteva cazuri - e vorba de un fost burg de tip occidental, clădit exact după tipicul pe care îl admiră românii în Occident, ba chiar după prestigiosul model germanic, şi utilizat după tipicul urban autohton, creat în mare parte în anii comunismului. Aşa au păţit şi alte burguri din România. Aşadar, dacă oraşelor noastre le lipseşte ceva, eu cred că e vorba tocmai de civilizaţia burgului. Acolo unde suportul material - burgul propriu-zis - a existat, nu am reuşit să creăm decît o formă hibridă, de ţăran mutat în burg, căreia i-aş spune "burgăran". E un pas înainte sau înapoi? * Pe străduţa de lîngă blocul meu trece o căruţă plină cu fiare vechi. Calul e frumos. Un BMW cam jerpelit o claxonează insistent, o depăşeşte şi porneşte în trombă, ocolind la centimetru trei copii care se joacă cu mingea. Eu aş scoate din decor BMW-ul şi aş lăsa căruţa. Sînt burgăran?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un cântăreț o murit pe scenă în timp de cânta la chitară: bărbatul a căzut ca secerat după ce s-a electrocutat
Cântărețul brazilian Ayres Sasaki a murit în timpul unui spectacol live la un hotel din orașul Salinopolis din nordul Braziliei. Muzicianul în vârstă de 35 de ani a fost electrocutat.
image
Caz bizar în Canada: un cuplu a fost găsit mort pe „Insula Cimitirului” în timp ce încerca să traverseze Oceanul Atlantic
Cadavrele unui cuplu care a traversat Oceanul Atlantic într-o călătorie cu barca au fost găsite pe o barcă de salvare care a eșuat pe o insulă canadiană îndepărtată, la aproape șase săptămâni după ce au fost văzuți ultima dată.
image
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Milioane de americani merg în vacanțe la mare și caută soare, nisip și mare. Mulți însă nu își dau seama cât de periculos poate fi să sapi o groapă banală în nisip.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.