Civilizaţia burgului

Publicat în Dilema Veche nr. 144 din 27 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De obicei, cînd vine vorba de cultură urbană, mintea ne duce automat la dihotomia urban-rural. Sau ţăran-orăşean. De altfel, în spaţiul urban autohton termenul "ţăran" a căpătat de mult o valoare peiorativă. Astfel, satul, spaţiul rural, ţărănescul şi "ţărănia" sînt eliminate apriori de pe lista valorilor culturii urbane. În acelaşi timp, nu cred că percepţia generală include în spaţiul culturii urbane fenomenele subculturale sau de cultură undergound specifice ghetourilor urbane, deşi muzica hip-hop sau rap, ca şi vagabonzii, ce se încălzesc noaptea la focurile aprinse în butoaie de tablă, sînt în primul rînd fenomene culturale urbane. De obicei prin "cultură urbană" se înţelege de fapt cu totul altceva, ceva ce nu e nici cultură în sensul strict şi nici întru totul urban. Ambii termeni ai sintagmei au, luaţi separat, o conotaţie de prestigiu, fiind valorizaţi pozitiv. "Cultura" e cultură, creaţie spirituală, iar adjectivul "urban" e perceput în sensul al doilea din DEX, cel figurat: "care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat" - "un personaj urban", "un discurs urban" etc. Astfel, percepţia comună este aceea că de fapt cultură înseamnă "civilizaţie", iar "urban" - "civilizat". Să vorbim aşadar despre "civilizaţia civilizată"? Am senzaţia că atunci cînd vorbeşte cineva de "cultura urbană", de multe ori se referă la cu totul altceva - la acea "civilizaţie civilizată". De fapt, la o formă de organizare socială şi arhitecturală înzestrată cu prestigiu social. E vorba de oraşe clădite pe teritoriul României de grupuri etnice de confesiune catolică sau protestantă, venite dinspre vest, oraşe care seamănă cu cele din Europa Occidentală. Sibiul, Braşovul, Timişoara, Aradul, Sighişoara, Clujul nu sînt oraşe româneşti, ci au devenit astfel graţie populării lor cu români, deveniţi majoritari în decursul ultimului secol. Aşadar, cred că atunci cînd pomenim sintagma "cultură urbană" într-un context valorizat pozitiv, înţelegem de obicei "civilizaţia burgului". Ăsta e modelul de prestigiu, opus culturii rurale, aşa cum "ţărănoiul" e contrapus "orăşeanului", "domnului". Numai că stare pură, ideală, nu există. Burgul şi civilizaţia lui sînt şi ele un ideal, fiindcă oraşul - mă rog, burgul - presupune nu doar un proiect urban coerent, o anumită structură urbană, o arhitectură ş.a.m.d., ci şi un tip de locuitor, care nu e pur şi simplu "orăşeanul", ci "burghezul", locuitorul burgului. Aici e marea problemă a oraşelor româneşti: avem o serie de burguri, dar nu mai avem burghezi. Dacă partea materială a civilizaţiei de burg - construcţia propriu-zisă - am rezolvat-o (adică ne-au rezolvat-o alţii), partea ei umană rămîne o problemă. Locuitorul burgului se dezvoltă în armonie cu spaţiul în care trăieşte. La fel se întîmplă şi cu locuitorul satului. Transplantat în alt habitat, nici unul dintre ei nu trăieşte în armonie cu acesta. Iar în România fenomenul e atît de des întîlnit şi atît de comentat, încît nu mai are rost să insist. Hibridul creat prin aducerea forţată şi sistematică a ţăranilor la oraş nu mai e nici burg, dar nici sat nu devine. Nu ştiu cum să-l numesc. În orice caz, e un loc în care e greu de trăit. Iau doar un exemplu - oraşul pe care îl cunosc cel mai bine, Timişoara - şi un aspect (poate cel mai vizibil aspect) al civilizaţiei burgheze: relaţia cetăţeanului cu spaţiul comunitar. Din acest punct de vedere, Timişoara e un spaţiu foarte bun de studiu, fiind un hibrid ce ilustrează tensiunea existentă pe teren urban între modelul civilizaţional burghez şi cel dezorientat-rural. Oraşul modern, aşa cum se vede el azi, a fost proiectat de austrieci, construit de ei, proiectul fiind continuat de maghiari şi, după 1919, de români. Populaţia majoritară a fost şi ea iniţial austriacă, apoi maghiară şi, după 1919, românească. Iniţial burg tradiţional, a devenit oraşindustrial. Dezvoltîndu-se, oraşul şi-a mărit şi suprafaţa, şi populaţia, care a venit în valuri succesive. Dar ceea ce numim de obicei "spiritul locului" e mult mai rezistent decît se crede, astfel că acum, la o populaţie aproape dublă faţă de cea din 1989, se pot distinge în continuare atît trăsăturile clasice "burgheze", cît şi cele hibride, specifice unui oraş asaltat de ţărani dislocaţi. Simbolic pentru acest hibrid mi se pare un fenomen prea frecvent ca să-l poţi ignora: pungile cu gunoi menajer aruncate pe spaţiile verzi din jurul blocurilor. O minimă nevoie de adaptare la modelul occidental îl face pe cetăţean să folosească astfel de pungi pentru gunoi, dar indiferenţa faţă de spaţiul comun îl îmboldeşte să scape cît mai repede de ele, odată ieşit din spaţiul sacru al locuinţei lui. Aceleaşi contradicţii, ezitări şi jumătăţi de măsură se văd şi la nivelul administraţiei locale: pe de o parte, se pun în aplicare proiecte de refacere şi menţinere a complexelor arhitectonice specifice burgului, pe de altă parte, apar proiecte ce afectează unitatea sa arhitecturală. Se construiesc spaţii de joacă pentru copii în spaţii odinioară părăsite sau distruse, dar se distrug spaţii verzi - mai ales în zona centrală - pentru a face loc unor hoteluri, staţii de benzină sau supermarketuri. Timişoara a fost proiectat ca un oraş cu multe spaţii verzi, lucru cu care ne lăudăm, dar în acelaşi timp ciupim cîte un pic din ele. De fapt vrem în loc mai multe spaţii comerciale şi parcări. Palatul Baroc (Prefectura Veche), o clădire masivă din secolul al XVIII-lea, este renovat aproape complet, iar alte clădiri istorice îşi aşteaptă rîndul. Pe de altă parte, se pare că va fi dărîmată vechea fabrică de ciorapi (opera unuia din arhitecţii importanţi ai oraşului de la începutul secolului XX, László Székely, şi, presupun, monument istoric) pentru a se construi un obiectiv comercial. Nu e nici primul, nici ultimul exemplu de acest fel. O altă clădire istorică, Abatorul, stă în paragină, dar se pare că va fi transformat în supermarket. Pe la începutul anilor ’90 a existat şi un zvon legat de construirea unui hotel în Parcul Rozelor, simbol al oraşului-grădină Timişoara, iar acest zvon - fum fără foc? - a reapărut. Nu mă îndoiesc că Timişoara nu e un caz unic. Asemenea situaţii sînt specifice oricărui loc din România. Dar aici - ca şi în alte cîteva cazuri - e vorba de un fost burg de tip occidental, clădit exact după tipicul pe care îl admiră românii în Occident, ba chiar după prestigiosul model germanic, şi utilizat după tipicul urban autohton, creat în mare parte în anii comunismului. Aşa au păţit şi alte burguri din România. Aşadar, dacă oraşelor noastre le lipseşte ceva, eu cred că e vorba tocmai de civilizaţia burgului. Acolo unde suportul material - burgul propriu-zis - a existat, nu am reuşit să creăm decît o formă hibridă, de ţăran mutat în burg, căreia i-aş spune "burgăran". E un pas înainte sau înapoi? * Pe străduţa de lîngă blocul meu trece o căruţă plină cu fiare vechi. Calul e frumos. Un BMW cam jerpelit o claxonează insistent, o depăşeşte şi porneşte în trombă, ocolind la centimetru trei copii care se joacă cu mingea. Eu aş scoate din decor BMW-ul şi aş lăsa căruţa. Sînt burgăran?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.