Cîteva litere dintr-un dicționar sentimental

Ioan T. MORAR
Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Cîteva litere dintr un dicționar sentimental jpeg

A. Pasiunea mea pentru citit a început în Arad (normal, pînă aici, că doar în Arad am crescut), pe Bulevardul Republicii, Corso, pentru prieteni. Mulți dintre cititorii pasionați, care ajung să și scrie, dezvăluie că în spatele pasiunii lor pentru lumea literelor au stat biblioteci întregi, bunici, unchi sau mătuși care le-au pus cutare sau cutare carte în mînă. În cazul meu e mai simplu. Înainte de a merge la școală, pe la cinci ani și ceva, mama mi-a arătat literele alfabetului. O dată, apoi am încercat să le rețin și, cum nu am reușit în totalitate, mi le-a mai arătat o dată. Cu toate acestea, nu cuvîntul „mama“ a fost cel pe care l-am citit primul, deși ar fi meritat. Eram cu mama, mă ținea de mînă, iar eu o tot întrebam ce scrie colo, ce scrie dincolo, deasupra diverselor magazine și instituții. Puțin agasată, probabil, mama mi-a spus: „Ți-am arătat literele, acum încearcă să citești cuvintele“. M-am oprit în loc, am privit spre o firmă și am început A, L, I, M, E. N, T, A, R, A. „Deci, a zis mama, ce cuvînt e?“ Alimentara! Gata, din acel moment am știut să citesc, în ziua aceea am parcurs, pe litere, toate inscripțiile de pe Corso. Cu mici corecții, am reușit. Am plecat de acasă analfabet și m-am întors inițiat în citire. Lumea s-a schimbat în decursul unei plimbări pe marele bulevard din Centru, care pentru mine va rămîne Bulevardul Lecturii.

Noi stăteam la periferie, într-un cartier proletar, mai aveam trei case pînă la marginea orașului, pînă la ogoarele CAP-ului Solidaritatea Bujac. Fiecare călătorie în Centru mi se părea o inițiere, și iată că ieșirea asta, cu mama de mînă, cu primul cuvînt pe care l-am citit, chiar a fost.

B. O altă inițiere s-a petrecut cam tot în acei ani (’64?-’65?), nu mai știu exact data, cînd a venit Balena. Nu balena albastră, jocul (sin)ucigaș de acum, ci o balenă adevărată, uriașă, despre care eu eram convins că era cea mai mare balenă din lume. Și, de atunci, nimic nu mi-a spulberat această convingere. Întîi a fost un zvon în cartier, probabil că scrisese și în Flacăra Roșie, la care unii vecini erau abonați. (Noi nu aveam abonament, tata a spus că lui nu-i place flacăra asta, că e prea roșie.) Vine Balena! Și nu vine pe Mureș, că nu încape, vorbeam noi, copiii, vine altfel, nu știam cum. Și mai era un motiv pentru care nu putea veni pe Mureș, balena nu mai era vie, că dacă ar fi fost nu ai fi putut să o vizitezi, să i vezi interiorul. Pentru că zvonul era că vine balena și oamenii pot intra în ea, pot să o viziteze.

A venit, se pare, cu un convoi special de camioane și a fost instalată pe malul Mureșului, în fața Liceului „Slavici“ (azi, „Moise Nicoară“). Am mers în Centru special pentru a vedea Balena, cu tata, mama și cu fratele meu mai mic, Ghiță. Ne-am îmbrăcat frumos, de duminică, tata avea zi liberă, țin minte, și-o „luase“ din concediu. Șefii au fost îngăduitori, absența la serviciu avea un motiv major, unic pentru orașul nostru: „Tovarășul Morar merge cu copiii și soția la Balenă“.

Eram foarte emoționat, mai ales că nu toți copiii din cartier urmau să vadă balena… Am ajuns acolo, era un gard de sîrmă care înconjura balena, accesul la ea se făcea printr-o poartă specială unde trebuia plătit biletul. Apoi am stat la coadă, să mai iasă unii, ne-a spus un fel de paznic: nu pot intra toți deodată. Balena chiar era impresionantă… mare, foarte mare, cu ochii mei de atunci, de-a dreptul uriașă… Am urcat niște trepte și am intrat… Un miros de gudron ne-a însoțit de la un capăt la altul al „chitului“. În balenă era întuneric, dar, din loc în loc, erau becuri electrice ca să nu orbecăim. Și, dacă memoria nu mă înșeală, de undeva se auzea și o muzică… Nu erau cîntece patriotice, deși nu m-ar fi mirat, atunci. „Iona nu avea becuri electice, vă dați seama ce întuneric era“, a zis tata și i-am dat dreptate. Decizia lui de a vizita Balena venea din curiozitatea biblică, citise de zeci de ori povestea lui Iona, dar nu strica să vezi și în realitate grozăvia Leviathanului. Acuma mi-e clar că tata venise pentru Leviathan, în vreme ce eu și fratele meu vizitaserăm o simplă balenă iluminată pe dinăuntru cu becuri electrice.

Țin minte cu acuratețe că, în timp ce ne lăsam împinși de valul de vizitatori, m a cuprins spaima, încercam să-mi imaginez cum ar fi dacă s-ar stinge toate becurile și am rămîne captivi în balenă. Noroc că eram cu tata și cu mama, nu trebuia să-mi fac griji prea mari. Apoi, mai erau mulți oameni, coloana ne tot împingea din spate, trebuia să ieșim ca să intre alți curioși.

Și nici nu aveai ce să vezi, doar niște oase uriașe, nimic special. Balena avea un fel de podea, că altfel ar fi distrus-o pașii miilor de vizitatori. Și mirosul de motorină, de păcură, probabil venea de acolo, de la podea. Cît despre ceea ce ar fi fost normal să simțim, mirosul de pește, ei bine, nu mai era prezent. Îl pierduse sărmana balenă în zecile de orașe prin care fusese expusă, îl trăseseră pe nas primii vizitatori, nu știu de cînd, probabil cu ani și ani în urmă, astfel că noi a trebuit să ne mulțumim cu izul acela de motorină al locului și de transpirație al vizitatorilor. Căci era vară și-n Balenă era cald.

C. Bulevardul cel mare, Corso, a însemnat pentru mine nu doar începutul cititului, ci și prima apropiere de lumea filmului. Cam în aceeași epocă în care am văzut Balena, s-a întîmplat să merg cu mama în centru și, cînd am ajuns în stația de autobuz, ca să ne întoarcem în Bujac, am fost opriți și ținuți acolo peste o oră. Era lume multă, foarte multă. Ni se vorbea prin megafoane… Trebuia să stăm pe loc, în vreme ce pe lîngă noi trecea o coloană de muncitori, în salopete, ducînd tot felul de pancarte și drapele, scandînd… „Stop, stop coloana, încă o dată, de la început!“ S-au retras toți cîțiva metri, îi îndruma cineva, apoi s-a spus „Motor!“ și au pornit din nou. Mama a aflat, din discuțiile cu alții care așteptau autobuzul, că nu mai circulă pînă cînd nu se termină filmarea… Da, se turnau exterioare pentru filmul Străinul, după romanul cu același titlu al lui Titus Popovici (scriitor arădean). Iar noi eram masa de figuranți pe lîngă care treceau alți figuranți. Pot spune că am jucat în filmul Străinul, nu!? Eram printre sutele de gură-cască nevinovați care, în loc de stația de autobuz, au nimerit într-o secvență cinematografică. Și asta nu a fost tot, Străinul a marcat săptămîni întregi orașul. De pildă, toată lumea vorbea despre cum s-a construit și o machetă a Gării din Arad, o machetă bombardată, de care s-a folosit filmul. (Un fost vecin de-al meu, din Bujac, stabilit în America, a întîlnit un bătrîn fermier american care l-a întrebat de unde e… El a spus că din România. Da’ de unde din România? Din Arad. Din Arad? Aveați acolo o gară frumoasă. Cunoașteți gara din Arad? Da, eu sînt unul dintre piloții care au bombardat-o! Strict autentic.)

Duminica, plimbatul pe Corso era o instituție. Mii de oameni ieșeau, îm-brăcați de duminică. (La schimbarea de anotimpuri, cînd se schimbau și garderobele, pe lîngă parfumurile de tot felul, aerul se umplea de mici adieri de naftalină, această amintire olfactivă mă va urmări mereu.) Mai tîrziu, mult mai tîrziu, am realizat că acolo, printre cei care se plimbau în Aradul comunist al anilor ’60, se aflau mulți născuți în Imperiu – plimbarea pe Corso se inventase atunci, în altă lume, și ritualul reluat reprezenta un mod de rezistență împotriva tăvălugului vremii, împotriva uniformizării aduse de comuniști. Rezistența prin plimbare. O lume apusă se stingea, plimbîndu-se pe Corso.

Z. În avîntul daco-getic al lui Ceaușescu, atunci cînd a inventat nume vechi pentru localitățile României (din categoria Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin), a trecut și pe lîngă Arad pericolul schimbării numelui. Se vorbea despre Ziridava, o veche așezare peste care a răsărit Aradul. Au apărut colecții de studii care demonstrau cît de veche e așezarea noastră. Pasul următor era firesc: Arad-Ziridava. Din fericire, nu s-a întîmplat nimic, ne-am ales doar cu un magazin universal (strămoșul socialist al mall-ului capitalist), care s-a numit Ziridava. Am scăpat ieftin: Ceaușescu nu a reușit să ne mute, totuși, de la A la Z!

Ioan T. Morar este scriitor.

Foto: Ciprian Hord

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.