Cîteva litere dintr-un dicționar sentimental

Ioan T. MORAR
Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Cîteva litere dintr un dicționar sentimental jpeg

A. Pasiunea mea pentru citit a început în Arad (normal, pînă aici, că doar în Arad am crescut), pe Bulevardul Republicii, Corso, pentru prieteni. Mulți dintre cititorii pasionați, care ajung să și scrie, dezvăluie că în spatele pasiunii lor pentru lumea literelor au stat biblioteci întregi, bunici, unchi sau mătuși care le-au pus cutare sau cutare carte în mînă. În cazul meu e mai simplu. Înainte de a merge la școală, pe la cinci ani și ceva, mama mi-a arătat literele alfabetului. O dată, apoi am încercat să le rețin și, cum nu am reușit în totalitate, mi le-a mai arătat o dată. Cu toate acestea, nu cuvîntul „mama“ a fost cel pe care l-am citit primul, deși ar fi meritat. Eram cu mama, mă ținea de mînă, iar eu o tot întrebam ce scrie colo, ce scrie dincolo, deasupra diverselor magazine și instituții. Puțin agasată, probabil, mama mi-a spus: „Ți-am arătat literele, acum încearcă să citești cuvintele“. M-am oprit în loc, am privit spre o firmă și am început A, L, I, M, E. N, T, A, R, A. „Deci, a zis mama, ce cuvînt e?“ Alimentara! Gata, din acel moment am știut să citesc, în ziua aceea am parcurs, pe litere, toate inscripțiile de pe Corso. Cu mici corecții, am reușit. Am plecat de acasă analfabet și m-am întors inițiat în citire. Lumea s-a schimbat în decursul unei plimbări pe marele bulevard din Centru, care pentru mine va rămîne Bulevardul Lecturii.

Noi stăteam la periferie, într-un cartier proletar, mai aveam trei case pînă la marginea orașului, pînă la ogoarele CAP-ului Solidaritatea Bujac. Fiecare călătorie în Centru mi se părea o inițiere, și iată că ieșirea asta, cu mama de mînă, cu primul cuvînt pe care l-am citit, chiar a fost.

B. O altă inițiere s-a petrecut cam tot în acei ani (’64?-’65?), nu mai știu exact data, cînd a venit Balena. Nu balena albastră, jocul (sin)ucigaș de acum, ci o balenă adevărată, uriașă, despre care eu eram convins că era cea mai mare balenă din lume. Și, de atunci, nimic nu mi-a spulberat această convingere. Întîi a fost un zvon în cartier, probabil că scrisese și în Flacăra Roșie, la care unii vecini erau abonați. (Noi nu aveam abonament, tata a spus că lui nu-i place flacăra asta, că e prea roșie.) Vine Balena! Și nu vine pe Mureș, că nu încape, vorbeam noi, copiii, vine altfel, nu știam cum. Și mai era un motiv pentru care nu putea veni pe Mureș, balena nu mai era vie, că dacă ar fi fost nu ai fi putut să o vizitezi, să i vezi interiorul. Pentru că zvonul era că vine balena și oamenii pot intra în ea, pot să o viziteze.

A venit, se pare, cu un convoi special de camioane și a fost instalată pe malul Mureșului, în fața Liceului „Slavici“ (azi, „Moise Nicoară“). Am mers în Centru special pentru a vedea Balena, cu tata, mama și cu fratele meu mai mic, Ghiță. Ne-am îmbrăcat frumos, de duminică, tata avea zi liberă, țin minte, și-o „luase“ din concediu. Șefii au fost îngăduitori, absența la serviciu avea un motiv major, unic pentru orașul nostru: „Tovarășul Morar merge cu copiii și soția la Balenă“.

Eram foarte emoționat, mai ales că nu toți copiii din cartier urmau să vadă balena… Am ajuns acolo, era un gard de sîrmă care înconjura balena, accesul la ea se făcea printr-o poartă specială unde trebuia plătit biletul. Apoi am stat la coadă, să mai iasă unii, ne-a spus un fel de paznic: nu pot intra toți deodată. Balena chiar era impresionantă… mare, foarte mare, cu ochii mei de atunci, de-a dreptul uriașă… Am urcat niște trepte și am intrat… Un miros de gudron ne-a însoțit de la un capăt la altul al „chitului“. În balenă era întuneric, dar, din loc în loc, erau becuri electrice ca să nu orbecăim. Și, dacă memoria nu mă înșeală, de undeva se auzea și o muzică… Nu erau cîntece patriotice, deși nu m-ar fi mirat, atunci. „Iona nu avea becuri electice, vă dați seama ce întuneric era“, a zis tata și i-am dat dreptate. Decizia lui de a vizita Balena venea din curiozitatea biblică, citise de zeci de ori povestea lui Iona, dar nu strica să vezi și în realitate grozăvia Leviathanului. Acuma mi-e clar că tata venise pentru Leviathan, în vreme ce eu și fratele meu vizitaserăm o simplă balenă iluminată pe dinăuntru cu becuri electrice.

Țin minte cu acuratețe că, în timp ce ne lăsam împinși de valul de vizitatori, m a cuprins spaima, încercam să-mi imaginez cum ar fi dacă s-ar stinge toate becurile și am rămîne captivi în balenă. Noroc că eram cu tata și cu mama, nu trebuia să-mi fac griji prea mari. Apoi, mai erau mulți oameni, coloana ne tot împingea din spate, trebuia să ieșim ca să intre alți curioși.

Și nici nu aveai ce să vezi, doar niște oase uriașe, nimic special. Balena avea un fel de podea, că altfel ar fi distrus-o pașii miilor de vizitatori. Și mirosul de motorină, de păcură, probabil venea de acolo, de la podea. Cît despre ceea ce ar fi fost normal să simțim, mirosul de pește, ei bine, nu mai era prezent. Îl pierduse sărmana balenă în zecile de orașe prin care fusese expusă, îl trăseseră pe nas primii vizitatori, nu știu de cînd, probabil cu ani și ani în urmă, astfel că noi a trebuit să ne mulțumim cu izul acela de motorină al locului și de transpirație al vizitatorilor. Căci era vară și-n Balenă era cald.

C. Bulevardul cel mare, Corso, a însemnat pentru mine nu doar începutul cititului, ci și prima apropiere de lumea filmului. Cam în aceeași epocă în care am văzut Balena, s-a întîmplat să merg cu mama în centru și, cînd am ajuns în stația de autobuz, ca să ne întoarcem în Bujac, am fost opriți și ținuți acolo peste o oră. Era lume multă, foarte multă. Ni se vorbea prin megafoane… Trebuia să stăm pe loc, în vreme ce pe lîngă noi trecea o coloană de muncitori, în salopete, ducînd tot felul de pancarte și drapele, scandînd… „Stop, stop coloana, încă o dată, de la început!“ S-au retras toți cîțiva metri, îi îndruma cineva, apoi s-a spus „Motor!“ și au pornit din nou. Mama a aflat, din discuțiile cu alții care așteptau autobuzul, că nu mai circulă pînă cînd nu se termină filmarea… Da, se turnau exterioare pentru filmul Străinul, după romanul cu același titlu al lui Titus Popovici (scriitor arădean). Iar noi eram masa de figuranți pe lîngă care treceau alți figuranți. Pot spune că am jucat în filmul Străinul, nu!? Eram printre sutele de gură-cască nevinovați care, în loc de stația de autobuz, au nimerit într-o secvență cinematografică. Și asta nu a fost tot, Străinul a marcat săptămîni întregi orașul. De pildă, toată lumea vorbea despre cum s-a construit și o machetă a Gării din Arad, o machetă bombardată, de care s-a folosit filmul. (Un fost vecin de-al meu, din Bujac, stabilit în America, a întîlnit un bătrîn fermier american care l-a întrebat de unde e… El a spus că din România. Da’ de unde din România? Din Arad. Din Arad? Aveați acolo o gară frumoasă. Cunoașteți gara din Arad? Da, eu sînt unul dintre piloții care au bombardat-o! Strict autentic.)

Duminica, plimbatul pe Corso era o instituție. Mii de oameni ieșeau, îm-brăcați de duminică. (La schimbarea de anotimpuri, cînd se schimbau și garderobele, pe lîngă parfumurile de tot felul, aerul se umplea de mici adieri de naftalină, această amintire olfactivă mă va urmări mereu.) Mai tîrziu, mult mai tîrziu, am realizat că acolo, printre cei care se plimbau în Aradul comunist al anilor ’60, se aflau mulți născuți în Imperiu – plimbarea pe Corso se inventase atunci, în altă lume, și ritualul reluat reprezenta un mod de rezistență împotriva tăvălugului vremii, împotriva uniformizării aduse de comuniști. Rezistența prin plimbare. O lume apusă se stingea, plimbîndu-se pe Corso.

Z. În avîntul daco-getic al lui Ceaușescu, atunci cînd a inventat nume vechi pentru localitățile României (din categoria Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin), a trecut și pe lîngă Arad pericolul schimbării numelui. Se vorbea despre Ziridava, o veche așezare peste care a răsărit Aradul. Au apărut colecții de studii care demonstrau cît de veche e așezarea noastră. Pasul următor era firesc: Arad-Ziridava. Din fericire, nu s-a întîmplat nimic, ne-am ales doar cu un magazin universal (strămoșul socialist al mall-ului capitalist), care s-a numit Ziridava. Am scăpat ieftin: Ceaușescu nu a reușit să ne mute, totuși, de la A la Z!

Ioan T. Morar este scriitor.

Foto: Ciprian Hord

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șoferii de mașini electrice plătesc sume astronomice pentru înlocuirea anvelopelor. „Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că trebuie să le înlocuiesc“
Cumpărătorii de mașini electrice ar trebui să fie conștienți de costurile „astronomice” necesare pentru înlocuirea regulată a anvelopelor cu durată scurtă de viață, au avertizat proprietarii.
image
Ce pensionari nu vor avea pensii majorate din septembrie. Casa de Pensii: sunt un milion de persoane
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor, precizând că 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.
image

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.